Această postare nu este neapărat o descriere a unei excursii „exotice”, ci mai degrabă o invitaţie la călătorie pentru părinţii care au copii. Copiii mici şi mari n-ar trebui să ne oprească călătoriile, ci doar să le dea unalt ritm şi o altă perspectivă, căci avem cu toţii de învăţat câte ceva şi în special ei, cei mici.
De ce tocmai în Maroc, unde nu mai fusesem nici noi?
Pentru că am citit povestirea lui Radu din Maroc şi ne-a plăcut mult.
Pentru că speram la o aventură gen Nepal şi Marocul părea să aibă potenţialul acesta în condiţii de cazare şi mâncare mai bune, căci oamenii din țările mai sărace sunt clar mult mai primitori şi prietenoşi decât cei din ţările „bogate şi civilizate”.
Pentru că 484 euro pentru 3 persoane, inclusiv 1 bagaj de cală, a fost o ofertă de nerefuzat la biletele de avion. Am cumpărat biletele înainte să ştim ce e de vizitat sau ce e de făcut cu copilul acolo, citisem doar că „ Morocco is ideal for parents who once travelled to intrepid destinations, and don’t necessarily fancy a Western poolside now they have knee-high travelling companions.” (Lonely Planet).
Pentru că Marocul, cel puţin momentan, este una din puţinele ţări stabile şi sigure din regiune, iar în decembrie este destul de răcoare ca să nu existe riscul unor boli tropicale. În plus au curent electric, frigidere, poţi să mănânci carne, sistem funcţional de apă şi canalizare (pe noi ne-a impresionat pozitiv căci nu ştiu de ce, ne aşteptam la un mic Kathmandu).
Adevărul este că e cam mult spus că am fost în Maroc, ar fi mai corect să spunem că am fost 5 zile în Marrakesh şi 2 zile la munte, la Imlil. Cu un copil de 3 ani, într-o primă călătorie într-o ţară unde aproape totul este diferit, nu ne-am făcut prea multe planuri. Am vrut să-i dăm timp de acomodare, de asimilare şi de odihnă după atâţia stimuli pe care nu i-a mai văzut până atunci. A fost important că am avut un loc de ancorare pentru primele zile (același hotel la care ne întorceam seara), iar când am fost în deplasare i-am suscitat interesul cu „Ia să vedem, oare cum va arăta camera în care vom dormi în seara aceasta?”. Ca să putem vizita cu plăcere ceea ce ne interesa, am găsit nişte obiective interesante şi pentru copil „Ce zici mergem să vedem mai de aproape cămilele pe care le-am văzut ieri din autobuz?” (care erau lângă un palat de pe lista noastră) sau ca să putem face un mic traseu la munte, în Imlil „Ce zici, urcăm până acolo sus să vedem ce este, că am înțeles că mai este un sat?”. În plus, câte o mică atenție care să-i ridice moralul când începea să se plictisească de atâtea plimbări (gen o mică cămilă de jucărie cumpărată de pe stradă, pe care să o plimbe peste tot) a făcut adevărate minuni.
Prin Marrakesh
Am ales Hotelul Cecil , aflat chiar lângă piaţa Jemaa el-Fnaa, de pe a cărui terasă vedeam standurile cu mâncare şi cu suc de portocale, iar seara ascultam tobele şi muzica care nu tac decât la ora de rugăciune şi după 2 noaptea. Ne-a plăcut mult să stăm acolo, pentru că am putut încheia fiecare seară cu câte o plimbare plăcută prin nebunia din piaţă şi străduţele înguste din jur. Iniţial aveam ceva emoţii legate de locaţie, pentru că citisem pe un blog ce nasol e în Jemaa el-Fnaa, că eşti asaltat non stop de vânzători de diverse, dresori de şerpi, femei care îţi desenază pe mână, chelneri etc. Dar acolo ne-am dat seama că nu este deloc aşa, cel puţin nu pentru noi care eram obişnuiţi să ignorăm cu succes „hărţuitorii” din India şi Nepal :). Dar pentru cine nu e obişnuit cu asta probabil că e stresant şi obositor, că dacă te-au „ghicit” că eziţi nu mai scapi de ei. 🙂
Marrakesh-ul e un oraş al contrastelor: labirinturile pieţelor cu străduţe înguste şi înţesate de oameni, biciclete şi motociclete, dar şi spaţii largi cât vezi cu ochii şi bulevarde largi cu 2-3 benzi pe sens în afara zidurilor oraşului vechi; femei îmbrăcate în burkha din care nu li se văd nici ochii, femei de serviciu îmbrăcate cu uniforma specifică peste baticul care la acoperă părul şi câteodată faţa şi ochii, dar şi tinere cu pantaloni mulaţi, tricou şi părul lăsat liber; monumente odată impunătoare, acum deteriorate şi prost întreţinute, cu minunate mozaicuri acoperite de praf sau de excremente de porumbei; cartiere prăfuite de praful roşu al deşertului şi fără fir de verdeaţă, dar şi parcuri exotice, adevărate oaze verzi cu susur de apă şi cântece de păsărele; portocale cumpărate cu cca. 73 eurocenţi/kg în primele zile şi cu 18 eurocenţi /kg în ultimele zile, când învăţasem pe unde să le căutăm şi cât să negociem.
Ce ni s-a părut relativ ciudat este modul de construcție al clădirilor , ale căror geamuri şi uşi sunt cumva orientate spre o curte interioară, iar tu care te plimbi pe străduţe vezi doar nişte ziduri goale portocalii şi prăfuite. Tot ne plimbam şi speram să găsim ceva clădiri sculptate sau pictate, dar nimic, oriunde mergeam ziduri peste ziduri, indiferent că erau case de locuit, hoteluri sau monumente, aceeaşi poveste. Cine ştie, poate n-am nimerit noi unde trebuie. 🙂
La munte
O ţară o cunoşti cel mai bine în afara oraşelor mari, în zonele mai puţin turistice şi folosind mijloacele de transport pe care le folosesc şi localnicii…
Aşa că până la Imlil luăm un microbuz local, al cărui preţ, deşi îl negociem de 3 ori mai mic decât cel propus iniţial, tot e mai mare decât făcea (am dat cca. 6,5 euro pt toţi 3). Dar măcar suntem toţi 3 înghesuiți pe cele două locuri din faţă, de lângă şofer, nu în spate în zăpuşeală şi aglomeraţie. Ce scaun de maşină pentru copil, ce centuri de siguranţă pentru adulţi. 🙂 Dar se pare că marocanii, cel puţin în zona asta, conduc foarte încet, în medie cu 50km/h, chiar dacă drumul este bun şi serpentinele nu prea înguste, aşa că stăm relativ liniştiţi. Pe lângă opririle pentru a urca sau coborî noi pasageri, avem şi opriri ca să-şi cumpere şoferul măsline, covoare, să ia şi o uşă (nu ştim dacă pentru el), nimic deosebit. 🙂
Imlil (1740m) este punctul din care se pornește spre Toubkal (4167m), cel mai înalt vârf al munților Atlas, deci unul din cele mai importante atracții turistice ale Marocului. Nu-i de mirare astfel că deşi suntem în extrasezon şi nu cred că sunt mai mult de 10 turişti în tot satul, preţurile la mâncare (cca. 3 euro tajin fără carne şi 7 euro tajin cu carne) şi cazare sunt destul de mari faţă de ce ne-am fi aşteptat. După mai multe vizite pe la riad-uri găsim o cameră chiar elegantă, cu încălzire cu aer conţionat la Riad Atlas Toubkal , cu vreo 25 euro/noapte, mic dejun inclus. Cu siguranţă am fi găsit uşor ceva mai ieftin, dar vroiam încălzire pt că era destul de răcoare iar Mihaela îşi revenea după o mică răceală care ne-a şi întârziat de altfel plecarea din Marrakesh spre munte.
Pentru că ajungem destul de târziu, în prima zi reuşim să facem doar o plimbare circulară spre satul Tamatert, ducându-ne pe drumul ce continuă în direcţia Tacheddirt (2314m) şi întorcându-ne printre terasele de pe partea opusă a văii. La un moment dat suntem chiar invitați de croitorul satului la un cous-cous pentru a doua zi, păcat că atunci trebuia să ne întoarcem în Marrakesh.
A doua zi urcăm spre Aroumd (1843m), pe un traseu ce merge de-a lungul râului Mizane şi apoi urcă în sat pe lângă nişte cascade. Foarte frumos aici, în sătucul agăţat pe marginea de morenă şi înconjurat de terase pe care cresc orz, porumb, cartofi, ceapă, migdale, mere, cireşe şi nuci, nu ştiu de unde în ariditatea asta. Ne plimbăm un pic şi pe valea lată şi înverzită pe care continuă poteca spre Toubkal, iar apoi coborâm înapoi în Imlil, de data aceasta pe drumul de pământ pe care urcă şi maşinile şi pe care se plimbă turiştii francezi călare pe măgari. În timpul coborârii ne bucurăm de priveliştea pâlcurilor de căsuţe agăţate pe terase în toate zonele în care au găsit probabil o sursă de apă.
A doua zi de dimineaţă avem avionul sprecasă, aşa că mergem să ne luăm rucsacii de la riad şi apoi aşteptăm cu răbdare în staţie ca şoferul microbuzului (de fapt un grand taxi de 7 persoane) să accepte preţul pe care i-l oferim până în Marrakesh (cca 8,20 euro pt toţi 3, un preţ de altfel normal pentru un marocan 🙂 ).
O ultimă plimbare de seară prin nebunia din Jemaa el-Fnaa, o altă cină la restaurantul Toubkal Snack cu preţuri la fel ca la măsuţele din piaţă (cca 3,2 euro tajin-ul cu carne) dar cu porţii mult mai consistente, o ultimă joacă pe terasa hotelului şi la intrarea în avion o concluzie care ne-a bucurat mult: „Mami, să ştii că mi-a plăcut. O să mai melgem o oală (adică o dată 🙂 ) când o să mai avem timp?” 🙂
Poveste in doi 