De Rusalii prin Retezat si Godeanu

Perioada: 6-8 iunie 2009

Echipa: Lia şi Leo, Claudiu, Romeo şi noi

Toată săptămâna am studiat prognozele meteo şi ne-am codit dacă să mergem sau nu tocmai până în Godeanu…Vineri dimineaţă bagajele şi coechipierii aşteptau cuminţi să ne hotărâm încotro aveam să pornim seara… Aruncăm o ultimă privire pe prognoza meteo care se schimba de la o oră la alta, ne ofticăm şi ne hotărâm să mergem fie ce-o fi … luăm mai mult vin la maşină, dacă e să e plouă non stop măcar să chefuim : ) De data asta ne strângem 6 persoane, dintre care 5 din echipa de la Paşte.

Tura începe minunat … după 6h30 din Bucureşti (pe ruta Vâlcea – Tg. Jiu) ajungem la Clopotiva, de unde luăm drumul spre barajul de la Lacul Gura Apei. Chiar la ieşirea din sat dăm cu maşina într-un gropan care ne sparge două capace şi ne îndoaie o jantă de avem emoţii că acuş se dezumflă şi cauciucul şi ne apucăm să schimbăm roata la 1 noaptea…  Continuăm încet pe drumul spre lac până găsim maşina orădenilor şi ne parcăm şi noi lângă ea. Cum oprim motorul începe o mamă de ploaie torenţială, aşa că stăm blocaţi în maşină până se mai domoleşte… Nu putea să aştepte şi ea încă 5 minute până îşi întindeau băieţii cortul ca să ne culcăm şi noi…

Sâmbătă dimineaţă când ne trezim cerul e înnorat şi din când în când picură… Ne gândim că poate ar fi cazul să reconfigurăm traseul la ture de câte o zi în ferestrele de vreme bună… Până mâncăm şi ne strângem lucrurile norii se sparg, şi când parcăm maşinile la cantonul silvic de lângă baraj cerul este complet senin, aşa că ne luăm rucsacii de 3 zile şi pornim la drum. Nu mă pot abţine să mă întreb dacă asta va fi una din turele care încep prost şi se termină bine, sau va fi dintre cele care încep prost şi se termină şi mai prost …

Ziua 1: Lacul Gura Apei (~1100m)– Vârful Zlata (2142m) (5h) – Lacul Zănoaga (1997m) (1h) – Şaua Judele (~2300m) (2h15) – Lacul Bucura (2038m) (2h30) – Poiana Pelegii (~1600m) (1h30)
 
Ziua 2 : Poiana Pelegii – Şaua Plaiu Mic (1h10) (1879m) – Piatra Iorgovanului (3h20) (2014m) – Şaua Stănuleţi (1930m) (1h20) – Şaua de sub Vf. Gârdomanu (~2000m) (3h)

Ziua 3: Şaua de sub Vf. Gârdomanu – Vârful Borăscu Mare (2158m) (2h30) – stâna Borăscu (~1700m) (1h30) – malul lacului (~1100m) (1h) – drum forestier până la maşină (1h40)

Poze de la Lia şi Leo : aici

De Rusalii prin Retezat si Godeanu (prima zi)

 

Exact cum se ghicea şi de pe hartă, prima parte a urcuşului prin pădure este abruptă, iar serpentinele strânse, rucsacii grei şi căldura scot untul din noi până ieşim la golul alpin, imediat sub Vârful Zlata. Aici sus rucsacii parcă devin mai uşori, şi nu din cauza pauzei în care am mai mutat din greutatea din spate în stomac : ), ci datorită peisajelor care ne distrag atenţia şi ne fac să uităm de ei… În spate avem Şaua Iepii din Munţii Ţarcu, unde am dormit acum vreo 4-5 ani şi am băut apă dintr-o baltă : ) şi vârful Ţarcu, pe care se zăreşte clădirea staţiei meteo. În dreapta mergem paralel cu culmea munţilor Godeanu, unde sperăm să ajungem mâine şi de unde vârful Gugu ne priveşte semeţ… Mai în glumă mai în serios ne întrebăm dacă chiar avem vreo şansă să ajungem să dormim pe el seara următoare, nu de alta dar ne propusesem să verificăm dacă vin extratereştrii sau focurile lui Decebal pe acolo noaptea : ).

După urcuşul de 5 ore pe vârful Zlata, plimbarea pe platoul Radeş spre Lacul Zănoaga devine o plăcere, mai ales că am scăpat şi de jnepeni iar  în depărtare ne întâmpină meterezele cetăţii de piatră a Retezatului, pe care trebuie să o traversăm azi dacă vrem să avem vreo şansă să ne ţinem de plan… Printre poze, vorbe şi bucuria peisajului aproape că nici nu ne dăm seama când ajungem pe malul lacului Zănoaga. Norocul nostru că vremea a fost bună şi am văzut încotro trebuie să mergem, căci după ce ieşi din pădure marcajul se află aproape numai pe pietre, iar dacă ar fi ceaţă ar fi tare greu de găsit.

Facem o pauză pe veranda refugiului gol, lăsându-ne ochii să hoinărească prin frumoasele locuri care ne înconjoară şi urechile să se bucure de liniştea perfectă pe care o găsim aici, în inima munţilor. Contrar prognozelor, vremea este superbă deasupra noastră, doar pe crestele Godeanului fiind o acumulare de nori din care probabil că a şi plouat după cum arată. Mă uit la panta pe care am coborât din platou… pare atât de lină şi inofensivă, nici n-ai zice că cu câteva luni în urmă avalanşa era cât pe ce să curme viaţa unui schior…

Momentul critic vine atunci când trebuie să ne hotărâm pe unde să o luăm în continuare… La maşini vorbiserăm că nu mai cărăm colţari, piolet sau cordelină pentru că o luăm pe Cracul Slăveiului, pe unde în mod sigur nu vom avea nevoie de ele. Însă de la refugiu acest picior se vede atât de departe şi este atât de mult de coborât până în Valea Judele (pe un traseu pe care nu prea mai există marcaj)  şi apoi de urcat la loc şi de mers pe culme, încât dacă am fi luat-o pe acolo am fi avut toate şansele să punem corturile undeva pe la începutul urcuşului…

Nu încape îndoială că varianta ce merge prin şaua Judele este mult mai fezabilă decât Cracul Slăveiului… în cazul în care coborârea în căldarea de la Bucura este abordabilă în siguranţă fără echipament de iarnă, căci acolo zăpada persistă mult mai mult decât în alte locuri. Presaţi de timp, nu avem nici prea mult timp de stat pe gânduri, aşa că în lipsa unui bănuţ „dăm cu piatra” care ne spune să o luăm prin Şaua Judele. Până la urmă, dacă ni se pare prea urâtă şi periculoasă avem opţiunea întoarcerii. Aşa că rucsacii în spate şi la deal, că mai avem mult până la destinaţie şi este deja trecut de ora 17.

După refugiu poteca marcată cu punct roşu urcă destul de abrupt şerpuind printre pietre până lângă Şaua Şesele Mari (2328m), iar apoi  urmează creasta în urcare susţinută până în Şaua Judele. Deşi urcuşul care se arată în faţă încearcă iar să ne demoralizeze, meterezele Retezatului aflate din ce în ce mai aproape, lacurile înzăpezite din care izvorăşte râul Judele, abrupturile înzăpezite ale crestei dintre vârfurile Slăveiu şi Judele şi vârful Retezat ce se înalţă ca un rege peste zona rezervaţiei ne fac urcarea mult mai uşoară.

Din şaua Judele peisajul se schimbă radical, în căldarea Bucurei fiind mult mai multă zăpadă care dă un farmec aparte peisajului şi aşa deosebit. La prima vedere coborârea în căldare pare înfricoşătoare, cu o bucată de zăpadă foarte înclinată ce ar trebui traversată şi mă trec toate apele când mă gândesc că ar trebui să trec pe acolo fără măcar un piolet. Altă variantă e muchia accidentată a Slăveiului, dar şi aceasta e acoperită de zăpadă aşa că nu e o variantă prea bună… Lia şi Leo se duc să studieze situaţia şi observă că limba de zăpadă poate fi ocolită pe o potecuţă abruptă ce trece pe la baza ei, aşa că hotărâm să continuăm.

Zăpadă, blocuri de stâncă, lacuri îngheţate, fire timide de iarbă şi pereţi verticali înroşiţi de lumina apusului ne încântă privirile şi sufletele în acest colţişor de rai… aşa am rămâne aici să dormim… Dar asta ar însemna să ne trezim mâine dimineaţă cu noaptea în cap iar unii nu sunt de acord, aşa că stăm un pic să ne încărcăm bateriile cu liniştea şi frumuseţea acestor locuri şi apoi pornim cu părere de rău la vale până în Poiana Pelegii, unde am punem corturile şi rămânem peste noapte.

Harta: aici

Toata povestirea: aici

De Rusalii prin Retezat si Godeanu (ziua 2)

După o ploaie torenţială care ne trezeşte în mijlocul nopţii, ziua de Rusalii ne întâmpină cu o vreme superbă, care face în ciuda tuturor prognozelor meteo pesimiste. Oboseala acumulată după tropăiala de ieri şi noaptea scurtă, plus căldura de afară ne scot un pic sufletul în urcarea în Şaua Plaiul Mic. Şi când ne gândim că noi ieri aveam plan să dormim aici :D. Mai admirăm încă o dată meterezele Retezatului şi intrăm în culoarele de jnepeni prin care ne ghidează banda roşie. Din când în când  găsim pe alocuri petece de zăpadă ascunse la umbră, iar noi ne-am uitat parazăpezile acasă : ).

Din jnepeni marcajele şi poteca bine bătută  ne poartă paşii la 2000 de metri, pe frumoasele plaiuri de la baza vârfurilor Drăgşanu şi Scorota, paralel cu traseul pe care l-am parcurs ieri. Înainte de urcarea spre vârful Albele avem ceva dubii cu continuarea traseului, dar urmăm un vâlcel pietros încă înzăpezit şi la capătul lui găsim iar marcajul.
De aici peisajul se schimbă, plaiurile întinse fiind presărate cu tot felul de formaţiuni calcaroase ce strălucesc în lumina soarelui şi cu flori viu colorate. În depărtare se vede Piatra Iorgovanului, ţinta noastră pentru pauza de prânz. Vremea este de-a dreptul superbă, păsărelele cântă peste tot în jurul nostru, iar cât vezi cu ochii numai munţi. Nici nu ne-am dat seama când s-a făcut deja ora 13.30….

Mâncăm şi ne odihnim un pic, urcăm pe vârf şi după aceea continuăm pe poteca bine definită ce ne conduce pe lângă Piatra Iorgovanului să-i vedem şi pereţii nordici. De lângă vârful Albele până aici a fost uşor, căci am mers mai mult în linie dreaptă, dar acum avem de „înfruntat” urcarea de lângă Sturu Paltinei, unde poteca se pierde printre pietre iar marcajul rar trebuie căutat cu atenţie.

După ce terminăm urcuşul şi începem să mergem iar cât de cât drept pe poteca vizibilă de pe curba de nivel, Leo ne anunţă că am intrat oficial în Munţii Godeanu… Şi într-adevăr, din Curmătura Soarbele  peisajul din faţa noastră s-a schimbat complet, abrupturile calcaroase şi plaiurile presărate cu pietre fiind înlocuite brusc cu o coamă domoală înierbată, luungă cât vezi cu ochii. Iar de vârful Gugu nici o urmă la orizont.: )

Poteca ne poartă pe curbă de nivel, paralel cu linia crestei pe sub vârful Paltina (sau Piatra Sturului, nu am înţeles exact care ar fi numele lui corect) până în şaua din care se coboară în căldarea Gârdomanului, unde noi fetele rămânem să păzim rucsacii în timp ce băieţii coboară să ia apă de la un izvor pe care îl ştia Leo. Este târziu, aşa că după ce aduc apa ne continuăm drumul pe platoul lat al munţilor Godeanu, unde te-ai putea pierde cu mare uşurinţă în condiţii de ceaţă, când singurele repere ar fi formaţiunile stâncoase „crescute” din loc în loc. Stâlpii de marcaj sunt foarte rari, iar în unele zone complet inexistenţi.

În jur de ora 17 ajungem pe lângă vârful Scurtu, unde ne aşezăm un pic pe nişte pietre să ne mai relaxăm. Urcarea spre muntele Galbena părea înfiorătoare, iar vârful Gugu se zărea prin ceaţă undeva departe, ca un vis greu de atins. La un moment dat apare şi Claudiu, care începe dintr-o dată să boscorodească că el nu mai urcă nicăieri, că nu mai are nici un chef de mers aşa toată ziua, că ce-i alergătura asta. Se certa cu noi ca şi cum noi am fi insistat să continuăm şi el n-ar fi vrut, deşi nu i-a spus nimeni nimic : )). Reuşim să-l calmăm şi să-l convingem că nu are de ce să se certe cu noi : )) şi hotărâm să punem corturile într-un loc mai plat de la poalele vârfului Gârdomanu şi a muntelui Galbena, unde găsim şi un izvor. Până la urmă cred că toţi am răsuflat uşuraţi în adâncul sufletelor noastre când am hotărât să ne oprim ; ).

Seara s-a scurs încet ca palinca lui Leo, holbându-ne la un animal de pe versantul opus, îngrijoraţi că ar putea fi un urs şi confundând vântul turbat cu extratereştrii care veneau peste noi în cort. Când a venit dimineaţa şi a trebuit să ne trezim am fost cea mai fericită, căci noapte mai proastă ca aia n-am avut pe munte. Nu ştiu dacă de la energiile paranormale care se învârt prin zonă, sau de la autosugestia generată de o zi întreagă în care am vorbit numai de extratereştrii şi focurile lui Decebal : )).

Harta: aici

Toata povestirea: aici