Căutând apa din lacul Mihăileşti

Sâmbătă, 5 mai 2012
Locaţie: Lacul de acumulare Mihăileşti
Participanţi: Rudi, noi doi
Durata: 3 ore (vâslit + carry caiac)

Afară e cald, frumos, la munte se anunţă vreme ciudată … ce ar fi să mai scoatem şi noi la plimbare caiacul ăla, că doar nu l-am luat degeaba? Auzisem că pe lacul Mihăileşti e o deltă faină, aşa că, împreună cu Rudi, hotărâm să pornim în căutarea ei:).

Iată-ne pe dig, în locul indicat de Florin de unde avem surpriza ca în locul lacului să vedem o mare întindere de vegetaţie cât vezi cu ochii, cu iarbă, pădurici, drumuri de pământ şi chiar şi o stână… Hmmm… Şi apa unde e? Mergem un pic pe unul din drumurile de pământ ce pare să se afunde într-o pădurice şi ne trezim pe malul Argeşului. Pentru că locul era cam strâmt şi era deja ocupat de cele 7 undiţe ale unui pescar, mai mergem un pic pe dig căutând următorul drum de pământ de unde ne spusese că putem da barca la apă, fiind mai larg şi mai puţin populat de pescari.

Nu vedem următorul drum de pământ (l-am observat abia la întoarcere), în schimb găsim un alt loc numai bun să ne lansăm la apă… zicem noi… Pompă, caiac, veste, câteva bagaje, pompă, pompă, se strică pompa fir-ar să fie, iar pompă, hai că s-a umflat destul… plecăm…

Raţe sălbatice, stuf, nori pe cer care fac căldura suportabilă, pescari pe maluri, vâslit în zig zag … superb… Numai că nu după mult timp observăm că balta se termină şi nu dă deloc în lacul mare, aşa cum ne aşteptam noi. Hm… Un pescar ne spune că putem trece în partea cealaltă spre lacul mare, dacă mergem un pic pe jos, aşa că tragem caiacul pe malul opus, ne noroim un pic, iar băieţii se duc să caute apa în timp ce eu stau de pază.

Se întorc destul de repede, avertizându-mă că au găsit o intrare la apă cel puţin interesantă. Carry caiac până acolo… O potecă foarte îngustă în stuf şi apoi o noroială pe cinste, un loc bun de renunţat la orice eventuale fiţe:)… Laviniu intră primul şi tot intră în noroi şi tot intră până ne anunţă că … „Aici cam devine de chiloţi” Observăm şi că apa e cam mică şi nu pare neapărat să comunice cu altceva…

Hotărâm că nu are rost să intrăm în noroi până la fund, aşa că începem iar carry de caiac prin boscheţi, încercând să ne dăm seama cu GPS-ul unde e balta aia mare şi apoasă … După-amiază vrem să plecăm spre munte, deci n-avem prea mult timp la dispoziţie, şi parcă am vrea să ne şi dăm un pic cu barca, nu numai să o cărăm…:) Şi cărăm şi cărăm – (de fapt băieţii cărau, eu făceam doar galerie:) – pe nişte poteci bune de biclă, nu de cărat caiacul, până ajungem pe malul unui golf măricel, care se vedea clar că comunică cu lacul cel mare…

Uraaa, în sfârşit… Dar… iar intră Laviniu primul ca să tragă caiacul până la apă mai mare şi… se trezeşte brusc în noroi până la genunchi:). În dreapta şi stânga erau numai pădurici dese prin care nu puteam trece, aşa că aveam de ales: ori să intrăm pe aici, ori să cărăm iar cine ştie cât caiacul în căutarea de alte ape. Mai facem câteva încercări de intrare dar se soldează şi acestea cu noroi până la genunchi, aşa încât până la urmă alegem să ne aruncăm direct de pe mal în caiac şi apoi să ne târâm pe burtă pe el până la locurile noastre:). În sfârşit, suntem cu toţii în caiac… pe apă… plini de noroi…

Credeam că de aici încolo avea să fie o simplă plimbare, dar pentru că apa era mică şi nămolul cât cuprinde, băieţii au mai depus ceva eforturi pentru a împinge barca prin apa de câteva degete, astfel încât să nu eşuăm în mijlocul lacului în nămoale. Ne şi gândeam că dacă aveam să cădem cumva din barcă acolo ne înecam în noroi, că apa era aşa mică şi noroiul aşa mare încât nici nu aveai cum să înoţi:).

De aici încolo lucrurile se mai liniştesc, în sensul că vâslim pe mici lacuri printre stuf, admirând tot felul de păsări, peşti şi melci de apă care se urcă pe caiac, sub privirile pescarilor care umplu malurile şi probabil se întreabă ce căutăm noi pe acolo, deranjându-le peştii. Ne dăm seama, că tot cărând şi vâslind am ajuns tocmai pe partea opusă a lacului faţă de unde am lăsat maşina…

Este foarte frumos pe aici, dar „suprafaţa de joacă” este destul mică, iar unii pescari sunt destul de naşparlii să nu îşi tragă lansetele ca să putem trece şi noi, aşa că după o scurtă explorare a zonei începem să vâslim înapoi spre dig pe lângă stufărişurile din lac.

Ca să mai diversificăm, găsim un canal îngust în stufăriş şi intrăm prin el, trezindu-ne brusc eşuaţi pe un banc de pietriş… Pietriş, fain, că ăsta nu se scufundă ca nămolul… aşa că ne dăm jos şi explorăm un pic zona… la câţiva metri de noi sunt chiar două biciclete pe un alt banc de pietriş şi găsim chiar o fostă platformă de ciment… Ulterior am aflat că originea acesteia s-ar putea afla în faptul că cică Ceauşescu planifica să facă aici portul oraşului Bucureşti???

Trecem caiacul peste banc, în lacul celălalt şi ne mai plimbăm un pic şi pe aici, unde este mai izolat şi mai sălbatic decât pe malul opus, unde era plin de pescari şi de undiţe. Tragem la mal lângă o familie de bucureşteni care servea liniştită prânzul la soare. Probabil se gândesc ce-i cu arătările astea noroioase ce vin de pe apă:).

Şi uite-aşa au zburat rapid trei ore pe apă … şi mult pe lângă ea:).

 

Frânturi de poveste la trecerea dintre ani

În 31 decembrie oamenii obişnuiesc să stea în casă pentru a găti şi a face curăţenie, ca să întâmpine cum se cuvine noul an. Unii se mai înghesuie la cozile din supermarketuri pentru ultimele cumpărături şi alţii se odihnesc pentru petrecerea la care urmează să participe. Noi ne bucurăm de drumul lung şi gol, care ne poartă departe, tocmai spre Huedin. Ne bucurăm şi de decizia luată pe ultima sută de metri, căci după Cluj tristele peisaje de toamnă sau primăvară sunt încet încet înlocuite cu peisaje mai normale pentru anotimpul în care ne aflăm.

… Luna încet a răsărit
Peste dealurile sure
În omăt a adormit
Noaptea prin pădure.
Sus în cerul lor înalt
Norii încep să cearnă
Liniştea unei poveşti
Ca un dar de iarnă…
Sursa: http://www.codrosu.ro/poezii-de-iarna-iarna-in-versuri-poezii-pentru-copii-pentru-iarna/

Pe poteca pe care coborâm spre lac ni se scutură în cap toţi copăceii încărcaţi cu zăpadă. Da, vom face revelionul la o căbănuţă la care se ajunge după ce treci cu barca peste un lac…

Sincronizarea este aproape perfectă, căci ajungem pe malul lacului o dată cu cele două bărci ale prietenilor noştri. Ne urcăm în bărci şi răzbatem cu atenţie pe canalul spart de ei prin gheaţă, care îngheaţă la loc pe măsură ce avansăm. Lacul este liniştit şi copacii de pe maluri îmbrăcaţi în mantii argintii se oglindesc în apă. Un colţişor de rai şi un colţişor de iarnă în ţara noastră la sfârşitul lunii decembrie, alături de prieteni de suflet. Minnie cu Zsolt şi Laura sunt mai uşori şi răzbat mai rapid cu caiacul lor şi se cam plictisesc aşteptând după noi care suntem grei şi ne aflăm într-o barcă mai puţin hidrodinamică.

În golfuleţul de la cabană avem iar o repriză de spart gheaţa, în timp ce oamenii ne povestesc cum au făcut o mulţime de tabere intermediare până la cabană în miezul nopţii, căci nu se aşteptau ca lacul să fie aşa scăzut şi au cărat zeci de sacoşe cu o mulţime de chestii:). Noi am fost avertizaţi, aşa că nu avem decât câte un rucsac mare, clăparii şi schiurile şi ne descurcăm fără tabere şi fără prea mult chin. La cabană ne întâmpină Gabi, un prieten vechi şi „micuţul” Monty, care avea să devină răsfăţatul tuturor.

Cabana este de fapt o casă veche de aproape o sută de ani, renovată în acelaşi stil, un colţ de istorie într-un cătun de munte, acum fără nici un locuitor permanent. Vara are apă din izvor captat şi curent de la generator, dar acum retrăim istoria stând la lumânare şi la lampă şi mergând la toaleta din spatele casei, un pic încordaţi după poveştile cu lupii care trăiesc prin pădurile din zonă.:) Mâncare e din belşug, voie bună şi poveşti frumoase la foc cu prieteni dragi. Timpul se scurge şi noroc că are Minnie ceas să ne anunţe când e 12 noaptea. Ieşim afară, deschidem o şampanie, ne felicităm şi ne dorim unul altuia multe seri şi locuri ca acestea. Aprindem şi câteva artificii, steluţe nevinovate şi tăcute, care nu deranjează animalele pădurii.

În 1 ianuarie Minnie şi Zsolt pleacă spre casă şi astfel rămânem fără nici un ceas, căci telefoanele nu au semnal şi sunt închise. Timpul devine relativ şi noi plecăm la o tură pe schiuri pe urmele pe care plecaseră ei pe bocanci cu două zile înainte. Ne plimbăm prin păduri de aramă şi peste râuri de argint şi prin cătune cu căsuţe recondiţionate în stilul vechi, dar părăsite iarna. Pieile fâşâie plăcut prin zăpada nu prea mare, dar suficientă pentru a ne bucura ochii şi sufletele. Nu pot să-mi închipui cum e vara pe aici, căci par a fi multe căsuţe de vacanţă, dar iarna ne simţim izolaţi şi pierduţi într-un colţ de rai, unde nu mai există nimic în afară de linişte, pace şi fericire.

În 2 ianuarie ne luăm la revedere de la aceste frumoase meleaguri şi traversăm din nou lacul, prin altă parte pe unde era mai puţin îngheţat. Recuperăm maşinile şi plecăm spre casă, cu dorinţa de a mai vizita astfel de locuri împreună cu astfel de oameni.

…

Am citit o dată pe undeva că „Nu ne putem opune mersului vremurilor, chiar când ni se pare strâmb” … Oare cum era pe-aici când era un sat  de păstori şi când în locul lacului de acumulare se refugiau românii din satele pierdute în 1940? Şi oare cum va fi peste 50 de ani?

Plimbări prin Delta Dunării

Perioada: Mai 2010 şi Iunie 2011, câte 3 zile

Pentru că în ultimii doi ani în weekendurile prelungite de Rusalii s-au nimerit să fie  numai prognoze de vreme proastă, am hotărât să profităm şi să mergem prin Delta Dunării.

Ne-a plăcut atât de mult această lume a apelor, foarte deosebită de culmile munţilor cu care eram obişnuiţi, încât după ce-a de-a doua tură ne-am şi luat caiac gonflabil pentru a putea explora în viitor şi alte ape:).

Din păcate alte informaţii utile nu prea ştiu să dau, pentru că noi am fost cu un prieten care avea barca lui cu motor, inclusiv toate permisele şi actele necesare şi ştia el pe unde să ne plimbe, noi doar ne mai orientam pe hartă din când în când:). Iar de dormit am dormit la cort pe unde ne-a prins noaptea:). Dar pentru cei interesaţi putem trimite o hartă detaliată a Deltei, pe care o avem în format electronic.

Mai jos o selecţie de imagini de pe canalele (Litcov, Crişan-Caraorman, Eracle, Ştipoc-Pardina, Rădăcinoasele, Letea, Magearu, Vătafu-Împuţita) şi de pe lacurile (Iacob, Isac, Furtuna, Babina, Matiţa, Merhei, Lumina, Cuibida) pe care ne-am plimbat, pentru a vă face o idee cum arată prin Deltă:).

 

Alţi prieteni de-ai noştri au fost şi ei prin Deltă în aceleaşi perioade cu noi, numai că ei au făcut excursii mai lungi şi mai aventuroase:):
Varianta lui Radu: http://diaconescuradu.blogspot.com/2010/05/delta-vazuta-altfel.html
Varianta Claudiei: http://www.meetsun.ro/category/povesti-din-delta/