Frânturi de poveste la trecerea dintre ani

6 01 2012

În 31 decembrie oamenii obişnuiesc să stea în casă pentru a găti şi a face curăţenie, ca să întâmpine cum se cuvine noul an. Unii se mai înghesuie la cozile din supermarketuri pentru ultimele cumpărături şi alţii se odihnesc pentru petrecerea la care urmează să participe. Noi ne bucurăm de drumul lung şi gol, care ne poartă departe, tocmai spre Huedin. Ne bucurăm şi de decizia luată pe ultima sută de metri, căci după Cluj tristele peisaje de toamnă sau primăvară sunt încet încet înlocuite cu peisaje mai normale pentru anotimpul în care ne aflăm.

… Luna încet a răsărit
Peste dealurile sure
În omăt a adormit
Noaptea prin pădure.
Sus în cerul lor înalt
Norii încep să cearnă
Liniştea unei poveşti
Ca un dar de iarnă…
Sursa: http://www.codrosu.ro/poezii-de-iarna-iarna-in-versuri-poezii-pentru-copii-pentru-iarna/

Pe poteca pe care coborâm spre lac ni se scutură în cap toţi copăceii încărcaţi cu zăpadă. Da, vom face revelionul la o căbănuţă la care se ajunge după ce treci cu barca peste un lac…

Sincronizarea este aproape perfectă, căci ajungem pe malul lacului o dată cu cele două bărci ale prietenilor noştri. Ne urcăm în bărci şi răzbatem cu atenţie pe canalul spart de ei prin gheaţă, care îngheaţă la loc pe măsură ce avansăm. Lacul este liniştit şi copacii de pe maluri îmbrăcaţi în mantii argintii se oglindesc în apă. Un colţişor de rai şi un colţişor de iarnă în ţara noastră la sfârşitul lunii decembrie, alături de prieteni de suflet. Minnie cu Zsolt şi Laura sunt mai uşori şi răzbat mai rapid cu caiacul lor şi se cam plictisesc aşteptând după noi care suntem grei şi ne aflăm într-o barcă mai puţin hidrodinamică.

În golfuleţul de la cabană avem iar o repriză de spart gheaţa, în timp ce oamenii ne povestesc cum au făcut o mulţime de tabere intermediare până la cabană în miezul nopţii, căci nu se aşteptau ca lacul să fie aşa scăzut şi au cărat zeci de sacoşe cu o mulţime de chestii:). Noi am fost avertizaţi, aşa că nu avem decât câte un rucsac mare, clăparii şi schiurile şi ne descurcăm fără tabere şi fără prea mult chin. La cabană ne întâmpină Gabi, un prieten vechi şi „micuţul” Monty, care avea să devină răsfăţatul tuturor.

Cabana este de fapt o casă veche de aproape o sută de ani, renovată în acelaşi stil, un colţ de istorie într-un cătun de munte, acum fără nici un locuitor permanent. Vara are apă din izvor captat şi curent de la generator, dar acum retrăim istoria stând la lumânare şi la lampă şi mergând la toaleta din spatele casei, un pic încordaţi după poveştile cu lupii care trăiesc prin pădurile din zonă.:) Mâncare e din belşug, voie bună şi poveşti frumoase la foc cu prieteni dragi. Timpul se scurge şi noroc că are Minnie ceas să ne anunţe când e 12 noaptea. Ieşim afară, deschidem o şampanie, ne felicităm şi ne dorim unul altuia multe seri şi locuri ca acestea. Aprindem şi câteva artificii, steluţe nevinovate şi tăcute, care nu deranjează animalele pădurii.

În 1 ianuarie Minnie şi Zsolt pleacă spre casă şi astfel rămânem fără nici un ceas, căci telefoanele nu au semnal şi sunt închise. Timpul devine relativ şi noi plecăm la o tură pe schiuri pe urmele pe care plecaseră ei pe bocanci cu două zile înainte. Ne plimbăm prin păduri de aramă şi peste râuri de argint şi prin cătune cu căsuţe recondiţionate în stilul vechi, dar părăsite iarna. Pieile fâşâie plăcut prin zăpada nu prea mare, dar suficientă pentru a ne bucura ochii şi sufletele. Nu pot să-mi închipui cum e vara pe aici, căci par a fi multe căsuţe de vacanţă, dar iarna ne simţim izolaţi şi pierduţi într-un colţ de rai, unde nu mai există nimic în afară de linişte, pace şi fericire.

În 2 ianuarie ne luăm la revedere de la aceste frumoase meleaguri şi traversăm din nou lacul, prin altă parte pe unde era mai puţin îngheţat. Recuperăm maşinile şi plecăm spre casă, cu dorinţa de a mai vizita astfel de locuri împreună cu astfel de oameni.

Am citit o dată pe undeva că „Nu ne putem opune mersului vremurilor, chiar când ni se pare strâmb” … Oare cum era pe-aici când era un sat  de păstori şi când în locul lacului de acumulare se refugiau românii din satele pierdute în 1940? Şi oare cum va fi peste 50 de ani?

Anunțuri