Franţa : în loc de „la revedere”, două superbe trasee de via ferrata şi câteva plimbări

Distanţa parcursă cu maşina ~ 225km
Harta celor două zile:

Miercuri, 29 iulie 2008

Via ferrata La Daille
Localizare în Alpi: Alpii Occidentali – Grupa Alpilor Graici – Masivul Vanoise
Punct de plecare: Franţa – Regiunea Rhone Alps – Departamentul Savoia – Localitatea Val d’Isère
Grad: D
Durata traseului pentru noi: 10 min până la intrare, 2h traseul de via ferrata, 30 min coborârea înapoi la maşină

Zilele anterioare ne-am tratat răul de înălţime cu patru trasee de via ferrata scurte, bine echipate, dar foarte expuse, aflate de-a lungul drumului pe care ne-am întors înapoi în Val d’Isere.

Ne trezim de dimineaţă şi urmăm binecunoscutul drum spre drăguţul sătuc Val d’Isere, unde cu vreo două săptămâni mai înainte am parcurs primul traseu de via ferrata din Franţa. Acum suntem mai antrenaţi şi mai obişnuiţi cu expunerea, aşa că ne băgăm încrezători pe via ferrata La Daille, aflată chiar pe peretele vis a vis de via ferrata Roc de Troviere.

Traseul este unul … superbissim de aerian şi deşi este foarte bine echipat, este şi solicitant. Începem cu o traversare pe peretele aproape vertical, cu maşinile cât un purice văzute printre picioare.  Apoi urmează o urcare cu o mică surplombă, pe acelaşi perete, cu aceleaşi maşini sub tine:). O coborâre la fel de minunat de aeriană denumită „La traversee de l’Aigle”, o nouă traversare şi o ultimă urcare aproape verticală, cu o nouă mică surplombă. Ne-a plăcut la nebunie!

Sus ieşim pe o pajişte cu iarbă şi floricele, facem o pauză mai lungă de admirat împrejurimile şi de privit la punctele care se mişcă pe Roc de Troviere. Apoi urmăm poteca bine definită ce ne duce înapoi la parcare. Înainte de a pleca mai admirăm o dată masivul Vanoise şi ne gândim că poate o dată vom urca pe vre-unul din cele mai înalte vârfuri ale sale:  Grande Casse (3855m), Mont Pourri (3779m), Grand Sassiere (3747m), le Dent Parrachee (3684m), sau Bellecote (3416m).

Ne continuăm drumul spre Albertville pe valea râului Isere, prin zona cunoscută cu denumirea de Tarentaise. Această zonă este cunoscută atât pentru specificul satelor locale, cu casele construite din piatră foarte bine conservate, dar mai ales prin faptul că aici este cea mai mare concentrare de pârtii de schi din lume. Găsim aici trei mari domenii schiabile binecunoscute Espace Killy (Val d’Isere cu gheţarul Pissaillas, Super Tignes cu gheţarul Grand Motte – 300km de pârtii), Paradiski (Les Arcs, La Plagne cu gheţarul Bellecote – 425km de pârtii) şi Les Trois Vallees (Courchevel, Meribel, Val Thorens – 600km de pârtii). Dar sunt şi staţiuni mai mici ca La Rosiere, Valmorel sau Sainte-Foi-Tarentaise. Am înţeles că dacă nu ar fi existat Parcul Naţional Vanoise cele trei mari domenii schiabile ar fi fost interconectate… atunci ar fi fost nebunie curată … peste 1000 km de pârtii:). Partea proastă este că zona este destul de scumpă, cel puţin pentru schi.

Zona ne aduce aminte de cantonul Uri din Elveţia, căci vara din Tarentaise se poate trece către valea Maurienne prin pasul Iseran (2770m), către Italia prin pasul Little St Bernard (2188m) şi către nord (Beaufort – Megeve) prin pasurile Cormet de Roselend (1967m) şi pasul Saisies (1657m). Iarna însă aceste pasuri sunt închise, ieşirea din vale putându-se face doar prin Albertville.

Din Albertville continuăm în amonte pe valea râului Arly până la Ugine, unde facem stânga spre Annecy, pentru a vedea şi lacul cu acelaşi nume, cunoscut drept cel mai curat lac din Europa. Zona este foarte drăguţă, o mulţime de oameni erau pe malul lacului la mişcare, sau în apă cu bărcile, deşi vremea era cam incertă. Lacul este chiar înconjurat de o pistă de biciclete care are vreo 14 km şi am înţeles că aceasta s-ar continua până în Albertville. După ce am dat turul lacului şi ne-am mai plimbat un pic prin Annecy am urcat spre Thones, unde ne planificasem pentru a doua zi un traseu de via ferrata.

Am găsit peretele pe care mergea traseul şi am văzut pe el nişte capre negre, deşi peretele se află chiar deasupra orăşelului, am mai consultat prognoza meteo şi apoi ne-am retras pentru somn într-o parcare din afara oraşului pe care o ochiserăm de la venire.

*

Joi, 30 iulie 2008

Via ferrata de la Roche a L’Agathe
Localizare în Alpi: zona subalpină a Franţei – depresiunea Thones (la vest de masivul Aravis)
Punct de plecare: Franţa – Regiunea Rhone Alps – Departamentul Haute Savoie – Localitatea Thones
Grad: D
Durata traseului pentru noi: 10 min până la intrare, 2h20 traseul de via ferrata, 40 min coborârea înapoi la maşină

Traseul de via ferrata pe care vrem să-l parcurgem azi este unul din traseele celebre din Franţa, din cauza unei surplombe care are gradul ED (Extrêmement difficile). Surplomba este foarte bine echipată cu trepte, dar este şi foarte … surplombată:), aşa că îţi trebuie ceva forţă în mâini ca să o poţi depăşi. Ea poate fi însă ocolită printr-o scară inversă, care scade gradul traseului la D (difficile)

Via ferrata începe „tare” încă de la început, prin trecerea unui pod de maimuţă (pe un cablu mergi cu picioare iar pe alt cablu eşti asigurat), pe care senzaţiile sunt garantate, căci cablurile se cam mişcă iar la picioare vezi cam tot satul şi maşinile cât un purice:). Imediat după pod vine o traversare un pic surplombată pe perete, care e foarte „fun” de făcut după ce te-ai încordat tot pe pod:). Laviniu mi-a strigat rapid că el n-are cum să stea acolo până vin eu să îmi facă poze şi că se duce până într-un loc mai lejer, unde să-şi poată odihni mâinile şi regla respiraţia:). M-a lăsat singură cu podul şi cu morcovii, căci traseul cotea după perete:).

Via ferrata continuă în traversare ascendentă pe perete, mai trece câte-o dală, mai câte o mică surplombă, câte un pereţel, un horn, o traversare expusă … pasajele variază pe măsură ce înaintezi, aşa că nici vorbă să te plictiseşti. Deşi este bine echipat, traseul este destul de solicitant, dar cu atât mai frumos din acest motiv. Are şi vreo două ieşiri pentru cei care simt că nu-i  mai ţin puterile, una pe la mijlocul traseului şi una chiar înainte de marea surplombă.

Noi alegem să evităm surplomba, pe scara inversă care urcă în paralel cu aceasta pe ultimul perete. Senzaţiile de pe această scară luuungă şi înclinată spre vale sunt de neuitat. Acum, fiind deja obişnuiţi cu acest tip de scară după parcurgerea traseului de via ferrata Pichet, ne bucurăm din plin de expunere, facem poze, ne uităm la casele şi maşinile care sunt mici la picioarele noastre. Acest traseu a fost tare frumos, la fel ca traseul La Daille. Sau pur şi simplu eram noi mai în formă acum, la final de excursie şi ne bucuram mai mult de expunerea traseelor. Coborârea înapoi la maşină am făcut-o pe o potecă la început cu cabluri şi care se transforma apoi în potecă lejeră.

Din Thones continuăm spre La Clusaz şi Flumet, traversând masivul Aravis prin pasul cu acelaşi nume (1490m). Masivul Aravis face parte din zona subalpină a Franţei, iar cel mai înalt vârf al său este Pointe Percee (2752m). Şi această zonă, ca majoritatea zonelor de munte din Franţa de altfel, este recunoscută pentru sătucele tradiţionale bine conservate şi pentru activităţile sportive ce pot fi desfăşurate în munţii din jur (schi, biciclism, trekking, alpinism, caiac etc.). Din Flumet urmăm drumul cunoscut de anul trecut, prin  Megeves şi les Houches până în Chamonix, unde ne cazăm în drăguţul camping Les Arroles, pe care îl simpatizasem foarte mult şi înainte.

Zilele următoare aveam să le petrecem la shoping de echipament şi plimbări pe ploaie prin Chamonix şi Sallanches, şi cu drumul de traversare al Elveţiei spre draga noastră Austrie.

După cum probabil am mai spus, Franţa este o ţară tare frumoasă şi foarte complexă, cel puţin în partea montană din est pe care am vizitat-o şi noi timp de trei săptămâni. Iniţial aveam planificat să stăm doar o săptămână, dar pur şi simplu nu ne-am putut lăsa duşi de atâtea frumuseţi.:) Şi noi încă n-am văzut totul… de fapt am văzut doar o mică parte din frumuseţile zonei…

Pentru celelalte zile ale excursiei click aici

Prin Alpii Francezi si Austrieci, 2008 (cuprins)

Ne-au plăcut atât de mult cele patru săptămâni de plimbări şi trasee prin Alpi din vara anului 2007 , încât am hotărât să repetăm „isprava” în perioada 12 iulie – 8 august 2008.:) De data asta ne-am concentrat mai mult asupra Franţei şi Austriei, parcurgând astfel  7.200 de km. Am plecat de acasă cu un plan foarte încărcat cu via ferrata din cele mai spectaculoase din Austria şi Franţa. Numai că vremea ne-a dat planurile peste cap în Austria, aşa că am fugit direct în Franţa, trecând prin pasurile italiene Brenner – 1370m şi Pennes – 2211m. În Franţa a fost atât de frumos şi diferit  faţă de alte locuri, încât până la urmă am rămas pe-acolo aproape 3 săptămâni.

 

  Am început în trombă cu una din cele mai grele via ferrata din Franţa „Roc de Troviere”, unde ne-am dat seama ce înseamnă să nu cunoşti problema şi să citeşti cu neatenţie… Noroc că prima parte a traseului avea gradul D – Difficille şi avea ieşire de urgenţă înainte de ce-a de-a doua parte cotată  ED – Extremement dificille …. Până şi titlul ei ar fi trebuit să ne dea de gândit … „La traversee du non retour”…

Dificultatea acestei via ferratta ne-a pus pe gânduri şi a generat „reconfigurarea traseului” cu eliminarea via ferratelor cu grad mai mare de D sau cu descrieri ciudate.  Au urmat apoi 3 săptămâni superbe prin masivele Alpilor Francezi (Vanoise, Ecrins, Mercantour, Queyras, Massif du Mont Blanc) urmând cât de cât Route de Grands Alps care trece prin unele din cele mai frumoase şi înalte pasuri ale Alpilor (Col Mont Cenis -2083m, Col de l’Iseran -2770m, Col Galibier -2645m, Col Lautaret -2058m, Col de l’Izoard -2361m, Col d’ Agnel -2744m, Col du Var -2009m, Cime de la Bonette -2802m) cu devieri spre diverse via ferrata (Aussois, Mines du Clot, Cretes de Combe la Roche, Pra Premier) şi alte obiective (Tour de France, Aillefroide, Saint Veran, Vallee des Merveilles). O baie pe Coasta de Azur şi vizitarea câmpurilor de lavandă şi a satelor nepaleze (Tourtour, Gourdon, Peille, Peillon, Tende, Saorge) din sud-estul Franţei pentru a ne reface forţele pierdute, apoi întoarcerea spre Chamonix cu alte mici devieri spre drăguţele via ferrata franceze (Freissinieres, La Balme, Arsine, Pichet, La Daille, Thones). 

Într-o zi traversăm Elveţia revăzând Martigny, Pasul Furka şi Andermatt-ul, şi decoperind Klausen Pass -1948m, ultimul pas neexplorat din frumosul canton Uri.

Urmează ultimele zile în Austria, unde aflăm destul de dur că gradul D pe via ferratele austriece (klettersteig) înseamnă „Foarte dificil”, şi nu „Dificil” ca în Franţa, adică cablu continuu şi doar câteva trepte sau piroane din loc în loc, în rest căţărare liberă. Am parcurs o superbă creastă din Alpii Lechtaler – Arlberger Klettersteig, care ne-a încântat cu peisajul de Alpi la 360 de grade dar ne-a şi secat de puteri cu continua succesiune de căţărări şi descăţărări pe toate vârfuleţele ce formează creasta.

 Două zile de refacere combinată cu vreme proastă şi ne pornim spre visul nostru: creasta Klettersteig-ului Königsjodler din masivul Hochkönig. Impresionant, ameţitor, o creastă pe care parcă pluteşti deasupra lumii printre mii de turnuleţe ce te înconjoară… Din păcate diverse motive ne fac să hotărâm întoarcerea după parcurgerea primei bucăţi de creastă… Creasta va fi tot acolo şi ne va aştepta când vom fi mai pregătiţi, sănătoşi să fim şi vreme bună să avem.

 Aşa că ne pornim spre România, cu multe amintiri superbe şi cu mult mai multe vise decât la plecare : Königsjodler, Tajakante, Seebner, Dachstein, Ecrins, Mer de Glace…….. 

Povestiri detaliate, hărţi şi poze aici:

 Partea I : Lucrurile neplanificate aduc surprizele cele mai frumoase

 Zilele 1/3 – Austria şi Italia: crâmpeie de plimbare şi reconfigurarea forţată a traseului
(Austria: lacul Traun – Salzkammergut, Postalm Arena,  valea Stubai, pasul Brenner; Italia: pasul Pennes)

Ziua 4 – Franţa : două pasuri, două văi şi o via ferrata mai ”gazoasă”
(pasul Mont Cenis, pasul Iseran – cel mai înalt pas din Europa străbătut de un drum auto, via ferrata Roc du Trovière, văile Tarentaise şi Hautte Maurienne)

Ziua 5 – Franţa : nişte forturi, două via ferrata cam aeriene şi un pas
(forturile de la Esseillon, via ferratele din Aussois şi pasul Telegrafului)

Ziua 6 – Franţa : două pasuri „surori” şi o via ferrata cu conotaţie istorică şi privelişte spre Ecrins
(pasurile Galibier şi Lautaret, via ferrata Mines du Grand Clot)

Zilele 7/8 – Franţa : de la vârfuri înzăpezite la deşert şi iar la vârfuri înzăpezite
(staţiunea Aillefroide, valea Haute Durance, cheile râului Guil, pasul Izoard, Turul Franţei, satul Saint Veran, pasul Agnel)

Partea II : De la munte la mare şi înapoi la munte

Ziua 9 – Franţa : două via ferrata, două pasuri şi o vale încărcată de istorie
(Via ferrata Cretes de Combe la Roche şi Via ferrata Pra Premier, pasurile Vars şi Cayolle, valea Ubaye)

Ziua 10 – Franţa : frumuseţi una după alta:)
(cheile Daluis, canionul Verdon, lacul Sainte-Croix, câmpurile de lavandă Valensole, parcul cu grote din Villecroze, Tourtour şi Ramatuelle – sate agăţate)

Zilele 11/12 – Franţa : plimbări pe riviera franceză şi prin villages perchees
(La Corniche d’Or de l’ Esterel, Les Corniches de Monaco, Gourdon, Peille, Peillon şi Tende- sate agăţate, un pic din pasul Tende)

Zilele 13/14 – Franţa : gravuri preistorice în vallée des Merveilles şi întoarcerea la munte
(vallée des Merveilles, cheile Piaon, pasul Tourini, pasul Bonette –  Restefond, lacul Serre Poncon, Les Demoiselles Coiffées)

Partea III : Nici o zi fără via ferrata

Zilele 15/17 – Franţa : 3 zile de tratament intens pentru răul de înălţime:)
(reţeta: Via Ferrata de la Grande Falaise, Via Ferrata la Balme, Via ferrata d’Arsine, Via Ferrata Pichet)

Zilele 18/19 – Franţa : în loc de „la revedere”, două superbe trasee de via ferrata şi câteva plimbări
(Via Ferrata  la Daille, valea Tarentaise, lacul din Annecy, pasul Aravis şi Via Ferrata de la Roche a l’Agathe)

Partea IV : Unsere liebe Osterreich:)

Zilele 20/21 – Elveţia: traversarea între Franţa şi Austria 
(Martigny, pasul Furka, canionul Schöllenen, Brunnital, pasul Klausen)

Ziua 22 – Austria: Arlberger Klettersteig la final de vacanţă 

Franţa : 3 zile de tratament intens pentru răul de înălţime:)

27 – 29 iulie 2008

Distanţa parcursă cu maşina ~  180 km
Harta celor 3 zile:

Zilele anterioare am  parcurs  un traseu uşor de trekking pentru a vedea gravurile preistorice din Valee des Merveilles, am vizitat Saorge, un alt village perchee interesant şi apoi ne-am  întors spre valea Durance prin unul din cele mai înalte drumuri de maşină din Europa.

 La finalul vacanţei vrem să ajungem totuşi şi în Austria, aşa că suntem nevoiţi să ne întoarcem spre valea râului Isere, prin aceleaşi frumoase pasuri pe  care l-am parcurs la începutul excursiei. Ca să nu ne plictisim însă de atâta drum, ne mai oprim la câteva trasee de via ferrata din zonă, scurte dar „intense”, numai bune pentru a trata răul de înălţime. Pentru că traseul auto şi atracţiile din zonă le-am descris destul de amănunţit în zilele 4-7 ale povestirii, acum voi prezenta pe scurt doar noile trasee de via ferrata pe care le-am parcurs pe drumul de întoarcere.

*

Duminică, 27 iulie 2008

Via Ferrata de la Grande Falaise
Localizare în Alpi: Alpii Occidentali – Grupa Alpilor Dauphine – Masivul Ecrins
Punct de plecare: Franţa – Regiunea Provence Alpes Cote d’Azur – Departamentul Haute Alpes – Localitatea Freissinieres
Grad: D
Durata traseului pentru noi: 20min până la intrarea pe traseu, 3h traseul de via ferrata şi 1h coborârea

 După cum am mai tot spus de-a lungul povestirilor, francezii sunt mai leneşi şi mai boemi de felul lor, aşa că deşi am dormit în parcarea de lângă traseu nu prea avem grabă să ne trezim, căci înainte de 8 nu a apărut nimeni pe acolo:).

Traseul, deschis în 1988, este primul traseu de via ferrata creat în Franţa. În cea mai mare parte a lui merge în traversare pe undeva pe la mijlocul falezei, parcurgând brâne uneori expuse şi aeriene, alteori largi şi comode, întrerupte din loc în loc de mici pereţi, traversări gazoase, dale spălate şi  culoare înguste printre stânci.Ca de obicei, un traseu bine echipat pe care poţi să exersezi numai bine obişnuirea cu expunerea de sub tine:). Pentru cei care nu se simt prea comod pe traseu, există o ieşire pe undeva pe la mijlocul traversării. Retragerea înapoi la maşină am făcut-o pe poteca bine definită ce mergea pe sub traseul de via ferrata, paralel cu acesta.

După traseu mai mergem vreo 18 km pe drumul pe care am mers cu o săptămână înainte spre Aillefroide şi ne oprim în camping-ul  localităţii Les Vigneaux. Aici plătim 17 euro pentru cort, maşină şi două persoane şi 5 euro pentru a utiliza o dată maşina automată de spălat rufe.

*

Luni, 28 iulie 2008

Via Ferrata la Balme
Localizare în Alpi: Alpii Occidentali – Grupa Alpilor Dauphine – Masivul Ecrins
Punct de plecare: Franţa – Regiunea Provence Alpes Cote d’Azur – Departamentul Haute Alpes – Localitatea Les Vigneaux
Grad: D
Durata traseului pentru noi: 30min până la intrarea pe traseu, 2h traseul de via ferrata şi 1h coborârea

 Pentru a fi independenţi, în excursiile pe care le-am făcut cu maşina prin Europa am avut întotdeauna la noi o priză de maşină (invertor care transformă cei 12 V ce ies prin bricheta de la maşină în 220V) şi un prelungitor cu 4-5 găuri pentru a putea încărca telefoane, laptop, PDA, acumulatori etc. Partea deşteaptă la priza asta este că atunci când funcţionează şi maşina e oprită, are un senzor şi începe să ţiuie şi se opreşte dacă bateria de la maşină se consumă prea mult. În plus aveam şi o geantă frigorifică cu motoraş care se putea alimenta fie direct de la brichetă fie de la această priză.

În dimineaţa asta am fost atât de inteligenţi încât am pus geanta direct la brichetă şi am lăsat-o vreo oră sau mai mult până ne-am strâns bagajele şi am aranjat maşina de plecare. Aveam până şi rucsacii pregătiţi de traseu… Dar când să pornim motorul ia puterea bateriei de unde nu-i.:)))) Am stat vreo oră două până am reuşit să încărcăm bateria, căci toţi ne-ar fi dat cu plăcere curent, dar cabluri nu prea avea nimeni. Deci pe lista cu lucruri utile-obligatorii pentru acest tip de excursie am trecut şi cablurile de curent pentru resuscitarea bateriei:D. 

După aceste peripeţii, pe la 15.30 reuşim să intrăm şi noi pe traseul de via ferrata, care porneşte din parcarea de dinainte de intrarea în satul Les Vigneaux, aproape de camping. Până la începutul traseului te duce o potecă semnalizată. De fapt aici sunt două trasee de via ferrata: Le Colombier (PD) şi La Balme (D). Evident că noi am ales-o pe cea din urmă:).

Traseul a fost drăguţ, o urcare pe perete cu pasaje expuse şi dale spălate, urmate de urcarea pe o fisură-horn care avea şi o mică surplombă, câteva brâniţe lejere şi un ultim perete tratament pentru ameţeală la înălţime. În anumite porţiuni parcă nu era aşa bine echipat cu trepte ca alte trasee, dar tocmai asta îi sporea farmecul, căci trebuia să te mai chinui şi tu, nu mai stăteai doar pe trepte bucurându-te de expunere.

Un traseu frumos şi scurt, de pe care dacă te uitai printre picioare vedeai tot satul Les Vigneaux:). Am coborât la maşină pe o potecă prin pădure şi apoi ne-am continuat drumul spre pasul Lautaret, unde am şi dormit.

*

Marţi, 29 iulie 2008

Via ferrata d’Arsine
Localizare în Alpi: Alpii Occidentali – Grupa Alpilor Dauphine – Masivul Ecrins
Punct de plecare: Franţa – Regiunea Provence Alpes Cote d’Azur – Departamentul Haute Alpes – Zona Col du Lautaret
Grad: AD
Durata traseului pentru noi: 1h30 cu tot cu coborâre înapoi la maşină

Aproape de pasul Lautaret, mergând spre La Grave, facem stânga la indicatorul Le Pied du Col. După cca 1,5 km facem dreapta la indicatorul Base de losirs. Lăsăm maşina în parcarea cunoscută sub denumirea de „Le pont de brebis” şi mai mergem un pic spre peretele în care se află traseul. Din parcare pleacă şi poteca spre refuge de L’Aigle, aflat la 3450m altitudine în masivul Ecrins.

Traseul este foarte bine echipat cu trepte şi urcă un colţ de stâncă până pe terasa înierbată de deasupra. După cum arată şi gradul, traseul este mai uşor decât cele pe care le făcuserăm până acum, aşa că l-am parcurs repede şi fără probleme, făcând poze şi bucurându-ne de expunere. Traseul are şi o ieşire pe undeva pe la mijloc, căci ultima parte este mai sportivă şi poate cei începători vor să se retragă.

Coborâm înapoi la maşină pe o potecă foarte evidentă ce porneşte de la ieşirea de pe traseu.

 

Via Ferrata Pichet
Localizare în Alpi: Alpii Occidentali – Grupa Alpilor Graici – Masivul Vanoise
Punct de plecare: Franţa – Regiunea Rhone Alps – Departamentul Savoia – Localitatea Lanslevillard, ieşirea spre Bonneval
Grad: AD
Durata traseului pentru noi: 1h40 cu tot cu coborâre înapoi la maşină

După ce mai străbatem încă o dată cei 85 de km care ne poartă prin pasul Galibier şi prin pasul Telegrafului spre valea Haute Maurienne, în jur de ora 17 ajungem înapoi în Lanslevillard. Parcăm în parcarea de la ieşirea spre Bonneval, traversăm strada şi apoi urmăm indicatoarele spre baza peretelui unde începe traseul.

Sincer aceasta nu este o via ferrata deosebită, este foarte scurtă şi destul de uşoară, bine echipată cu fiare. Are şi un pod şi o scară normală de fier ce urcă un perete. Ştiam asta de la început, însă am ales să o parcurgem pentru „scara inversă” care depăşeşte o surplombă. Sentimentul de a urca pe o scară cu spatele la stâncă şi faţa la vale nu poate fi descris în cuvinte, dar vă recomand cu căldură să-l încercaţi:D. De fapt momentul cheie nu este neapărat când urci pe scară şi admiri casele, maşinile şi câmpurile care se întind la picioarele tale, ci atunci  când trebuie să treci de pe scară înapoi pe stâncă. Este … fain:).

Ne întoarcem la maşină fix o dată cu ploaia, urcăm din nou în pasul Iseran  şi coborâm pe partea cealaltă în Tarentaise. Dormim într-o parcare de după pas cunoscută ca „Le Pont St-Charles”. Aici este punctul de plecare spre traseele care urcă spre izvoarele râului Isere şi refugiul Prariond din masivul Vanoise.

Zilele următoare aveam să parcurgem două superbe trasee de via ferrata franceze, aşa, în loc de „la revedere”.:)

Pentru celelalte zile ale excursiei click aici