Gust de Maroc

18 04 2016

Această postare nu este neapărat o descriere a unei excursii „exotice”, ci mai degrabă o invitaţie la călătorie pentru părinţii care au copii. Copiii mici şi mari n-ar trebui să ne oprească călătoriile, ci doar să le dea unalt ritm şi o altă perspectivă, căci avem cu toţii de învăţat câte ceva şi în special ei, cei mici.

IMG_3292

De ce tocmai în Maroc, unde nu mai fusesem nici noi?
Pentru că am citit povestirea lui Radu din Maroc şi ne-a plăcut mult.
Pentru că speram la o aventură gen Nepal şi Marocul părea să aibă potenţialul acesta în condiţii de cazare şi mâncare mai bune, căci oamenii din țările mai sărace sunt clar mult mai primitori şi prietenoşi decât cei din ţările „bogate şi civilizate”.
Pentru că 484 euro pentru 3 persoane, inclusiv 1 bagaj de cală, a fost o ofertă de nerefuzat la biletele de avion. Am cumpărat biletele înainte să ştim ce e de vizitat sau ce e de făcut cu copilul acolo, citisem doar că „ Morocco is ideal for parents who once travelled to intrepid destinations, and don’t necessarily fancy a Western poolside now they have knee-high travelling companions.” (Lonely Planet).
Pentru că Marocul, cel puţin momentan, este una din puţinele ţări stabile şi sigure din regiune, iar în decembrie este destul de răcoare ca să nu existe riscul unor boli tropicale. În plus au curent electric, frigidere, poţi să mănânci carne, sistem funcţional de apă şi canalizare (pe noi ne-a impresionat pozitiv căci nu ştiu de ce, ne aşteptam la un mic Kathmandu).

IMG_3387

IMG_3295

IMG_3553

Adevărul este că e cam mult spus că am fost în Maroc, ar fi mai corect să spunem că am fost 5 zile în Marrakesh şi 2 zile la munte, la Imlil. Cu un copil de 3 ani, într-o primă călătorie într-o ţară unde aproape totul este diferit, nu ne-am făcut prea multe planuri. Am vrut să-i dăm timp de acomodare, de asimilare şi de odihnă după atâţia stimuli pe care nu i-a mai văzut până atunci. A fost important că am avut un loc de ancorare pentru primele zile (același hotel la care ne întorceam seara), iar când am fost în deplasare i-am suscitat interesul cu „Ia să vedem, oare cum va arăta camera în care vom dormi în seara aceasta?”. Ca să putem vizita cu plăcere ceea ce ne interesa, am găsit nişte obiective interesante şi pentru copil „Ce zici mergem să vedem mai de aproape cămilele pe care le-am văzut ieri din autobuz?” (care erau lângă un palat de pe lista noastră) sau ca să putem face un mic traseu la munte, în Imlil „Ce zici, urcăm până acolo sus să vedem ce este, că am înțeles că mai este un sat?”. În plus, câte o mică atenție care să-i ridice moralul când începea să se plictisească de atâtea plimbări (gen o mică cămilă de jucărie cumpărată de pe stradă, pe care să o plimbe peste tot) a făcut adevărate minuni.

IMG_3377

IMG_3438

Prin Marrakesh

Am ales Hotelul Cecil , aflat chiar lângă piaţa Jemaa el-Fnaa, de pe a cărui terasă vedeam standurile cu mâncare şi cu suc de portocale, iar seara ascultam tobele şi muzica care nu tac decât la ora de rugăciune şi după 2 noaptea. Ne-a plăcut mult să stăm acolo, pentru că am putut încheia fiecare seară cu câte o plimbare plăcută prin nebunia din piaţă şi străduţele înguste din jur. Iniţial aveam ceva emoţii legate de locaţie, pentru că citisem pe un blog ce nasol e în Jemaa el-Fnaa, că eşti asaltat non stop de vânzători de diverse, dresori de şerpi, femei care îţi desenază pe mână, chelneri etc. Dar acolo ne-am dat seama că nu este deloc aşa, cel puţin nu pentru noi care eram obişnuiţi să ignorăm cu succes „hărţuitorii” din India şi Nepal🙂. Dar pentru cine nu e obişnuit cu asta probabil că e stresant şi obositor, că dacă te-au „ghicit” că eziţi nu mai scapi de ei.🙂

IMG_3478

IMG_3358

Marrakesh-ul e un oraş al contrastelor: labirinturile pieţelor cu străduţe înguste şi înţesate de oameni, biciclete şi motociclete, dar şi spaţii largi cât vezi cu ochii şi bulevarde largi cu 2-3 benzi pe sens în afara zidurilor oraşului vechi; femei îmbrăcate în burkha din care nu li se văd nici ochii, femei de serviciu îmbrăcate cu uniforma specifică peste baticul care la acoperă părul şi câteodată faţa şi ochii, dar şi tinere cu pantaloni mulaţi, tricou şi părul lăsat liber; monumente odată impunătoare, acum deteriorate şi prost întreţinute, cu minunate mozaicuri acoperite de praf sau de excremente de porumbei; cartiere prăfuite de praful roşu al deşertului şi fără fir de verdeaţă, dar şi parcuri exotice, adevărate oaze verzi cu susur de apă şi cântece de păsărele; portocale cumpărate cu cca. 73 eurocenţi/kg în primele zile şi cu 18 eurocenţi /kg în ultimele zile, când învăţasem pe unde să le căutăm şi cât să negociem.

IMG_3318

IMG_3484

Ce ni s-a părut relativ ciudat este modul de construcție al clădirilor , ale căror geamuri şi uşi sunt cumva orientate spre o curte interioară, iar tu care te plimbi pe străduţe vezi doar nişte ziduri goale portocalii şi prăfuite. Tot ne plimbam şi speram să găsim ceva clădiri sculptate sau pictate, dar nimic, oriunde mergeam ziduri peste ziduri, indiferent că erau case de locuit, hoteluri sau monumente, aceeaşi poveste. Cine ştie, poate n-am nimerit noi unde trebuie.🙂

La munte

O ţară o cunoşti cel mai bine în afara oraşelor mari, în zonele mai puţin turistice şi folosind mijloacele de transport pe care le folosesc şi localnicii…

Aşa că până la Imlil luăm un microbuz local, al cărui preţ, deşi îl negociem de 3 ori mai mic decât cel propus iniţial, tot e mai mare decât făcea (am dat cca. 6,5 euro pt toţi 3). Dar măcar suntem toţi 3 înghesuiți pe cele două locuri din faţă, de lângă şofer, nu în spate în zăpuşeală şi aglomeraţie. Ce scaun de maşină pentru copil, ce centuri de siguranţă pentru adulţi.🙂 Dar se pare că marocanii, cel puţin în zona asta, conduc foarte încet, în medie cu 50km/h, chiar dacă drumul este bun şi serpentinele nu prea înguste, aşa că stăm relativ liniştiţi. Pe lângă opririle pentru a urca sau coborî noi pasageri, avem şi opriri ca să-şi cumpere şoferul măsline, covoare, să ia şi o uşă (nu ştim dacă pentru el), nimic deosebit.🙂

IMG_3602

IMG_3909

Imlil (1740m) este punctul din care se pornește spre Toubkal (4167m), cel mai înalt vârf al munților Atlas, deci unul din cele mai importante atracții turistice ale Marocului. Nu-i de mirare astfel că deşi suntem în extrasezon şi nu cred că sunt mai mult de 10 turişti în tot satul, preţurile la mâncare (cca. 3 euro tajin fără carne şi 7 euro tajin cu carne) şi cazare sunt destul de mari faţă de ce ne-am fi aşteptat. După mai multe vizite pe la riad-uri găsim o cameră chiar elegantă, cu încălzire cu aer conţionat la Riad Atlas Toubkal , cu vreo 25 euro/noapte, mic dejun inclus. Cu siguranţă am fi găsit uşor ceva mai ieftin, dar vroiam încălzire pt că era destul de răcoare iar Mihaela îşi revenea după o mică răceală care ne-a şi întârziat de altfel plecarea din Marrakesh spre munte.

IMG_3749

IMG_3892

Pentru că ajungem destul de târziu, în prima zi reuşim să facem doar o plimbare circulară spre satul Tamatert, ducându-ne pe drumul ce continuă în direcţia Tacheddirt (2314m) şi întorcându-ne printre terasele de pe partea opusă a văii. La un moment dat suntem chiar invitați de croitorul satului la un cous-cous pentru a doua zi, păcat că atunci trebuia să ne întoarcem în Marrakesh.

IMG_3706

IMG_3693

IMG_3738

A doua zi urcăm spre Aroumd (1843m), pe un traseu ce merge de-a lungul râului Mizane şi apoi urcă în sat pe lângă nişte cascade. Foarte frumos aici, în sătucul agăţat pe marginea de morenă şi înconjurat de terase pe care cresc orz, porumb, cartofi, ceapă, migdale, mere, cireşe şi nuci, nu ştiu de unde în ariditatea asta. Ne plimbăm un pic şi pe valea lată şi înverzită pe care continuă poteca spre Toubkal, iar apoi coborâm înapoi în Imlil, de data aceasta pe drumul de pământ pe care urcă şi maşinile şi pe care se plimbă turiştii francezi călare pe măgari. În timpul coborârii ne bucurăm de priveliştea pâlcurilor de căsuţe agăţate pe terase în toate zonele în care au găsit probabil o sursă de apă.

IMG_3855

IMG_3842

A doua zi de dimineaţă avem avionul sprecasă, aşa că mergem să ne luăm rucsacii de la riad şi apoi aşteptăm cu răbdare în staţie ca şoferul microbuzului (de fapt un grand taxi de 7 persoane) să accepte preţul pe care i-l oferim până în Marrakesh (cca 8,20 euro pt toţi 3, un preţ de altfel normal pentru un marocan🙂 ).

IMG_3862

IMG_3801

O ultimă plimbare de seară prin nebunia din Jemaa el-Fnaa, o altă cină la restaurantul Toubkal Snack cu preţuri la fel ca la măsuţele din piaţă (cca 3,2 euro tajin-ul cu carne) dar cu porţii mult mai consistente, o ultimă joacă pe terasa hotelului şi la intrarea în avion o concluzie care ne-a bucurat mult: „Mami, să ştii că mi-a plăcut. O să mai melgem o oală (adică o dată🙂 ) când o să mai avem timp?”🙂





Partea a III a – Cascadele Kozjak, Supot, Krampez, Sopota şi un pic la malul mării

27 10 2015

Toată povestea aici

Fiecare din cele 4 cascade pe care le-am văzut are frumuseţea ei aparte, şi la toate se ajunge uşor pe jos, inclusiv cu copilul, noi nu am mai folosit deloc rucsacul ca să ajungem la ele. Ne-am inspirat de pe acelaşi site: http://www.slovenia-trips.com/eng/natural-sights/pic. Toate sunt fără taxă.

La cascada Kozjak, despre care se spune că este una din cele mai frumoase cascade din Slovenia, se ajunge din localitatea Kobarid. De aici se merge în direcţia localităţii Dreznica şi se lasă maşina parcată în parcarea din faţa Campingului Koren (1 euro/oră şi chiar am văzut o maşină de poliţie care verifica că maşinile aveau tichet de parcare). Până la cascadă merge un drum forestier, iar în ultima parte sunt nişte poduri peste apă şi nişte pasarele ca să poţi ajunge să vezi cascada. Noi am făcut 2 ore dus întors cu Mihaela pe jos, iar la întoarcere am făcut şi un detur pe la nişte buncăre din primul război mondial.

IMG_2235_resize

IMG_2253_resize

sda

IMG_2241_resize

IMG_2225_resize

IMG_2272_resize

Pentru a ajunge la cascadele Supot şi Krampez mergem în continuare pe drumul spre Dreznica, ce urcă pe un frumos platou înierbat de la poalele muntelui Krn (2244m). După ce trecem de localitate vedem un indicator spre cascade, iar după el este şi o parcare (gratuită) în care poţi lăsa maşina. Prima este cascada Supot şi apoi la 2-3 minute urmează şi Cascada Krampez. Ultima are două praguri, dar la cel de-al doilea se ajunge pe un traseu uşor gen via ferrata cu scări si cablu, numai bun pentru a ne trezi dulci amintiri din tinereţe🙂. Traseul este foarte scurt, 30 min dus întors cu tot cu urcare la al doilea bazin al cascadei Krampez.

IMG_2280_resize

Muntele Krn

IMG_2289_resize

IMG_2293_resize

spt

IMG_2301_resize

Dacă am fi continuat pe drum am fi putut ajunge şi în Kosec, unde se poate vizita (fără taxă) o parte din cheile Kosec, adânci de 60 m cică. Dar noi am lăsat-o pe altă dată pentru că Mihaela deja adormise şi am pornit înapoi spre Kobarid pe drumul pe care venisem.

Cascada Sopota se află în zona Tolmin, pe interesantul platou carstic străbătut de drumul secundar Tolmin – Poljubinj – Ljubinj – Podmelec – Kneza. La ea se ajunge de lângă satul Podmelec, pe o potecă ce urcă uşurel prin pădure şi are nişte bănci unde să te poţi odihni şi admira în voie cascada. Deşi nu avea cine ştie ce debit ni s-a părut foarte interesantă pentru că este o cascadă foarte înaltă, cca. 60 m şi îţi suceşti un pic gâtul uitându-te după ea🙂.

IMG_2341_resize

IMG_2342_resize

Tot în zonă, lângă Poljubinj, se mai află şi cascada Beri, care ar avea un debit foarte mare, dar noi nu am mai avut timp să o vedem. Şi lângă Zatolmin, se află şi cheile Tolmin, un canion amenajat şi cu taxă la intrare, dar statutul de „one of the most popular tourist spots in the region” ne-a făcut să-l ocolim.

Mai aveam şi alte cascade şi canioane pe listă, dar au venit ploile, aşa că în ultimele zile ale vacanţei am plecat la mare . Aici am stat într-un camping din Portoroz pe malul mării (care mare nu părea să aibă nisip pe undeva, intrai direct în apa adâncă pe nişte scări de pe o platformă betonată sau direct de pe stabilopozi) şi am vizitat cochetul orăşel Piran.

IMG_2469_resize

Piran

IMG_2433_resize

IMG_2424_resize

pf

„Da de ce s-a telminat vacanţa?”🙂.





Partea a II a – Slemenova Spica şi canionul râului Soca

23 10 2015

Toată povestea aici

Al treilea traseu l-am făcut până pe vârful Slemenova Spica (1909m). Pentru acest traseu se pleacă din pasul Vrsic (1611m), aflat în nordul masivului Triglav, pe drumul Kranjska Gora – Bovec. Descrierea şi track-ul le-am găsit aici: http://www.slovenia-trips.com/eng/hiking-mountaineering/trip/985/Slemenova-spica. Cum urcam dinspre Kranjska Gora, am parcat maşina în curba cu numărul 23, pentru că era unul din puţinele locuri de parcare la umbră, şi în plus dacă parchezi fix în pas trebuie să plăteşti 3 euro. Ca o paranteză, ne-a displăcut faptul că în Slovenia cam totul (parcarea, camparea) se plăteşte şi nu ieftin. În Austria, Elveţia, Italia, Franţa nu era aşa… cel puţin în Elveţia unde aveau pasuri de peste 2000 de metri cu gheţari de jur împrejur cu o parcare imensă nu plăteai nimic, sau în pasurile din Dolomiţi , sau pe malurile lacurilor din Austria… şi mai şi puteai să dormi în multe locuri, în Franţa erau rulote cu rufe întinse la uscat chiar la drumul mare, neascunse, nenimic🙂. Chiar ar fi interesant dacă s-o mai fi schimbat treaba în 6 ani…

un pic deasupra curbei 23

un pic deasupra curbei 23

Dar să revenim la traseu. Din parcare se vedea chiar şaua în care trebuia să urcăm, dar pentru că era foarte cald şi lumina prea puternică de poze, ne gândeam să urcăm doar până în şa şi apoi să coborâm înapoi. Dar în timp ce urcam observăm că în spatele nostru urca pe traseul ce venea direct din pas o familie de români. Am mai stat de vorbă cu ei până în şa şi am hotărât să mergem împreună până pe vârful Slemenova Spica. La decizia noastră a contribuit şi peisajul din şa, în spate având impresionantul munte Prisojnik (2547m) care ne îndemna să încercăm să ghicim pe unde merge traseul dificil de via ferrata care urcă pereţii acestuia până pe vârf, precum şi al doilea vârf ca înălţime din Slovenia, Škrlatica (2740m), iar în stânga noastră pereţii impresionanţi ai crestei Mojstrovka (2366m), străbătuţi şi aceştia de un traseu gen via ferrata grea care urcă până pe vârf.

Mojstrovska

Mojstrovska

Prisojnik, Skrlatica

Prisojnik, Skrlatica

După o pauză mai lungă am hotărât să mergem pe traseul clasic până pe Slemenova Spica, un traseu uşor, mai întâi o plimbare printre jnepeni şi zade şi apoi urcare uşoară dar susţinută până sus pe vârf. Chiar dacă are o diferenţă de nivel de cca. 600m e un traseu destul de lejer, fără nici o dificultate tehnică. Cred că poate fi făcut cu copii mai mari, care au mai mers pe munte. De fapt am şi văzut o mulţime de copii de diverse vârste pe traseu, unii pe jos, alţii în rucsaci, alţii pe cap.🙂

traseul pe care am urcat spre varf

traseul pe care am urcat spre varf

Deşi urcăm pe o pantă înierbată destul de lină şi uşoară, în celelalte părţi vârful este mărginit de pereţi stâncoşi şi abrupţi, tipic Triglavului, chiar mai neaşteptat decât pe vârful Visevnik. Iar peisajul este incredibil, cu pereţii crestei Mojstrovka care se ridică impunători deasupra noastră. De fapt vârful acesta parcă este un balcon de unde poţi privi într-o parte vârfurile stâncoase ce fac un zid de netrecut spre pasul Vrsic şi în partea cealaltă văile largi care trec în Italia.

de pe varf... Mojstrovska intr-o parte

de pe varf… Mojstrovska intr-o parte

de pe varf... Italia in partea cealalta

de pe varf… Italia in partea cealalta

de pe varf... Masivul triglav cu vf Skrlatica

de pe varf… Masivul triglav cu vf Skrlatica

Pentru întoarcere traseul mai are o variantă care merge pe grohotişul de la baza pereţilor crestei Mojstrovka, dar pentru că vroiam să mai vedem şi un canion înainte de lăsarea întunericului, iar traseul pe grohotiş începea cu o urcare ce părea destul de susţinută şi nici nu ştiam de ce aveam să dăm pe la baza pereţilor, am ales să ne întoarcem pe unde am venit.

După ce am coborât de pe Slemenova Spica ne-am mai oprit un pic la câteva poze în pasul Vrsic şi apoi am început coborârea pe partea cealaltă spre Bovec, pentru a vedea canionul râului Soca. Drumul ce coboară pe partea aceasta a pasului este mult mai impresionant decât cel pe care am urcat, fiind efectiv cocoţat sus, pe versantul abrupt al muntelui. Te uiţi din maşină printre copaci şi vezi cât de mult este până jos, în fundul văii şi parcă nu îţi vine să crezi că a putut fi săpat un drum pe o pantă atât de abruptă. Din păcate este cam totul împădurit şi un singur loc de belvedere cu parcare şi băncuţe, pe care dacă îl ratezi, cum l-am ratat noi gândindu-ne că or mai fi, nu prea mai ai unde să opreşti ca să te poţi uita cum arată până jos şi să faci poze.

fata de pe stanca din pasul Vrsic

fata de pe stanca din pasul Vrsic

Râul Soca izvorăște de sub pasul Vrsic şi izvoarele sale pot fi vizitate pe un traseu amenajat ca via ferrata ce pleacă din Zadnja Trenta (cca 10 km din pasul Vrsic). El este cunoscut sub denumirea de „frumuseţea de smarald”, pentru că se spune că ar fi unul din puținele râuri din lume care îşi păstrează această culoare de smarald pe toată lungimea lui (138km). Un prieten din Slovenia ne-a zis chiar că apa lui este foarte curată şi deşi este un râu mare este ok să bei de oriunde din el apă… noi nu am am fost curioşi să încercăm.🙂 Valea râului este foarte cunoscută pentru turele de rafting, aproape fiecare camping oferind posibilitatea achiziţionării acestui serviciu, dar şi pentru zborurile cu parapanta care se fac de pe dealurile ce îl mărginesc (am urcat şi noi într-un punct de decolare de lângă Tolmin (Kobala) şi am rămas suprinşi să vedem că şi pentru a zbura cu parapanta trebuie să plăteşti o taxă de decolare/aterizare).

IMG_2124_resize

Soca

Soca

Soca

Dar noi vrem să ajungem înainte de venirea nopţii la vreo 20 km de pas, ca să vizităm canionul pe care l-a săpat râul Soca lângă localitatea cu acelaşi nume, inspiraţi de pozele foarte frumoase de aici: http://www.slovenia-trips.com/eng/natural-sights/trip/945/Great-soca-gorge. Facem stânga spre valea Lepena, conform descrierii, traversăm râul Soca şi apoi parcăm în parcarea amenajată de lângă râu (gratuită, incredibil :-)). Ne plimbăm întâi pe partea canionului ce se întinde până la pod, într-adevăr frumos şi adânc, impresionant de adânc şi plin de peşti maari. Apoi ne ducem şi pe partea de după podul auto, unde o potecă te plimbă pe deasupra canionului până la un pod care îl traversează şi te scoate în drumul mare. Mihaela este impresionată de fiecare dată când ne ducem pe buza pereţilor, uitându-se cu ochii mari şi aproape un pic speriată cum curge apa jos la 15m sub noi, câteodată în cascade, câteodată în vâltori, cu un albastru turcoaz incredibil de frumos🙂. Păcat că e târziu şi lumina nu e cea mai bună pentru pozat un canion întunecat, că locul este chiar deosebit.

IMG_2177_resizeIMG_2153_resize

IMG_2184_resizeIMG_2137_resize

Partea a III a 





Partea I – Bled şi Visevnik

19 10 2015

Toată povestea aici

Primul traseu a fost unul uşor care porneşte de lângă campingul din Bled şi urcă pe dealurile Ojstrica şi Mala Osojnica (650 m). Nu este marcat, aşa că am folosit descrierea şi track-ul GPS de aici: http://www.slovenia-trips.com/eng/hiking-mountaineering/trip/878/Ojstrica-and-mala-osojnica . Pentru că are o diferenţă de nivel de numai 190 m l-am făcut toţi 3 pe jos, dar ne-a luat 3h faţă de 1h, cât este descris pe site🙂. Traseul urcă numai prin pădure, nu e nimic deosebit la el, dar priveliştea de sus este superbă cu lacul Bled şi bisericuţa din mijlocul lui, castelul izolat pe o stâncă de pe malul lacului şi munţii Karavanke în fundal. Am urcat şi am coborât prin acelaşi loc, nu am fost pe traseul care urcă direct pe Mala Osojnica pentru că avea trepte, balustrade şi alte „accesorii” pe care am dorit să le evităm cu Mihaela după noi pe jos. După traseu Mihaela a cerut şi a obţinut o binemeritată baie în lacul Bled, a cărui apă era nesperat de caldă pentru un lac de munte.🙂

lacul Bled

lacul Bled

la plaja la munte :-)

la plaja la munte🙂

Al doilea traseu l-am făcut pe vârful Visevnik (2050m) din Parcul Naţional Triglav, cu inspiraţie şi track de aici: http://www.slovenia-trips.com/eng/hiking-mountaineering/trip/862/Visevnik. Ne-a luat ceva să ajungem la locul de unde porneşte traseul (complexul sportiv de la Rudno Polje) pentru că se pare că GPS-urile noastre ştiu că ne place să explorăm şi ne caută cele mai secundare drumuri posibile : -). Noi veneam dinspre lacul Bohinj şi GPS-ul ne-a băgat probabil pe cele mai înguste şi uitate drumege pe care le-a găsit. Dar a fost interesant să vedem cum arată Slovenia şi prin zonele neturistice – şi arată bine, noi suntem undeva la 10-20 de ani, sau chiar mai mult distanţă de ea.

in sus spre Visevnik

Pe o parte iarba …

Pe o parte stanca

… pe o parte stanca

SI peste tot munti

SI peste tot munti

Pentru traseul acesta am luat rucsacul să o cărăm pe Mihaela pentru că 670m diferenţă de nivel era prea mult pentru ea. A fost o alegere inspirată, pentru că traseul este doar o urcare continuă de cca. 1h30 -2h, întâi pe lângă pârtia de schi şi apoi pe versantul muntelui de-a dreptul, un fel de urcarea spre Vf. Bucşoiu de la noi. Când urcam aveam impresia că vom ajunge pe o culme lată şi înierbată ca cele din Baiului. Dar când am ajuns pe vârf peisajul s-a schimbat complet, căci tot masivul stâncos al Triglavului se întindea în faţa noastră. Veliki Draski (2243m), Mali Draski (2132m), chiar Triglavul (2864m) ascuns în nori, lăsând să se vadă doar cabana de la baza lui care strălucea în soare şi multe alte vârfuri stâncoase al căror nume nu îl ştiam. Un peisaj de vis la care nu ne aşteptam, cu pereţi stâncoşi, pante abrupte de grohotiş, turnuleţe de stâncă şi totul parcă incredibil de gri, cu doar câteva smocuri de iarbă pe alocuri… ne era dor de astfel de peisaje…

IMG_1861_resize

IMG_1887_resize

IMG_1867_resize

Triglavul ascuns in nori

Ce mi s-a părut interesant la masivul Triglav a fost faptul ca peisajul poate varia foarte mult de pe o parte pe alta a muntelui. Adică dacă dintr-o parte vezi pante înierbate, eventual cu câteva stânci, pe partea cealaltă a crestei ai toate şansele să găseşti pereţi abrupţi de stâncă ce coboară până în fundul văii. Aşa se întâmplă şi pe Visevnik, am ajuns pe vârf şi sus am rămas foarte surprinsă să văd pereţii de stâncă ce coborau în partea cealaltă. Mă întrebam pe unde merge traseul cel uşor spre şaua Srenjski, pe unde vroiam să coborâm, că de unde eram eu se vedeau doar pereţi de stâncă care se terminau într-o creastă îngustă. Dar după cum scria şi în descriere coborârea este uşoară, pe o potecă ce merge pe partea înierbată de pe partea sudică, doar în ultima parte înainte de şa trecând peste grohotişurile şi stâncile de pe partea nordică, nimic deosebit faţă de un traseu marcat mai stâncos din Făgăraş.

IMG_1928_resize

IMG_1896_resize

IMG_1926_resize

Din şaua Srjenski pleacă un traseu frumos şi greu care urcă pe vârfurile Mali Draski şi Veliki Draski, cu porţiuni asigurate, din care una o brână luungă şi expusă, probabil foarte frumoasă. Uuuf, peste câţiva ani… Dar noi o luăm pe o potecă pe grohotiş în jos şi ajungem în căldarea de sub vârf, unde o dăm jos pe Mihaela din rucsac pentru că urmau porţiuni uşoare de mers plat şi apoi coborâre. Fundul văii este format dintr-un platou carstic foarte interesant, găurit ca şvaiţerul, efectiv trebuind să te uiţi pe unde mergi să nu calci în vreo gaură. Iar caprele negre alergau în voie la ceas de seară pe aici. „Uite, Mihaela capre negre.” „Unde? Unde?” Nu înţelegeam de ce nu le vede că tot întreba unde sunt deşi ele trecuseră prin faţa noastră şi erau cocoţate pe versanţii din dreapta şi stânga. Dar am înțeles dilema printr-o nouă întrebare „Da astea sunt maro, de ce nu sunt negre?”🙂

IMG_1930_resize

IMG_1960_resize

IMG_1955_resize

IMG_1962_resize

În ultima porţiune de coborâre pe lângă pârtii, un pic mai pietroasă, am urcat-o iar pe Mihaela în rucsac pentru că ne cam “grăbea” noaptea de la spate. Am ajuns la maşină după 2h30 de la plecarea de pe vârf, sub lumina lunii pline, bucuroşi şi mulţumiţi că am găsit un traseu atât de frumos din care am putut să vedem ceva din frumuseţea Triglavului.

Partea a II a 





La plimbare prin Slovenia (cuprins)

16 10 2015

Planul acestui concediu s-a conturat când nişte poze de la prieteni ne-au trezit dorul de Alpi… doar nu i-am mai văzut tocmai din vara lui 2009. Dar unde să mergem? În Austria, ţara noastră alpină preferată nu prea mai ştim ce să facem în afară de a merge pe traseele mai grele, Elveţia, Franţa şi Italia sunt prea departe pentru a merge cu maşina cu un copil de 2 ani şi 9 luni, aşa că am ales să vedem şi Slovenia cu Alpii ei. Măcar vedem ceva nou, dacă la trasee tot nu avem prea multe speranţe.

Visevnik

Slemenova Spica

În cei 2 ani de experiență de vacanţe în 3 am reuşit deja să ne dăm seama că un concediu cu copilul mic nu are cum să semene prea mult cu un concediu în 2, asta dacă vrei să înțeleagă şi copilul ceva şi să nu vadă concediile ca pe o corvoadă şi o alergare de colo colo. Aşa că am încercat să ajungem la un compromis astfel încât să fie toată lumea mulţumită, noi cu câteva trasee şi locuri vizitate, iar Mihaela cu oarecare stabilitate şi multe oportunităţi de joacă. Am fost nevoiţi să facem un compromis şi la cazare, căci în maşină nu mai încăpem toţi 3 şi nu mai putem dormi oriunde. Iar Slovenia este şi ţara în care dormitul wild este foarte explicit interzis prin panouri şi avertizări în toate zonele turistice, aşa că a trebuit să dormim în fiecare noapte în campinguri cu preţuri cam măricele după părerea noastră (peste 20 euro/noapte pt 2 pers şi 1 copil – încă gratuit până pe la 4 ani).

raul Soca

Piran

Am pornit din start fără un plan bătut în cuie şi fără aşteptări prea mari, doar cu o listă mare de trasee şi obiective inspirate de pe site-ul http://www.slovenia-trips.com, din care speram să vedem măcar 2-3. În 10 zile de stat efectiv în Slovenia (25.08 – 03.09.2015) am reuşit să vizităm 3 oraşe (Novo Mesto, Ljubljana, Piran), să facem 3 trasee pe munte (Ojstrica şi Mala Osojnica, Visevnik, Slemenova Spica), să vedem canionul râului Soca, 4 cascade faine (Kozjak, Supot, Krampez şi Sopota) şi să facem şi o baie în mare. Nu ştiu dacă a fost mult sau puţin în condiţiile date, dar important este că la final toată lumea era fericită iar Mihaela, ca după fiecare concediu de până acum, ne-a întrebat cu părere de rău „Da de ce se telmină vacanţa?”.🙂

Azi pe unde mai mergem ?🙂

Povestiri detaliate şi poze:

Partea I – Bled şi Visevnik

Partea a II a – Slemenova Spica şi canionul râului Soca

Partea a III a – Cascadele Kozjak, Supot, Krampez, Sopota şi un pic la mare





Povestea merge mai departe :)

12 12 2013

Ne-am dat seama ca a trecut mai bine de un an de cand n-am mai postat nimic pe aces site… Asta nu inseamna insa ca nu ne-am mai plimbat. Mai putin si prin locuri mai usoare, dar am continuat sa ne urmam pasiunea in ciuda unei burti in crestere accelerata la unul dintre noi si a unei placute de fier la clavicula celuilalt. Deh impreuna la bine si la rau🙂

P1230280_resize

Desi timpul parca s-a contractat brusc acum 1an+, cand a aparut cea de-a treia membra a familiei, contiuam sa ne plimbam cat de des putem.  Nu stim cand vom mai avea timp sa mai punem cate ceva pe site in urmatorii 2-3 ani cel putin, pana ne facem mai mari unii dintre noi :-)… Promitem insa sa mai punem din cand in cand poze pe Facebook, unde ne gasiti cu id-ul „povesteindoi”.

P1230501_resize

Din pacate au ramas multe povesti incepute si neterminate… dar speram sa apara incet incet unele noi, profilate pe plimbari in 3🙂.

DSCN0795_resize





Filmulet „Nepal – experiente nepretuite „

18 05 2012

Pentru cine vrea sa vada/ sa revada proiectia Nepal – experiente nepretuite, care a fost prezentata la Cluj si la Bucuresti in primvara acestui an, o poate accesa aici http://www.youtube.com/watch?v=GBNqaIq5OQU. Cine are net bun o poate vedea chiar in format HD.😉

Speram sa va placa.








Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.