La schi in Paznauntal, Austria, 11 – 16.01.2009

7 09 2009

Echipa: Radu, Oana şi noi 

PaznauntalLocalizare

 Paznauntal este o zonă destul de îndepărtată de România (cam 1570 km faţă de Bucureşti), aflată în Alpii Orientali Centrali, aproape de limita vestică a Tirolului şi lângă graniţa cu Elveţia. Ea se bifurcă de la Landeck spre Sud-Vest şi se  întinde de-a lungul văii râului Trissana, unul dintre primele râuri care îşi varsă apele în Inn după intrarea acestuia în Austria.

De-o parte şi de alta a văii, în  lanţurile muntoase Samnaun şi Silvretta se întind pârtiile de schi ale celor patru staţiuni: See, Kappl, Ischgl şi Galtur. Iarna drumul auto (B188) care vine de la Pians  se închide imediat după Galtur.  Vara însă, acesta urcă până în  trecătoarea Bielerhöhe (2071m) de unde coboară pe Valea Montafon şi se continuă spre Bludenz, făcând astfel legătura între provinciile Tirol şi Voralberg. Porţiunea dintre Galtur (Paznauntal) şi Partenen (Montafon) este drum cu taxă, fiind cunoscut şi sub denumirea de Silvretta Bundesstraße.

            Centrul Paznauntal-ului şi totodată localitatea cea mai mare şi cu cele mai multe pârtii de schi este Ischgl (215km pârtii). De fapt zona de schi de deasupra Ischgl-ului poartă denumirea de „Silvretta Arena – Ischgl Samnaun”, deoarece pârtiile de schi se află atât pe versanţii dinspre Ischgl, în Austria, cât şi pe versanţii dinspre sătucul elveţian Samnaun. Celelalte localităţi, mai mici, mai puţin cunoscute şi cu domenii schiabile mult mai restrânse (30 km în See, 40 km în Kappl şi 40 km în Galtur)  sunt  dispuse de-a lungul văii între Pians şi Galtur, pe o distanţă de 30 de kilometri.

Nu ne-am cazat în Ischgl, unde preţurile erau destul de mari pentru bugetul nostru şi am ales  o căsuţă tare faină din See  – Haus Kathrin, aflată chiar vis a vis de gondola ce urcă la pârtiile din localitate, aproape de supermarket şi de benzinărie. Am plătit 403 euro pentru 7 nopţi într-un apartament foarte spaţios şi dotat cu tot ce-i trebuie. Cred că şi gazda era foarte de treabă, dar noi neştiind germana şi ea neştiind altă limbă nu am avut contact decât la venire şi la plecare, mai mult prin semne sau prin intermediul altor persoane care ştiau engleza J.

 

 

Ce-am făcut pe acoloCasuta noastra

 

 

Am schiat cam 250 de kilometri de persoană în cele 6 zile de schi (măsurat cu GPS-ul, nu presupuneri J). Pentru asta ne-am trezit în fiecare zi la 6.30 ca să fim printre primii pe pârtii, am înlocuit pauza de masă cu un sandviş înghiţit rapid şi de multe ori am rămas ultimii pe pârtii, cu skipatrol-ul după noi. Ce este skipatrol-ul? Nişte echipe formate fie din cei care lucrează la telescaun, fie din salvamontişti, care coboară pe fiecare pârtie după închiderea telescaunelor, ca să culeagă şi ultimii potenţiali rătăciţi pe undeva înainte de căderea nopţii. Bine, acum să nu vă imaginaţi că stau după schiori şi-i gonesc din spate. Stau la o distanţă rezonabilă şi aşteaptă să avansezi. Dar ştiindu-i acolo te simţi tu prost că stau oamenii după tine şi încerci să te grăbeşti.

99% din timp am schiat numai pe pârtii. Oricum tot ce era abordabil pe lângă pârtii fusese deja brăzdat de sute de schiori înaintea noastră, fiind mai mult ca o pârtie nebătută de la noi decât zăpadă afânată…

 

Povestirea detaliată a fiecărei zi de schi :

 

Ziua 1Schi in Ischgl-Samnaun

Ziua 2 – Si mai mult schi tot in Ischgl-Samnaun 😉

Ziua 3 – Galtur si Kappl

Ziua 4 – Pe ceata prin Ischgl-Samnaun si See

Ziua 5 – See si Ischgl-Samnaun

Ziua 6 – Schi non stop in Ischgl-Samnaun 🙂

Informatii Utile

 

 Pentru a vă ajuta un pic la orientare puteţi arunca o privire pe hărţile cu pârtiile de schi pe care le găsiţi aici: http://www.ischgl.com/en-silvretta-arena-ischgl-samnaun.htm 

 

Un rezumat gasiti aici: http://www.derdelus.ro/2009/02/24/la-schi-in-paznauntal-10-–-17-ianuarie-2009/

Anunțuri




La schi in Paznauntal (Prima zi)

23 02 2009

Prima zi ne mişcăm mai greu, obosiţi fiind după cele 12 ore de mers cu maşina, aşa că ajungem la una din cele 3 gondole din Ischgl (Silvrettabahn) abia pe la ora 9 (se deschide la 8.30). De subliniat încă o dată excelenta organizare a austriecilor, care aveau în parcare doi oameni pentru a dirija maşinile şi oamenii care se echipau pe lângă ele, astfel încât să nu se irosească nici un centimetru din spaţiul de parcare. Faptul că parcarea este gratuită se subînţelege. Multă lume, multe zâmbete de peste tot, zgomot de schiuri şi clăpari, atmosferă de fericire generalizată şi vacanţă. Chiar şi cititorul care îţi permite accesul la telegondolă ne urează „Have fun!!!” când „simte”  skipass-ul nostru pe 6 zile, care ne permite să schiem în oricare din cele 4 zone din Paznauntal (195 euro/pers).

La telegondolă s-a făcut deja o mică coadă de oameni fericiţi şi binedispuşi, dar cabinuţele de 16 oameni vin foarte des, iar angajaţii zâmbitori îi direcţionează cu grijă, aşa că nu ne ia mai mult de 5 minute de când ne aşezăm la coadă până când pornim în sus cu telegondola. În timp ce schiurile atârnă liniştite în suporturile frumos concepute din faţa noastră, iar restul de 12 oameni din telegondolă vorbesc însufleţit şi fericit în limbi neînţelese, noi studiem hărţile pe care le-am luat de lângă casele de bilete, să vedem pe unde urmează să ne dăm astăzi. Emoţiile ne dau târcoale … unde vom ajunge? cum arată sus? cum sunt pârtiile? cum e zăpada? nu ne vom pierde prin atâtea pârtii? vom fi în stare să schiem atât de mult cât ne dorim? Citisem că pârtiile sunt destul de dificile, fiind recomandate schiorilor de la nivel intermediar în sus… ne-om descurca?

După Mittelstation (staţia intermediară a telegondolei, aflată după primul „prag” al muntelui)  încep să se vadă pârtiile care coboară prin zona încă împădurită… albe, perfecte, proaspăt aranjate de ratrac…. Deja nu mai avem stare, iar mâncăriciul ne cuprinde picioarele strânse în clăpari … da cum o fi mai sus? De reţinut că fiecare din cele 3 gondole ce urcă din Ischgl are propria staţie intermediară, pentru schiorii care vor să se dea pe pârtiile de la nivelul pădurii fără să coboare tocmai până în Ischgl.

Panorama de la IdalpAjungem în sfârşit şi la capăt – la Idalp (2320m). Văzusem de multe ori această căldare pe webcam, dar nu ne-am imaginat totuşi o asemenea imensitate. Chiar în faţă cum ieşim din telecabină ne întâmpină creasta ce se întinde între frumoasele vârfuri Flimspitz (2928m) şi Greitspitz (2872m), creastă pe care se află chiar graniţa între Austria şi Elveţia. Numai de aici coboară vreo 5 pârtii lungi, care împreună cred că fac dublul pârtiilor de la Predeal. În stânga noastră se află vârful Pardatschgrat (2624m) pe care ajunge una din gondolele din Ischgl şi de pe care coboară spre noi încă vreo două pârtii lungi. De fapt la ei toate pârtiile sunt lungi, mult mai lungi decât cele cu care suntem noi obişnuiţi in România.

Dar ajunge cu admiratul, am venit aici să muncim, nu să pierdem vremea. J Ne strângem clăparii, ne punem schiurile şi ne facem încălzirea pe cei 100 de metri ce coboară spre cele două telescaune care urcă în creasta – graniţă. Primul telescaun ne duce într-o şa aflată  la o înălţime mai mare decât putem atinge cu picioarele în România – 2732 m.  Peisaje superbe de jur împrejur şi un soare fain pe partea dinspre Elveţia, dar abia aşteptăm să vedem cum e zăpada austriacă aşa că pornim pe prima pârtie – nr. 10, roşie. Dansăm la vale pe zăpada faină, întărită după ce a fost bătută ratrac şi care scârţăie sub schiuri. Uau! Ăsta da schi… Disperarea din noi ne spune că e deja târziu (10.30) şi nu mai e aşa mult până la 16, aşa că urcăm rapid în telescaunul „frate” cu primul care ne duce pe aceeaşi creastă, în altă şa de 2760 m (Idjoch). De aici ne dăm drumul pe roşia 12, un pic mai înclinată decât 10 şi cu o mică porţiune mai îngheţăţică. 

După câteva ture pe cele două pârtii, hotărâm să urcăm pe vârful Greitspitz (2872m), pe care se ajunge cu un teleschi de la Idjoch sau cu un telescaun de pe partea elveţiană.Priveliste de pe Greitspitz  Alegem varianta mai comodă a telescaunului, aşa că iată-ne coborând spre baza lui pe albastra 64 (elveţiană). Spre deosebire de partea austriacă, pe partea elveţiană bate soarele încă de dimineaţă, ceea ce face ca zăpada de pe pârtii să fie mai moale şi probabil că atrage şi mai mulţi oameni, pârtiile dovedindu-se mai aglomerate. Priveliştile din telescaun şi de pe vârf sunt minunate, cu o mare de Alpi înzăpeziţi la 360 de grade. Dar am mai văzut asta, iar dorinţa de schi ne macină J, aşa că pornim pe roşia 14b care urmează să ne ducă într-o nouă zonă de pârtii, aflată în jurul vârfului Palinkopf (2864m). Nu apucăm să facem două viraje că se şi deschide priveliştea asupra noii zone de pârtii… pfiiuu! câte suuunt!

14b începe cu un drum aproape  plat cu expunere spre dreapta şi cu câteva pietre prin zăpadă, care se termină brusc într-o pârtie foarte abruptă şi cu zăpadă cam întărită spre îngheţată. Acum ori că este şocul trecerii bruşte de la un drum plat la o pantă înclinată, ori că într-adevăr pârtia este cam abruptă pentru o roşie, plus oamenii care se opresc în vârful ei, parcă stând să se întrebe cum să facă s-o coboare, la care mai adăugăm şi amintirea priveliştii de pe drum în jos, cert este că cel puţin eu şi Oana nu suntem deloc încântate de perspectiva ce ni se deschide în faţa ochilor. Dar am trecut de ultima bifurcaţie s pre alte pârtii aşa că nu avem de ales decât să ne luăm inima în dinţi şi s-o pornim în jos. Obişnuită cu de pe Greitspitz spre negrele noastre preferateabordarea pârtiilor îngheţate din România şi cu teoria Ralucăi „piciorul din vale”, prind un moment în care pârtia e mai liberă şi o cobor încet până trec de porţiunea abruptă şi întărită. Alţii n-au însă acelaşi noroc şi mătură metri buni de pârtie cu capul la vale.

Din fericire e totul bine, aşa că ne regrupăm şi urcăm cu telescaunul ce duce pe vârful Palinkopf, de unde ne dăm pe neagra 20. E faină neagra asta, abruptă pe o porţiune destul de lungă la început şi mai lejeră spre telescaun. Luăm şi telescaunul frate al primului, care urcă un pic mai jos de vârf , la 2791m şi ne dăm pe neagra 21, la fel de abruptă ca 20 numai că pe o porţiune mai scurtă, restul pârtiei fiind mai mult o roşie. 21 mai are o variantă care se lasă un pic mai încolo din drumul ce merge spre albastra 22, marcată cu semne de pârtie neagră dar nenumerotată. Această variantă se intersectează cu 21, rolul său fiind acela de a înlocui dâmbul iniţial abrupt cu unul mai lejer. Deoarece este mai uşurică decât o neagră şi  nu are număr, am poreclit-o „roşia neagră”. Pentru că ne-a plăcut mult zona, şi zăpada era foarte faină şi oameni foarte puţini, hotărâm să rămânem o perioadă să ne dăm pe aici, fiecare în ritmul lui.

Din păcate la un moment dat stomăcelele noastre încep să ţipe, aşa că suntem obligaţi să facem o pauză de alimentare. Mâncăm repede sandvişurile şi dulciurile din rucsac, le muiem cu un pic de ceai cald din termos şi facem digestia urcând spre Palinkopf. Deh, nu mai e mult până la ora 16, când se închid instalaţiile şi noi vrem să schiem, nu să pierdem timpul cu prostii cum ar fi mâncarea. J De reţinut că telescaunul care merge chiar pe vârful Palinkopf  nu este acoperit şi cam îngheţi în el, pentru că soarele nu prea vizitează zona. „Fratele” acestuia care urcă un pic sub vârf are geam care să te protejeze de vânt, aşa că pentru 21 şi roşia neagră l-am utilizat în mod exclusiv

De data asta hotărâm să încercăm lunga pârtie roşie 40, care coboară pe partea cealaltă a muntelui, într-un cotlon neexplorat până acum – Gampenalp. Pârtia este luungă şi foarte variată, alternând porţiuni de drum, cu porţiuni de pârtie lată sau văioage închise între doi pereţi, cu diferite grade de înclinare. Zăpada din păcate e cam raşchetată şi pe alocuri dăm de pietre şi gheaţă. Oboseala îşi spune şi ea cuvântul. Totuşi pârtia e foarte faină şi lungă  – 890 de metri diferenţă de nivel şi cred că merită făcută dimineaţa, când e proaspăt bătută de ratrac şi nu s-a stricat încă de la schiori.  La Gampenalp mai coboară nişte pârtii negre ce pornesc de pe lângă vârful Hollenspitze. Noi n-am apucat să ne dăm pe ele dar s-au dat Radu şi Oana în ultima zi şi au spus că sunt frumoase şi susţinute. De fapt, dacă mă uit bine pe hartă în zona Palinkopf – Hollenspitze este cea mai mare concentraţie de pârtii negre din toată zona de ski Ischgl – Samnaun.

Locuri frumoase Avem noroc că telescaunul care ne duce înapoi pe vârful Palinkopf este destul de lung ca să ne revenim şi să ne dăm apoi din nou pe negrele noastre preferate (21 şi roşia neagră). Aceste pârtii aveau să rămână pârtiile noastre preferate până la sfârşit. De ce? Pentru că nu se dau prea mulţi pe ele şi sunt mai mult goale, mai ales la ora prânzului când în general se cam golesc pârtiile şi telescaunele, aici nu mai e mai nimeni. În plus zăpada este bună chiar şi seara când celelalte pârtii se umplu de dâmburi şi de gheaţă, iar pantele lor sunt numai bune de exersat. Dar se apropie ora 16, aşa că o luăm pe albastra 23 pentru a ajunge în timp util la telescaunul care urmează să ne urce la Idalp, de unde am plecat azi dimineaţă în cercetarea pârtiilor austriece şi elveţiene.  Mai târziu aveam să aflăm că acest ultim telescaun funcţionează până la ora 16.30, aşa că ai tot timpul să te urci cu ultimul telescaun spre vârful Palinkopf şi să te dai după aceea la vale până aici.

La Idalp constatăm că mai circulă telescaunele fraţi ce merg spre creasta graniţă, aşa că mai urcăm o dată să ne dăm. Eu cu Laviniu alegem roşia 10, iar Oana şi Radu aleg pe 12, urmând să ne întâlnim apoi lângă telegondolă şi să coborâm împreună până jos în Ischgl. Am optat pentru 10 pentru că mi se părea un pic mai lejeră decât 12, şi la cât de obosită eram vroiam o pârtie care să nu mă mai solicite prea tare înainte de coborârea finală spre Ischgl. Numai că surpriză … minunata pârtie de dimineaţă s-a transformat într-o pantă plină plină de dâmburi, de mi-am blestemat zilele până jos, simţind că nu se mai termina. Oana şi Radu au avut o experienţă similară pe 12.

După o mică pauză de recuperat picioarele după atâtea dâmburi o pornim în jos pe pârtia 1, roşie, care urma să ne coboare în Ischgl, lângă staţia Silvrettabahn. Pârtia era destul de varză, cu dâmburi şi gheaţă, şi plină de schiori care se retrăgeau în oraş. Din fericire cele două porţiuni mai abrupte (şi îngheţate acum) se pot ocoli pe un drum care ne-a scos la Mittelstation unde am stat câteva minute să ne mai relaxăm. Nu a fost o idee prea bună, deoarece după aceea urmează o porţiune destul de lungă dreaptă, de am dat la beţe până ne-a ieşit pe ochi (am trecut inclusiv printr-un tunel, mă întreb cum or fi băgat acolo zăpada). A fost interesantă şi ultima porţiune a pârtiei, abruptă şi bocnă bocnă, unde rămăsese blocată o tanti englezoaică care îi zicea partenerului că ea nu mai coboară de acolo şi „Honey, you should call someone”. De menţionat că din locul unde se afla tanti mai erau 150 de metri până în oraş.

 

Toata povestea schiului in Paznauntal aici

 

 





La ski in Paznauntal (Ziua a2a)

23 02 2009

A doua zi ne trezim mai devreme, dar tot ajungem cam la 15 minute după prima urcare a telegondolei. Învăţaţi de ieri ne dăm mai întâi de câteva ori pe 10 şi 12 ca să le prindem în stare bună, apoi hotărâm să explorăm şi căldarea elveţiană Alp Trida (2263m), pe care ieri doar am zărit-o din creasta-graniţă. Coborâm pe albastra 62 – foarte aglomerată şi cu zăpada moleşită de soare şi ajungem într-o adevărată „ambuscadă” de telescaune, pârtii şi oameni.  

Dacă te opreşti în mijlocul căldării Alp Trida te trezeşti sub o adevărată reţea de cabluri de  la cele 4 telescaune. Acestea trec unele deasupra altora, intersectându-se întocmai unui complex sistem de autostrăzi suspendate. În plus, fâscâiala oamenilor care se adună în căldare  de pe cele 9-10 pârtii care ajung în zonă seamănă cu cea a furnicilor care se agită pe lângă furnicar. Deşi sunt foarte mulţi oameni, nu stăm mai mult de 3 minute la coadă la telescaun.

Urcăm pe partea estică a căldării, spre Visnitzkopf (2744m), şi coborâm în partea cealaltă, pe aglomerata roşie 66 până la Alp Bella, o mini căldare izolată, mai retrasă şi mai liniştită decât surata ei Alp Trida, de unde luăm telescaunul M1 care ne duce la poalele vârfului Grivalea (2700m). Ne luăm câteva clipe de răgaz ca să ne bucurăm de frumuseţea acestui loc retras, încuiat de creasta semeaţă a vârfului, barieră naturală în calea oamenilor, împiedicându-i să-şi extindă maşinăriile şi cablurile.

Coborâm înapoi la Alp Bella pe roşia 76, ne place, aşa că hotărâm să ne dăm de mai multe ori pe aici. Numai că eu reuşesc să mă pierd… J Cum am reuşit tocmai aici, unde sunt cele mai puţine instalaţii? J Păi simplu. De la Alp Bella pleacă telescaunul cu care urcam noi la Grivalea şi încă unul, care te duce la singura pârtie pe care te poţi întoarce la Alp Trida. Evident că m-am urcat din greşeală în cel de-al doilea (M2). Noroc cu harta din buzunar pe care am consultat-o şi mi-am dat seama unde eram şi ce aveam de făcut. Am coborât înapoi la baza lui 76 pe roşia 68a, o pârtie pe care nu o recomand deoarece are o porţiune de drum şi apoi două porţiuni de urcare pe care dacă nu vii cu destulă viteză le urci din greu pe canturi.

Am tot schiat pe 76 până când a început să Coborand la AlpTrida de la AlpBellase aglomereze foarte tare şi să facă dâmburi, apoi am coborât înapoi la Alp Trida pe roşia 67 – deja plină de porţiuni îngheţate, presărată de dâmburi şi evident, aglomerată, ca majoritatea pârtiilor din zona elveţiană. Luăm telescaunul care ne duce pe partea opusă, la AlpTrida Sattel, unde urcă şi telecabina din Samnaun (Elveţia). Mâncăm rapid un sandviş şi …. descopăr toaleta de la restaurant care are o privelişte superbă spre munţii elveţienilor.  J

 Priveliste din Alp Trida Sattel De reţinut că la ei fiecare restaurant are toaletă gratuită pe care o poţi folosi când ai nevoie.  Evident că toate sunt dotate cu hârtie, săpun, apă caldă şi altele, iar la cea de la Silvrettabahn accesul se face pe nişte scări rulante!

Dar să revenim…

Coborâm înapoi la Alp Trida pe 69 şi hotărâm să urcăm pe Greitspitz, de unde ne dăduserăm cu o zi înainte pe „de neuitata” 14b. Numai că ne încurcăm un pic între atâtea pârtii şi telescaune şi ne  trezim că nu mergem deloc spre Greitspitz, ci spre Idjoch, de unde porneşte pe partea austriacă binecunoscuta pârtie 12. Dar asta nu-i o problemă prea gravă, abia avem ocazia să  testăm şi roşia 72a legată cu albastra 64 de ieri, care ne duc înapoi la cele două  telescaune unde ne-am încurcat mai devreme. De data asta luăm telescaunul corect O1, cPanorama din AlpTrida Sattel spre Greitspitzu care am urcat şi ieri pe Greitspitz. Sus aceleaşi privelişti superbe la 360 de grade, atât spre Elveţia cât şi spre Austria, şi descoperim pe lângă telescaun o superbă pârtie luungă şi variată – roşia 70. Ne place tare mult, aşa că stabilim şi aici o „tabără temporară”, ca să se dea fiecare cum şi cât poate.

Dar timpul se scurge şi vrem să vedem şi azi negrele noastre preferate de la poalele vârfului Palinkopf, dar fără să trecem iar pe 14b, aşa că urcăm la Idjoch şi coborâm chinuit la Idalp pe 12, care acum e super varză. De aici continuăm pe albastra 2, raşchetată şi plină de dâmburi, care ne coboară pe lângă telescaunul care circulă până la 16.30.

 În timp ce urcam cu telescaunul care ne duce la  baza negrelor ni s-a părut cam târziu ca să avem timp să urcăm lângă Palinkopf, să ne dăm pe negre, şi să prindem şi ultimul telescaun care să ne ducă înapoi la Idalp. Aşa că ne hotărâm să încercăm şi pârtia aflată chiar sub noi, care părea destul de interesantă (roşia 24). Pârtia a fost foarte faină cu câteva dâmburi mai abrupte, din care ultimul era îngheţat şi se împrăştiau toţi pe acolo. Noi am observat gheaţa în timp util aşa că l-am ocolit frumos pe lângă pârtie. Mai avem timp, aşa că ne mai dăm încă o dată înainte de a ne întoarce la Idalp. Mai aveam chef să ne dăm, dar din păcate telescaunele ce duceau spre creasta graniţă se închiseseră deja, aşa că am îngheţat ceva aşteptându-i pe băieţii care nu mai veneau de pe negre. Cu această ocazie am aflat şi noi că ultima urcare la Idalp era la 16.30… deci am fi avut timp berechet să ne dăm şi noi pe negre. Asta e.

De data asta am coborâm doar până la Mittelstation, alegând varianta cu porţiunile de pârtie abrupte şi îngheţate, drumului lin şi drept. Afost interesant. Uuh, azi da, chiar am schiat de-am rupt pârtiile.

Toata povestea schiului in Paznauntal aici





La ski in Paznauntal (Ziua a3a)

23 02 2009

Pentru cea de-a treia zi hotărâm să mai variem un pic şi să vedem cum e şi în restul staţiunilor din Paznauntal, dacă tot ne-am luat skipass „all-inclusive”. Suntem harnici, aşa că ajungem la baza pârtiilor din Galtur înainte de 8.30. Din păcate, aceasta fiind ultima staţiune de pe vale,  instalaţiile se deschid la ora 9, aşa că avem ceva de aşteptat pe gerul de – 12 grade. Dar nici extrem rău nu ne-a părut pentru că ne-am bucurat de peisajul superb al sătucului răsfirat pe vale, ocrotit de impunătorul vârf Ballunspitze (2671m). Parcă eram într-o poveste de la capătul lumii… Nu mai zic că aici era mult mai multă zăpadă decât în rest, chiar şoseaua fiind mărginită de-o parte şi de alta de gărduleţe de zăpadă, ceea ce amplifica atmosfera de basm. Iar din drumul spre Bielerhohe nu se mai vedea decât bariera care bloca accesul… altfel nici n-ai fi îndrăznit să te gândeşti că pe acolo continuă un drum de maşină.

În februarie 1999 aici a fost o avalanşă foarte mare,  considerată cea mai mare avalanşă din Alpi din ultimii 40 ani, care a omorât 31 de oameni, a distrus case şi maşini şi a îngropat orăşelul sub 170.000 tone de zăpadă…

Galtur vazut de pe partii

Studiem harta şi observăm că Galtur-ul este dotat numai cu 3 telescaune, o gondolă şi în rest teleschiuri. Şi-aici se simte lipsa generală a zăpezii, pârtiile fiind cam îngheţate chiar de dimineaţă. Ne dăm de mai multe ori pe pârtiile deservite de telescaunul de sub Ballunspitze, apoi facem o incursiune şi până la Innere Kopsalpe, pe roşia 14, un drum super fain printre copăcei, terminat cu o pantă îngheţată înainte de telescaun. Aici nu ajungea nici o rază de soare şi bătea vântul, aşa că îngheţai un pic în telescaunul de două persoane care te cam fugărea la urcare şi arunca la coborâre. În schimb locul era minunat … linişte, puţini oameni, peisaj sălbatic…. dacă ignorai telescaunul puteai să te simţi cu uşurinţă izolat în inima muntelui. Chiar şi pârtia din zonă era într-o stare bunicică faţă de cum părea din telescaun şi având în vedere lipsa zăpezii şi a tunurilor de zăpadă. Din acest colţişor de basm puteai să pleci doar cu un teleschi care te cam zmucea, şi care te ducea înapoi în pârtia 7.

Ne mai dăm apoi pe pârtiile de jos, urcând înapoi cu telegondola, dar nici zăpada nu este excelentă, nici pârtiile prea înclinate, aşa că la un moment dat ne plictisim şi hotărâm să ne transbordăm la Kappl, să vedem cum e şi acolo. Deh, acum avem deja mofturi, că avem de unde alege.

Partiile din See vazute din KapplIată-ne astfel şi sus la Kappl, după ce am servit prânzul în telegondolă ca să câştigăm timp de schi. Ca şi la Galtur, nu ai foarte multe opţiuni deoarece sunt 3 telescaune şi un teleschi. Bine, a nu se înţelege greşit… nu ai foarte multe opţiuni faţă de cum este la Ischgl, nu faţă de cum este în România, căci nu există termen de comparaţie. Aşa că după ce coborâm din telegondolă ne urcăm într-un telescaun care ne duce la 2300 m, de unde ne dăm pe albastra 5 şi ajungem la cel de-al doilea telescaun ce ne urcă lângă vârful Alblittkopfe (2720m). De aici alegem să ne dăm pe roşia 7, o pârtie care nu mi-a plăcut deloc pentru că în loc să fie plată, ca o pârtie normală, este înclinată înspre vale şi mai are şi ceva porţiune de drum în serpentine… De pe această pârtie vroiam să coborâm la cel de-al treilea telescaun, de două persoane ca cel din Kappl, dar am ratat pe undeva ajungând până la urmă înapoi la telescaunul de lângă telegondolă. De menţionat că neagra 3, pe care am traversat-o la un moment dat, era bocnă în partea superioară, unii coborând cu schiurile în mână.

 Urcăm iar până sus la 2690m şi în timp ce eu mă refac pentru coborârea finală şi fac nişte poze, Laviniu se mai dă rapid pe neagra 8. Când ajunge sus îmi spune că rău am făcut că nu ne-am dat direct pe asta de la început, că e mult mai faină decât ciudăţica înclinată 7. Asta e, vom şti pentru data viitoare. De menţionat că tot de aici porneşte skiroute-ul (pârtie cu zăpadă nebătută pe care nu se bagă ratrac-ul, un fel de offpiste oficial) „Route Blanka”, pe care l-au încercat Radu şi Oana şi le-a plăcut foarte mult. Faţă de pârtiile normale care sunt semnalizate cu plăcuţe rotunde pe care e scris numărul pârtiei şi care sunt colorate în funcţie de dificultatea pârtiei (albastru – uşor; roşu – mediu; negru – dificil), skiroute-urile sunt semnalizate cu plăcuţe în formă de romb, roşii sau negre, funcţie de dificultate. Asta e valabil pentru pârtiile austriece, că cele elveţiene erau semnalizate cu nişte plăcuţe mai mici, nenumerotate şi colorate roşu cu verde. Săgeţi cu numărul pârtiei erau puse doar la intersecţii.

Dar se face târziu şi domnul de la telescaun se apropie cu plăcuţa prin care se închide pârtia roşie 9, pe care vrem să coborâm, deşi nu este încă ora 16 şi telescaunul încă mai urcă. Iniţial nu înţelegem de ce s-ar închide această pârtie înaintea celorlalte. Ne lasă să coborâm pe 9, cu condiţia să plecăm chiar în acel moment, aşa că ne executăm un pic supăraţi, pentru că Radu e încă undeva prin telescaun şi nu reuşim să dăm de el prin staţie.

Partia 9 din KapplPârtia începe foarte interesant cu un drum care se îngustează între doi pereţi de stâncă ca într-un canion, şi a cărui continuare nu se vede pe nicăieri. Primul gând care îţi vine în minte când te dai jos din telescaun şi o vezi este ”uuh, ce pârtie o mai fi şi 9 asta, că arată cam înfricoşător”. După ce trece de pereţi, drumul coteşte la dreapta şi oferă privelişti magnifice asupra Alpilor Calcaroşi de Nord. În această porţiune nu mai e nici urmă din instalaţii, nici zgomote şi nici oameni, că deja e târziu şi s-au retras toţi de mult la vale. Este superb, nici nu-ţi vine să crezi că eşti pe o pârtie amenajată… Aşa că ne lălăim cu admiratul şi pozatul. Apoi drumul se transformă într-o pârtie lată şi faină ce coboară susţinut pe firul văii. Este o linişte de vis în care nu se mai aude decât zgomotul schiurilor care hârşcâie zăpada întărită. La un moment dat apare şi Radu care ne povesteşte cum filma el liniştit plăcuţa cu „geschlossen” de la începutul pârtiei, înainte să se prindă că pârtia s-a închis. Din fericire a reuşit să-l convingă pe domnul de la telescaun să-l lase să vină după noi.

La nu mult timp după Radu apare şi skipatrol-ul în spatele nostru, aşa că lăsăm lălăiala şi începem să ne grăbim, ca să nu-i facem pe oameni să ne aştepte. Ce este de fapt acest skipatrol? Sunt nişte echipe formate fie din cei care lucrează la telescaun, fie din salvamontişti, care coboară pe fiecare pârtie după închiderea telescaunelor, ca să culeagă şi ultimii potenţiali rătăciţi pe undeva înainte de căderea nopţii. Bine, acum să nu vă imaginaţi că stau după schiori şi-i gonesc din spate. Stau la o distanţă rezonabilă şi aşteaptă să avansezi. Dar ştiindu-i acolo te simţi tu prost că stau oamenii după tine şi încerci să te grăbeşti. Acum am înţeles şi de ce închid această pârtie mai devreme decât celelalte. Dacă ar fi deschisă până la ultimul telescaun, skipatrol-ul ar trebui să aştepte mult mai mult după toţi schiorii…

Când ajungem la pârtia de coborâre în localitate se împrăştie şi patrula din spatele nostru. Urmează o alternanţă de bucăţi de pârtie cu bucăţi de drum prin pădure, care se transformă spre final într-un luuung drum care trece… printre casele din Kappl. Dacă stai la vreo pensiune pe acolo poţi să te opreşti direct la poartă pe schiuri, super tare. Sau dacă vrei poţi să te opreşti la barul din colţ să bei un suc J. Ajung jos cu picioarele destul de tremurânde, da nu-i de mirare când te gândeşti că tocmai am coborât pe schiuri o diferenţă de nivel de 1515 m.

Marţea este seară de nocturnă la săniuş în See, aşa că Radu cu Oana îşi iau un rodelpass pentru gondolă (7 euro) şi pleacă pe la ora 19 să se dea. Noi, mai bătrâni şi mai leneşi, rămânem acasă şi ne culcăm ca să fim odihniţi pentru încă o zi de schi continuu. De menţionat faptul că în fiecare dintre staţiunile din Paznauntal există cel puţin o zi pe săptămână pentru nocturna de sanie, şi chiar de schi în unele. În general urcarea cu telegondola în aceste seri nu este inclusă în skipass şi trebuie să-ţi iei un permis special, care îţi permite una (Ischgl) sau mai multe (See) urcări ca să te dai cu sania de sus.

 

Toata povestea schiului in Paznauntal aici





La ski in Paznauntal (Ziua a4a)

23 02 2009

Iată-ne  în cea de-a patra zi a vacanţei. Sau mai bine i-am zice cantonament, având în vedere trezirea la 6.30, schiul continuu cu maxim jumătate de oră pauză pentru prânz şi toaletă şi culcarea o dată cu găinile J.  Din păcate astăzi nu mai avem noroc de vremea superbă pe care am avut-o până acum… Deja ştim bine traseul către frumoasa pârtie 10 cu care ne începem fiecare zi. Numai că în condiţiile actuale este foarte nasol să schiezi… ceaţa, deşi nu este extrem de groasă se contopeşte ciudat cu zăpada şi când te dai nu mai reuşeşti să distingi nimic şi te ia cu ameţeală… Încercăm toate tipurile de lentile de la ochelari şi nici o ameliorare… Şi mai intră şi fulgii de zăpadă pe sub ochelari. Uuuf…

Ne mai dăm tot prin zona Idalp pe albastrele 11 şi 8, în speranţa că ne va fi mai uşor să ne dăm pe pârtii mai lejere. Apoi urcăm pe Greitspitz ca să ne dăm pe preferata noastră roşie 70. Nici aici nu-i bine, ceaţa împiedicându-te să vezi dâmburile şi alte neregularităţi ale pârtiei… nu e deloc interesant. Plictisiţi, coborâm pe albastre şi la Alp Trida, urcăm şi la Alp Trida Sattel de unde ne dăm pe o roşie. Din cauza mixului de ceaţă cu zăpadă nu vezi nici dâmburile, nici gheaţa, şi nu e deloc interesant să te trezeşti că derapezi din senin sau să te trezeşti înfipt în vre-un dâmb pe care nu l-ai ghicit la timp. Nu mai avem nici un chef să ne chinuim aiurea pe aici aşa hotărâm să plecăm la See, să vedem cum sunt şi pârtiile de pe acolo. Înainte să coborâm la Ischgl, un vameş pe schiuri şi îmbrăcat în goretex îl opreşte pe Laviniu pe creasta-graniţă să îi verifice paşaportul J.

Când ajungem sus la See avem o surpriză plăcută, în sensul că deşi e şi aici ceaţă şi fulguie, vizibilitatea e mult mai bună decât în Ischgl. Deşi sunt şi aici vreo 30 km de pârtii, alegerea este limitată de faptul că au doar două telescaune. Ne urcăm cu telescaunul de lângă gondolă şi ne dăm pe roşia 2 continuată cu neagra 9, un traseu superb, foarte lat şi într-o stare foarte bună în comparaţie cu alte pârtii din alte staţiuni. Cea mai interesantă şi frumoasă parte este dâmbul final al lui 9, care este abrupt şi pe alocuri are gheaţă albastră după urmele de ratrac – foarte uşor ocolibilă, că altfel n-ar mai fi fost deloc interesant.

Se apropie şi ora închiderii aşa că ne dăm şi până la cel de-al doilea telescaun care ne urcă la 2450m. De aici ne dăm pe roşia 7, o pârtie foarte lată şi cu o înclinare constantă, numai bună să exersezi diverse chestii pe ea. Deşi de ceva timp mai suntem doar noi patru prin zonă, telescaunul funcţionează exact după programul afişat, oferindu-ne o ultimă urcare cu câteva minute înainte de ora 16. Pârtia continuă în aceeaşi linie frumoasă şi după ce trecem de telescaun, transformându-se în drum plat (=dat din beţe) cu puţin înainte să ne scoată la telescaunul de lângă telegondolă. De aici pornim la vale spre sat pe pârtia 1, care ne oferă o coborâre în serpentine largi până la baza telegondolei. Alternează porţiunile de drum frumos prin pădure (mai lat decât cel din Kappl aş zice eu)  cu porţiuni de pârtie lată, traversări peste … şoseaua dezăpezită şi… zăpadă presărată pe alocuri cu multe pietre pe care nu prea ai cum să le ocoleşti. Dacă am fi ştiut am fi coborât cu telegondola, nu ne-am mai fi făcut schiurile praf pe aici.

Până la urmă e chiar frumos în See – pârtii foarte late şi cu înclinări relativ constante şi mult mai puţină lume ca în celelalte părţi, ceea ce determină probabil şi calitatea foarte bună a pârtiilor de sus chiar în condiţii de zăpadă mai puţină. În plus, pentru doritori, în See există şi un skiroute negru 8a, care este intitulat foarte sugestiv „adrenalin 75%”.

 

Toata povestea schiului in Paznauntal aici





La ski in Paznauntal (Ziua a5a)

23 02 2009

SeePenultima zi începe cu o perdea de nori ce acoperă munţii, aşa că suntem primii la telegondola din See. Pătura de zăpadă care s-a aşternut astă noapte pe pârtii transformă schiatul în cel mai frumos vis. Avem onoarea să tăiem primele urme pe 2 legat cu 9 şi apoi continuăm activitatea şi pe porţiunea inferioară a lui 2, o pârtie tot lată şi faină, cum sunt majoritatea din See. Deşi pârtia 7 cu telescaunul aferent abia se văd din ceaţă, Laviniu se duce să vadă cum e. Când revine ne povesteşte despre superba mare de nori care se vede de la staţia superioară a telescaunului dar şi despre cum e să schiezi prin white-out total, fără urme înaintea ta, când ţi se întâmplă să te opreşti şi să cazi, pentru că nu mai ştii unde-i susul şi unde-i josul.

Ne dăm ce ne dăm şi când se mai răreşte ceaţa urcăm cu toţii la 2450m, de unde avem parte de una dintre cele mai frumoase privelişti… Sute de vârfuri semeţe strălucesc în jurul nostru sub lumina caldă a soarelui, şi chiar la picioarele noastre se aşterne cea mai genială mare de nori pe care am văzut-o vreodată, traversată de un pod de curcubeu… Facem zeci de poze în dreapta şi-n stânga, cât n-am făcut toată excursia până acum şi apoi ne aruncăm cu schiurile în marea ce inundă frumoasa pârtie 7. Mai urcăm încă o dată la ţărm şi apoi coborâm la telegondolă pe roşia 8 combinată cu 2, pentru a-i lăsa pe Oana şi Radu la Kappl, în timp ce noi ne îndreptăm spre negrele noastre preferate din Ischgl.

Vedere de pe negrele preferate
 
 
 
 

Ce altceva puteam face în Ischgl decât să ne urcăm la Idjoch de unde să ne dăm spre negre pe roşia 12 combinată cu albastra 2. Apucăm să ne dăm de câteva ori pe 21 şi „roşia-neagră” ca apoi să coborâm cu skipatrol-ul în spate până la binecunoscuta albastră ce ne duce la telescaunul spre Idalp. În timp ce ne dăm pe aceasta din urmă, iată că apare de jos o coloană de ratracuri, de mă şi sperii când le văd. Aşteptăm într-o parte ca să treacă toate şi apoi ne băgăm pe urmele lor… Ce să spun, că nu există cuvinte pentru a exprima minunăţia schiului prin superba zăpadă răscolită de ratracuri. Schiurile pluteau fericite la vale, atât de încântate că parcă şi virajele le luau singure, noi doar trebuia să ne lăsăm pradă plutirii şi visării. La telescaunul ce urcă la Idalp ne aşteaptă oamenii cu mâna pe lanţul care închide accesul la telescaun, probabil că îi anunţase ski-patrolul să mai aştepte doi rătăciţi ce vin spre ei. De data asta coborâm cu telegondola până jos în Ischgl, pentru că nu aveam nici un chef să pătăm minunata experienţă a schiului după ratracuri cu gheaţa şi dâmburile dinspre Ischgl. 

Seara am ieşit la restaurant, unde am mâncat nişte porţii gigantice de mâncăruri total nevegetariene şi total austriece, în timp ce Radu şi Oana ne povesteau cum s-au mai dat în Kappl pe sălbatica pârtie 9 şi pe skiroute-ul „Route Blanka”.

 

 Toata povestea schiului in Paznauntal aici





La ski in Paznauntal (Ultima zi)

20 02 2009

Alp BellaDin păcate, iată că a sosit şi ultima zi, aşa că plecăm chitiţi să schiem până nu mai putem (nu că în celelalte zile n-am fi făcut acelaşi lucru). Ajungem în sfârşit la telegondolă cu 5 minute înainte de deschidere şi avem surpriza să constatăm că nu suntem primii. Când ne dăm jos la staţia superioară avem deja clăparii reglaţi şi ne mai punem doar schiurile şi „sărim”  direct în telescaun. Noi vrem astăzi să ne luăm „la revedere” de la toate pârtiile care ne-au plăcut, în timp ce Radu şi Oana hotărăsc să le exploreze şi pe cele pe care nu am ajuns până acum, din zonele Velillscharte şi Hollenspitze . Ne despărţim, urmând să ne întâlnim la rapida pauză de sandviş.

Ne dăm pe frumoasa 10 de câteva ori, apoi coborâm la Alp Trida pe o roşie  pe care nu mai coborâsem până acum. Aici ne dăm de câteva ori pe o pârtie nouă de pe partea estică a căldării (65a), cât mai e goală şi în stare perfectă. Apoi coborâm pe 66, deja stricată şi foarte aglomerată, spre colţişorul pe care îl descoperiserăm la Alp Bella. Mergem să ne luăm la revedere de la Grivalea şi după aceea ne dăm pe 68, pe unde eu nu mă mai dădusem până acum. Pârtia are un dâmb înclinat foarte fain şi se află într-o stare foarte bună, aşa că ne dăm şi pe aici de mai multe ori.

Mergem şi până la Alp Trida Sattel de unde ne dăm de câteva ori pe roşia 69b care e aproape goală (probabil pentru că se află în umbră). Ne „plictisim” şi de aceasta, aşa că urcăm pe Greitspitz şi ne dăm de câteva ori şi pe frumoasa roşie 70. Între timp s-a făcut şi ora prânzului aşa că ne întâlnim cu Radu şi Oana şi ne mâncăm sandvişurile în timp ce admirăm minunata privelişte a vârfurilor înzăpezite ce se întinde la 360 grade în jurul nostru.

Coborand spre Samnaun

După masă pornim pe pârtia 15, ce urmează a ne scoate la baza negrelor noastre preferate. Pârtia nu e cine ştie ce, e un drum luuung şi drept, la început comun cu 14b, pe care trebuie să dai din greu la beţe. Practic drumul merge până în albastra 22, dar are şi o bifurcaţie pe o pârtie nenumerotată dar marcată cu roşu, care te scuteşte de datul în continuare la beţe pe drum. Evident că am preferat pârtia roşie drumului.

 De această dată venim la negre, nu ca să ne dăm pe ele, ci ca să urcăm cu telescaunul sub Palinkopf pentru a ne da pe roşia 81, pârtie „duty-free” care coboară până în sătucul elveţian Samnaun (1840m). Pârtie lungă şi superbă, cu mult mai puţine pietre şi dâmburi decât restul pârtiilor pe care am coborât în localităţi. La un moment dat pârtia trece chiar printr-un canion, ca apoi să iasă într-o poieniţă de vis închisă din toate părţile de pereţii munţilor, cu căsuţe de vară aproape îngropate în zăpadă, de unde numai Heidi mai lipseşte. Ultima parte e dreaptă şi trebuie să dai la beţe, dar nu-i bai, că abia poţi să studiezi micuţul şi cochetul sătuc aruncat la capătul văii Schergenbach. Pentru cei interesaţi, cred că în sătuc se află mai multe duty-free-uri, judecând după indicatoarele pe care le-am văzut.

 Ski Canyoning :)

Ca să ajungem înapoi pe pârtii luăm telecabina care are două etaje şi până la care se ajunge cu liftul. Aceasta ne lasă în deja binecunoscuta Alp Trida Sattel, de la care trebuie să ne luăm acum la revedere. Acum cunoaştem zona, aşa că parcurgem binecunoscutul traseu către negrele noastre preferate fără să ne mai pierdem. Ora de închidere se apropie aşa că ne dăm pe negre cât mai prindem, apoi ne retragem spre telescaunul spre Idalp, ultimul cu care aveam să urcăm în această vacanţă. Coborâm mai încet, în speranţa că va sosi armata de ratracuri ca să ne bucurăm iar de o zăpadă superbă pe urmele lor, dar se pare că nu mai avem noroc de data asta.

La Idalp ne întâmpină un apus superb, facem o poză pentru a avea ce arăta nepoţilor, mai aruncăm ultimele priviri spre dragele noastre 10, 12 şi creasta din care se coboară pe pârtiile elveţiene… Frumosul Greitspitz şi Palinkopf-ul din care se scurg negrele noastre preferate, pe care acum se mişcă luminiţele unui ratrac… Ultima strigare la telegondolă, chiar trebuie să plecăm… uuufff, de ce s-a terminat, nu vrem să mai plecăm, vrem să mai stăm, să mai schiem, să ne mai bucurăm de minunăţia măreţilor Alpi….

 

de pe Greitspitz

Toata povestea schiului in Paznauntal aici