La schi in Paznauntal (Prima zi)

23 02 2009

Prima zi ne mişcăm mai greu, obosiţi fiind după cele 12 ore de mers cu maşina, aşa că ajungem la una din cele 3 gondole din Ischgl (Silvrettabahn) abia pe la ora 9 (se deschide la 8.30). De subliniat încă o dată excelenta organizare a austriecilor, care aveau în parcare doi oameni pentru a dirija maşinile şi oamenii care se echipau pe lângă ele, astfel încât să nu se irosească nici un centimetru din spaţiul de parcare. Faptul că parcarea este gratuită se subînţelege. Multă lume, multe zâmbete de peste tot, zgomot de schiuri şi clăpari, atmosferă de fericire generalizată şi vacanţă. Chiar şi cititorul care îţi permite accesul la telegondolă ne urează „Have fun!!!” când „simte”  skipass-ul nostru pe 6 zile, care ne permite să schiem în oricare din cele 4 zone din Paznauntal (195 euro/pers).

La telegondolă s-a făcut deja o mică coadă de oameni fericiţi şi binedispuşi, dar cabinuţele de 16 oameni vin foarte des, iar angajaţii zâmbitori îi direcţionează cu grijă, aşa că nu ne ia mai mult de 5 minute de când ne aşezăm la coadă până când pornim în sus cu telegondola. În timp ce schiurile atârnă liniştite în suporturile frumos concepute din faţa noastră, iar restul de 12 oameni din telegondolă vorbesc însufleţit şi fericit în limbi neînţelese, noi studiem hărţile pe care le-am luat de lângă casele de bilete, să vedem pe unde urmează să ne dăm astăzi. Emoţiile ne dau târcoale … unde vom ajunge? cum arată sus? cum sunt pârtiile? cum e zăpada? nu ne vom pierde prin atâtea pârtii? vom fi în stare să schiem atât de mult cât ne dorim? Citisem că pârtiile sunt destul de dificile, fiind recomandate schiorilor de la nivel intermediar în sus… ne-om descurca?

După Mittelstation (staţia intermediară a telegondolei, aflată după primul „prag” al muntelui)  încep să se vadă pârtiile care coboară prin zona încă împădurită… albe, perfecte, proaspăt aranjate de ratrac…. Deja nu mai avem stare, iar mâncăriciul ne cuprinde picioarele strânse în clăpari … da cum o fi mai sus? De reţinut că fiecare din cele 3 gondole ce urcă din Ischgl are propria staţie intermediară, pentru schiorii care vor să se dea pe pârtiile de la nivelul pădurii fără să coboare tocmai până în Ischgl.

Panorama de la IdalpAjungem în sfârşit şi la capăt – la Idalp (2320m). Văzusem de multe ori această căldare pe webcam, dar nu ne-am imaginat totuşi o asemenea imensitate. Chiar în faţă cum ieşim din telecabină ne întâmpină creasta ce se întinde între frumoasele vârfuri Flimspitz (2928m) şi Greitspitz (2872m), creastă pe care se află chiar graniţa între Austria şi Elveţia. Numai de aici coboară vreo 5 pârtii lungi, care împreună cred că fac dublul pârtiilor de la Predeal. În stânga noastră se află vârful Pardatschgrat (2624m) pe care ajunge una din gondolele din Ischgl şi de pe care coboară spre noi încă vreo două pârtii lungi. De fapt la ei toate pârtiile sunt lungi, mult mai lungi decât cele cu care suntem noi obişnuiţi in România.

Dar ajunge cu admiratul, am venit aici să muncim, nu să pierdem vremea. J Ne strângem clăparii, ne punem schiurile şi ne facem încălzirea pe cei 100 de metri ce coboară spre cele două telescaune care urcă în creasta – graniţă. Primul telescaun ne duce într-o şa aflată  la o înălţime mai mare decât putem atinge cu picioarele în România – 2732 m.  Peisaje superbe de jur împrejur şi un soare fain pe partea dinspre Elveţia, dar abia aşteptăm să vedem cum e zăpada austriacă aşa că pornim pe prima pârtie – nr. 10, roşie. Dansăm la vale pe zăpada faină, întărită după ce a fost bătută ratrac şi care scârţăie sub schiuri. Uau! Ăsta da schi… Disperarea din noi ne spune că e deja târziu (10.30) şi nu mai e aşa mult până la 16, aşa că urcăm rapid în telescaunul „frate” cu primul care ne duce pe aceeaşi creastă, în altă şa de 2760 m (Idjoch). De aici ne dăm drumul pe roşia 12, un pic mai înclinată decât 10 şi cu o mică porţiune mai îngheţăţică. 

După câteva ture pe cele două pârtii, hotărâm să urcăm pe vârful Greitspitz (2872m), pe care se ajunge cu un teleschi de la Idjoch sau cu un telescaun de pe partea elveţiană.Priveliste de pe Greitspitz  Alegem varianta mai comodă a telescaunului, aşa că iată-ne coborând spre baza lui pe albastra 64 (elveţiană). Spre deosebire de partea austriacă, pe partea elveţiană bate soarele încă de dimineaţă, ceea ce face ca zăpada de pe pârtii să fie mai moale şi probabil că atrage şi mai mulţi oameni, pârtiile dovedindu-se mai aglomerate. Priveliştile din telescaun şi de pe vârf sunt minunate, cu o mare de Alpi înzăpeziţi la 360 de grade. Dar am mai văzut asta, iar dorinţa de schi ne macină J, aşa că pornim pe roşia 14b care urmează să ne ducă într-o nouă zonă de pârtii, aflată în jurul vârfului Palinkopf (2864m). Nu apucăm să facem două viraje că se şi deschide priveliştea asupra noii zone de pârtii… pfiiuu! câte suuunt!

14b începe cu un drum aproape  plat cu expunere spre dreapta şi cu câteva pietre prin zăpadă, care se termină brusc într-o pârtie foarte abruptă şi cu zăpadă cam întărită spre îngheţată. Acum ori că este şocul trecerii bruşte de la un drum plat la o pantă înclinată, ori că într-adevăr pârtia este cam abruptă pentru o roşie, plus oamenii care se opresc în vârful ei, parcă stând să se întrebe cum să facă s-o coboare, la care mai adăugăm şi amintirea priveliştii de pe drum în jos, cert este că cel puţin eu şi Oana nu suntem deloc încântate de perspectiva ce ni se deschide în faţa ochilor. Dar am trecut de ultima bifurcaţie s pre alte pârtii aşa că nu avem de ales decât să ne luăm inima în dinţi şi s-o pornim în jos. Obişnuită cu de pe Greitspitz spre negrele noastre preferateabordarea pârtiilor îngheţate din România şi cu teoria Ralucăi „piciorul din vale”, prind un moment în care pârtia e mai liberă şi o cobor încet până trec de porţiunea abruptă şi întărită. Alţii n-au însă acelaşi noroc şi mătură metri buni de pârtie cu capul la vale.

Din fericire e totul bine, aşa că ne regrupăm şi urcăm cu telescaunul ce duce pe vârful Palinkopf, de unde ne dăm pe neagra 20. E faină neagra asta, abruptă pe o porţiune destul de lungă la început şi mai lejeră spre telescaun. Luăm şi telescaunul frate al primului, care urcă un pic mai jos de vârf , la 2791m şi ne dăm pe neagra 21, la fel de abruptă ca 20 numai că pe o porţiune mai scurtă, restul pârtiei fiind mai mult o roşie. 21 mai are o variantă care se lasă un pic mai încolo din drumul ce merge spre albastra 22, marcată cu semne de pârtie neagră dar nenumerotată. Această variantă se intersectează cu 21, rolul său fiind acela de a înlocui dâmbul iniţial abrupt cu unul mai lejer. Deoarece este mai uşurică decât o neagră şi  nu are număr, am poreclit-o „roşia neagră”. Pentru că ne-a plăcut mult zona, şi zăpada era foarte faină şi oameni foarte puţini, hotărâm să rămânem o perioadă să ne dăm pe aici, fiecare în ritmul lui.

Din păcate la un moment dat stomăcelele noastre încep să ţipe, aşa că suntem obligaţi să facem o pauză de alimentare. Mâncăm repede sandvişurile şi dulciurile din rucsac, le muiem cu un pic de ceai cald din termos şi facem digestia urcând spre Palinkopf. Deh, nu mai e mult până la ora 16, când se închid instalaţiile şi noi vrem să schiem, nu să pierdem timpul cu prostii cum ar fi mâncarea. J De reţinut că telescaunul care merge chiar pe vârful Palinkopf  nu este acoperit şi cam îngheţi în el, pentru că soarele nu prea vizitează zona. „Fratele” acestuia care urcă un pic sub vârf are geam care să te protejeze de vânt, aşa că pentru 21 şi roşia neagră l-am utilizat în mod exclusiv

De data asta hotărâm să încercăm lunga pârtie roşie 40, care coboară pe partea cealaltă a muntelui, într-un cotlon neexplorat până acum – Gampenalp. Pârtia este luungă şi foarte variată, alternând porţiuni de drum, cu porţiuni de pârtie lată sau văioage închise între doi pereţi, cu diferite grade de înclinare. Zăpada din păcate e cam raşchetată şi pe alocuri dăm de pietre şi gheaţă. Oboseala îşi spune şi ea cuvântul. Totuşi pârtia e foarte faină şi lungă  – 890 de metri diferenţă de nivel şi cred că merită făcută dimineaţa, când e proaspăt bătută de ratrac şi nu s-a stricat încă de la schiori.  La Gampenalp mai coboară nişte pârtii negre ce pornesc de pe lângă vârful Hollenspitze. Noi n-am apucat să ne dăm pe ele dar s-au dat Radu şi Oana în ultima zi şi au spus că sunt frumoase şi susţinute. De fapt, dacă mă uit bine pe hartă în zona Palinkopf – Hollenspitze este cea mai mare concentraţie de pârtii negre din toată zona de ski Ischgl – Samnaun.

Locuri frumoase Avem noroc că telescaunul care ne duce înapoi pe vârful Palinkopf este destul de lung ca să ne revenim şi să ne dăm apoi din nou pe negrele noastre preferate (21 şi roşia neagră). Aceste pârtii aveau să rămână pârtiile noastre preferate până la sfârşit. De ce? Pentru că nu se dau prea mulţi pe ele şi sunt mai mult goale, mai ales la ora prânzului când în general se cam golesc pârtiile şi telescaunele, aici nu mai e mai nimeni. În plus zăpada este bună chiar şi seara când celelalte pârtii se umplu de dâmburi şi de gheaţă, iar pantele lor sunt numai bune de exersat. Dar se apropie ora 16, aşa că o luăm pe albastra 23 pentru a ajunge în timp util la telescaunul care urmează să ne urce la Idalp, de unde am plecat azi dimineaţă în cercetarea pârtiilor austriece şi elveţiene.  Mai târziu aveam să aflăm că acest ultim telescaun funcţionează până la ora 16.30, aşa că ai tot timpul să te urci cu ultimul telescaun spre vârful Palinkopf şi să te dai după aceea la vale până aici.

La Idalp constatăm că mai circulă telescaunele fraţi ce merg spre creasta graniţă, aşa că mai urcăm o dată să ne dăm. Eu cu Laviniu alegem roşia 10, iar Oana şi Radu aleg pe 12, urmând să ne întâlnim apoi lângă telegondolă şi să coborâm împreună până jos în Ischgl. Am optat pentru 10 pentru că mi se părea un pic mai lejeră decât 12, şi la cât de obosită eram vroiam o pârtie care să nu mă mai solicite prea tare înainte de coborârea finală spre Ischgl. Numai că surpriză … minunata pârtie de dimineaţă s-a transformat într-o pantă plină plină de dâmburi, de mi-am blestemat zilele până jos, simţind că nu se mai termina. Oana şi Radu au avut o experienţă similară pe 12.

După o mică pauză de recuperat picioarele după atâtea dâmburi o pornim în jos pe pârtia 1, roşie, care urma să ne coboare în Ischgl, lângă staţia Silvrettabahn. Pârtia era destul de varză, cu dâmburi şi gheaţă, şi plină de schiori care se retrăgeau în oraş. Din fericire cele două porţiuni mai abrupte (şi îngheţate acum) se pot ocoli pe un drum care ne-a scos la Mittelstation unde am stat câteva minute să ne mai relaxăm. Nu a fost o idee prea bună, deoarece după aceea urmează o porţiune destul de lungă dreaptă, de am dat la beţe până ne-a ieşit pe ochi (am trecut inclusiv printr-un tunel, mă întreb cum or fi băgat acolo zăpada). A fost interesantă şi ultima porţiune a pârtiei, abruptă şi bocnă bocnă, unde rămăsese blocată o tanti englezoaică care îi zicea partenerului că ea nu mai coboară de acolo şi „Honey, you should call someone”. De menţionat că din locul unde se afla tanti mai erau 150 de metri până în oraş.

 

Toata povestea schiului in Paznauntal aici

 

 

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: