Trascau, calatorie in trecut, 18-20.04.2009

7 09 2009

hartaAşa cum ne-am cam obişnuit în ultimii ani, doream să petrecem Paştele la o bisericuţă izolată, un pic mai departe de răutăţile lumii… Dacă anul trecut am stat trei zile în Ceahlău cu cortul pe zăpadă, acum vroiam să ne plimbăm prin munţi în care a venit primăvara, au înflorit pomii şi au început trilurile păsărelelor. După ceva cercetări am ales Munţii Trascău şi după câteva schimburi de mailuri ne-am strâns 10 persoane din diverse colţuri ale ţării. Cu unii nu ne văzuserăm niciodată, aşa că se prefigura o tură cel puţin interesantă :-).

Am plecat cu speranţa de a vedea milioanele de ghiocei din Poiana Bucerzii, despre care vorbeau domnul Dinu Mititeanu şi Dan Tăuţan şi cu dorinţa de a ne plimba prin sate răsfirate, de genul celor prin care ne-am plimbat la Paştele din 2007. Însă cum niciodată socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, aveam să găsim acolo lucruri cu totul neaşteptate …

 

Ziua 1: Cabana Cheile Râmeţului – Valea Uzei (30-40 min) – Brădeşti (3h) – Cheile Geogelului – Cheia (3h) – Boţani (1h) – Cristeşti (1h40)

Ziua 2: Cristeşti – Bîrleşti – Ilieşti – Mărineşti – Dealu Geoagiului (3h) – Poiana cu narcise de lângă Tecşeşti (1h30)

Ziua 3: Poiana cu narcise de lângă Tecşeşti – Piatra Cetii (1233m) (1h30) – Răicani (1h) – Faţa Pietrii (2h40) – Mănăstirea Râmeţ (1h).

 

 Poze de la domnul Dinu: http://outdoors.webshots.com/album/571366789zYqtfH                                                  http://family.webshots.com/album/571365103sfRlVC

Poze de la Lia si Leo: http://leosuteu.homeip.net:81/ture/trascau1.html

Anunțuri




Trascau, calatorie in trecut (ultima zi)

31 08 2009

Ultima zi de stat prin aceste locuri speciale ne întâmpină cu o vreme la fel de bună, făcând în ciudă prognozei meteo care ne cam speriase înainte să plecăm. Urcăm pe Piatra Cetii (este marcaj ce porneşte de lângă Poiana cu Narcise) de unde avem privelişti largi spre locurile prin care ne-am plimbat zilele astea dar şi spre culmile împădurite din jurul Pietrei Craivii. Privind în jur îţi dai seama că  Munţii Trascău practic nu sunt decât o succesiune de dealuri mai mult sau mai puţin împădurite, care nu au deloc peisaje extraordinare care să te impresioneze… dar ei sunt deosebiţi pentru că sunt „vii” prin oameni, istorie, povestiri…

De pe Piatra Cetii spre Tecsesti  de pe Piatra Cetii spre Raicani

Coborâm pe partea cealaltă a Pietrei spre satul Răicani, pe unde vedem cu ochii, pentru că nu mai este marcaj. Zona este superbă, primăvara a explodat complet aici, iarba este verde, pajiştile şi copacii pline cu sute de flori, iar păsărelele se întrec în triluri care de care mai frumoase. Oamenii par să o ducă un pic mai bine, pentru că se ajunge şi cu maşina. Totuşi vedem şi aici cel puţin o casă părăsită. Ajungem în Valea Cetii unde căutăm un izvor pentru că nu mai aveam apă, dar pentru că nu găsim, iar râul are în el peturi şi alte gunoaie, preferăm să răbdăm de sete.

primavara primavara... Stupi  explozie de flori

  Resize of 100_9889

   Urcăm versantul celălalt al văii unde găsim câteva case răsfirate şi nişte turme de oi , pentru ca o dată ajunşi în şaua prin care trec stâlpii de curent electric să coborâm iar pe o potecă prin  pădurice spre Faţa Pietrii, un alt sătuc superb răsfirat pe un versant înierbat al Cheilor Mănăstirii.

spre Fata Pietrii

Ne oprim pe un plai aflat chiar în buza Văii Râmeţului, de unde avem privelişti minunate asupra satului Râmeţ, care este şi centrul comunei cu acelaşi nume, asupra Cheilor şi asupra satului Valea Uzei, prin care am trecut cu două zile înainte. Am fi vrut să stăm aici cât mai mult, ca să prelungim acest vis minunat trăit în ultimele 3 zile alături de oameni deosebiţi…

 Manastirea Ramet

 Ajunsi jos apucam sa vizitam un pic manastirea Ramet, dar o ploaie torenţială ne aduce cu picioarele pe pământ şi ne trimite acasă…

 Întorşi la „civilizaţia modernă”, în loc să fim sătui, cum se obişnuieşte după sărbători,  ne-am trezit lihniţi de foame… dar sufletele ne erau „ghiftuite” cu lucruri pe care, din păcate, mulţi nu le vor înţelege niciodată…

Harta aici





Trascau, calatorie in trecut (a doua zi)

31 08 2009

bisericutaNe trezim pe la şapte fără ceva, ne primenim cât se poate şi apoi urcăm la bisericuţă pentru a participa la Slujba Învierii. Aici găsim pe îngrijitor care pregăteşte cărbunii pentru tămâie şi vreo 2-3 oameni de prin satele din jur… Pentru că preotul nu a ajuns încă, localnicii profită să ne arate şi să ne povestească despre frumoasa bisericuţă care aflăm că e de lemn ;-).

Timpul trece, preotul nu mai apare, dar în curtea bisericii se strâng  din ce în ce mai mulţi oameni. Majoritatea sunt oameni în vârstă care au urcat încetişor dealul pentru a ajunge aici. Pe la 10 apar şi preotul şi cântăreţul (fiul preotului) care explică că au întârziat din cauza unei „defecţiuni la mijlocul de locomoţie”: calul cu care trebuiau să vină din Popeşti, unde ţinuseră slujba la 12 noaptea fugise, şi nefiind găsit a trebuit pregătit alt cal din sat.

Preotul iese din altar cântând „Veniţi de luaţi lumiiiină….”, iar apoi fiecare om, întâi bărbaţii şi apoi femeile, se duce liniştit şi ia lumină direct din lumânarea preotului. Fără înghesuială, călcări în picioare şi certuri, aşa cum probabil se mai întâmplă în bisericile din oraşele civilizate, pe unde n-am mai călcat în ultimii 4 ani în seara de Paşte… Evanghelia se citeşte afară în faţa bisericii, acompaniată de trilurile păsărelelor. În timpul slujbei localnicii ne-au oferit să stăm jos pe locurile lor cele mai bune. Ne era jenă să stea ei în picioare şi noi jos, dar dacă n-am fi acceptat sigur s-ar fi supărat, aşa că, aşezaţi vrând nevrând în primele locuri am stat până la sfârşitul slujbei.

Un fapt care m-a uimit foarte mult a fost lipsa credinţei oamenilor locului… Nu cânta nimeni „Hristos a Înviat” cu preotul aşa cum se obişnuieşte, nu participau cu nimic la slujbă ci erau ca simpli spectatori la o piesă de teatru. Majoritatea veniseră la biserică mai mult din datorie şi obişnuinţă decât din credinţă sau dragoste de Dumnezeu. Chiar nu mă aşteptam la asta în satele de munte, aveam impresia că pe aici oamenii sunt foarte credincioşi…

A fost impresionant să vedem aceşti bătrâni care s-au chinuit să vină de peste dealuri ca să participe la slujbă… să privim unele din ultimele suflări de viaţă ale unei  lumi care o dată era înfloritoare, iar acum se stinge încet încet… Câţi dintre ei vor mai fi până la anul? Câţi dintre copilaşii zglobii vor mai reveni? Cât va mai putea merge pe cal preotul cu părul alb ca laptele ca să ţină slujbe prin sate? Ce se va întâmpla cu bisericuţa când nici el nu va mai fi?

Peisaj de Apuseni

După terminarea slujbei mâncăm ceva şi pornim pe poteca pe care venise preotul de dimineaţă. Mergem un pic pe curbă de nivel şi apoi ieşim într-o şa de unde avem vedere spre locurile de unde am venit dar şi în partea cealaltă spre Valea Râmeţ şi satele risipe Geogel, Măcăreşti etc. Cineva întreabă „Noi unde trebuie să ajungem diseară?” „Într-acolo” răspunde domnul Dinu arătând direcţia complet opusă celei în care mergeam. „Păi şi atunci de ce mergem încolo?” :D. Un sms primit de un telefon uitat deschis ne anunţă că putem să-i sunăm pe cei apropiaţi să le spunem „Hristos a Înviat!” că după aceea cine ştie când vom mai avea semnal.

casa parasita din Barlesti

Lăsăm rucsacii în nişte tufişuri pe un moţ de deal de unde porneşte drumul spre Dealu Geoagiului – centru ca să zic aşa 🙂 şi mergem să vedem şi cătunul Bârleşti şi acesta în curs de dispariţie… Aici ne uităm pe geamul unei case părăsite şi vedem o bucătărie în care lucrurile erau lăsate ca şi când proprietarii ar fi fost plecaţi la plimbare… trist.

Noi cu Marlene dăm o fugă şi spre cătunele de mai încolo Ilieşti şi Mărineşti, unde găsim drumege mai late şi unde casele par mai mari şi mai pline de viaţă în jurul lor. Ne bucurăm, deoarece această zonă pare mult mai dezvoltată decât celelalte, am văzut chiar şi o maşină veche într-o curte. „Voi nu observaţi că lipseşte ceva?” ne întreabă Marlene când ne vede aşa entuziasmaţi. „Hmm… nu, ce lipseşte?” „Păi stâlpii de curent electric…” De la geamul ultimei case ne privesc trist ochii unei bătrânici pe care am văzut-o dimineaţă la  biserică… când o să mai venim pe aici e posibil ca acea casă să nu mai existe… Oamenii care trăiesc acum aici sunt cu siguranţă ultimii locuitori, iar casele lor vor rămâne în curând jucării ale timpului…

Ne întoarcem la locul în care lăsasem rucsacii şi o luăm pe drumul spre Dealu Geoagiului. Pe dreapta vedem frumoasa zonă înverzită şi înflorită a sătucelor Modoleşti şi Întregalde, iar pe stânga locul de unde am venit. Acum suntem pe direcţia cea bună spre Tecşeşti :-).

un pic de orientare, din locul unde ne-am lasat rucsacii sa mergem spre Barlesti

colectie de unelte „Centrul” sătucului Dealu Geoagiului este adunat la uliţa principală şi pare foarte”viu”, deşi nici aici numărul de locuitori nu stă prea bine având în vedere că mai sunt locuite doar 6 gospodării. Acest sat are 1-2 şanse mai multe ca celelalte de a supravieţui pentru că până la el urcă cu chiu cu vai un drum care are o istorie aparte… Minunatele noastre autorităţi s-au hotărât să-l construiască după ce a vuit la ştiri despre cum a fost cărată o biată femeie bolnavă la vale pe potecă într-un ciubăr, ca să poată fi dusă la medic…. Aici a mers, că de bine de rău au un drum, dar la câte case se ajunge încă numai pe potecă… „Când o să mai veniţi peste câţiva ani le veţi spune şi voi celor cu care veţi fi – data trecută am vorbit cu bătrâna care stătea în această casă, acum părăsită şi degradată”…

inainte sa o luam pe drumul de pamant spre Tecsesti

Piatra Cetii  Tecsesti

Mai aruncăm o ultimă privire spre bisericuţa la care am petrecut Paştele şi satele risipite pe dealuri şi o luăm pe un drum de pământ ce merge pe curbă de nivel prin pădure spre satul Tecşeşti, de unde este preotul care a oficiat slujba. Tecşeştiul pare un sat măricel întins pe unul din versanţii Cheilor Râmeţului, însă noi nu mergem până în sat, ci campăm lângă Poiana cu Narcise, la poalele Pietrei Cetii (1233m). Seara facem un foc şi ne întindem la poveşti la o cană cu lapte adevărat cumpărat de la proprietarul poienii.

paznicul corturilor noastre

 

Harta aici

Ziua 3: Poiana cu narcise de lângă Tecşeşti – Piatra Cetii (1233m) (1h30) – Răicani (1h) – Faţa Pietrii (2h40) – Mănăstirea Râmeţ (1h).

 





Trascau, calatorie in trecut (prima zi)

27 05 2009

primavara ... primavara...   fanar

Plimbarea noastră a început cu pitorescul sătuc Valea Uzei, în care am ajuns în 30-40 minute pe drumul ce face dreapta în spatele cabanei Cheile Râmeţului. Pe lângă frumoasa privelişte ce se deschide asupra Cheilor Mănăstirii şi Cheilor Râmeţului, vedem şi primele grajduri construite din lemn şi paie şi primele case părăsite cu toate lucrurile în ele, de parcă proprietarul ar fi plecat în vacanţă şi urmează să se întoarcă în orice clipă… Banda roşie pe care am pornit de la cabană a dispărut repede, aşa că mergem la ghici pe potecile dintre case spre vârful dealului, unde stâlpii de curent electric aliniaţi îngrijit conturează drumul judeţean ce traversează munţii de la Râmeţ la Mogoş la care trebuie să ajungem.  În timp ce urcăm, se ivesc pe dealul din dreapta noastră căsuţe şi grajduri răsfirate care pe unde printre copăceii înfloriţi, despre care aflăm că fac parte tot din satul Valea Uzei.

 privind inapoi in timp ce ne plimbam prin satucul Valea Uzei

o parte din satul Valea Uzei

Este interesant cum un sat aflat atât de aproape de civilizaţie este aşa ancorat în trecut… Singurele semne ale lumii nebune de jos sunt antenele parabolice şi peturile şi pungile de plastic ce zac aruncate pe ici colo.

  trecut vs prezent

 

     drumul judetean umbrit de un nor interesant :)

Drumul judeţean este neasfaltat, dar pare a fi în condiţie acceptabilă pentru a fi parcurs cu maşina. La un moment dat vedem chiar şi o staţie de autobuz ce părea amenajată recent. O firavă rază de speranţă pentru supravieţuirea acestor sătuce uitate de lume… Cei 5-6 kilometri până în Brădeşti trec pe nesimţite printre povestiri şi glume  şi ne oferă privelişti frumoase asupra cătunului Valea Uzei, Cheilor Mănăstirii şi Râmeţului, şi spre cătunul Faţa Pietrii, pe unde aveam să coborâm peste 3 zile. Drumul trece printr-o mică şa înconjurată pe o parte de lapiezuri şi pe alta de iarbă arsă, de unde începem să coborâm spre Brădeşti. Priveliştea se schimbă  în faţa noastră înfăţişându-se Muntele Mare încă acoperit de zăpadă şi la stânga continuarea traseului nostru prin cătunele Cheia şi Boţani.

UE vs Romania pe drumul judetean Ramet - Mogos

 Ne amuză dar ne şi întristează în acelaşi timp indicatorul rutier nou-nouţ către satul Floreşti, cu însemnele Uniunii Europene, care arată spre un drumeag accidentat de pământ, pe care nu cred că s-ar putea merge nici măcar cu o dacie… Stranii şi uitate de lume locuri… Când am auzit de drum judeţean ne aşteptam la un drum mare şi aglomerat, în schimb am găsit un drum neasfaltat de ţară, pe care mai trece câte o maşină din an în Paşti.

Satul Bradesti

Satul Brădeşti se află într-o micuţă şa, iar casele sunt adunate pe lângă biserică, în rest fiind înconjurat de păşuni şi păduri.  Aflat la drumul judeţean, şi pentru că pe hartă arăta ca unul dintre cele mai mari sate din zonă, ne aşteptam ca Brădeştiul să fie dezvoltat, cu ceva magazine şi un cămin cultural/bar unde se strâng tinerii din satele vecine la discotecă, aşa cum e modern în ziua de azi. Eram siguri că vom găsi aici un magazinaş de unde să cumpărăm pâine, roşii, dulciuri sau sucuri…  Dar de unde… câteva dacii parcate de-a lungul drumului judeţean (la case nu se putea intra cu maşina), o băbuţă în poartă, vreo doi căţeluşi ce căutau mângâiere, nişte indicatoare spre Huda lui Papară şi doi biciclişti montani 😉 centrul satului Bradesti

În rest linişte şi pace, nici vorbă de trafic, discoteci, aglomeraţie sau alte semne ale „civilizaţiei” de azi.

Facem o binemeritată pauză şi apoi pornim la vale după crucea albastră care a apărut pe un stâlp. Numai că după acest marcaj nu mai vedem nici unul şi ne trezind mergând pe malul drept al văii, în loc de firul ei aşa cum ar fi trebuit.

Satul Bradesti vazut din drumul spre Cheia

Coborâm prin nişte bălării încercând să nu ne lăsăm prea multe haine şi prea multă piele prin ciulini şi dăm de poteca turistică, bine conturată şi bine marcată cu cruce albastră, ce merge pe firul văii spre satul Cheia. Străbatem o superbă pădure de foioase, ale cărei frunze foşnesc sub paşii noştri, găsim poieniţe ce ne duc cu gândul la Munţii Mehedinţi şi într-una din ele dăm de o casă locuită, uitată în mijlocul văii…

 casa izolata de pe valea dintre Bradesti si Cheia   Cheile Geogelului

Rămânem cam uimiţi … din Brădeşti nu prea aveai cum să ajungi la ea decât pe poteca pe care am venit noi, prea îngustă pe alocuri pentru a fi parcursă cu altceva în afară de picior sau cal. Ne gândeam că o fi vre-un drum care vine din Cheia … dar nu l-am găsit nici pe acela… iar din altă parte nu prea avea de unde să vina vre-un drum, pentru că era totul împădurit sau blocat de stânci… Poate că nu l-am văzut noi totuşi… Leo ne duce şi într-o scurtă plimbare prin micuţele dar interesantele Chei ale Geogelului (este indicator spre ele).

ulitza principala din satul Cheia

După ce trecem de intersecţia cu drumul spre chei traversăm vreo două poduri înguste de lemn şi la prima casă părăsită şi distrusă de trecerea timpului domnul Dinu ne anunţă că de acolo începe satul Cheia. Auzisem că acesta este un sat părăsit în care mai trăiesc 2-3 bătrâni, aşa că această casă ne întristează dar nu ne uimeşte prea mult. Ne uimeşte însă cum sunt înşirate casele de-a lungul văii, la distanţă considerabilă faţă de următoarele… Printre ele se circulă pe potecă… Numai una mai e în stare bună, şi sper că încă locuită vara de o bătrână. De fapt pe vale sunt vreo 3-4 case, restul de 2-3 sunt un pic mai la deal lângă bisericuţa şi ea părăsită (?)…

ultima casa locuita din Cheia

Ne aşteptam la un sat aflat pe o culme de munte despădurită, care e legat de restul lumii măcar cu un amărât de drum de pământ pe care se merge cu căruţa, aşa cum sunt majoritatea satelor de prin munţi… Dar găsim un sat ascuns în pădure, complet izolat de restul lumii, accesul aici făcându-se numai pe poteci. Şi ce poteci… toate vin sau pleacă din/spre inima muntelui… Singura care e cea mai aproape de civilizaţie este cea care coboară abrupt şi dificil pe Brâna Caprelor din Cheile Râmeţului, sau direct prin apă prin aceleaşi Chei… Însă aceasta e „aproape” (cca. 3ore) de civilizaţie acum, când este drum de maşină până la cabana Râmeţ… pe când trăia satul Cheia, probabil că şi aceasta era ca şi celelalte…. departe de tot ce însemna „civilizaţie” şi oraşe…

candva infloritoare... acum in voia timpului...Vizităm o casă semiprăbuşită în care găsim resturile unei canapele şi cada fostului stăpân… Nu aveau apă curentă, dar omul îşi construise cadă… Totul era construit la faţa locului, din materiale disparate cărate cu calul… Atunci oamenii aveau animale, cai, căruţe asamblate tot aici, construiau case … aveau o şcoală şi o biserică… Probabil că locul era cândva aglomerat de oameni, tineri, copii şi animale. Duminica se mergea la biserică, se juca hora şi se ţinea şezătoarea. Se oficiau nunţi şi botezuri. Copiii se zbenguiau gălăgioşi în curtea şcolii… Oare cum era atunci? Acum au rămas doar casele fantomă pe care le vizităm din când în când noi, oamenii „civilizaţi” care trăim în societatea informaţională. Încet, încet natura îşi va reintra complet în drepturi şi vor fi şterse toate semnele omului…

urcand spre Botani, mai aruncam o privire in urma

Urcăm cu greu dealul spre Boţani, având în suflet durerea acestor locuri părăsite… Ajunşi în vârful dealului facem o pauză pentru a mai privi încă o dată spre Brădeşti-ul ale cărui case strălucesc în soare pe culmea din faţă şi spre acoperişurile din Cheia ascunse printre copăcei. Nu ne aşteptam să fie chiar aşa… Dinspre Boţani vântul aduce râsetele unor copii, înflorind o speranţă în sufletele noastre.

pe deasupra Cheilor Pravului

Continuăm pe un drumeag care merge de-a coasta pe deasupra Cheilor Pravului, pe sub copăcei înfloriţi. Deşi până acum am descoperit o cu totul altă realitate decât cea de pe hartă, râsul copiiilor ne-a dat speranţa că vom găsi un sat mai mare şi mai strâns… Dar de unde… doar două case aruncate pe dealul din dreapta noastră şi una pe mijlocul văii, aproape de intrarea în Cheile Pravului, gospodărie dezvoltată de unde şi venea zgomotul copiilor care se jucau. După ce trecem de dulăul cel rău care apăra această casă singuratică, continuăm în amonte pe Valea Pravului.

Mai găsim pe vale o casă părăsită care avea şi o micuţă moară pe apă nefuncţională acum … „Acum 1-2 doi am vorbit cu cei care locuiau în ea”, „Când am fost noi moara funcţiona”. Acum e totul încuiat, a rămas jucăria timpului care va decide când o va şterge complet de pe faţa pământului. Se apropie seara aşa că e timpul să ne găsim loc de campat… Se pare că bisericuţa din Cristeşti (un fel de „cartier” din sătucul Dealul Geoagiului) este pe undeva pe aproape, numai că fiind pe fundul văii, printre copaci, nu prea o identificăm. Trecem de poteca marcată ce urcă la stânga spre satul Dealul Geoagiului şi mai apoi spre Tecşeşti şi continuăm la dreapta pe firul văii, pe o potecă (fără marcaj) închisă de o portiţă pentru animale şi care se îngustează din ce în ce mai mult.gospodarii parasite... Mai trecem pe lângă o casă izolată locuită şi apoi ajungem la un grup de case părăsite, unde suntem anunţaţi că „ Am ajuns, să căutăm loc de pus corturile. Apă găsim un pic mai sus”.

Unde am ajuns? Parcă trebuia să facem Paştele la bisericuţa dintr-un sat… Aici este doar acest grup de case părăsite, şi mai e una un pic mai sus în dreapta, locuită. „Un bărbat, ultimul locuitor de aici”, ne spune Marlene. Intru cu Laviniu printre casele părăsite… găsim uneltele lăsate prin ogradă ca şi cum aşteaptă stăpânul să se întoarcă să le folosească, perdele la geamuri, după care se ascund obiectele din casă, lăsate aşa cum erau când stătea aici şi proprietarul, uşi încuiate ca şi cum proprietarul ar fi plecat până la piaţă… Într-o zi oamenii au tras perdelele, au încuiat uşa, au plecat şi nu s-au mai întors… Este incredibil de dureros…

ultima casa locuita din Cristesti

Cerem aprobarea proprietarului şi punem corturile pe un tăpşan aflat un pic deasupra casei locuite. Turla bisericii se zăreşte printre copăcei, la vreo 200 metri mai sus în coama dealului. Slujba de Înviere se va ţine mâine dimineaţă la 7… Va mai participa oare altcineva la slujbă în afară de noi şi locuitorul din casa de mai jos?

 Harta aici

Ziua 2: Cristeşti – Bîrleşti – Ilieşti – Mărineşti – Dealu Geoagiului (3h) – Poiana cu narcise de lângă Tecşeşti (1h30)