Valea lui Stan

20 01 2010

Duminică, 27 septembrie şi 11 octombrie 2009 🙂
Participanţi: Muha, Andrei, Octavian şi Viorica; Florin, Claudiu şi Cristina
Durata: 2h pe vale şi 2 h retragerea până înapoi la maşină

Visam de mult să ajungem pe Valea lui Stan, aşa de demult, încât până la urmă aproape că şi uitasem de acest traseu :-). Noroc cu ceaţa de pe creste care le-a dat Pinguinilor ideea de face o plimbare pe acolo. Am găsit un fel de via ferrata uşoară a la români, cu fiare care scârţâie, trepte rupte şi scări suspendate care se bălăngăne deasupra cascadelor. Ce să mai, toate elementele necesare pentru o tură scurtă dar interactivă. Ne-a plăcut aşa de mult încât peste două săptămâni ne-am întors din nou şi am văzut că la coborâre lucrurile sunt şi mai interesante :-).

Nu sunt prea multe de povestit, aşa că vom lăsa fiecare poză să vorbească printr-un comentariu care se vede cand duceti cursorul pe poză .

  

 

 





Cheile Oratii

29 04 2009

Sambata, 11 aprilie 2009

Locaţie: Culoarul Rucăr Bran àlocalitatea Podu Dâmboviţei à Cheile Orăţii

Participanti: Laura, Florin, Constanta si noi

Durata: cca. 3h

 

Cum stabilitatea zăpezilor de pe văi era încă incertă, am hotărât să facem o încălzire de primăvară coborând în rapel Cheile Orăţii (aceasta denumire am gasit-o de cele mai multe ori, desi e mai degraba un canion) . A fost o tura scurta dar „intensa”, asa ca voi povesti mai putin lasand pozele sa vorbeasca de la sine:

 saritoarea nr. 1

 

 

 

 

Prima saritoare este destul de usoara, dar daca tot aveam sa folosim echipamentul de alpinism la urmatoarele, am zis sa o descataram si pe asta asigurati. Din pacate nu mai tin minte daca Florin a facut asigurarea pe dupa copacei sau era un piton. In rest toate celelalte saritori au avut cel putin un piton.

 

 

 

 

 

 

 

 

saritoarea nr 2

 

 

 

 

 

Nu facem 10 pasi ca apare a doua saritoare, de vreo 2-3 ori mai mare decat prima, unde avem ocazia sa ne testam semicoarda primita in dar de ziua lui Laviniu. In plus ne reamintim/ invatam cum se face rapelul:  eu nu mai facusem de vreo 2 ani, iar Laviniu facuse o singura data dar de pe un viaduct direct in gol, nu stia exact cum sta treaba cu peretii :D.

 

 

  

 

 

Dupa asta urmeaza si o scurta portiune de mers in picioare… dar nu numai 🙂 :

 

mai si mergem  hopa 

  

Dar n-am avut timp prea mult de respiro ca a si aparut a treia saritoare care nu avea alta treaba decat sa se termine fix intr-o balta. Era cea mai lunga de pana acum, si Laura, care mai fusese pe aici avea impresia ca aceasta este cea mai lunga de pe traseu:

 

 saritoarea nr.3    saritoarea nr. 3

 

 

 

 

parca lipseste ceva... din spatele lui Florin :)

 

 

 

 

Am coborat-o cu bine, cu atentie sa nu aterizam in balta :). A coborat-o si Florin la pompierism si apoi am luat-o fericiti la pas pe scurta portiune ce ne ducea la urmatoarea saritoare. Aproape ca fusese montat rapelul urmator cand se aprinde beculetul…. Florin: ” Da eu aveam un rucsac in spate, unde e?” Unde altundeva putea fi decat in varful saritorii pe care tocmai o rapelasem si stransesm coarda? 😀

Noroc ca Florin le are cu catararea si in doi timpi si trei miscari a venit cu rucsacul inapoi, de nici n-am avut timp sa-i facem poze si filmulete 🙂

 

 

 

 

 

saritoarea nr. 4

 

 

Pe cea de-a patra saritoare am avut fericirea de a cobori prima :D. Mi se parea ciudat sa ma duc asa singura in gol, fara sa am pe nimeni la picioare, asa ca am tinut un dialog/monolog constant cu cei de sus/cu mine. 🙂

 Cand am ajuns la baza ei am avut placerea sa gasesc doar o mica platforma pe care abia incapeam 5 persoane, iar saritoarea cea mare a traseului se desfasura in toata splendoarea ei dedesubt, terminandu-se glorios intr-o balta. 🙂

 

 

 

 

 

 

 

Ne-am prins cu totii in cele doua pitoane ca nu cumva vre-un cot primit in spate din greseala sa trimita pe careva pe topogan spre balta de jos. De data asta, cel care a avut onoarea sa coboare primul a fost Laviniu, care ne-a anuntat ca balta este doar mijlocul saritorii :

 

saritoarea nr.5 privita din balta de la mijloc   continuarea saritoarii nr.5 dupa balta :)

 

 Dupa saritoarea cea mare urmeaza una mai mitica si usurica, apoi cativa metri ii parcurgem la pas prin frumosul canion:

 

saritoarea nr. 6   si un pic de plimbare

 

Dar ca sa nu ne obosim prea mult mergand, iata o noua saritoare micutza si dupa ea o zona in care nu prea aveai alta sansa decat sa te tarasti si sa te tii in maini, caci daca incercai sa te tii pe picioare erai ca pe tobogan, cu tot vibramul de pe bocanci:

 

saritoarea nr. 8   un pic de taras

     

 

penultima saritoare

 

 

 

 

Iata-ne si la penultima saritoare, care e chiar faina, cu forma ei de palnie pietruita :).

 Numai ca palnia se termina brusc cu un perete mazgos si daca nu esti atent pot sa-ti alunece picioarele si sa-ti  iei o stanca-n spate…

 

 

 

 

 

   

 

 

 

 

 

ultima saritoare, cu rosu

 

  

Mai urmeaza o saritoare care poate fi rapelata, sau poate fi pur si simplu evitata pe o brana care iese in dreapta si te juce jos in poiana.

Eu cu Laura si Laviniu am coborat-o in rapel, iar Constanta cu Florin au ales varianta branei.  Probabil ca nu au avut chef sa riste sa testeze cele doua balti, una la mijlocul saritorii si una chiar jos, la final 🙂 Eu coborand prima, am avut onoarea sa o incerc din plin pe ultima 🙂

 

Cam asta a fost turisoara noastra super faina. Multumiri lui Florin care s-a ocupat cu partea tehnica 😉 si felicitari Constantei care s-a descurcat foarte bine si nu s-a plans deloc, in ciuda micilor incidente pe care le-a avut 🙂