Plimbare pe traseul de la Maratonul Vinului

Sâmbătă, 24 martie 2012
Locaţie: Judeţul Prahova, Dealurile dintre Ceptura şi Urlaţi
„Grad”: 30km şi 750m diferenţă de nivel
Durata: 7h

De ce ne place cu bicicleta?
Pentru că putem parcurge mai repede anumite distanţe şi altfel putem vizita locuri interesante pe care în mod normal nu le-am băga în seamă.

De exemplu, am văzut de multe ori din DN1 indicatoare spre „Drumul Vinului” şi tot timpul ne-am gândit ce o fi cu el. Nu ni s-a părut niciodată interesant să mergem să ne plimbăm pe acolo cu maşina, iar pe jos nu mai vorbesc. Dar când ne-a zis Andrei că există un traseu de bicicletă „Maratonul Vinului” şi ne-a propus o tură pe bucla scurtă am acceptat imediat, deşi eram începători în „domeniu” ( al bicicletei, nu al vinului, căci din păcate/fericire? nu se găseşte vin pe traseu :p ).

Prima tură am făcut-o la începutul lui octombrie 2011, împreună cu Andrei şi Claudia. Pe o căldură destul de anormală pentru acea perioadă am pedalat vreo 6 ore pe dealuri, mai întâi printre sonde de petrol şi apoi printre vii. De fapt pedalat e cam mult spus, căci pauzele cred că au reprezentat mai mult de jumătate din timp.:) Oamenii munceau la strânsul şi căratul strugurilor, iar noi „munceam” la pedale, poze şi gustat din strugurii parfumaţi.

Drumuri de pământ, poteci, urcări şi coborâri abordate pe biciclete sau pe lângă ele. Pe pantele de coborâre pe pietre eu cu Claudia cam coboram pe lângă biciclete, iar la urcări urcam în paralel, eu spetindu-mă pe Albă ca Zăpada iar Claudia relaxată pe lângă, zâmbind şi frustrându-mă:). Laviniu încerca să se mai ţină de Andrei, dar nu îi ieşea întotdeauna. Probabil Andrei, profesorul şi ghidul nostru, s-a cam plictisit, căci în multe locuri prin care el urca/cobora relaxat, noi împingeam sau ne târam pe lângă biciclete.:)

 

Am declarat traseul superb şi pitoresc şi l-am pus pe lista traseelor de repetat şi cu alţii. Listă pe care se află şi traseul cu bicicleta la Portiţa, dedicat în mod special începătorilor, dar nu numai;).

Sâmbăta care a trecut ne-am hotărât să refacem traseul, de data asta noi fiind „ghizii” pentru Florin şi Luminiţa. Deşi prima dată traseul ni s-a părut alambicat şi aveam impresia că fără GPS-ul lui Andrei n-am fi avut nici o şansă, acum ne-am amintit foarte bine şi ne-am dat seama că de fapt nu e aşa mare complicaţie dacă l-ai făcut o dată.

Trecem şi de data asta impasibili pe lângă Conacul Bellu, şi apoi urmăm drumul cunoscut de data trecută, drum de exploatare pentru sondele de petrol care pompează cu sârg pe dealuri. Traseul este relativ uşor de urmat căci merge oarecum pe piciorul  dintre valea Cricovului Sărat şi Valea Nucetului. Oricum, pentru primul traseu în zonă aş zice că un GPS este indispensabil, pentru că sunt tot felul de drumuri care vin din dreapta şi din stânga, pe care dacă o iei te trezeşti înapoi în vale. Abia acum observăm aici, printre sonde şi un fel de cămin pentru oameni cu probleme psihice.

Nu ne e uşor, căci e prima tură pe biciclete după 3 luni în care am stat pe schiuri şi ne cam resimţim. Dar ni se pare că ajungem destul de repede la intersecţia unde se bifurcă bucla lungă a traseului de maraton, faţă de tura din toamnă, când ni se părea că am tras de-am rupt până aici (cam la 7-8 km de la pornire). Acasă ne propusesem să facem bucla lungă, dar pentru că nu ne simţim prea în formă o luăm pe traseul scurt, pe principiul  că mai bine ne relaxăm şi ne bucurăm de traseu decât să ne rupem fundurile şi picioarele pe dealuri. Altă dată vom încerca şi bucla lungă (55km şi 1400m diferenţă de nivel).

Porţiunea pe care în toamnă o coborâsem eroic pe lângă bicicletă alături de Claudia şi cea pe care o urcasem la fel de eroic mai mult pe lângă biciclete, alături de Claudia şi Laviniu, ni se par acum aproape de banal. Pentru că nu mai găsim drăguţa băncuţă la care am luat prânzul în toamnă, ne bucurăm neîntrerupt de frumoasa coborâre printre vii spre Valea Şeman. Viile sunt proaspăt săpate şi legate, iar unii oameni încă mai sunt la munci şi ne întrebă ce căutăm pe acolo, minunându-se că n-avem altceva mai bun de făcut decât să ne chinuim cu bicicletele pe dealuri. Atenţie că la un moment dat trebuie părăsit drumul „principal” şi făcut dreapta chiar printre vii, pentru a nu coborî spre Ceptura, trăiască GPS-ul.

După bisericuţa părăsită, unde Claudia îşi pierduse lanţul dintre roata din faţă şi pedale:) traseul era un pic neclar în capul nostru aşa că GPS-ul ne dă o mână de ajutor. Nici acum n-aş şti să explic cum să te descurci pe acolo, deşi aş şti să merg fără GPS, căci se trece printre vreo două rânduri de case, se mai merge printre nişte vii, este pe acolo şi o bucăţică de asfalt care se termină mult prea repede, şi un depozit/siloz care nu se încadrează în peisajul viticol arhaic, se mai trece un podeţ interesant de traversat pe bicicletă şi tot aşa, până ajungem la „binecuvântata” fântână din Mărunţiş. Fântâna nu funcţionează, dar luăm apă de la un om din sat.

După fântână continuăm în susul satului şi apoi facem dreapta la locul ştiut (GPS-ul e iar de bază), ca să urcăm pe piciorul dintre Valea Crângului şi Valea Urloii. Ştiam că urcarea era destul de lungă şi destul de abruptă, iar lipsa antrenamentului se simte din plin. Şi când mă chinui să-i dau la deal parcă o văd iar pe Claudia împingând senină bicicleta pe lângă mine şi depăşindu-mă:). Fiuu… ajungem într-un final sus şi ne punem la o nouă pauză, înainte de a trece pe versantul opus al Văii Nucetului. Viile au rămas în spate şi am ajuns iar în zona sondelor de petrol.

Sus se vede spitalul pe lângă care am trecut dimineaţă, dar din fericire noi nu trebuie să mai urcăm până acolo, ci doar până în linia de creastă a piciorului  dintre Valea Crângului şi Valea Nucetului. Trecem repede de această urcare, cu gândul la coborârea luungă şi frumoasă care va urma până în Valea Nucetului. Ce frumos e la vaaaaleeeee…..

În toamnă, după ce am ajuns în Valea Nucetului am mers direct în Urlaţi, renunţând la ultima buclă a traseului. Dar acum am fost atenţi şi iată-ne într-o nouă urcare, din fericire un drum de exploatare betonat. Dacă ar fi trebuit să urcăm iar prin coclauri cred că ne-am fi dat demisia din funcţia de aspiranţi la statutul de MTB-işti:). Bucla aceasta se dovedeşte a fi foarte frumoasă, un nou drum printre vii proaspăt săpate şi proaspăt legate, fără înclinaţie prea mare şi fără coclauri pe care să ne dăm sufletele:). Iar coborârea finală spre Urlaţi este cireaşa de pe tort, o frumuseţe de drum asfaltat şi necirculat, un mic cadou după atâta zdruncinat pe dealuri:).

Urmează de studiat „Drumul fructelor” pentru când or înflori pomii fructiferi.