2. Baloane, oraşe subterane, muzee în aer liber şi valea Ihlara

23 09 2016

Toată excursia în Cappadocia

Baloanele din Cappadocia

Cappadocia este cunoscută pentru zborurile cu balonul, se zice că degeaba ai fost aici dacă nu ai zburat cu balonul (la un preţ care variază de la 80-100 euro/pers în sus). Probabil că dacă vii o zi şi nu te plimbi pe nici o vale, această afirmaţie este adevărată, dar dacă te plimbi 3-4 zile pe văi, eu personal nu văd în zborul cu balonul decât o experienţă mai deosebită la un preţ prea mare, căci peisajele nu cred că sunt mult diferite. Dar nouă ne place întotdeauna să evităm cât putem chestiile la care se înghesuie toată lumea, aşa că suntem subiectivi.🙂

20160508_055255_richtonehdr

20160508_060438_richtonehdr

img_4590

În fiecare dimineaţă cu vreme bună, la ora 5 începea să se audă de afară un zumzet înfundat, iar la ora 6 cerul era deja plin de baloane. Baloane, baloane, baloane… de toate culorile, unele mai jos, altele mai sus, unele mai mari, altele mai mici, unele abia decolând, altele aterizând. Iar pe străzi maşini şi microbuze care îşi „urmăresc” propriile baloane, ca să meargă să le recupereze de unde aterizează. Practic o adevărată industrie a zborului cu balonul care se pornea în fiecare dimineaţă. La câţi turişti am văzut în Goreme ne-am întrebat de fiecare dată de unde se strângeau atâţia oameni care se plimbau cu balonul în fiecare zi?

img_4507

img_4505

img_4525

Noi am şi stat la un hotel  din partea de nord a orăşelului Goreme, aproape de ieşirea spre Cavusin, vis a vis de micul platouaş de unde se lansează majoritatea baloanelor. Aşa că dimineaţa la ora 6 nu aveam altceva de făcut decât să ieşim în faţa hotelului sau să urcăm pe terasă ca să ne bucurăm din plin de spectacol.

Oraşele subterane

Solul moale al Cappadociei a facilitat construcţia unor case-peşteră, săpate în tuful vulcanic încă din anii 1300 î.Hr. Acestea s-au dezvoltat şi s-au extins de-a lungul secolelor din cauza armatelor invadatoare care au tot măturat Anatolia Centrală. Unele s-au transformat chiar în adevărate oraşe subterane extinse pe 7-8 nivele sub pământ, unde toţi locuitorii şi animalele din oraşul supra-teran se ascundeau din calea invadatorilor pentru perioade de la o săptămână la câteva luni. Au fost descoperite 36 astfel de oraşe în Cappadocia, cel mai mare fiind Kaymakli iar cel mai adânc fiind Derinkuyu. În 2014 a fost descoperit un alt oraş subteran la Nevsehir, care pare a fi mai mare decât toate celelalte, dar încă nu a fost deschis publicului.

Pentru că am avut parte de ceva ploaie în cursul vacanţei am reuşit să vizităm două astfel de oraşe subterane: Kaymakli (25 lire/persoană) şi Guzelyurt (5 lire/persoană).

img_5328

img_5334

img_5317

Ca să ajungem în Kaymakli am mers întâi până în Nevsehir, unde am traversat strada şi am luat de pe partea cealaltă un microbuz care mergea prin Kaymakly. Am ales să vizităm acest oraş subteran pentru că Derinkuyu este inclus în Green Tour pe care îl oferă agenţiile de turism şi am vrut să evităm o potenţială aglomeraţie. Este impresionant ce au reuşit să facă oamenii cu atâta timp în urmă: „camere” pentru familii – cu „paturi” săpate în stâncă gen cuşete de la tren şi „dulapuri” constând din mai multe găuri una lângă alta pe post de poliţe, grajduri pentru animale, camere de depozitare a alimentelor, fântâni pentru apă, hornuri înalte de 80 m pentru ventilaţie care veneau de la cel mai de jos nivel până la exterior, locuri speciale pentru gătit, „băi”, crame, locuri pentru prelucrarea cuprului şi chiar biserici. Toate aveau ieşire la o reţea de tuneluri înguste cât să aibă loc un om şi câteodată atât de joase încât trebuia să mergi mersul piticului. Din loc în loc erau blocuri rotunde de piatră care culisau şi blocau accesul invadatorilor la următoarea parte a oraşului. Se estimează că puteau locui aici în jur de 3500 de oameni.

img_5469

img_5487

img_5496

img_5519

Oraşul subteran de la Guzelyurt a fost un „bonus” adus de ploaia care ne-a prins când am fost în Ihlara. E mai mic, mai puţin cunoscut şi ca atare mult mai ieftin decât Kaymakly, cu un farmec aparte. Are o parte mică, în care accesul e gratuit, semnalizată destul de puţin vizibil cu un indicator şi partea principală, unde e şi casa de bilete, care are o porţiune interesantă în care cobori printr-o gaură într-un perete. Intrarea include şi vizitarea unei foste mănăstiri transformate în moschee.

Muzee în aer liber

img_5186

Lângă Goreme sunt două muzee în aer liber (Goreme Open Air Museum  şi Zelve Open Air Museum), în care, în schimbul sumei de cca. 20 lire/persoană, poţi vizita foste biserici săpate în stâncă ale căror picturi interioare sunt restaurate în mare parte. Nu am încercat să le vizităm pentru că erau mult prea aglomerate şi pentru că în plimbările pe văi am văzut destule bisericuţe încât să considerăm că nu se merită să ne călcăm în picioare pentru nişte picturi. Şi iar întrebare de baraj, de unde atâţia turişti dacă Goreme pare mai mult pustiu?

img_5548

Valea Ihlara

Valea Ihlara este la vreo 80 km de Goreme, la poalele muntelui Hasan Dagi (3253m). Am ajuns aici cu o maşină închiriată (125 lire închiriatul + 30 lire motorina), pentru că ne plictisisem de atâta ploaie în Goreme iar aici părea prognoza bună. Din păcate nu a fost, aşa că n-am reuşit decât să ne oprim cu maşina prin câteva puncte de belvedere de deasupra canionului săpat de râul Ihlara şi cam atât. Am avut surpriza că trebuie să plătim 20 lire/persoană ca să ne putem plimba prin canion, aşa că am renunţat, căci cu o ploaie torenţială care abia se oprise şi una care se pregătea să vină nu avea rost.

20160506_124406_richtonehdr

img_5458

Având în vedere că Green Tour costă cam 120 lire/persoană şi are incluse intrările la Derinkuyu şi pe Valea Ihlara, plus masa de prânz, pentru 2 persoane e mult mai rentabil aşa decât pe cont propriu, dacă nu ţii neapărat să petreci o noapte în Ihlara. Iar tour-ul am înţeles că este organizat cu microbuze de 15-16 locuri, deci ar trebui să fie rezonabil şi dpdv al aglomeraţiei.





1. Orăşele şi castele din Cappadocia

22 09 2016

Toată excursia în Cappadocia

Goreme

Ne aşteptam ca Goreme să fie un centru turistic aglomerat şi gălăgios, dar rămânem surprinşi când găsim un sătuc mic şi liniştit, parcă cu mai multe hoteluri decât case şi cu câteva supermarketuri cam prost aprovizionate. Restaurantele sunt aproape goale, vânzătorii de suveniruri stau plictisiţi la măsuţele lor, turiştii sunt neaşteptat de puţini şi par a fi din Orientul Mijlociu, vestici mai deloc.

img_4323

img_4699

20160429_145740

Partea veche a oraşului, cu căsuţele săpate în tuf vulcanic pare ireală, mai degrabă o scenă dintr-un film de animaţie decât un oraş adevărat. Iar de sus de la punctul de belvedere (Goreme Sunset Point) te copleşeşte „panorama” cu castelul din Uchisar care domină valea, muntele Erciyes (3.916m), văile colorate şi divers sculptate ale Cappadociei şi muntele roz Aktepe (1.350m).

img_4677

img_4296

20160429_173323_richtonehdr

Uchisar

Este un orăşel micuţ, cocoţat pe un deal, în care vin cei care vor să viziteze castelul sau să viziteze Valea Porumbeilor. Aici se ajunge cu  microbuzul care pleacă la fiecare oră spre Nevsehir, din autogara din Goreme (2 lire/pers pt. cca 5 km).

img_4374

20160430_122936

Microbuzul ne lasă la drumul mare, de unde mai mergem un pic pe jos ca să ajungem la castel (6.5lire/pers).  Castelul este de fapt o stâncă în care au fost săpate numeroase camere conectate între ele prin pasaje şi tuneluri închise cu uşi masive de piatră, iar silueta lui domină toată valea, căci se află în cel mai înalt punct din Cappadocia (1.400m). Din cauza eroziunii pot fi vizitate doar câteva camere, iar majoritatea camerelor de pe partea nordică a castelului sunt utilizate încă drept case pentru porumbei, ale căror excremente sunt folosite ca îngrășământ natural pentru viţa de vie şi livezile din zonă. Priveliştea de la castel este deosebită, cu văile frumos modelate ale Cappadociei ce se întind la poalele muntelui roz Aktepe (1.350m) şi cu muntele Erciyes (3.917m) cel veșnic înzăpezit în depărtare.

img_4326

20160430_130740

img_4372

Nevsehir

Este un orăşel normal, în care nu prea ai ce vizita şi ajungi cu acelaşi microbuz (3.5 lire/pers pt. cca 13 km) cu care ai mers şi în Uchisar. Dar aici este hub-ul de transport de unde poţi pleca în alte direcţii (oraşele subterane, valea Ihlara şi alte zone), iar dacă tot ajungi să schimbi microbuzul aici, poţi să profiţi să-ţi cumperi şi baclavale, rahat sau fructe, care în Goreme nu prea se găsesc, sau să schimbi bani la un curs mult mai convenabil decât în Goreme.

20160504_163738_richtonehdr

Urgup

Mai mare şi mai plin de viaţă decât Goreme, se spune că acesta este „tabăra de bază” pentru turiştii mai pretenţioşi, în timp ce Goreme este pentru cei cu rucsacul în spate. Se ajunge aici cu microbuzul (3 lire/pers pt. cca 8.5 km) care vine din oră în oră dinspre Avanos – Cavusin şi pe care îl iei din staţia aflată la intersecţia străzii principale din Goreme cu şoseaua care merge spre Goreme Open Air Museum.

20160507_150216_richtonehdr

20160507_142316_richtonehdr

Poţi să te plimbi pe la ruinele castelului, să vizitezi punctul de belvedere şi găseşti şi aici fructe, baclavale, rahat şi alte delicatese care în Goreme nu prea sunt. Este un punct numai bun pentru o plimbare într-o zi cu prognoze prea sumbre ca să te aventurezi pe o vale.

20160507_141109_richtonehdr

20160507_140208_richtonehdr





Week-end de toamnă la Bătrâna

20 09 2016

Weekendul care tocmai a trecut a fost unul special, poate cel mai frumos week-end de anul acesta pentru noi. Două zile minunate de toamnă, în care am prins parcă vreme mai bună decât toată vara, un munte aproape gol şi liniştit, plus o tură frumoasă şi lunguţă, făcută integral pe jos de cele două picioruţe de copil de 3 ani şi 10 luni.

Padina – Şaua Strunga (1h30) – refugiul Bătrâna (2h45) şi a doua zi: refugiul Bătrâna – sub Cerdac – Babele (4 h) – Peştera (1h45). La Peştera ar fi trebuit să coborâm cu telecabina de la Babele, dar nu ne aşteptam ca ultima să fie la ora 15.30, aşa că am pierdut-o cu brio în timp ce beam liniştiţi un ceai la cabana Babele.

O tură în care natura ne-a bucurat privirea cu imagini minunate şi ne-a lăsat în suflet un sentiment de libertate, fericire, speranţă şi împlinire că am ajuns să facem aşa ceva toţi 3.
img_6733

img_6740

img_6741

img_6743

img_6750

img_6755

img_6759

20160917_185349_richtonehdr

img_6767

20160917_193742_richtonehdr

img_6778

img_6786

20160918_111748_richtonehdr

img_6792

img_6799

img_6801

img_6807

img_6809





Cappadocia – case şi castele în stânci, văi colorate, baloane şi oraşe subterane (rezumat)

12 09 2016

Cappadocia este un platou înalt aflat la 1000m altitudine, în inima Turciei, înconjurat de 3 foşti vulcani:  Erciyes (3,917m), Hasan (3,263m) şi Melendiz (2,963m). Tuful vulcanic generat din erupţia acestor vulcani a fost modelat de apele şi vânturile care au creat văi unice în lume şi stânci cu cele mai ciudate forme, iar oamenii l-au săpat pentru a-şi construi biserici şi oraşe subterane încă din cele mai vechi timpuri. În plus, culorile baloanelor care umplu în fiecare dimineaţă cerul înainte de răsăritul soarelui transformă această regiune într-un loc unic în lume.

img_4287

img_5044

img_4275

img_5585

Vroiam de mult să mergem în Cappadocia, aşa că oferta la biletele de avion de la Pegassus (260 euro pentru toţi 3, inclusiv 1 bagaj de cală) şi vacanţa de Paște impusă de grădiniţă, ne-au făcut să ne hotărâm să plecăm pentru 9 zile în Turcia (29.04 – 8.05.2016).

img_4443

img_4416

img_5465

img_4871

Deşi în jumătate din zile am avut parte de ploi, am făcut mult mai multe lucruri decât am fi putut spera, căci în zilele cu vreme bună ne-am plimbat pe văi (Valea Porumbeilor, Zemi-Gorkundere, Red şi Rose, Valea Săbiilor, Valea Iubirii), iar în cele cu ploaie am vizitat oraşe subterane şi canioane (Kaymakli, Guzelyurt, Valea Ihlara). A fost clar cel mai frumos concediu de când a apărut Mihaela, într-o zonă minunată, cu oameni primitori, deschişi şi mari iubitori de copii.

img_4740

img_4699

img_5328

Povestiri detaliate şi poze

Orăşele şi castele din Cappadocia

Baloane, oraşe subterane, muzee în aer liber şi valea Ihlara

 





Gust de Maroc

18 04 2016

Această postare nu este neapărat o descriere a unei excursii „exotice”, ci mai degrabă o invitaţie la călătorie pentru părinţii care au copii. Copiii mici şi mari n-ar trebui să ne oprească călătoriile, ci doar să le dea unalt ritm şi o altă perspectivă, căci avem cu toţii de învăţat câte ceva şi în special ei, cei mici.

IMG_3292

De ce tocmai în Maroc, unde nu mai fusesem nici noi?
Pentru că am citit povestirea lui Radu din Maroc şi ne-a plăcut mult.
Pentru că speram la o aventură gen Nepal şi Marocul părea să aibă potenţialul acesta în condiţii de cazare şi mâncare mai bune, căci oamenii din țările mai sărace sunt clar mult mai primitori şi prietenoşi decât cei din ţările „bogate şi civilizate”.
Pentru că 484 euro pentru 3 persoane, inclusiv 1 bagaj de cală, a fost o ofertă de nerefuzat la biletele de avion. Am cumpărat biletele înainte să ştim ce e de vizitat sau ce e de făcut cu copilul acolo, citisem doar că „ Morocco is ideal for parents who once travelled to intrepid destinations, and don’t necessarily fancy a Western poolside now they have knee-high travelling companions.” (Lonely Planet).
Pentru că Marocul, cel puţin momentan, este una din puţinele ţări stabile şi sigure din regiune, iar în decembrie este destul de răcoare ca să nu existe riscul unor boli tropicale. În plus au curent electric, frigidere, poţi să mănânci carne, sistem funcţional de apă şi canalizare (pe noi ne-a impresionat pozitiv căci nu ştiu de ce, ne aşteptam la un mic Kathmandu).

IMG_3387

IMG_3295

IMG_3553

Adevărul este că e cam mult spus că am fost în Maroc, ar fi mai corect să spunem că am fost 5 zile în Marrakesh şi 2 zile la munte, la Imlil. Cu un copil de 3 ani, într-o primă călătorie într-o ţară unde aproape totul este diferit, nu ne-am făcut prea multe planuri. Am vrut să-i dăm timp de acomodare, de asimilare şi de odihnă după atâţia stimuli pe care nu i-a mai văzut până atunci. A fost important că am avut un loc de ancorare pentru primele zile (același hotel la care ne întorceam seara), iar când am fost în deplasare i-am suscitat interesul cu „Ia să vedem, oare cum va arăta camera în care vom dormi în seara aceasta?”. Ca să putem vizita cu plăcere ceea ce ne interesa, am găsit nişte obiective interesante şi pentru copil „Ce zici mergem să vedem mai de aproape cămilele pe care le-am văzut ieri din autobuz?” (care erau lângă un palat de pe lista noastră) sau ca să putem face un mic traseu la munte, în Imlil „Ce zici, urcăm până acolo sus să vedem ce este, că am înțeles că mai este un sat?”. În plus, câte o mică atenție care să-i ridice moralul când începea să se plictisească de atâtea plimbări (gen o mică cămilă de jucărie cumpărată de pe stradă, pe care să o plimbe peste tot) a făcut adevărate minuni.

IMG_3377

IMG_3438

Prin Marrakesh

Am ales Hotelul Cecil , aflat chiar lângă piaţa Jemaa el-Fnaa, de pe a cărui terasă vedeam standurile cu mâncare şi cu suc de portocale, iar seara ascultam tobele şi muzica care nu tac decât la ora de rugăciune şi după 2 noaptea. Ne-a plăcut mult să stăm acolo, pentru că am putut încheia fiecare seară cu câte o plimbare plăcută prin nebunia din piaţă şi străduţele înguste din jur. Iniţial aveam ceva emoţii legate de locaţie, pentru că citisem pe un blog ce nasol e în Jemaa el-Fnaa, că eşti asaltat non stop de vânzători de diverse, dresori de şerpi, femei care îţi desenază pe mână, chelneri etc. Dar acolo ne-am dat seama că nu este deloc aşa, cel puţin nu pentru noi care eram obişnuiţi să ignorăm cu succes „hărţuitorii” din India şi Nepal🙂. Dar pentru cine nu e obişnuit cu asta probabil că e stresant şi obositor, că dacă te-au „ghicit” că eziţi nu mai scapi de ei.🙂

IMG_3478

IMG_3358

Marrakesh-ul e un oraş al contrastelor: labirinturile pieţelor cu străduţe înguste şi înţesate de oameni, biciclete şi motociclete, dar şi spaţii largi cât vezi cu ochii şi bulevarde largi cu 2-3 benzi pe sens în afara zidurilor oraşului vechi; femei îmbrăcate în burkha din care nu li se văd nici ochii, femei de serviciu îmbrăcate cu uniforma specifică peste baticul care la acoperă părul şi câteodată faţa şi ochii, dar şi tinere cu pantaloni mulaţi, tricou şi părul lăsat liber; monumente odată impunătoare, acum deteriorate şi prost întreţinute, cu minunate mozaicuri acoperite de praf sau de excremente de porumbei; cartiere prăfuite de praful roşu al deşertului şi fără fir de verdeaţă, dar şi parcuri exotice, adevărate oaze verzi cu susur de apă şi cântece de păsărele; portocale cumpărate cu cca. 73 eurocenţi/kg în primele zile şi cu 18 eurocenţi /kg în ultimele zile, când învăţasem pe unde să le căutăm şi cât să negociem.

IMG_3318

IMG_3484

Ce ni s-a părut relativ ciudat este modul de construcție al clădirilor , ale căror geamuri şi uşi sunt cumva orientate spre o curte interioară, iar tu care te plimbi pe străduţe vezi doar nişte ziduri goale portocalii şi prăfuite. Tot ne plimbam şi speram să găsim ceva clădiri sculptate sau pictate, dar nimic, oriunde mergeam ziduri peste ziduri, indiferent că erau case de locuit, hoteluri sau monumente, aceeaşi poveste. Cine ştie, poate n-am nimerit noi unde trebuie.🙂

La munte

O ţară o cunoşti cel mai bine în afara oraşelor mari, în zonele mai puţin turistice şi folosind mijloacele de transport pe care le folosesc şi localnicii…

Aşa că până la Imlil luăm un microbuz local, al cărui preţ, deşi îl negociem de 3 ori mai mic decât cel propus iniţial, tot e mai mare decât făcea (am dat cca. 6,5 euro pt toţi 3). Dar măcar suntem toţi 3 înghesuiți pe cele două locuri din faţă, de lângă şofer, nu în spate în zăpuşeală şi aglomeraţie. Ce scaun de maşină pentru copil, ce centuri de siguranţă pentru adulţi.🙂 Dar se pare că marocanii, cel puţin în zona asta, conduc foarte încet, în medie cu 50km/h, chiar dacă drumul este bun şi serpentinele nu prea înguste, aşa că stăm relativ liniştiţi. Pe lângă opririle pentru a urca sau coborî noi pasageri, avem şi opriri ca să-şi cumpere şoferul măsline, covoare, să ia şi o uşă (nu ştim dacă pentru el), nimic deosebit.🙂

IMG_3602

IMG_3909

Imlil (1740m) este punctul din care se pornește spre Toubkal (4167m), cel mai înalt vârf al munților Atlas, deci unul din cele mai importante atracții turistice ale Marocului. Nu-i de mirare astfel că deşi suntem în extrasezon şi nu cred că sunt mai mult de 10 turişti în tot satul, preţurile la mâncare (cca. 3 euro tajin fără carne şi 7 euro tajin cu carne) şi cazare sunt destul de mari faţă de ce ne-am fi aşteptat. După mai multe vizite pe la riad-uri găsim o cameră chiar elegantă, cu încălzire cu aer conţionat la Riad Atlas Toubkal , cu vreo 25 euro/noapte, mic dejun inclus. Cu siguranţă am fi găsit uşor ceva mai ieftin, dar vroiam încălzire pt că era destul de răcoare iar Mihaela îşi revenea după o mică răceală care ne-a şi întârziat de altfel plecarea din Marrakesh spre munte.

IMG_3749

IMG_3892

Pentru că ajungem destul de târziu, în prima zi reuşim să facem doar o plimbare circulară spre satul Tamatert, ducându-ne pe drumul ce continuă în direcţia Tacheddirt (2314m) şi întorcându-ne printre terasele de pe partea opusă a văii. La un moment dat suntem chiar invitați de croitorul satului la un cous-cous pentru a doua zi, păcat că atunci trebuia să ne întoarcem în Marrakesh.

IMG_3706

IMG_3693

IMG_3738

A doua zi urcăm spre Aroumd (1843m), pe un traseu ce merge de-a lungul râului Mizane şi apoi urcă în sat pe lângă nişte cascade. Foarte frumos aici, în sătucul agăţat pe marginea de morenă şi înconjurat de terase pe care cresc orz, porumb, cartofi, ceapă, migdale, mere, cireşe şi nuci, nu ştiu de unde în ariditatea asta. Ne plimbăm un pic şi pe valea lată şi înverzită pe care continuă poteca spre Toubkal, iar apoi coborâm înapoi în Imlil, de data aceasta pe drumul de pământ pe care urcă şi maşinile şi pe care se plimbă turiştii francezi călare pe măgari. În timpul coborârii ne bucurăm de priveliştea pâlcurilor de căsuţe agăţate pe terase în toate zonele în care au găsit probabil o sursă de apă.

IMG_3855

IMG_3842

A doua zi de dimineaţă avem avionul sprecasă, aşa că mergem să ne luăm rucsacii de la riad şi apoi aşteptăm cu răbdare în staţie ca şoferul microbuzului (de fapt un grand taxi de 7 persoane) să accepte preţul pe care i-l oferim până în Marrakesh (cca 8,20 euro pt toţi 3, un preţ de altfel normal pentru un marocan🙂 ).

IMG_3862

IMG_3801

O ultimă plimbare de seară prin nebunia din Jemaa el-Fnaa, o altă cină la restaurantul Toubkal Snack cu preţuri la fel ca la măsuţele din piaţă (cca 3,2 euro tajin-ul cu carne) dar cu porţii mult mai consistente, o ultimă joacă pe terasa hotelului şi la intrarea în avion o concluzie care ne-a bucurat mult: „Mami, să ştii că mi-a plăcut. O să mai melgem o oală (adică o dată🙂 ) când o să mai avem timp?”🙂





Partea a III a – Cascadele Kozjak, Supot, Krampez, Sopota şi un pic la malul mării

27 10 2015

Toată povestea aici

Fiecare din cele 4 cascade pe care le-am văzut are frumuseţea ei aparte, şi la toate se ajunge uşor pe jos, inclusiv cu copilul, noi nu am mai folosit deloc rucsacul ca să ajungem la ele. Ne-am inspirat de pe acelaşi site: http://www.slovenia-trips.com/eng/natural-sights/pic. Toate sunt fără taxă.

La cascada Kozjak, despre care se spune că este una din cele mai frumoase cascade din Slovenia, se ajunge din localitatea Kobarid. De aici se merge în direcţia localităţii Dreznica şi se lasă maşina parcată în parcarea din faţa Campingului Koren (1 euro/oră şi chiar am văzut o maşină de poliţie care verifica că maşinile aveau tichet de parcare). Până la cascadă merge un drum forestier, iar în ultima parte sunt nişte poduri peste apă şi nişte pasarele ca să poţi ajunge să vezi cascada. Noi am făcut 2 ore dus întors cu Mihaela pe jos, iar la întoarcere am făcut şi un detur pe la nişte buncăre din primul război mondial.

IMG_2235_resize

IMG_2253_resize

sda

IMG_2241_resize

IMG_2225_resize

IMG_2272_resize

Pentru a ajunge la cascadele Supot şi Krampez mergem în continuare pe drumul spre Dreznica, ce urcă pe un frumos platou înierbat de la poalele muntelui Krn (2244m). După ce trecem de localitate vedem un indicator spre cascade, iar după el este şi o parcare (gratuită) în care poţi lăsa maşina. Prima este cascada Supot şi apoi la 2-3 minute urmează şi Cascada Krampez. Ultima are două praguri, dar la cel de-al doilea se ajunge pe un traseu uşor gen via ferrata cu scări si cablu, numai bun pentru a ne trezi dulci amintiri din tinereţe🙂. Traseul este foarte scurt, 30 min dus întors cu tot cu urcare la al doilea bazin al cascadei Krampez.

IMG_2280_resize

Muntele Krn

IMG_2289_resize

IMG_2293_resize

spt

IMG_2301_resize

Dacă am fi continuat pe drum am fi putut ajunge şi în Kosec, unde se poate vizita (fără taxă) o parte din cheile Kosec, adânci de 60 m cică. Dar noi am lăsat-o pe altă dată pentru că Mihaela deja adormise şi am pornit înapoi spre Kobarid pe drumul pe care venisem.

Cascada Sopota se află în zona Tolmin, pe interesantul platou carstic străbătut de drumul secundar Tolmin – Poljubinj – Ljubinj – Podmelec – Kneza. La ea se ajunge de lângă satul Podmelec, pe o potecă ce urcă uşurel prin pădure şi are nişte bănci unde să te poţi odihni şi admira în voie cascada. Deşi nu avea cine ştie ce debit ni s-a părut foarte interesantă pentru că este o cascadă foarte înaltă, cca. 60 m şi îţi suceşti un pic gâtul uitându-te după ea🙂.

IMG_2341_resize

IMG_2342_resize

Tot în zonă, lângă Poljubinj, se mai află şi cascada Beri, care ar avea un debit foarte mare, dar noi nu am mai avut timp să o vedem. Şi lângă Zatolmin, se află şi cheile Tolmin, un canion amenajat şi cu taxă la intrare, dar statutul de „one of the most popular tourist spots in the region” ne-a făcut să-l ocolim.

Mai aveam şi alte cascade şi canioane pe listă, dar au venit ploile, aşa că în ultimele zile ale vacanţei am plecat la mare . Aici am stat într-un camping din Portoroz pe malul mării (care mare nu părea să aibă nisip pe undeva, intrai direct în apa adâncă pe nişte scări de pe o platformă betonată sau direct de pe stabilopozi) şi am vizitat cochetul orăşel Piran.

IMG_2469_resize

Piran

IMG_2433_resize

IMG_2424_resize

pf

„Da de ce s-a telminat vacanţa?”🙂.





Partea a II a – Slemenova Spica şi canionul râului Soca

23 10 2015

Toată povestea aici

Al treilea traseu l-am făcut până pe vârful Slemenova Spica (1909m). Pentru acest traseu se pleacă din pasul Vrsic (1611m), aflat în nordul masivului Triglav, pe drumul Kranjska Gora – Bovec. Descrierea şi track-ul le-am găsit aici: http://www.slovenia-trips.com/eng/hiking-mountaineering/trip/985/Slemenova-spica. Cum urcam dinspre Kranjska Gora, am parcat maşina în curba cu numărul 23, pentru că era unul din puţinele locuri de parcare la umbră, şi în plus dacă parchezi fix în pas trebuie să plăteşti 3 euro. Ca o paranteză, ne-a displăcut faptul că în Slovenia cam totul (parcarea, camparea) se plăteşte şi nu ieftin. În Austria, Elveţia, Italia, Franţa nu era aşa… cel puţin în Elveţia unde aveau pasuri de peste 2000 de metri cu gheţari de jur împrejur cu o parcare imensă nu plăteai nimic, sau în pasurile din Dolomiţi , sau pe malurile lacurilor din Austria… şi mai şi puteai să dormi în multe locuri, în Franţa erau rulote cu rufe întinse la uscat chiar la drumul mare, neascunse, nenimic🙂. Chiar ar fi interesant dacă s-o mai fi schimbat treaba în 6 ani…

un pic deasupra curbei 23

un pic deasupra curbei 23

Dar să revenim la traseu. Din parcare se vedea chiar şaua în care trebuia să urcăm, dar pentru că era foarte cald şi lumina prea puternică de poze, ne gândeam să urcăm doar până în şa şi apoi să coborâm înapoi. Dar în timp ce urcam observăm că în spatele nostru urca pe traseul ce venea direct din pas o familie de români. Am mai stat de vorbă cu ei până în şa şi am hotărât să mergem împreună până pe vârful Slemenova Spica. La decizia noastră a contribuit şi peisajul din şa, în spate având impresionantul munte Prisojnik (2547m) care ne îndemna să încercăm să ghicim pe unde merge traseul dificil de via ferrata care urcă pereţii acestuia până pe vârf, precum şi al doilea vârf ca înălţime din Slovenia, Škrlatica (2740m), iar în stânga noastră pereţii impresionanţi ai crestei Mojstrovka (2366m), străbătuţi şi aceştia de un traseu gen via ferrata grea care urcă până pe vârf.

Mojstrovska

Mojstrovska

Prisojnik, Skrlatica

Prisojnik, Skrlatica

După o pauză mai lungă am hotărât să mergem pe traseul clasic până pe Slemenova Spica, un traseu uşor, mai întâi o plimbare printre jnepeni şi zade şi apoi urcare uşoară dar susţinută până sus pe vârf. Chiar dacă are o diferenţă de nivel de cca. 600m e un traseu destul de lejer, fără nici o dificultate tehnică. Cred că poate fi făcut cu copii mai mari, care au mai mers pe munte. De fapt am şi văzut o mulţime de copii de diverse vârste pe traseu, unii pe jos, alţii în rucsaci, alţii pe cap.🙂

traseul pe care am urcat spre varf

traseul pe care am urcat spre varf

Deşi urcăm pe o pantă înierbată destul de lină şi uşoară, în celelalte părţi vârful este mărginit de pereţi stâncoşi şi abrupţi, tipic Triglavului, chiar mai neaşteptat decât pe vârful Visevnik. Iar peisajul este incredibil, cu pereţii crestei Mojstrovka care se ridică impunători deasupra noastră. De fapt vârful acesta parcă este un balcon de unde poţi privi într-o parte vârfurile stâncoase ce fac un zid de netrecut spre pasul Vrsic şi în partea cealaltă văile largi care trec în Italia.

de pe varf... Mojstrovska intr-o parte

de pe varf… Mojstrovska intr-o parte

de pe varf... Italia in partea cealalta

de pe varf… Italia in partea cealalta

de pe varf... Masivul triglav cu vf Skrlatica

de pe varf… Masivul triglav cu vf Skrlatica

Pentru întoarcere traseul mai are o variantă care merge pe grohotişul de la baza pereţilor crestei Mojstrovka, dar pentru că vroiam să mai vedem şi un canion înainte de lăsarea întunericului, iar traseul pe grohotiş începea cu o urcare ce părea destul de susţinută şi nici nu ştiam de ce aveam să dăm pe la baza pereţilor, am ales să ne întoarcem pe unde am venit.

După ce am coborât de pe Slemenova Spica ne-am mai oprit un pic la câteva poze în pasul Vrsic şi apoi am început coborârea pe partea cealaltă spre Bovec, pentru a vedea canionul râului Soca. Drumul ce coboară pe partea aceasta a pasului este mult mai impresionant decât cel pe care am urcat, fiind efectiv cocoţat sus, pe versantul abrupt al muntelui. Te uiţi din maşină printre copaci şi vezi cât de mult este până jos, în fundul văii şi parcă nu îţi vine să crezi că a putut fi săpat un drum pe o pantă atât de abruptă. Din păcate este cam totul împădurit şi un singur loc de belvedere cu parcare şi băncuţe, pe care dacă îl ratezi, cum l-am ratat noi gândindu-ne că or mai fi, nu prea mai ai unde să opreşti ca să te poţi uita cum arată până jos şi să faci poze.

fata de pe stanca din pasul Vrsic

fata de pe stanca din pasul Vrsic

Râul Soca izvorăște de sub pasul Vrsic şi izvoarele sale pot fi vizitate pe un traseu amenajat ca via ferrata ce pleacă din Zadnja Trenta (cca 10 km din pasul Vrsic). El este cunoscut sub denumirea de „frumuseţea de smarald”, pentru că se spune că ar fi unul din puținele râuri din lume care îşi păstrează această culoare de smarald pe toată lungimea lui (138km). Un prieten din Slovenia ne-a zis chiar că apa lui este foarte curată şi deşi este un râu mare este ok să bei de oriunde din el apă… noi nu am am fost curioşi să încercăm.🙂 Valea râului este foarte cunoscută pentru turele de rafting, aproape fiecare camping oferind posibilitatea achiziţionării acestui serviciu, dar şi pentru zborurile cu parapanta care se fac de pe dealurile ce îl mărginesc (am urcat şi noi într-un punct de decolare de lângă Tolmin (Kobala) şi am rămas suprinşi să vedem că şi pentru a zbura cu parapanta trebuie să plăteşti o taxă de decolare/aterizare).

IMG_2124_resize

Soca

Soca

Soca

Dar noi vrem să ajungem înainte de venirea nopţii la vreo 20 km de pas, ca să vizităm canionul pe care l-a săpat râul Soca lângă localitatea cu acelaşi nume, inspiraţi de pozele foarte frumoase de aici: http://www.slovenia-trips.com/eng/natural-sights/trip/945/Great-soca-gorge. Facem stânga spre valea Lepena, conform descrierii, traversăm râul Soca şi apoi parcăm în parcarea amenajată de lângă râu (gratuită, incredibil :-)). Ne plimbăm întâi pe partea canionului ce se întinde până la pod, într-adevăr frumos şi adânc, impresionant de adânc şi plin de peşti maari. Apoi ne ducem şi pe partea de după podul auto, unde o potecă te plimbă pe deasupra canionului până la un pod care îl traversează şi te scoate în drumul mare. Mihaela este impresionată de fiecare dată când ne ducem pe buza pereţilor, uitându-se cu ochii mari şi aproape un pic speriată cum curge apa jos la 15m sub noi, câteodată în cascade, câteodată în vâltori, cu un albastru turcoaz incredibil de frumos🙂. Păcat că e târziu şi lumina nu e cea mai bună pentru pozat un canion întunecat, că locul este chiar deosebit.

IMG_2177_resizeIMG_2153_resize

IMG_2184_resizeIMG_2137_resize

Partea a III a