Căutând apa din lacul Mihăileşti

Sâmbătă, 5 mai 2012
Locaţie: Lacul de acumulare Mihăileşti
Participanţi: Rudi, noi doi
Durata: 3 ore (vâslit + carry caiac)

Afară e cald, frumos, la munte se anunţă vreme ciudată … ce ar fi să mai scoatem şi noi la plimbare caiacul ăla, că doar nu l-am luat degeaba? Auzisem că pe lacul Mihăileşti e o deltă faină, aşa că, împreună cu Rudi, hotărâm să pornim în căutarea ei:).

Iată-ne pe dig, în locul indicat de Florin de unde avem surpriza ca în locul lacului să vedem o mare întindere de vegetaţie cât vezi cu ochii, cu iarbă, pădurici, drumuri de pământ şi chiar şi o stână… Hmmm… Şi apa unde e? Mergem un pic pe unul din drumurile de pământ ce pare să se afunde într-o pădurice şi ne trezim pe malul Argeşului. Pentru că locul era cam strâmt şi era deja ocupat de cele 7 undiţe ale unui pescar, mai mergem un pic pe dig căutând următorul drum de pământ de unde ne spusese că putem da barca la apă, fiind mai larg şi mai puţin populat de pescari.

Nu vedem următorul drum de pământ (l-am observat abia la întoarcere), în schimb găsim un alt loc numai bun să ne lansăm la apă… zicem noi… Pompă, caiac, veste, câteva bagaje, pompă, pompă, se strică pompa fir-ar să fie, iar pompă, hai că s-a umflat destul… plecăm…

Raţe sălbatice, stuf, nori pe cer care fac căldura suportabilă, pescari pe maluri, vâslit în zig zag … superb… Numai că nu după mult timp observăm că balta se termină şi nu dă deloc în lacul mare, aşa cum ne aşteptam noi. Hm… Un pescar ne spune că putem trece în partea cealaltă spre lacul mare, dacă mergem un pic pe jos, aşa că tragem caiacul pe malul opus, ne noroim un pic, iar băieţii se duc să caute apa în timp ce eu stau de pază.

Se întorc destul de repede, avertizându-mă că au găsit o intrare la apă cel puţin interesantă. Carry caiac până acolo… O potecă foarte îngustă în stuf şi apoi o noroială pe cinste, un loc bun de renunţat la orice eventuale fiţe:)… Laviniu intră primul şi tot intră în noroi şi tot intră până ne anunţă că … „Aici cam devine de chiloţi” Observăm şi că apa e cam mică şi nu pare neapărat să comunice cu altceva…

Hotărâm că nu are rost să intrăm în noroi până la fund, aşa că începem iar carry de caiac prin boscheţi, încercând să ne dăm seama cu GPS-ul unde e balta aia mare şi apoasă … După-amiază vrem să plecăm spre munte, deci n-avem prea mult timp la dispoziţie, şi parcă am vrea să ne şi dăm un pic cu barca, nu numai să o cărăm…:) Şi cărăm şi cărăm – (de fapt băieţii cărau, eu făceam doar galerie:) – pe nişte poteci bune de biclă, nu de cărat caiacul, până ajungem pe malul unui golf măricel, care se vedea clar că comunică cu lacul cel mare…

Uraaa, în sfârşit… Dar… iar intră Laviniu primul ca să tragă caiacul până la apă mai mare şi… se trezeşte brusc în noroi până la genunchi:). În dreapta şi stânga erau numai pădurici dese prin care nu puteam trece, aşa că aveam de ales: ori să intrăm pe aici, ori să cărăm iar cine ştie cât caiacul în căutarea de alte ape. Mai facem câteva încercări de intrare dar se soldează şi acestea cu noroi până la genunchi, aşa încât până la urmă alegem să ne aruncăm direct de pe mal în caiac şi apoi să ne târâm pe burtă pe el până la locurile noastre:). În sfârşit, suntem cu toţii în caiac… pe apă… plini de noroi…

Credeam că de aici încolo avea să fie o simplă plimbare, dar pentru că apa era mică şi nămolul cât cuprinde, băieţii au mai depus ceva eforturi pentru a împinge barca prin apa de câteva degete, astfel încât să nu eşuăm în mijlocul lacului în nămoale. Ne şi gândeam că dacă aveam să cădem cumva din barcă acolo ne înecam în noroi, că apa era aşa mică şi noroiul aşa mare încât nici nu aveai cum să înoţi:).

De aici încolo lucrurile se mai liniştesc, în sensul că vâslim pe mici lacuri printre stuf, admirând tot felul de păsări, peşti şi melci de apă care se urcă pe caiac, sub privirile pescarilor care umplu malurile şi probabil se întreabă ce căutăm noi pe acolo, deranjându-le peştii. Ne dăm seama, că tot cărând şi vâslind am ajuns tocmai pe partea opusă a lacului faţă de unde am lăsat maşina…

Este foarte frumos pe aici, dar „suprafaţa de joacă” este destul mică, iar unii pescari sunt destul de naşparlii să nu îşi tragă lansetele ca să putem trece şi noi, aşa că după o scurtă explorare a zonei începem să vâslim înapoi spre dig pe lângă stufărişurile din lac.

Ca să mai diversificăm, găsim un canal îngust în stufăriş şi intrăm prin el, trezindu-ne brusc eşuaţi pe un banc de pietriş… Pietriş, fain, că ăsta nu se scufundă ca nămolul… aşa că ne dăm jos şi explorăm un pic zona… la câţiva metri de noi sunt chiar două biciclete pe un alt banc de pietriş şi găsim chiar o fostă platformă de ciment… Ulterior am aflat că originea acesteia s-ar putea afla în faptul că cică Ceauşescu planifica să facă aici portul oraşului Bucureşti???

Trecem caiacul peste banc, în lacul celălalt şi ne mai plimbăm un pic şi pe aici, unde este mai izolat şi mai sălbatic decât pe malul opus, unde era plin de pescari şi de undiţe. Tragem la mal lângă o familie de bucureşteni care servea liniştită prânzul la soare. Probabil se gândesc ce-i cu arătările astea noroioase ce vin de pe apă:).

Şi uite-aşa au zburat rapid trei ore pe apă … şi mult pe lângă ea:).