Plimbări pe Creasta Balaurului

28 07 2011

Locaţie: Munţii Bucegi
Grad: 1A
Durata: Gura Diham – Poiana cu Urzici (1h40) – La Balaur (1h20) – Creasta Bucşoiului Mare (3h)

Creasta Balaurului este unul din traseele noastre preferate, pe care îl alegem când vrem ceva frumos şi uşor, când vrem să ne bucurăm de linişte, sălbăticie, flori de colţ şi capre negre. Deşi l-am parcurs de mai multe ori, de fiecare dată a fost altfel şi parcă de fiecare dată mai frumos şi nu ne-am plictisit niciodată.

Cred că partea cea mai solicitantă a traseului este urcarea din Poiana cu Urzici până la şeuţa La Balaur, căci cel puţin o oră urci abrupt şi susţinut printr-o junglăraie cum rar întâlneşti. Dacă mai bate şi vre-un soare puternic de vară acolo te topeşti, cum ne-am topit noi când am urcat cu cortul în spate, ca să ne antrenăm pentru Nepal. Toamna în schimb, aproape că era să nu mai recunoaştem vâlcelul cu pricina, pentru că toată junglăraia era veştejită şi vâlcelul eliberat:).

  

Efortul îţi este însă răsplătit cu minunata privelişte care te întâmpină în poiana de pe vârful Ţimbalului. Ai zice că eşti la un balcon de unde vezi în toată splendoarea lui versantul nordic al Morarului şi, dacă ai noroc, punctuleţele ce merg pe Ace… Dar de obicei nu stai prea mult aici şi urci în continuare prin junglă, ierburi şi covoraşe de flori până la stâncile „La Balaur”. Până aici cam de fiecare dată am făcut în jur de 3 ore de la Gura Diham. 

Niciodată n-am putut sta aici mai puţin de 45 minute, căci priveliştile şi liniştea care te înconjoară  fac din acest loc un colţişor de un farmec aparte. Frumoasa privelişte care se vede de pe Ţimbal este întregită cu priveliştea asupra abruptului Bucşoiului şi a depresiunii Braşovului. Cred că toţi cei cu care am trecut pe acolo au fost încântaţi de farmecul locului.

După ce ne tragem sufletul urmează o urcare pe versantul nordic până spre linia crestei, de data asta însă mai puţin abruptă, pe praguri de iarbă cu stâncă şi printre jnepeni. Apoi traseul şerpuieşte pe la baza turnurilor crestei, întâi pe partea sudică pe iarbă, apoi un pic pe partea nordică pe pietre şi iar pe partea sudică, de cele mai multe ori prin iarbă, dar şi pe pietre din când în când. Deşi traseul este expus pe toată lungimea lui, deh e nemarcat până la urmă, în cea mai mare parte are potecă destul de vizibilă şi are doar două puncte mai „emoţionante” – o stâncă pe care trebuie s-o ocoleşti ieşind cu corpul înspre „hău” şi o crestuliţă îngustă pe care poţi să o parcurgi la echilibristică sau să o ocoleşti cu atenţie. După acea bucăţică de creastă e aproape plimbare până în Creasta Bucşoiului.

Prima tură pe care am făcut-o pe Balaur, a avut loc într-o zi de toamnă târzie din 2009, când versanţii nordici erau deja pudraţi cu zăpadă. A fost una din turele care îţi intră adânc în suflet şi pe care din păcate nu prea o poţi împărtăşi cu ceilalţi, atât pentru că nu-ţi găseşti cuvintele să exprimi sentimentele trăite, cât şi pentru că nimănui nu prea i-a ars de poze.  Dani a fost tare original, căci atunci când a văzut versantul nordic înzăpezit a avut o reacţie de genul „Aici mi-am băgat aparatul în rucsac şi nu l-am mai scos până nu am ajuns la Omu… Nu mai aveam chef de poze, ci doar chef de viaţă:) ”. Cumva a exprimat temerile tuturor, căci toţi 8 am rămas cam perplexi când am ajuns în şa şi am văzut ce ne aşteaptă.:)

Am avut atunci şi din categoria – nu faceţi ca noi, pentru că din 8 câţi eram nu făcuse nimeni traseul şi nu luase nimeni nici o descriere, deşi majoritatea aveam prin calculatoare. Noroc cu „asistenţa tehnică” prin telefon de la un prieten. Am avut şi din categoria emoţii pentru că unele traversări înguste şi expuse pe zăpadă  îţi opreau câteva secunde răsuflarea (mai ales mie:D). Am avut şi din categoria aventură, când am reuşit să facem peste o oră de la Omu la şaua din care se coboară spre Padina şi să orbecăim şi prin şa o bună bucată de vreme pentru că nu găseam coborârea din cauza combinaţiei ceaţă + întuneric + zăpadă fără urme.

Dar cel mai mult am avut din categoria peisaje minunate şi bucurii ale sufletului (inclusiv capre negre la 50 de m noi). O tură care ne-a reamintit de ce mergem pe munţi ori de câte ori avem ocazia si cum un om pe care l-ai cunoscut abia în dimineaţa aceea îţi poate deveni până seara la fel de apropiat de inimă ca cel mai bun prieten pe care îl cunoşti de ani şi ani…

A doua tură am făcut-o vara, dar am tras destul de tare căci  aveam bagaj mai greu ca să ne antrenăm pentru Nepal. Următoarea, ca să ne revanşăm, am transformat-o într-o plimbare extrem de relaxată, fără prea mult bagaj, bucurându-ne de puzderia flori de colţ şi de capre negre. Deşi era o zi de toamnă târzie din 2010, zăpada nu apăruse încă.

Cea mai recentă plimbare am făcut-o vara asta, când  am mers pe acolo cu nişte prieteni care erau prima dată pe nemarcate. Pentru noi deja totul era cunoscut şi ne bucuram de frumuseţea traseului, dar nu ne mai impresiona ceva în mod deosebit. Dar când îi vedeam pe ei cum se mai mirau de frumuseţile înconjurătoare, când îi auzeam începând să folosească cu plăcere cuvinte ca „expunere”, „săritoare” al căror sens abia acum îl înţelegeau pe deplin, când le vedeam acea luminiţă de fericire în priviri… parcă ne vedeam pe noi acum câţiva ani când mergeam pentru prima dată pe nemarcate, bucurându-ne datorită lor şi mai mult de traseu.

Cu excepţia primei ture, când am făcut 6 ore, cam de fiecare dată am făcut în jur de 3 ore de la „La Balaur” până în traseul marcat de pe creasta Bucşoiului Mare, indiferent dacă am avut bagaj greu sau uşor. Ne plac atât de mult locurile încât n-am putut merge niciodată constant… ba mai găseam un covor de flori de colţ sau de sângele voinicului la care să ne oprim, ba o turmă de capre care ne priveau nepăsătoare, ba mai admiram versantul nordic al Morarului, ba ne bucuram de vreme, privelişti şi de hăurile care ne înconjoară. Ce rost are să ne grăbim? Doar venim aici ca să ne umplem sufletul de bucurie, nu să facem maraton sau să respectăm timpii din descrieri…

 

Un traseu pe care probabil că o să-l facem cu plăcere ori de câte ore nu vom avea idei pentru altceva.





Muchia Buteanului

27 07 2011

Duminică, 10 iulie 2011
Locaţie: Munţii Făgăraş
Participanţi: Cipri şi noi
Grad: 1A
Durata: Bâlea Lac – Şaua Netedu (1h) – Vf. Vânătoarea lui Buteanu (2h) – Custura Bâlii – Şaua Doamnei – Bâlea Lac (2h)

Un traseu pe care vroiam să-l facem de mult, atât de demult încât aproape că uitasem de el… După ce sâmbătă dăm o fugă până pe Negoiu şi înapoi, duminică ne trezim mai târziu şi plecăm pe la 8 spre Şaua Netedului (2234m). Deşi încă de dimineaţă simţim că e mai cald decât ieri, dar avem noroc ca soarele să nu dea încă peste noi, aşa că urcăm liniştiţi vreo oră până în şa, unde facem o pauză de masă. Apoi pornim matematic pe creastă spre vârful Vânătoarea lui Buteanu (2507m).

Primele porţiuni sunt mai mult înierbate, având din când în când obstacole de stâncă numai bune pentru acomodare. Apoi, puţin câte puţin, aproape fără să îţi dai seama, creasta devine din ce în ce mai stâncoasă şi cu pasaje din ce în ce mai expuse. Se cam simţea că nu mai fusesem de ceva timp pe trasee cu expunere… Dar e frumos, şi încet, cu atenţie, căci pe alocuri pietrele se mai şi mişcă, trecem unul câte unul obstacolele din cale.

Aproape de Turnul Plecat (2410m) dăm de o urcare care arăta mai dubios şi nici nu ştiam cum ar fi fost coborârea pe partea cealaltă, aşa că hotărâm să coborâm până la potecuţa destul de bine definită ce ocoleşte pe la bază. Urcăm nişte pante înierbate cam abrupte pe care băieţii merg relaxaţi în picioare, dar eu prefer tehnica celor 33 de fire:). Nu după mult timp trecem de Turnul Plecat şi de aici continuăm iar matematic pe creasta pietroasă.

 

Câteva căţărări, o descăţărare, vreo două dale de piatră înclinate, nişte bucăţi de creastă îngustă cu pasaje aeriene pe alocuri şi expunere cât cuprinde, ne fac inima să bată mai cu putere şi parcă simţim într-adevăr că trăim… Iar de peisaje nu mai vorbesc… Vremea este superbă şi vedem toată colecţia de muchii făgărăşene întinzându-se până spre Olt şi până spre Iezer.

Soarele arde cu putere, noroc însă cu adierea vântului care îi mai ia din forţă. Pe Vârtopel – Arpăşel se mişcă două puncte colorate, care tocmai au terminat de urcat peretele cel greu ce porneşte din Portiţa Arpăşelului. Limbile de zăpadă de la poalele crestei mustesc de capre negre care se răcoresc de arşiţa de afară. Iar la picioarele noastre se desfac prăpăstiile Văiugii şi Arpăşelului.

Din depărtare, turnurile dinainte de Vânătoarea lui Buteanu par înfricoşătoare şi innacesibile, dar pe măsură ce te apropii de ele îţi dai seama că nu e chiar aşa. Iar când ne uităm în spate, coborârea de pe Turnul Plecat pare accesibilă şi fără rapel. Aşa că data viitoare ne propunem să încercăm traseul matematic pe creastă, fără devieri…  Pe vârf se află o grămadă de oameni. Oare cum ne văd ei de acolo, mici puncte colorate, furnici pe această creastă cu turnuri de piatră?

Nici nu ne-am dat seama când s-au scurs cele două ore şi am ajuns pe vârf, la traseul marcat… Mai vreeem!!!:)





Muchia Clincea

1 04 2011

Weekendul, 26-27 martie 2011

Locaţie: Munţii Bucegi

Participanţi: Oana cu Claudiu şi noi

Durata: Bran – Ref. Tiganesti (6h30) si a doua zi la intoarcere pe aproximativ acelasi traseu 5h30

Am urcat din Bran-Poarta pe muchia Clincea si am urmat traseul de iarna, fix pe linia muchiei pana in saua Tiganesti.

Sambata a fost o vreme superba iar traseul a fost fain, in mare parte fara zapada. Ultimii 300 de metri de creasta (pe deasupra traseului de vara) au fost o creasta ingusta  faina, gen creasta Craiului in locurile sale mai late:D.


Duminica ne asteptam sa fie vreme proasta, dar cand ne-am trezit la 6 dimineata si am vazut cum era afara am zis ca nu o sa mai plecam de acolo decat saptamana viitoare:). Batea vantul foarte tare si era ceata, conditii in care cei 300 de metri de creasta expusa nu erau deloc de dorit. Si pe traseul de vara sau in alte directii nu prea ne vedea sa ne bagam, caci era destula zapada acumulata …

Pe la 12 s-a potolit vantul si am zis sa incercam pe creasta (era in continuare ceata deasa). Incet, incet, curatand zapada adunata peste urmele de ieri, am trecut cu bine pe partea cealalta si apoi a fost o plimbare ca de inceput de iarna pana jos in Bran, unde aparusera brandusele.

Pozele sunt doar din prima zi, caci duminica nu am scos aparatul din rucsac nici macar o secunda:D





Pe Vânătoarea lui Buteanu, cu prima zăpadă

6 09 2010

Sâmbătă, 4 septembrie 2010

Locaţie: Munţii Făgăraş

Participanţi: noi doi

Durata: Bâlea Lac – Şaua Capra – Vânătoarea lui Buteanu(2h) – Valea Văiuga – Bâlea Lac (1h)

Zăpada proaspăt căzută şi vremea relativ dubioasă a transformat planul nostru de a merge până pe Moldoveanu şi înapoi,  într-o tură scurtă până pe Vânătoarea lui Buteanu cu coborâre înapoi la Bâlea pe valea Văiuga.

Numai bine de a ne reobişnuit cu frigul şi zăpada, căci s-ar putea să avem nevoie în curând : )





De Rusalii prin Retezat si Godeanu

10 05 2010

Perioada: 6-8 iunie 2009

Echipa: Lia şi Leo, Claudiu, Romeo şi noi

Toată săptămâna am studiat prognozele meteo şi ne-am codit dacă să mergem sau nu tocmai până în Godeanu…Vineri dimineaţă bagajele şi coechipierii aşteptau cuminţi să ne hotărâm încotro aveam să pornim seara… Aruncăm o ultimă privire pe prognoza meteo care se schimba de la o oră la alta, ne ofticăm şi ne hotărâm să mergem fie ce-o fi … luăm mai mult vin la maşină, dacă e să e plouă non stop măcar să chefuim : ) De data asta ne strângem 6 persoane, dintre care 5 din echipa de la Paşte.

Tura începe minunat … după 6h30 din Bucureşti (pe ruta Vâlcea – Tg. Jiu) ajungem la Clopotiva, de unde luăm drumul spre barajul de la Lacul Gura Apei. Chiar la ieşirea din sat dăm cu maşina într-un gropan care ne sparge două capace şi ne îndoaie o jantă de avem emoţii că acuş se dezumflă şi cauciucul şi ne apucăm să schimbăm roata la 1 noaptea…  Continuăm încet pe drumul spre lac până găsim maşina orădenilor şi ne parcăm şi noi lângă ea. Cum oprim motorul începe o mamă de ploaie torenţială, aşa că stăm blocaţi în maşină până se mai domoleşte… Nu putea să aştepte şi ea încă 5 minute până îşi întindeau băieţii cortul ca să ne culcăm şi noi…

Sâmbătă dimineaţă când ne trezim cerul e înnorat şi din când în când picură… Ne gândim că poate ar fi cazul să reconfigurăm traseul la ture de câte o zi în ferestrele de vreme bună… Până mâncăm şi ne strângem lucrurile norii se sparg, şi când parcăm maşinile la cantonul silvic de lângă baraj cerul este complet senin, aşa că ne luăm rucsacii de 3 zile şi pornim la drum. Nu mă pot abţine să mă întreb dacă asta va fi una din turele care încep prost şi se termină bine, sau va fi dintre cele care încep prost şi se termină şi mai prost …

Ziua 1: Lacul Gura Apei (~1100m)– Vârful Zlata (2142m) (5h) – Lacul Zănoaga (1997m) (1h) – Şaua Judele (~2300m) (2h15) – Lacul Bucura (2038m) (2h30) – Poiana Pelegii (~1600m) (1h30)
 
Ziua 2 : Poiana Pelegii – Şaua Plaiu Mic (1h10) (1879m) – Piatra Iorgovanului (3h20) (2014m) – Şaua Stănuleţi (1930m) (1h20) – Şaua de sub Vf. Gârdomanu (~2000m) (3h)

Ziua 3: Şaua de sub Vf. Gârdomanu – Vârful Borăscu Mare (2158m) (2h30) – stâna Borăscu (~1700m) (1h30) – malul lacului (~1100m) (1h) – drum forestier până la maşină (1h40)

Poze de la Lia şi Leo : aici





De Rusalii prin Retezat si Godeanu (prima zi)

7 05 2010

 

Exact cum se ghicea şi de pe hartă, prima parte a urcuşului prin pădure este abruptă, iar serpentinele strânse, rucsacii grei şi căldura scot untul din noi până ieşim la golul alpin, imediat sub Vârful Zlata. Aici sus rucsacii parcă devin mai uşori, şi nu din cauza pauzei în care am mai mutat din greutatea din spate în stomac : ), ci datorită peisajelor care ne distrag atenţia şi ne fac să uităm de ei… În spate avem Şaua Iepii din Munţii Ţarcu, unde am dormit acum vreo 4-5 ani şi am băut apă dintr-o baltă : ) şi vârful Ţarcu, pe care se zăreşte clădirea staţiei meteo. În dreapta mergem paralel cu culmea munţilor Godeanu, unde sperăm să ajungem mâine şi de unde vârful Gugu ne priveşte semeţ… Mai în glumă mai în serios ne întrebăm dacă chiar avem vreo şansă să ajungem să dormim pe el seara următoare, nu de alta dar ne propusesem să verificăm dacă vin extratereştrii sau focurile lui Decebal pe acolo noaptea : ).

După urcuşul de 5 ore pe vârful Zlata, plimbarea pe platoul Radeş spre Lacul Zănoaga devine o plăcere, mai ales că am scăpat şi de jnepeni iar  în depărtare ne întâmpină meterezele cetăţii de piatră a Retezatului, pe care trebuie să o traversăm azi dacă vrem să avem vreo şansă să ne ţinem de plan… Printre poze, vorbe şi bucuria peisajului aproape că nici nu ne dăm seama când ajungem pe malul lacului Zănoaga. Norocul nostru că vremea a fost bună şi am văzut încotro trebuie să mergem, căci după ce ieşi din pădure marcajul se află aproape numai pe pietre, iar dacă ar fi ceaţă ar fi tare greu de găsit.

Facem o pauză pe veranda refugiului gol, lăsându-ne ochii să hoinărească prin frumoasele locuri care ne înconjoară şi urechile să se bucure de liniştea perfectă pe care o găsim aici, în inima munţilor. Contrar prognozelor, vremea este superbă deasupra noastră, doar pe crestele Godeanului fiind o acumulare de nori din care probabil că a şi plouat după cum arată. Mă uit la panta pe care am coborât din platou… pare atât de lină şi inofensivă, nici n-ai zice că cu câteva luni în urmă avalanşa era cât pe ce să curme viaţa unui schior…

Momentul critic vine atunci când trebuie să ne hotărâm pe unde să o luăm în continuare… La maşini vorbiserăm că nu mai cărăm colţari, piolet sau cordelină pentru că o luăm pe Cracul Slăveiului, pe unde în mod sigur nu vom avea nevoie de ele. Însă de la refugiu acest picior se vede atât de departe şi este atât de mult de coborât până în Valea Judele (pe un traseu pe care nu prea mai există marcaj)  şi apoi de urcat la loc şi de mers pe culme, încât dacă am fi luat-o pe acolo am fi avut toate şansele să punem corturile undeva pe la începutul urcuşului…

Nu încape îndoială că varianta ce merge prin şaua Judele este mult mai fezabilă decât Cracul Slăveiului… în cazul în care coborârea în căldarea de la Bucura este abordabilă în siguranţă fără echipament de iarnă, căci acolo zăpada persistă mult mai mult decât în alte locuri. Presaţi de timp, nu avem nici prea mult timp de stat pe gânduri, aşa că în lipsa unui bănuţ „dăm cu piatra” care ne spune să o luăm prin Şaua Judele. Până la urmă, dacă ni se pare prea urâtă şi periculoasă avem opţiunea întoarcerii. Aşa că rucsacii în spate şi la deal, că mai avem mult până la destinaţie şi este deja trecut de ora 17.

După refugiu poteca marcată cu punct roşu urcă destul de abrupt şerpuind printre pietre până lângă Şaua Şesele Mari (2328m), iar apoi  urmează creasta în urcare susţinută până în Şaua Judele. Deşi urcuşul care se arată în faţă încearcă iar să ne demoralizeze, meterezele Retezatului aflate din ce în ce mai aproape, lacurile înzăpezite din care izvorăşte râul Judele, abrupturile înzăpezite ale crestei dintre vârfurile Slăveiu şi Judele şi vârful Retezat ce se înalţă ca un rege peste zona rezervaţiei ne fac urcarea mult mai uşoară.

Din şaua Judele peisajul se schimbă radical, în căldarea Bucurei fiind mult mai multă zăpadă care dă un farmec aparte peisajului şi aşa deosebit. La prima vedere coborârea în căldare pare înfricoşătoare, cu o bucată de zăpadă foarte înclinată ce ar trebui traversată şi mă trec toate apele când mă gândesc că ar trebui să trec pe acolo fără măcar un piolet. Altă variantă e muchia accidentată a Slăveiului, dar şi aceasta e acoperită de zăpadă aşa că nu e o variantă prea bună… Lia şi Leo se duc să studieze situaţia şi observă că limba de zăpadă poate fi ocolită pe o potecuţă abruptă ce trece pe la baza ei, aşa că hotărâm să continuăm.

Zăpadă, blocuri de stâncă, lacuri îngheţate, fire timide de iarbă şi pereţi verticali înroşiţi de lumina apusului ne încântă privirile şi sufletele în acest colţişor de rai… aşa am rămâne aici să dormim… Dar asta ar însemna să ne trezim mâine dimineaţă cu noaptea în cap iar unii nu sunt de acord, aşa că stăm un pic să ne încărcăm bateriile cu liniştea şi frumuseţea acestor locuri şi apoi pornim cu părere de rău la vale până în Poiana Pelegii, unde am punem corturile şi rămânem peste noapte.

Harta: aici

Toata povestirea: aici





De Rusalii prin Retezat si Godeanu (ziua 2)

7 05 2010

După o ploaie torenţială care ne trezeşte în mijlocul nopţii, ziua de Rusalii ne întâmpină cu o vreme superbă, care face în ciuda tuturor prognozelor meteo pesimiste. Oboseala acumulată după tropăiala de ieri şi noaptea scurtă, plus căldura de afară ne scot un pic sufletul în urcarea în Şaua Plaiul Mic. Şi când ne gândim că noi ieri aveam plan să dormim aici :D. Mai admirăm încă o dată meterezele Retezatului şi intrăm în culoarele de jnepeni prin care ne ghidează banda roşie. Din când în când  găsim pe alocuri petece de zăpadă ascunse la umbră, iar noi ne-am uitat parazăpezile acasă : ).

Din jnepeni marcajele şi poteca bine bătută  ne poartă paşii la 2000 de metri, pe frumoasele plaiuri de la baza vârfurilor Drăgşanu şi Scorota, paralel cu traseul pe care l-am parcurs ieri. Înainte de urcarea spre vârful Albele avem ceva dubii cu continuarea traseului, dar urmăm un vâlcel pietros încă înzăpezit şi la capătul lui găsim iar marcajul.
De aici peisajul se schimbă, plaiurile întinse fiind presărate cu tot felul de formaţiuni calcaroase ce strălucesc în lumina soarelui şi cu flori viu colorate. În depărtare se vede Piatra Iorgovanului, ţinta noastră pentru pauza de prânz. Vremea este de-a dreptul superbă, păsărelele cântă peste tot în jurul nostru, iar cât vezi cu ochii numai munţi. Nici nu ne-am dat seama când s-a făcut deja ora 13.30….

Mâncăm şi ne odihnim un pic, urcăm pe vârf şi după aceea continuăm pe poteca bine definită ce ne conduce pe lângă Piatra Iorgovanului să-i vedem şi pereţii nordici. De lângă vârful Albele până aici a fost uşor, căci am mers mai mult în linie dreaptă, dar acum avem de „înfruntat” urcarea de lângă Sturu Paltinei, unde poteca se pierde printre pietre iar marcajul rar trebuie căutat cu atenţie.

După ce terminăm urcuşul şi începem să mergem iar cât de cât drept pe poteca vizibilă de pe curba de nivel, Leo ne anunţă că am intrat oficial în Munţii Godeanu… Şi într-adevăr, din Curmătura Soarbele  peisajul din faţa noastră s-a schimbat complet, abrupturile calcaroase şi plaiurile presărate cu pietre fiind înlocuite brusc cu o coamă domoală înierbată, luungă cât vezi cu ochii. Iar de vârful Gugu nici o urmă la orizont.: )

Poteca ne poartă pe curbă de nivel, paralel cu linia crestei pe sub vârful Paltina (sau Piatra Sturului, nu am înţeles exact care ar fi numele lui corect) până în şaua din care se coboară în căldarea Gârdomanului, unde noi fetele rămânem să păzim rucsacii în timp ce băieţii coboară să ia apă de la un izvor pe care îl ştia Leo. Este târziu, aşa că după ce aduc apa ne continuăm drumul pe platoul lat al munţilor Godeanu, unde te-ai putea pierde cu mare uşurinţă în condiţii de ceaţă, când singurele repere ar fi formaţiunile stâncoase „crescute” din loc în loc. Stâlpii de marcaj sunt foarte rari, iar în unele zone complet inexistenţi.

În jur de ora 17 ajungem pe lângă vârful Scurtu, unde ne aşezăm un pic pe nişte pietre să ne mai relaxăm. Urcarea spre muntele Galbena părea înfiorătoare, iar vârful Gugu se zărea prin ceaţă undeva departe, ca un vis greu de atins. La un moment dat apare şi Claudiu, care începe dintr-o dată să boscorodească că el nu mai urcă nicăieri, că nu mai are nici un chef de mers aşa toată ziua, că ce-i alergătura asta. Se certa cu noi ca şi cum noi am fi insistat să continuăm şi el n-ar fi vrut, deşi nu i-a spus nimeni nimic : )). Reuşim să-l calmăm şi să-l convingem că nu are de ce să se certe cu noi : )) şi hotărâm să punem corturile într-un loc mai plat de la poalele vârfului Gârdomanu şi a muntelui Galbena, unde găsim şi un izvor. Până la urmă cred că toţi am răsuflat uşuraţi în adâncul sufletelor noastre când am hotărât să ne oprim ; ).

Seara s-a scurs încet ca palinca lui Leo, holbându-ne la un animal de pe versantul opus, îngrijoraţi că ar putea fi un urs şi confundând vântul turbat cu extratereştrii care veneau peste noi în cort. Când a venit dimineaţa şi a trebuit să ne trezim am fost cea mai fericită, căci noapte mai proastă ca aia n-am avut pe munte. Nu ştiu dacă de la energiile paranormale care se învârt prin zonă, sau de la autosugestia generată de o zi întreagă în care am vorbit numai de extratereştrii şi focurile lui Decebal : )).

Harta: aici

Toata povestirea: aici