Arlberger Klettersteig

23 04 2009

 Duminică, 3 august 2008 

  Localizare în Alpi: Alpii Orientali à Grupa Alpilor Calcaroşi de Nord àMasivul Lechtal

 Punct de plecare: Austria à provincia Tyrol àlocalitatea Sankt Anton am Arlberg + telecabină spre Vallugagrat sau spre Kapall

 Grad: Foarte dificil

Durata oficială a traseului: 1h până la Via Ferrata, 4-6 ore pe Via Ferrata, 2 ore coborârea (1020m dif. nivel) de la Kapall până la maşină

 

Ziua anterioară am petrecut-o traversând Elveţia, ca să ajungem din Franţa (Chamonix) în Austria (Feldkirch) iar seara ne-am culcat în prima parcare care ne-a ieşit în cale pe autostrada spre Bludenz.

 

  Astăzi este ziua cea mare :-). Antrenaţi după trei săptămâni de via ferrate franceze, ne simţim pregătiţi să încercăm via ferratele austriece, de lângă care ne-a alungat cu insistenţă vremea proastă din primele zile ale excursiei.

Ne trezim dis de dimineaţă, ieşim de pe autostradă şi o luăm prin Klosterle – pasul Arlberg– Sankt Cristoph am Arlberg, pentru a evita taxa de la tunelul de 14 kilometri (cel mai lung din Austria, al 3 lea din Europa şi al 4 lea din lume) prin care trece autostrada. Este bine de ştiut că la austrieci „maut” înseamnă taxă, aşa că dacă nu vreţi să plătiţi taxe de drumuri nu o luaţi în direcţiile în care scrie „maut”. Pasul Arlberg (1800m)  este complet în ceaţă, aşa că nu reuşim să ne dăm seama ce privelişti ar fi pe acolo.

La ora 8 am suntem în Sankt Anton am Arlberg, unde găsim totul închis, aşa că luăm micul dejun din traistă (aka portbagaj) şi facem bagajul, hartauitându-ne cu îngrijorare la norii care se perindă pe sus, la petele destul de dese de zăpadă de pe munţii din jur şi la toţi oamenii care se echipează de via ferrata şi pornesc spre telecabină. Se deschide în sfârşit şi biroul de informaţii turistice de unde luăm nişte pliante cu traseele şi aflăm că în ciuda norilor care brăzdează cerul, prognoza meteo  este încurajatoare pentru azi şi proastă pentru zilele următoare. Trebuie să facem traseul „acum ori niciodată”.

Timpul zboară ca vântul şi ca gândul şi nici nu ne dăm seama cum se face ora 11 până urcăm cu cele două telecabine  mai întâi la Galzig (2183m) şi apoi la Vallugagrat  (2646m). Urcarea cu telecabina ne-a costat 34 de euro pe amândoi.  Pentru cei interesaţi, o a treia telecabină continuă de aici spre vârful Valluga (2811m). Peisajele sunt impresionante de jur împrejur, iar creasta pe care o ghicim ca fiind via ferrata noastră ne lasă fără cuvinte.de la Valluga spre Via ferrata

De la staţia de telecabină coborâm pe o limbă de zăpadă într-o mică căldare, apoi continuăm spre dreapta pe curbă de nivel spre creasta pe care dorim să o parcurgem. (ar fi trebuit să fie poteca 21, dar n-am găsit nici un marcaj, poate erau pe pietrele de sub zăpadă 🙂 ) Avem parte de un peisaj cu stâncă decolorată combinată cu limbi de zăpadă şi aglomerări de pietre parcă descărcate de camioane. Bălăurim ceva prin zonă pentru că nu sunt marcaje sau indicatoare spre via ferrata, iar căldările în care ne aflăm nu prea ne oferă vizibilitate pentru a ne da seama încotro ar trebui să o luăm. La un moment dat dăm în poteca 601 (Nordalpenweg) care merge spre Kapall (2326m) exact pe la baza crestei noastre. Vedem în stânga nişte omuleţi agăţaţi pe stânci unii după alţii, mai întrebăm în dreapta şi în stânga şi până la urmă reuşim să ajungem la baza Arlberger Klettersteig  în jur de ora 12… mult mai târziu decât ne planificaserăm iniţial. 

Ştiam că ne aştepta o via ferrata cotată cu „D” dar nu ne făceam griji, pentru că făcuserăm destule „D” -uri în Franţa şi consideram că eram foarte pregătiţi pentru a face faţă (până la urmă aşa au fost majoritatea din Franţa). Conform descrierii pe care o aveam, ar fi trebuit să parcurgem cei 2800 de m lungime, din care 2000 asiguraţi cu cablu şi să coborâm la staţia de telecabină de la Kapall în 4-6 ore, aşa că ziceam noi că aveam destule şanse să prindem ultima telecabină de la Kapall de la ora 17.

Din păcate noi omiseserăm complet faptul că în Austria cotaţiile pentru via ferrata sunt diferite de cele din Franţa astfel:

Franţa

Austria

F,  PD – Uşor, puţin dificil

A – Uşor

AD – Destul de dificil

B – Mediu

D – Dificil

C – Dificil

TD – Foarte dificil

D – Foarte dificil

ED – Extrem

E – Extrem

 Deci noi tocmai ne aflam pe o via ferrata foarte dificilă, grad pe care îl cam ocolisem în Franţa pentru că nu ne descurcam prea bine. Noroc că ne-am dat seama de asta când am ajuns acasă, că altfel am fi rămas ferm convinşi că o via ferrata dificilă din Austria este mult mai grea decât o via ferrata dificilă din Franţa. Ceea ce nu-i neapărat adevărat. 🙂

primul turnulet care ne-a dat de furcaNe echipăm şi pornim în urcarea primului turnuleţ de stâncă. Depunem un pic de efort deoarece nu prea sunt trepte de fier şi peretele este destul de vertical, dar mai cu prizele destul de late, mai ţinându-ne de cablu reuşim să ajungem sus. Mergem câţiva metri pe vârful turnuleţului şi apoi începe coborârea într-o mică şa ce face legătura cu restul crestei. Avem surpriza să constatăm că această coborâre de 20 de metri se face pe un perete de stâncă aproape spălat şi fără trepte, aşa că singura metodă pe care o putem aborda este… coborârea în stil pompieristic, ţinându-ne cu toate mâinile de cablu. 🙂  Hmm… începem să ne îngrijorăm un pic când vedem această lipsă de trepte şi pereţii spălaţi, dar ne gândim că o fi aşa doar începutul ca să-i descurajeze pe cei nepregătiţi. Însă urcările şi coborârile ce au urmat nu şi-au schimbat deloc stilul. Atunci am fost foarte uimiţi cum putea fi aşa o diferenţă între două via ferrate de acelaşi grad din Franţa şi Austria. Acum, când ştim că via ferrata era cu un grad mai mare decât ce făcusem noi până atunci, suntem mulţumiţi că ne-am descurcat bine până la capăt :-).

pe via ferrataVia ferrata (sau mai degrabă climbing route, cum a denumit-o un autor inspirat) este practic o succesiune de urcări şi coborâri mai lungi sau mai scurte echipate cu cablu gros, sănătos şi bine fixat şi pe care le abordezi mai mult la căţărare/ descăţărare liberă, căci trepte sau piroane nu prea sunt. Singurele locuri care sunt echipate din plin  sunt traversările mai lungi pe deasupra hăului, unde găseşti nişte piroane pe care îţi pui picioarele ca să poţi face traversarea în siguranţă.

Deşi destul de solicitant pentru noi, care avem ceva condiţie fizică pentru trekking, nicidecum pentru căţărare, traseul a fost dintre cele mai spectaculoase. De fapt am putea afirma cu mâna pe inimă că acesta a fost cel mai frumos traseu din viaţa noastră de până acum. O creastă suspendată la 2600 metri, privind in spate spre vf. Vallugacu porţiuni atât de înguste încât nu ar avea loc să treacă două persoane una pe lângă alta, traversări aeriene şi o linie a traseului care urcă şi coboară non stop, încăpăţânându-se să atingă fiecare vârfuleţ al crestei. Iar peisajul care se înfăţişează privirilor este atât de frumos încât cu greu l-ai putea descrie în cuvinte: în spate impunătorul vârf Valluga cu petele lui de zăpadă, spre sud primele grupe ale Alpilor Orientali Centrali  – masivele Verwall şi Samnaun, care mi se pare mie că au încă destul de multă zăpadă pentru această perioadă şi spre nord ultima grupă a Alpilor Calcaroşi de Sud – Alpii Allgau. A fost impresionantă şi priveliştea de anul trecut de pe Innsbrucker Klettersteig, când vedeam la fel, într-o parte Alpii Calcaroşi de Sud şi în cealaltă parte Alpii Orientali Centrali, dar parcă cea de aici e mai frumoasă. Probabil şi datorită faptului că locul e mai sălbatic, aflat mai în inima munţilor, şi nu deasupra unui oraş mare cum este Innbruck-ul. În plus, de-aici nu se vede nici un drum mare, cum se vedea acolo autostrada care mergea spre Italia prin Pasul Brenner. Aici drumul este ascuns sub munţi în Tunelul Arlberg.

 

ipostaze   ipostaze

 Dar rămăsesem cu povestirea în şaua de după primul turnuleţ. De aici urcăm şi coborâm  un al doilea turnuleţ oarecum mai lejer, care ne mai ridică un pic moralul. Însă via ferrata se ţine tare şi nu apucăm să ne relaxăm prea bine că ne trezim faţă în faţă cu porţiunea lungă de căţărare pe creastă până pe vârful Knoppenjoch (2680m). Mai găsind prize pe stâncă, mai ţinându-ne de cablu, o scoatem la capăt să ieşim sus pe vârf, numai că ne dăm seama că ne mişcăm mult prea încet faţă de cum ar trebui.  mai e muult pana departe...Iar de pe vârf se vede perfect capătul traseului, vârful Weissschrofen (2752m), numai că e muult mai departe decât ne aşteptam. În aceste condiţii nu prea ştim ce să facem, ne temem că dacă ne mişcăm tot aşa ne va prinde noaptea pe sus şi nu ar fi deloc de dorit. Dar nici să ne chinuim să facem înapoi bucata care ne-a stors forţele până aici nu prea ne e la îndemână…  Scoatem descrierea, unde abia acum vedem că scria foarte clar că via ferrata este frumoasă tocmai pentru că nu are prea multe amenajări şi îţi permite să te caţeri direct pe stâncă, asigurat de cablu, :-), şi ne hotărâm să continuăm când vedem că tocmai am trecut de cele două puncte cheie ale traseului : coborârea de pe primul turnuleţ şi urcarea pe  Knoppenjoch.

 

o urcare   si o coborare

 

Bine, acum să nu se înţeleagă că de-aici încolo via ferrata este mult mai uşoară… Porţiunile de căţărare şi descăţărare tot puţin echipate sunt, numai că sunt în general mai scurte şi mai uşurele, şi între  ele sunt bucăţi de creastă destul de lungi, pe care singura grijă este să pui cu atenţie paşii pe potecuţa foarte îngustă de la picioarele tale, mărginită de hăuri de-o parte şi de alta :-). Imediat după vârful Knoppenjoch urmează vârful Loefekopfes (2689 m), după care avem parte de o nouă coborâre destul de dificilă, dar parcă totuşi cu ceva mai multe prize decât cea de pe primul turnuleţ. Aceasta ne scoate într-o şa îngustă de unde porneşte şi o ieşire de urgenţă. Nu ştiu cum este coborârea, dar de sus părea un horn care nu te atrăgea deloc să-l foloseşti dacă nu te aflai într-o situaţie extremă (cum ar fi în timpul unei furtuni cu trăznete, caz în care ar fi fost sinucidere curată să stai pe creasta expusăprins de un cablu metalic de câteva sute de metri lungime, adevărat paratrăznet ).

le balcon, pe creasta Lisun :)Ne tragem un pic sufletul şi începem o nouă urcare către vârful Lisun (2667m). De aici încolo traseul urmează creasta cu acelaşi nume, care este îngustă, expusă şi zimţată ca un fierăstrău. Via ferrata se încăpăţânează să treacă peste fiecare mic vârfuleţ al ei, având grijă nu care cumva să ocolească vre unul prin traversare, sau să coboare vre-un pic sub linia crestei.

 

 

 

creasta Lisun  suspendata pe creasta Lisun

Cum porţiunile de căţărare/descăţărare sunt destul de scurte, avansăm şi noi mai repede. După o coborâre semi-pompieristică ajungem în porţiunea de 800 de metri fără cablu, despre care era scris în descriere. Emoţiile în legătură cu aceasta ne-au trecut  când am văzut că este un mic platouaş „pavat” cu pietre şi „dotat” cu momâi care îţi arătau direcţia.

pe creastaAceastă porţiune a fost numai bună pentru un pic de relaxare, căci după ea a urmat lunga urcare finală către vârful Weissschrofen (2752m),  o creastă cu mici trepte de căţărare pe stâncă, fără ajutoare de metal. Mi s-a părut cea mai lungă urcare din tot traseul, parcă tot urcam şi nu mai ajungeam o dată la vârful ăla, dar e posibil să fi fost oboseala de vină. Când ne-am uitat la ceas, sus, am văzut că era deja ora 19, deci făcuserăm 7 ore, cu o oră mai mult decât timpul maxim din descriere şi încă mai aveam destul de coborât până la Kapall. Speranţele de a prinde ultima telecabină s-au stins de mult, scopul principal acum fiind să ajungem la Kapall pe lumină…

coborarea spre KapallDupă cum citisem, nici coborârea de pe vârf nu e prea uşoară, mai ales când eşti şi obosit după traseu. Are şi aceasta cablu până când ajungi jos la grohotiş, dar prizele sunt mult mai dese şi mai mari decât pe restul traseului. Ajungem la Kappall încă pe lumină, facem o pauză rapidă pentru a ne dezechipa şi a mânca ceva, apoi pornim la vale spre Gampen (1846m) pe o potecă ce coboară în serpentine strânse pe plaiurile înierbate. Zona este totalmente pustie, noi fiind singurii rătăciţi pe aici de ceva timp. Austriecii cei cuminţi au avut grijă să se retragă cu ultimele telecabine. Ne aprindem frontalele, ne orientăm pe hartă şi alegem să coborâm prin locul cel mai uşor, pe drumul forestier care merge până în orăşel (potecile 27 şi 22). Deşi acesta este mai lung şi ne scoate spre vest, undeva mai departe de staţia telecabinei unde am lăsat maşina, îl preferăm traseului de-a dreptul pe sub telecabină.  Nu de alta, dar dimineaţă văzusem de sus o potecă nu tocmai interesantă de parcurs noaptea şi obosiţi: foarte abruptă, având zone cu cabluri şi scări.

La ora 22 reuşim să ajungem şi noi la maşină, la 3 ore după ce am început coborârea de pe vârful Weissschrofen. Suntem cam terminaţi ce-i drept, dar bucuria minunatului traseu ne face fericiţi şi ne şterge toate suferinţele fizice :-). Dormim în prima parcare pe care o găsim pe autostrada spre Innsbruck.

 

Ziua următoare (luni) am petrecut-o plimbându-ne printre reprize de ploaie prin zona Ehrwald, la poalele vârfului Zugspitze (2962m) din masivul Wetterstein,Grupa Alpilor Calcaroşi de Nord. Aici sunt două trasee de via ferrata, cotate D/E, pe care vroiam noi să le facem SeebenKlettersteig şi TajakanteKlettersteig, dar după experienţa cu Arlberger am hotărât să le lăsăm pentru altă dată, când vom fi mai antrenaţi. Seara am dormit în parcarea de lângă Innsbruck, pe care o ştiam din 2007. 

Ziua de marţi am revenit în mult îndrăgita zonă Zillertal – Pasul Gerlos (1500m),  de unde ne-am mai completat echipamentul de schi, iar apoi ne-am întors în frumoasele locuri pe care le-am descoperit din greşeală anul trecut la poalele masivului Hochkönig, din Alpii Berchtesgaden. Seara am dormit în parcarea din şaua Dientner (1342m), în aşteptarea zilei celei mari când vroiam să ne îndeplinim frumosul vis de parcurgere a  Königsjodler Klettersteig(D+).

Miercuri am eşuat cu brio pe Konigsjodler:), ne-am mai plimbat un pic prin frumoasa zonă Loferer şi apoi am hotărât să ne întoarcem acasă, nu înainte însă de a ne opri joi, la inistenţele lui Laviniu, şi prin grădinile Palatului Schonbrun din Viena. Prietenii ştiu de ce:).

 

Pentru celelalte zile ale excursiei click aici

 

 

Alte poze:

 

una din coborarile interesante ;)Alpii Orientali Centrali  - masivele Verwall şi Samnaunpe creasta ingustaAlpii Calcaroşi de Sud - MasivulAllgau suspendata   

 
 
 
Valea pe care se afla Sankt Anton
cam ingust si cam suspendat :)

 
 
 

 

Anunțuri

Acțiuni

Information

2 responses

24 04 2009
Genom Craisoru

nu exista comentarii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!1

6 02 2010
Mircea Ordean

Îmi plăcură mult, locurile şi cum le descrii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: