I.3. Tenerife : Montanas de Anaga şi Loro Parque

2 04 2018

Toate povestirile din Insulele Canare

Ultimele zile ale excursiei am ales să le petrecem în partea de Nord-Est a insulei, în fosta zonă vulcanică Montanas de Anaga. Ne-am cazat la Montes de Anaga Hostel  , un fel de refugiu liniştit şi pe gustul nostru, cu atmosferă caldă şi oameni drăguţi, care ne-a plăcut cel mai mult din toate cazările din Tenerife. Adevărul că prin această zonă nici nu prea am găsit pe Booking alte cazări la preţuri rezonabile.

LSI_01

LSI_1014
Montes de Anaga este o zonă destul de sălbatică, cu localităţi izolate şi câteva drumuri de legătură, uneori fiind mai rapid să ajungi pe jos în satul de peste creastă, decât pe drumul care ocoleşte şi eventual coboară tocmai până la ocean ca să urce în sat pe partea cealaltă. Drept urmare, nici cine ştie ce magazine nu prea sunt, aşa că mai bine te duci acolo aprovizionat cu mâncare şi apă, dacă nu vrei să fii legat de mâncarea de la refugiu, care e rezonabilă, dar destul de fadă şi nu prea multă.

LSI_02

LSI_03
Aici reuşim în sfârşit să facem şi singurul traseu din toată excursia, un traseu drăguţ, despre care am aflat la final că era închis. 🙂 Mergem cu maşina în Benijo şi parcăm acolo unde se termină asfaltul şi începe drumul de pământ spre El Draguillo, un sat mic cu 2-3 case şi câteva terase. În El Draguillo căutăm un pic traseul, căci era indicator doar spre Chamorga, satul de sus, iar noi vroiam să mergem spre Faro de Anaga. Până la urmă o luăm pe ceea ce părea poteca pe curbă de nivel care mergea spre far, o potecă ok, dar cu vedere direct spre oceanul de jos. Era cumva ciudat, că deşi vedeam şi auzeam oceanul sub noi, efectiv nu aveam pe unde coborî la el, pentru că noi ne aflam destul de sus şi sub noi era totul abrupt şi friabil…

LSI_04

LSI_05
La un moment dat trecem şi printr-un cătun aproape părăsit, Las Palma de Anaga, unde păreau a mai fi doar 2-3 locuitori care nu îmi dau seama din ce trăiau, căci vechile terase cultivate la un moment dat acum păreau destul de lăsate în paragină. Aici vedem şi prima „pădure” de cactuşi din viaţa noastră şi ne bucurăm de priveliştea impresionantelor Roques de Anaga care ies semeţe din ocean. Credeam că mai e puţin şi ajungem la far, dar curba de nivel tot urca şi cobora, traversând toate văiugile care coborau în ocean. Ni se tot părea nouă că traseul nu era prea bine marcat şi pe alocuri poteca era relativ ruptă, fiind nevoie de atenţie, dar am zi că aşa or fi traseele din Tenerife… Nu era ceva dificultate deosebită, dar pentru un traseu marcat era destul de ciudat.

LSI_06
Într-un final ajungem şi la far şi aici aflăm şi motivul pentru care traseul era aşa cum era: poteca era de fapt închisă, dar semnul era doar în partea dinspre far, nu şi în El Draguillo. Ei poate mai bine aşa, că dacă am fi ştiut că e închis traseul nu ne-am fi încumetat şi iar ne-am fi ofticat că nu am reuşit să facem nimic. Aşa, a fost chiar un traseu drăguţ. 🙂 Facem o pauză de masă deasupra farului, luptându-ne pe mâncare cu nişte şopârle curajoase care dacă nu erai atent îţi furau mâncarea din pungă sau chiar din mână. Şi chiar când ne gândeam că nu mai avem nici un chef să ne întoarcem pe unde am venit, cu atâtea traversări, coborâri şi urcări, mai ales că Miha era şi destul de obosită, apar de pe traseul nostru nişte germani cu care intrăm în vorbă şi care ne propun să urcăm cu ei în Chamorga şi de acolo să ne ducă cu maşina la maşina noastră (ei făcuseră traseul circular Chamorga – El Draguillo – Faro de Anaga – Chamorga).

LSI_07

LSI_1002

Nu putem refuza aşa propunere, mai ales că aveam să vedem locuri noi, prin care altfel nu cred că am mai fi ajuns. Ei au coborât de la far la Playa de Roque Bermejo şi apoi au urcat în Chamorga direct de acolo, în timp ce noi urcăm direct de la far, ajungând cam în acelaşi timp. O zonă frumoasă şi pitorească, care ne aducea cumva aminte de crestele, satele şi terasele din Nepal, deşi ca vegetaţie predominau plantele de aloe şi cactuşii.

Prin munţii Anaga sunt mai multe trasee care par interesante, unele dintre ele fiind descrise şi aici  . Şi pe wikilock se găsesc de asemeena, multe idei de trasee prin insulele Canare .

LSI_08

LSI_1015
Încă un lucru interesant la acest masiv este faptul că dacă pe partea nordică, masivul se opreşte în ocean cu plajele cu nisip negru şi valuri mari de la Benijo, fiind raiul surferilor, pe partea de sud se opreşte în ocean cu drăguţa plajă Las Teresitas, o plajă mare cu nisip galben adus din Sahara (mi-e neclar dacă de vânt sau de vapor), cu dig şi apă mică, numai bună pentru bălăceala copiilor.

Distracții cu bani – Loro Parque

Dacă stai să cauţi, în Tenerife găseşti multe atracţii interesante care, în general, costă destul de mult: parcuri acvatice, plimbări cu submarinul, plimbări printr-un tub de lavă, parcuri cu animale, plimbări cu barca să vezi balene, scufundări în oraşul statuilor etc., dând fiecăruia posibilitatea să aleagă în funcţie de buget şi disponibilitate.

LSI_0734

LSI_0812
Ceea ce ne-a impresionat pe noi şi ni s-a părut că s-a meritat toţi banii, deşi la început am fost cam sceptici, a fost vizita la Loro Parque (35 euro/pers, copil de 5 ani gratuit). Aici, pe lângă grădina zoologică (pinguni, red panda, lei etc.), au spectacole cu lei de mare, delfini, papagali şi balene orca, care sunt efectiv impresionante. Pot spune că am profitat de fiecare bănuţ cheltuit, pentru că Mihaelei i-a plăcut atât de mult, încât de dimineață de la deschidere, până seara la închidere, am alergat de la un spectacol la altul ca să le vedem pe fiecare de mai multe ori (erau cam 3 spectacole/zi la fiecare categorie). Noi adulţii eram cam leşinaţi că nici nu am apucat să mâncăm până seara, dar copilul, hrănit rapid în pauza dintre spectacole, avea doar grija locaţiei următorului spectacol, când începe, hai să fugiiim să îl prindeeem. 🙂 Spectacolele cu balene orca au fost mai presus de orice cuvinte… Foarte interesant şi educativ este că la fiecare spectacol dădeau informaţii despre cum să protejăm natura, cum sunt afectate respectivele animale de poluare, cât rău fac oamenii prin acţiunile lor, cum din banii pe care îi plătim pe bilete o parte se duce pentru studiul şi protejarea animalelor din sălbăticie… După 6 luni, Mihaela încă mai întreabă cel puţin o dată pe săptămână când mai mergem la Loro Parque să vedem balenele orca…

LSI_0697

Reclame




I.2. Tenerife : Los Gigantes – Masca – Punta del Teno şi Coasta de Nord

2 04 2018

Toate povestirile din Insulele Canare

Canionul Masca
Fosta zonă vulcanică din nord vestul insulei este cunoscută prin satul Masca, care a fost izolat de restul insulei până în 1991. Abia atunci s-a construit până la el un drum îngust de o bandă şi cu o înclinaţie considerabilă, pe care în multe porţiuni chiar nu au loc să treacă două maşini, devenind un loc foarte turistic şi cunoscut.

LSI_0410

LSI_0411

LSI_0412
Vroiam să facem un traseu care coboară cei 600m diferenţă de nivel din sat, prin canionul cu acelaşi nume, până la ocean. De la ocean aveam în plan să luăm o barcă taxi  cu fund de sticlă cu care să mergem în Acantilados de Los Gigantes. Iar de acolo eram pregătiţi cu orarul autobuzelor  care ne-ar fi dus înapoi la Masca la maşină, cu schimbare în Santiago de Teide. Super aventură pentru toată lumea, ne gândeam noi, ne-am fi bucurat şi de măreţia stâncilor Los Gigantes pe sub care am fi trecut şi poate, speram eu, am fi avut norocul să vedem şi o balenă două. Dar se pare că Tenerife se încăpăţânează să fie locul în care planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg…

LSI_0413

LSI_0414
Când ajungem noi, la 10 dimineaţa, deja pe drum este coadă de maşini şi autobuze şi micuţa parcare de deasupra satului este arhiplină. Dar avem totuşi noroc să găsim unul din ultimele locuri de parcare, un pic mai sus de sat, lângă stația de autobuz. În timp ce ne pregătim de traseu, observăm că bate cam tare vântul şi că oceanul este cam înspumat, dar am zis să fim optimişti. Când ne oprim însă la primul chioșc din sat să întrebăm cum se procedează cu rezervarea biletelor pentru barca taxi ni se confirmă temerile că vântul este prea puternic şi că barca nu va circula în acea zi. Zona este foarte drăguţă, cu vegetaţie luxuriantă care acoperă versanţii abrupţi, case de piatră aflate la baza unui colţ de stâncă şi terasele cultivate ale oamenilor. Dar în afară de o scurtă plimbare prin sat nu prea ai ce să faci pe aici şi ca să mergem pe vânt până la ocean coborând şi apoi urcând cei 600m diferenţă de nivel pe acelaşi traseu nu are rost şi ar fi şi cam obositor pentru Mihaela.

LSI_0415
Prin acest masiv se pare că mai există cel puţin un traseu  , care pleacă din Tamaiano printr-un tunel şi coboară la ocean prin Barranco Secco, dar se găsesc destul de greu informaţii despre aceste trasee şi se pare că nici starea lor nu e chiar bună, din cauză că pământul e friabil şi nu se chinuie nimeni să le întreţină când se surpă câte ceva. Am mai găsit şi aici un site interesant cu tot felul de trasee prin Tenerife, inclusiv de hike, MTB, maşină etc. UPDATE: Se pare că momentan traseul de la Masca spre ocean este închis.

Coasta de Nord: Bazinele naturale de la Garachico, plajele cu nisip negru la Puerto de la Cruz, Punta del Teno – farul de pe lavă

LSI_0518

LSI_0670
Suntem fix după zilele în care am încercat fără succes traseele de pe lângă El Teide şi în plus am mai şi venit special până aici o oră din Vilaflor, unde eram cazaţi şi unde trebuia să ne întoarcem seara. Colac peste pupăză la începutul coborârii ni se aprinsese şi becul de motorină, aşa că nici măcar nu puteam să continuăm pe drumul ce urca şi cobora mai mulţi versanţi spre Buenavista del Norte, spre coasta nordică, măcar din maşină să vedem această parte a insulei. Trebuie să urcăm înapoi tot versantul pe care l-am coborât, pe drumul şi mai aglomerat acum şi apoi să coborâm în partea cealaltă spre Santiago del Teide ca să alimentăm, asta dacă ne ţine motorina la urcarea destul de abruptă. 🙂 Cel mai tare ne irită faptul că în loc să facem şi noi ceva mişcare trebuia să stăm iar în maşină…

LSI_0521

LSI_0535
Noroc că nu avem obiceiul să plecăm cu planuri bătute în cuie şi suntem obişnuiţi cu schimbările, aşa că după ce punem motorină, ne reconfigurăm uşor traseul. Noua destinaţie – bazinele naturale de la Garachico, de pe coasta nordică, măcar o baie în ocean să facem şi noi. 40 de minute pe 20 km spune GPS-ul până la bazine, da ce mai are şi drumul acesta că pare cât se poate de principal? Ei ce să aibă săracul, serpentine normal, care coboară în ace de păr peste alunecarea de teren de la prăbuşirea vulcanului, ca majoritatea drumurilor din Tenerife care trec dinspre Sud-Est spre Nord-Vest pe lângă vulcan :). Sau poate eram noi prea stresaţi de atâta stat în maşină de ni se păreau toate drumurile aşa lungi şi serpentinoase. Aviz bicicliştilor, dacă pe partea de sud mai găseşti o localitate gen Vilaflor sau poate un loc de campare în pădurea de pini, pe partea de nord localităţile se află aproape de nivelul mării şi din cauza alunecării de teren nu prea ai nici vegetaţie şi nici locuri de campare până ajungi pe coastă.:)

LSI_0542

LSI_0525

LSI_0677
Coasta de nord are în cele mai multe locuri, un mal abrupt şi stâncos, te uiţi pe hartă, zici că ajungi pe plajă la un punct de belvedere (mirador), dar de fapt cobori o grămadă de serpentine ca să ajungi la un punct de belvedere deasupra unor stânci de pe care nu prea ai cum să cobori la apă. 🙂 Excepţie fac câteva zone, printre care şi interesantele plaje cu nisip negru, format din lavă şi cenuşă, din Puerto de la Cruz şi bazinele naturale de la Garachico, chiar bazine adevărate cu pereţi din lavă, amenajate cu scări şi balustrade, şi cu apă care se împrospătează continuu de la valurile oceanului.

LSI_0569

LSI_0567
Dacă în Masca nu prea îţi dai seama că aici a fost o zonă vulcanică, din cauza vegetaţiei luxuriante care a acoperit fosta lavă , la farul din Punta de Teno, construit pe o veche întindere de lavă din foştii vulcani din zona Masca, nu mai ai nici un dubiu. Ne bucurăm de o privelişte minunată a impresionantelor stânci Los Gigantes la apus de soare şi de sunetul valurilor care lovesc malul de lavă pe care este construit farul.

LSI_0578





I.1. Tenerife : El Teide – diavolul scuipă foc

29 03 2018

Toate povestirile din insulele Canare

LSI_0660

În Tenerife nu se poate să nu te impresioneze încă de la aterizare măreția vulcanului Teide (diavolul – cum îi spuneau localnicii care au fost martori la erupţiile acestuia). Acesta s-a ridicat practic din ocean până la aproape 4000 de metri deasupra, având şi sub apă cam aceeași înălțime ca afară. Deşi mai sunt şi alte conuri vulcanice, mai ales pe partea sudică a insulei, parcă orice ai face şi oriunde te-ai duce, tot Teide rămâne magnetul şi punctul central. Aşa că ne-am planificat să explorăm insula începând cu el.

LSI_0606

LSI_0377
Primele zile am stat în Vilaflor, cea mai înaltă localitate din Tenerife (1400m) şi cea mai apropiată de baza lui Teide. Ne-am gândit că e plasată strategic, fiind aproape şi de munte şi de mare şi în caz de vreme proastă putem merge uşor în alte părţi ale micuţei insule. Ce n-am luat noi în considerare a fost faptul că, deşi distanţele sunt relativ scurte, cei cca. 100km din sud-est în nord-vest (pe lângă vulcan) îi poţi parcurge cu mașina în cam 2h30, căci trebuie să urci practic de la 0 metri la cca. 2300m şi apoi să cobori iar la 0 metri, pe multe multe serpentine în ac de păr. Am aflat asta o dată cu faptul că pe „insula primăverii veşnice”, se pare că e primăvară veşnică doar pe malul mării pe partea sudică, nu şi peste 2000 de metri pe lângă Teide. 🙂

LSI_0375

LSI_0623

LSI_0442

Ca să ajungi sus pe vârful lui Teide şi să arunci o privire în crater ai nevoie de un permis care se obţine gratuit de la Administraţia Parcului Naţional, numai că trebuie să fii atent să îl rezervi din timp (noi în decembrie, extrasezon, nu am mai găsit locuri pentru perioada dorită, deşi ne-am uitat cu o lună înainte). Partea proastă este că atunci când îţi rezervi trebuie să alegi exact ziua şi intervalul orar şi nu ai de unde să ştii cum va fi vremea… Mai există şi varianta să dormi o noapte la refugiul de sus  şi aşa a doua zi ai voie să urci la crater fără permis la răsăritul soarelui, înainte să înceapă programul pentru cei cu permise.

LSI_0617

LSI_0590

LSI_0640
Noi am rămas şi fără permis şi fără bilet de telecabină şi nu am văzut nici craterul, pentru că după ce am aflat că dacă urci cu telecabina teoretic ai voie să stai sus doar o oră, ne-a fost tare greu să ne hotărâm să dăm 27 euro/pers + 13.5 euro/copil. Dar tot răul a fost spre bine, că oricum în cele 3 zile în care ne-am tot învârtit prin zonă nu a mers telecabina din cauza vremii proaste, aşa că dacă ne-am fi luat bilete ar fi trebuit să stăm să ne recuperăm banii înapoi. Pe jos nu ne-am pus problema să urcăm, pentru că 1000m de urcat şi tot atâţia de coborât într-o singură zi, pe un teren destul de friabil e cam mult totuşi, oricât de antrenată e Mihaela, iar la refugiul Altavista nu e indicat să doarmă copiii sub 8 ani, din cauza altitudinii. Traseele din zona vulcanului Teide şi o hartă cu acestea se găsesc aici.

LSI_0599

LSI_0397

LSI_0616
Pentru că uriaşii lumii se văd cel mai bine de la vecinii lor mai mici, am vrut să urcăm pe jos de la Parador Canadas del Teide, pe Alto de Guajara (2.718m) şi să parcurgem o parte din traseul de creastă El Filo, până în şaua Degolada de Guajara, dar ploaia, vântul puternic şi ceaţa nu ne-au lăsat să ajungem nici aici (traseele nr. 15 şi nr. 5 de la linkul de mai sus + traseul care urcă direct de la Parador pe Alto de Guajara care, deşi nu e marcat pe hartă, există şi e marcat în teren, conform informaţiilor de la centrul de informare turistică). Guajara este al treilea cel mai înalt vârf din Tenerife după El Teide şi Pico Viejo (3.135m) şi se află pe creasta care începe la El Portillo şi se termină la Boca Tauce. Această creastă a fost la un moment dat parte din unul din foştii versanţi ai vulcanului, dar atunci când bătrânul Teide s-a făcut prea mare şi şi-a diminuat rezervele de lavă, s-a surpat, prăbuşindu-se în interiorul lui. Atunci, o mare parte din el a alunecat în ocean pe partea de nord a insulei, iar versantul dinspre sud a rămas ca o margine enormă de calderă prăbuşită. Între timp în calderă au început să crească un Teide mai mic şi cu doi frăţiori siamezi (Pico Viejo şi Montana Blanca), care au continuat să scoată la suprafaţă diversele tipuri de roci din interiorul pământului, făcând peisajul să fie ceea ce este astăzi.

IMG_20171125_130252_HDR

LSI_0374

LSI_0432

Totul este atât de impresionant aici la Teide, încât este superb şi doar să te plimbi pur şi simplu pe traseele amenajate peste întinderea imensă de lavă împrăştiată prin toată caldera (traseele Siete Canadas nr. 4 şi Chavao nr. 18) sau pe lângă impresionantele Roques de Garcia (traseul nr. 3) sau prin pietrişul alb gălbui „scuipat” din interiorul pământului de Montana Blanca (traseul nr.30) … E frumos şi să mergi cu maşina sau bicicleta pe TF-21 până la El Portillo, oprind în toate punctele de belvedere să te bucuri de peisajul deosebit care te face să te simți pe altă planetă, să rămâi uimit de pământul răscolit, de zici că măruntaiele sale cele mai ascunse au curs afară, s-au împrăştiat, s-au amestecat, s-au frământat, s-au luptat să ajungă cât mai departe şi în final s-au întărit şi s-au oprit în forme care de care mai ciudate, mai contorsionate şi mai impresionante. Nu e de ratat nici TF-38, drumul „lunar” ce merge peste întinderea de lavă neagră rezultată de la ultima erupţie a lui Pico Viejo… lavă, lavă şi iar lavă neagră cât vezi cu ochii şi un drum făcut cu multă trudă peste ea, un drum cu marginile marcate bine să nu confunzi asfaltul cu lava neagră şi să parchezi din greşeală într-o parte stricându-ţi maşina. Iar peste toate aceste întinderi de lavă de diverse culori, forme şi texturi, marele Teide se ridică semeţ şi impunător, parcă mândru de opera sa de artă de care ne bucurăm noi, oamenii. Şi probabil că opera este în lucru, căci oricând Teide se poate trezi să mai modeleze un pic ici şi colo peisajul deosebit.

LSI_0372

LSI_0446
Pentru cine vrea să afle mai multe despre formarea insulei, despre vulcani şi despre tipurile de lavă, este foarte interesant de vizitat centrul de informaţii turistice din El Portillo, unde, printre multe lucruri interesante atât pentru adulţi cât şi pentru copii curioşi, rulează (gratuit) de mai multe ori pe zi un film care îţi explică exact ce şi cum s-a întâmplat cu Teide şi cu insula, de arată aşa cum arată astăzi.





Incursiuni în insulele Canare

27 03 2018

LSI_0595

Dacă aş fi auzit de Insulele Canare acum 5 ani, aş fi zis probabil că este o destinaţie exotică, numai pentru cei care au bani mulţi în buzunar. Dar de când cu zborurile low cost, multe zone „exotice” au devenit dintr-o dată mult mai accesibile. Dacă urmărești ofertele, ai concediu relativ flexibil şi nu îţi iei bagaj de cală, cred că găseşti bilet pentru una din insulele Canare şi la 130 euro/persoană sau mai puţin. În plus, dacă închiriezi maşină de la o firmă locală (noi am fost foarte mulţumiţi de Cicar, de la care am închiriat pe ambele insule) te costă undeva la 20-30 euro/zi cu asigurare completă şi motorina este foarte ieftină. Dacă chiar vrei low cost, nu părea să fie nici o problemă cu dormitul în maşină sau chiar pe plajă în sac de dormit şi am înţeles că în Tenerife există şi câteva campinguri în care se doarme gratuit :). Cu camparea wild ar putea fi mai problematic, mai ales în zonele de lavă şi alunecări de teren unde chiar nu prea ai unde să îţi pui cortul.

LSI_0768
Insulele Canare sunt formate din 7 insule principale (Tenerife, Fuerteventura, Gran Canaria, Lanzarote, La Palma, La Gomera şi El Hierro) şi mai multe insule micuţe, toate de origine vulcanică. Deşi se află la numai 100 km de Maroc acestea aparţin de Spania, fiind în trecut principalul punct de oprire pentru navele spaniole în drumul spre America. Atenţie la asigurarea de sănătate, că deşi teoretic eşti în Spania şi nu ai de ce să îţi faci probleme dacă îţi iei o asigurare pentru Europa, unele firme de asigurări exclud insulele Canare de la Europa…

LSI_0905

LSI_1018
Printr-o succesiune de şanse şi neşanse (un zbor anulat şi reprogramat, pentru care am fost recompensaţi cu câte un voucher), am avut norocul să ajungem în două dintre ele, Tenerife şi Lanzarote, la mai puţin de două luni distanţă una de alta.

LSI_0660

Deşi fac parte din acelaşi arhipelag, cele două insule sunt complet diferite, punctele comune fiind oceanul care le înconjoară şi întinderile de lavă şi pământ răscolit de acţiunea vulcanilor. Tenerife are 2.000km pătraţi şi cea mai mare înălţime de 3.718m, la nivelul vulcanului Teide, unul dintre principalii „responsabili” cu apariţia acestei insule de sub nivelul mării. Lanzarote în schimb are doar 846 km pătraţi şi cea mai mare înălțime de doar 671m, dar suprafaţa ei mică este străpunsă de zeci de conuri vulcanice, sub care încă mai clocotește, la o mică distanţă de sol, energia subterană. În timp ce Tenerife are munţi înalţi acoperiţi de lavă sau păduri de pini şi „câmpii” cu plantaţii de bananieri, Lanzarote are conuri peste conuri, mari întinderi acoperite de cenuşă vulcanică şi de lavă, unde cresc în cel mai bun caz câţiva licheni şi 3 fire de iarbă şi chiar zone deşertice cu dune de nisip.

LSI_0563

Şi o avertizare cel puţin ciudată la prima vedere : „Atenţie la hoţi!”, valabilă pentru ambele insule. Prima dată am auzit-o la centrul de informare de la vulcanul Teide şi nu am crezut că e o chestie aşa generală, până am văzut trei maşini la rând în aceeași parcare izolată de lângă vulcan cu geamurile sparte. La fel în Lanzarote, prin parcările mai izolate erau pe jos destul de multe cioburi, ghici de la ce… Aşa că atenţie ce şi cum lăsaţi în maşină.

Povestiri detaliate:

I. Tenerife
Teoretic, insula Tenerife s-a format din 3 bucăţi separate care s-au lipit între ele în decursul timpului: zona centrală a vulcanului Teide, zona muntoasă dinspre nord-vest Los Gigantes – Masca – Punta del Teno şi zona muntoasă dinspre nord-est Montanas de Anaga.
I.1. Tenerife : El Teide – diavolul care scuipa foc
I.2. Tenerife : Los Gigantes – Masca – Punta del Teno şi Coasta de Nord
I.3. Tenerife : Montanas de Anaga şi Loro Parque

II. Lanzarote în curând





Napoli – amalgam de culturi, vulcani şi o coastă de lux la marea Tireniană

16 06 2017

De când cu Mihaela, vacanţele noastre în afara ţării pornesc de la câte o temă interesantă pentru copil, pe care încercăm să o suprapunem cu interesele noastre de adulţi şi cu ofertele disponibile la biletele de avion. Încercăm să fim toţi fericiţi. Am ales Napoli pentru că în zonă se află Vezuviul, unul din cei mai uşor vizitabili vulcani din Europa, plus oraşele din vremea romanilor care au fost distruse de erupţia acestuia.

Napoli si Vezuviul

Cea mai ieftină variantă de a ajunge acolo a fost cu RyanAir până în Roma şi apoi cu trenul până în Napoli, care ne-a dus la 285 euro dus/întors pentru toţi 3. Aşa că am adăugat şi un bonus de câteva zile în Roma, pentru a afla câte ceva despre imperiul Roman.

Puţin nostalgici că anul acesta nu am planificat să mergem în nici un loc mai exotic, habar nu aveam că Napoli şi sudul Italiei nu sunt deloc aşa cum ne aşteptam noi…

Prima impresie

Distracţia începe încă de pe aeroportul din Roma, unde, după ce luăm biletul de 4 euro de la ghişeul Terravision, care de fapt costă 5 euro, aşteptăm mai mult de o oră să vină autobuzul care urmează să ne ducă la gara Termini, pentru că citez : „azi este sâmbătă”. Asta în timp ce autobuzele celorlalte companii se scurg la fiecare sfert sau jumătate de oră prin faţa ochilor noştri.

Trenul de mare viteză (300km/h) se împotmoleşte şi el la intrarea in Napoli şi ajungem cu jumătate de oră întârziere, pentru că „e aglomeraţie pe calea ferată”. Ok, asta e, se mai întâmplă, să scăpăm de bagaje şi să ieşim la plimbare ne zicem noi.

În căutarea pensiunii ne trezim pe nişte străduţe de lângă gară pline de gunoaie, supra-populate de negri şi arabi, cu blocuri vai de ele, maşini parcate lipite unele de altele peste tot, inclusiv în locurile cu parcarea interzisă. Aşa ne trebuie, ne zicem noi, dacă ne-am calicit la cazare de 30 euro/noapte. Doar că în timp ce căutăm pensiunea trecem pe lângă un hotel de 3 stele, care se află fix pe străduţa cu pensiunea noastră şi care presupun că nu costă doar 30 euro/noapte… Şi mai erau şi alte hoteluri în acea zonă. În aceste condiţii, mai bine cel mai ieftin parcă :))

 

După ce ne lăsăm bagajele, plecăm un pic spre port să ne mai relaxăm. În continuare plin de negri peste tot, unii vând la tarabe, unii beau, alţii stau la vorbă în grupuri mari. Trotuare murdare, gunoaie peste tot, nu ne vine să credem. Sigur suntem în Italia, nu cumva am greşit destinaţia şi am ajuns în Africa?

Ne dăm însă repede seama că nu am ajuns în Africa, căci după ce parcurgem câteva străduţe spre port, negrii dispar şi apar arabii peste tot … la fel, vânzând, vorbind, bând, mâncând … Poate am ajuns totuşi în Orientul Mijlociu, nicidecum în Italia, căci albii par foarte puţini la număr. După o pauză la port unde găsim câteva urme de italieni veritabili ne întoarcem înapoi pe alt drum şi ghici unde nimerim? În Asia din cartierul indiano-nepalez plin cu tarabe cu jucării şi alte lucruri din plastic. Aceleaşi gunoaie şi blocuri vai de ele şi trotuare murdare. E prima dată când, în nici 3 ore, reuşim să ne plimbăm pe 4 continente. 🙂

Se pare că tocmai avem parte de excursia exotică a cărei lipsă o regretam la început, aşa că nu avem altceva de făcut decât să ne adaptăm psihic la condiţiile prezente şi să ne relaxăm.

Napoli

Efectiv în Napoli, am stat vreo 3 zile, timp în care ne-am plimbat pe străduţele înguste ale oraşului vechi şi ale cartierului Chiaia, am văzut unele din impresionantele castele medievale şi romane (Sant’Elmo, castel dell’Ovo, castel Nuovo), ne-am uitat la iahturi şi vase de croazieră din porturile Mergellina şi Beverello şi nu în ultimul rând, am mâncat multe pizza, îngheţate şi am băut granita. N-aş putea spune că e un oraş urât. Zona din jurul castelului Sant’Elmo, cartierul Chiaia şi faleza sunt chiar superbe, doar că o mare parte din farmecul oraşului este ştirbită de mizerie, faţadele nerenovate şi mirosul puternic de poluare. Am rămas uimiţi că am găsit doar un singur parc mai curăţel şi cu un loc de joacă pentru copii, lângă Piazza Vittoria, în rest, nimic… şi nu pot să nu mă întreb ce or face copiii din oraş când termină grădiniţa/şcoala?!?

LSI_0400

LSI_0391

LSI_0445

Şi transportul în comun ne-a ajutat să ne simţim pe un alt continent, căci am avut regulat parte de întârzieri de peste 40 de minute. Din cauza asta nici nu am mai mers în zona Capodimonte, pentru că efectiv ne săturaserăm de pierdut timpul după mijloacele de transport şi ne era teamă să nu găsim tot un parc murdar sau încuiat. În schimb am făcut baie pe micuţele plaje de lângă Piazza Vittoria şi la Rotondo Diaz şi ne-am plimbat cu bicicletele pe faleza Mergellina.

LSI_0406

Vezuviul

Vezuviul a fost unul din cele mai turistice locuri pe care le-am vizitat vreodată, dar vroiam neapărat să îi arătăm copilului un vulcan. Credeam că o să ajungem fără aventuri, dar uitasem că ne aflăm în Italia. 🙂 Autobuzul EAV care trebuia sa meargă direct din Napoli şi costa cca. 6 euro/pers./dus-întors nu a mai apărut deşi i-am acordat credit şi am așteptat o oră, poate mai mult. Era cât pe aici să facem un compromis şi să luăm unul din autobuzele turistice Tramvia, care costau 18 euro/pers./dus-întors, pentru că promisesem copilului că vom merge la vulcan şi nu îl puteam dezamăgi. Norocul nostru că ne-am prins înainte să cumpărăm biletele că am fi avut locuri în picioare!?! pe un drum de cca. 1h, inclusiv pe autostradă, la acelaşi preţ de 18 euro! Compromisuri, compromisuri, dar acum era vorba de principii, mai bine pe jos decât aşa :))).

Am renunţat în acea zi şi am găsit apoi o variantă mai ieftină, cu trenul Circumvesuviana până în Pompeii şi de acolo cu autobuzele EAV spre Vezuviu, variantă care ne-a costat cca. 11 euro/pers./dus-întors cu mers pe scaun 🙂 . (Practic aşa am economisit cam 12 euro/pers, căci după-amiaza am vizitat şi Pompeii, nemaifiind nevoiţi să mai venim încă o dată).

 

LSI_0656

LSI_0692

Vezuviul este înconjurat pe toate părţile de garduri, ca să nu cumva să intri fără să plăteşti taxa de 10 euro/pers., iar în parcarea principală, unde la fiecare zece minute cel puţin un autocar deversează turişti, este mizerie şi nici urmă de toalete… La tufişuri nu poţi ajunge din cauza gardurilor, aşa că dacă te taie ceva nu ai decât să aştepţi până în Pompeii sau Napoli, sau să te adaptezi şi să faci scandal la restaurant că face copilul pe el şi că toţi te trimit de colo colo. Dacă nu ai copil şi faci pe tine, ghinionul tău. 🙂 Mi s-a părut incredibil că nu exista nici măcar o toaletă , având în vedere că zilnic merg acolo mii de oameni.

LSI_0711

Dar, pentru copii este foarte interesant să vadă un vulcan, aşa că pentru ei se merită efortul. Mihaela cel puţin a rămas impresionată şi povesteşte în toate părţile cum a fost ea la vulcan.

Pompeii

LSI_0793

LSI_0766

Pompeii ni s-a părut minunat. Nu ne închipuiam că acum 2000 de ani existau oraşe aşa de mari şi că romanii trăiau în astfel de case, unele mult mai ok decât casele unor români care stau la ţară în prezent! În unele case s-au păstrat picturile originale de pe pereţi, iar în micul muzeu se găsesc chiar cereale, pâini şi alte alimente carbonizate, păstrate tocmai de la erupţia vulcanului.

LSI_0708

LSI_0733

LSI_0738

LSI_0741

Ne-a plăcut mult şi am stat până la închidere, parcă nu ne mai venea să plecăm. Cu siguranţă că am avut şi un pic de noroc că am intrat după ora 15, când se cam duseseră şi aglomeraţia şi soarele arzător. Şi probabil că ar fi fost interesant să ne fi luat un audio guide, dar având în vedere experienţa de până atunci ne-am gândit să nu fie iar un lucru pe care dai banii degeaba. 🙂

LSI_0765

LSI_0752

LSI_0777

LSI_0810

Coasta Amalfi

Dacă tot am ajuns în zonă, avea de ales între a ne plimba pe coasta Amalfi sau a vizita insula Capri. Costul era asemănător pentru ambele, cam 100 euro dus întors, dar am ales coasta Amalfi pentru că până pe insula Capri am fi făcut destul de mult pe drum. Am închiriat cea mai îngustă 🙂 maşină în care încăpeam toţi 3 şi am pornit la plimbare pe drumurile pline de serpentine şi pe alocuri foarte înguste.

LSI_0477

LSI_0493

LSI_0510

Locuri drăguţe, cu stânci ce se termină direct în mare, cu plaje izolate la care poţi ajunge doar cu barca, cu case agăţate dotate cu mini-funiculare cu ajutorul cărora îşi cară în casă cele necesare. Pentru că la prima plajă pe care am găsit-o ne-am oprit pentru o baie la cererea Mihaelei, am dat după aceea în aglomeraţia de după ora 14 , astfel încât nu am mai găsit locuri de parcare prin principalele oraşe. Aşa că am văzut coasta mai mult din maşină, oprind pe unde găseam un locușor să mai facem câteva poze.

LSI_0547

LSI_0570

LSI_0602

LSI_0525

Grădinile de la Ravello şi Cimbrone le-am ratat din cauza căldurii prea mari care nu ne-a îmbiat să ieşim de la răcoarea maşinii, în schimb ne-am bucurat de frumuseţea şi liniştea fiordului Furore. Amalfi şi Positano par să fie două sătuce foarte cochete, dar dacă vrei să le vizitezi cred că trebuie să o faci la prima oră ca să poţi găsi loc de parcare. În full sezon nu vreau să ştiu cum e pe acolo.

LSI_0524

LSI_0551

LSI_0629

Am ajuns în Napoli tocmai pe seară şi am profitat de maşină să urcăm până la castelul Sant’Elmo ca să vedem Napoli by night. Noroc că Laviniu mai condusese şi prin Maroc, aşa că s-a descurcat destul de bine şi în minunatul trafic din Napoli :)).

LSI_0653

Concluzii 🙂

În final, noi, adulţii, am avut o minunată vacanţă exotică, iar copilul a absorbit totul şi apoi l-a redat în discuţiile cu bunicii:
„Am fost şi l-am văzut pe Vezuviu, buni. Dar ştii cine e ăla Vezuviu? Un vulcan care a erupt peste un oraş când oamenii mergeau cu căruţele. Şi ştii cum se numea oraşul ăla buni? Pompeii. Şi au murit toţi oamenii din el şi s-a acoperit de lavă. Dar acum s-a stins, de asta am fost şi noi şi nu am murit.” 🙂 (4 ani şi 6 luni)

 





Cappadocia – case şi castele în stânci, văi colorate, baloane şi oraşe subterane (rezumat)

19 10 2016

Cappadocia este un platou înalt aflat la 1000m altitudine, în inima Turciei, înconjurat de 3 foşti vulcani:  Erciyes (3,917m), Hasan (3,263m) şi Melendiz (2,963m). Tuful vulcanic generat din erupţia acestor vulcani a fost modelat de apele şi vânturile care au creat văi unice în lume şi stânci cu cele mai ciudate forme, iar oamenii l-au săpat pentru a-şi construi biserici şi oraşe subterane încă din cele mai vechi timpuri. În plus, culorile baloanelor care umplu în fiecare dimineaţă cerul înainte de răsăritul soarelui transformă această regiune într-un loc unic în lume.

img_4287

img_5044

img_4275

img_5585

Vroiam de mult să mergem în Cappadocia, aşa că oferta la biletele de avion de la Pegassus (260 euro pentru toţi 3, inclusiv 1 bagaj de cală) şi vacanţa de Paște impusă de grădiniţă, ne-au făcut să ne hotărâm să plecăm pentru 9 zile în Turcia (29.04 – 8.05.2016).

img_4443

img_4416

img_5465

img_4871

Deşi în jumătate din zile am avut parte de ploi, am făcut mult mai multe lucruri decât am fi putut spera, căci în zilele cu vreme bună ne-am plimbat pe văi (Valea Porumbeilor, Zemi-Gorkundere, Red şi Rose, Valea Săbiilor, Valea Iubirii), iar în cele cu ploaie am vizitat oraşe subterane şi canioane (Kaymakli, Guzelyurt, Valea Ihlara). A fost clar cel mai frumos concediu de când a apărut Mihaela, într-o zonă minunată, cu oameni primitori, deschişi şi mari iubitori de copii.

img_4740

img_4699

img_5328

Povestiri detaliate şi poze

1-Orăşele şi castele din Cappadocia

2-Baloane, oraşe subterane, muzee în aer liber şi valea Ihlara

3-Red and Rose Valleys (Güllüdere I şi II)

 4- Valea Săbiilor, Valea Iubirii şi Valea Zemi – Gorkündere

5-Valea Porumbeilor (Güvercin Vadisi / Pigeons Valley)





5. Valea Porumbeilor (Güvercin Vadisi / Pigeons Valley)

19 10 2016

Toată excursia în Cappadocia

Teoretic aceasta poate fi parcursă pe două trasee: varianta lungă (6km), care pleacă de la Hotelul Kaya, din capătul de sud al orăşelului Uchisar şi varianta scurtă (3km), care pleacă din partea de nord al aceluiași orăşel, de la hotelul Cappadocia Cave Resort and Spa.

20160430_122927

img_4378

img_4389
Noi am intrat pe vale undeva între cele două puncte, coborând direct pe străduţele de sub castelul din Uchisar la indicaţiile unui vânzător de la o tarabă. Pentru că după aceea nu am mai găsit nici un indicator sau om pe care să-l întrebăm, am ţinut direcţia „în jos”, mai întâi printre casele noi, locuite,  apoi pe un drum de pământ ce mergea printre formaţiuni stâncoase „găurite” cu foste case pentru oameni şi/sau porumbei, la bifurcaţii am ţinut-o tot „în jos”, până când am ajuns la un ogor cultivat înconjurat de  stânci unde am găsit o piatră pe care arăta cu roşu direcţia spre Goreme (stânga cum coboram noi). A urmat o potecă foarte bine definită printre pereţii de stâncă, până la un moment dat când am ajuns pe un prag deasupra văii de unde se vedea o privelişte superbă… dar nu mai aveai unde să te duci. În schimb se vedea o potecă foarte bine definită ce continua pe deasupra văii pe partea stângă şi aşa ne-am dat seama că ar fi trebuit s-o luăm stânga un pic mai în spate prin nişte boscheţi.

img_4390

img_4425

img_4434

img_4436

img_4438
Până am făcut poze şi am ajuns pe poteca pe care o văzusem şi care ne gândeam că cel mai probabil cobora în firul văii, a început şi ploaia. Bine că am găsit un portal de stâncă sub care să ne adăpostim şi să servim masa de prânz. Mihaela era şi un pic obosită, aşa că am făcut o pauză mai lungă, timp în care am văzut un nenică care tot direcţiona turiştii de pe poteca mare, pe care vroiam să continuăm noi şi îi urca pe undeva pe stâncile de lângă noi şi apoi el apărea pe altă parte şi îi mai aducea pe aici şi pe alţii pe care îi mai aduna de pe potecă. Eram convinşi că îi păcăleşte şi îi bagă prin altă parte să câştige şi el nişte bani, dar am fost curioşi să vedem ce se vede de sus pe unde îi urca el pe turişti. Ne-a plăcut mult cum arăta şi am hotărât să lungim traseul mergând pe platoul de sus, urmând poteca de pe marginea văii până aveam să găsim un loc pe unde să coborâm. (cum mergi pe potecă, la un moment dat pe stânga se vede o scară de fier ce urcă către o casă săpată în stâncă, acolo e şi portalul şi traseul pe care am mers până la urmă).

img_4442

img_4451

img_4456

img_4459

img_4475
Am ocolit destul de mult dar a fost frumos şi ne-am dat seama că vom coborî în vale pe la ceainăria lui Hassan, din varianta scurtă a traseului. De aici încolo nu am mai avut nici o problemă de orientare până în Goreme, poteca fiind clară, lată şi fără dificultăţi, iar la final transformându-se într-un drum forestier ce trecea prin câteva tuneluri săpate în stâncă. Numai bună încât să ne bucurăm din plin de superbele formaţiuni stâncoase sculptate de-a lungul timpului, atât de apele care le-au dat forme neaşteptate, cât şi de oameni care au făcut căsuţe pentru a atrage porumbeii ale căror excremente au fost şi încă mai sunt materiale preţioase pentru agricultura în această zonă aridă şi nisipoasă.

img_4465

img_4480