Toate povestirile din Insulele Canare
Ultimele zile ale excursiei am ales să le petrecem în partea de Nord-Est a insulei, în fosta zonă vulcanică Montanas de Anaga. Ne-am cazat la Montes de Anaga Hostel , un fel de refugiu liniştit şi pe gustul nostru, cu atmosferă caldă şi oameni drăguţi, care ne-a plăcut cel mai mult din toate cazările din Tenerife. Adevărul că prin această zonă nici nu prea am găsit pe Booking alte cazări la preţuri rezonabile.
Montes de Anaga este o zonă destul de sălbatică, cu localităţi izolate şi câteva drumuri de legătură, uneori fiind mai rapid să ajungi pe jos în satul de peste creastă, decât pe drumul care ocoleşte şi eventual coboară tocmai până la ocean ca să urce în sat pe partea cealaltă. Drept urmare, nici cine ştie ce magazine nu prea sunt, aşa că mai bine te duci acolo aprovizionat cu mâncare şi apă, dacă nu vrei să fii legat de mâncarea de la refugiu, care e rezonabilă, dar destul de fadă şi nu prea multă.
Aici reuşim în sfârşit să facem şi singurul traseu din toată excursia, un traseu drăguţ, despre care am aflat la final că era închis. 🙂 Mergem cu maşina în Benijo şi parcăm acolo unde se termină asfaltul şi începe drumul de pământ spre El Draguillo, un sat mic cu 2-3 case şi câteva terase. În El Draguillo căutăm un pic traseul, căci era indicator doar spre Chamorga, satul de sus, iar noi vroiam să mergem spre Faro de Anaga. Până la urmă o luăm pe ceea ce părea poteca pe curbă de nivel care mergea spre far, o potecă ok, dar cu vedere direct spre oceanul de jos. Era cumva ciudat, că deşi vedeam şi auzeam oceanul sub noi, efectiv nu aveam pe unde coborî la el, pentru că noi ne aflam destul de sus şi sub noi era totul abrupt şi friabil…
La un moment dat trecem şi printr-un cătun aproape părăsit, Las Palma de Anaga, unde păreau a mai fi doar 2-3 locuitori care nu îmi dau seama din ce trăiau, căci vechile terase cultivate la un moment dat acum păreau destul de lăsate în paragină. Aici vedem şi prima „pădure” de cactuşi din viaţa noastră şi ne bucurăm de priveliştea impresionantelor Roques de Anaga care ies semeţe din ocean. Credeam că mai e puţin şi ajungem la far, dar curba de nivel tot urca şi cobora, traversând toate văiugile care coborau în ocean. Ni se tot părea nouă că traseul nu era prea bine marcat şi pe alocuri poteca era relativ ruptă, fiind nevoie de atenţie, dar am zi că aşa or fi traseele din Tenerife… Nu era ceva dificultate deosebită, dar pentru un traseu marcat era destul de ciudat.
Într-un final ajungem şi la far şi aici aflăm şi motivul pentru care traseul era aşa cum era: poteca era de fapt închisă, dar semnul era doar în partea dinspre far, nu şi în El Draguillo. Ei poate mai bine aşa, că dacă am fi ştiut că e închis traseul nu ne-am fi încumetat şi iar ne-am fi ofticat că nu am reuşit să facem nimic. Aşa, a fost chiar un traseu drăguţ. 🙂 Facem o pauză de masă deasupra farului, luptându-ne pe mâncare cu nişte şopârle curajoase care dacă nu erai atent îţi furau mâncarea din pungă sau chiar din mână. Şi chiar când ne gândeam că nu mai avem nici un chef să ne întoarcem pe unde am venit, cu atâtea traversări, coborâri şi urcări, mai ales că Miha era şi destul de obosită, apar de pe traseul nostru nişte germani cu care intrăm în vorbă şi care ne propun să urcăm cu ei în Chamorga şi de acolo să ne ducă cu maşina la maşina noastră (ei făcuseră traseul circular Chamorga – El Draguillo – Faro de Anaga – Chamorga).
Nu putem refuza aşa propunere, mai ales că aveam să vedem locuri noi, prin care altfel nu cred că am mai fi ajuns. Ei au coborât de la far la Playa de Roque Bermejo şi apoi au urcat în Chamorga direct de acolo, în timp ce noi urcăm direct de la far, ajungând cam în acelaşi timp. O zonă frumoasă şi pitorească, care ne aducea cumva aminte de crestele, satele şi terasele din Nepal, deşi ca vegetaţie predominau plantele de aloe şi cactuşii.
Prin munţii Anaga sunt mai multe trasee care par interesante, unele dintre ele fiind descrise şi aici . Şi pe wikilock se găsesc de asemeena, multe idei de trasee prin insulele Canare .
Încă un lucru interesant la acest masiv este faptul că dacă pe partea nordică, masivul se opreşte în ocean cu plajele cu nisip negru şi valuri mari de la Benijo, fiind raiul surferilor, pe partea de sud se opreşte în ocean cu drăguţa plajă Las Teresitas, o plajă mare cu nisip galben adus din Sahara (mi-e neclar dacă de vânt sau de vapor), cu dig şi apă mică, numai bună pentru bălăceala copiilor.
Distracții cu bani – Loro Parque
Dacă stai să cauţi, în Tenerife găseşti multe atracţii interesante care, în general, costă destul de mult: parcuri acvatice, plimbări cu submarinul, plimbări printr-un tub de lavă, parcuri cu animale, plimbări cu barca să vezi balene, scufundări în oraşul statuilor etc., dând fiecăruia posibilitatea să aleagă în funcţie de buget şi disponibilitate.
Ceea ce ne-a impresionat pe noi şi ni s-a părut că s-a meritat toţi banii, deşi la început am fost cam sceptici, a fost vizita la Loro Parque (35 euro/pers, copil de 5 ani gratuit). Aici, pe lângă grădina zoologică (pinguni, red panda, lei etc.), au spectacole cu lei de mare, delfini, papagali şi balene orca, care sunt efectiv impresionante. Pot spune că am profitat de fiecare bănuţ cheltuit, pentru că Mihaelei i-a plăcut atât de mult, încât de dimineață de la deschidere, până seara la închidere, am alergat de la un spectacol la altul ca să le vedem pe fiecare de mai multe ori (erau cam 3 spectacole/zi la fiecare categorie). Noi adulţii eram cam leşinaţi că nici nu am apucat să mâncăm până seara, dar copilul, hrănit rapid în pauza dintre spectacole, avea doar grija locaţiei următorului spectacol, când începe, hai să fugiiim să îl prindeeem. 🙂 Spectacolele cu balene orca au fost mai presus de orice cuvinte… Foarte interesant şi educativ este că la fiecare spectacol dădeau informaţii despre cum să protejăm natura, cum sunt afectate respectivele animale de poluare, cât rău fac oamenii prin acţiunile lor, cum din banii pe care îi plătim pe bilete o parte se duce pentru studiul şi protejarea animalelor din sălbăticie… După 6 luni, Mihaela încă mai întreabă cel puţin o dată pe săptămână când mai mergem la Loro Parque să vedem balenele orca…
Poveste in doi 
Lasă un comentariu