Cetăţi şi biserici fortificate din zona Saschiz – Prejmer

Perioada: Vacanţa de Paște din 2018
Locaţie: podişul Transilvaniei, judeţul Braşov
Participanţi: 2 adulţi + 1 copil de 5 ani jumătate

De când cu reședința prinţului Charles am tot auzit de Viscri, biserici fortificate, cetăţi transilvănene şi trasee de bicicletă amenajate la standarde europene, potrivite inclusiv pentru copii… Cum ne era cam dor de turele de bicicletă în care descoperi lucruri necunoscute şi interesante, ture prea lungi pentru a fi făcute pe picioare şi prea plictisitoare pentru a fi făcute cu maşina, hotărâm să profităm de mini vacanţa de Paște pentru a vizita câteva din aceste locuri.

Ca de obicei, lucrurile se aranjează unul câte unul pe ultima sută de metri. Marţi găsim bicicletă cu viteze (accesoriu obligatoriu) pentru Mihaela, miercuri găsim cazare, joi facem planul, iar vineri dimineaţa plecăm pentru o tură de acomodare cu noua biclă şi cu vitezele ei în pădure la Băneasa. Oricum vineri a plouat peste tot şi altceva mai bun nu am fi avut de făcut.

Am stat 3 seri în Rupea, la pensiunea Michael’s House , o pensiune drăguţă cu vedere la cetatea Rupea, cu loc de lăsat bicicletele şi cu camere curate, proprietari de treabă şi un mic dejun copios pe care nici măcar noi, care mâncăm mult dimineaţa nu am reuşit să îl terminăm… toate pentru 90 lei camera twin (de Paşte)!

*

Traseu 1: Rupea – Dacia – Viscri – Dacia – Viscri
Dificultate: 29km, 100m diferenţă de nivel urcare+ 100m coborâre, ½ asfaltat+ ½ drum de pământ
Durata: 3h dus+2h întors

Prima zi am plecat direct din curtea pensiunii pe biciclete spre localitatea Dacia. Prima parte a drumului este asfaltată, cu mici urcări şi coborâri cărora un adult antrenat nu le-ar da vreo importanţă, dar pentru un copil de 5 ani jumătate sunt o mică provocare. Din Dacia traseul continuă pe un drum neasfaltat încă (la intrare sunt nişte panouri care anunţă o viitoare modernizare), dar foarte bun, cel puţin la momentul în care l-am parcurs noi. Dacă pe asfalt ne-au dat de furcă urcările, aici au fost şi mai grele, dar cu ajutor, pauze şi dulciuri am reuşit să o scoatem la capăt până în Viscri. Şi ne-am şi bucurat de un traseu frumos printre dealuri înverzite, oiţe cu mieluţi, văcuţe cu viţeluşi, cai şi porci care păşteau liniştiţi, păsări care s-au trezit la viaţă o dată cu venirea căldurii, floricele colorate şi probabil doar 10 maşini care au trecut pe lângă noi.

În Viscri am rămas un pic surprinsă, pentru că după atâta reclamă, mă aşteptam să aibă asfalt măcar pe strada principală şi eventual multe maşini şi turişti. Dar când colo am găsit un sat liniştit, cu un drum prăfuit, un mic magazin local, cu oameni stând la soare pe băncuţele din faţa porţii şi cu câte un animal plimbându-se agale pe stradă. Erau şi câţiva turişti, mai mult străini şi câţiva biciclişti. Biserica este cocoţată în vârful satului, şi se ajunge la ea pe un drum de pietre, aşa că pe ultima porţiune am împins bicicletele.

 Biserica evanghelică fortificată din Viscri se află de fapt în interiorul unei foste cetăţi săteşti, construită prin secolul XIII. Monument UNESCO, arată foarte bine la exterior, dar în curtea interioară pare cumva neterminată sau încă în construcţie, deşi nu pare să mai construiască cineva ceva. Ne-a plăcut foarte mult, Mihaela a rămas impresionată de urcarea în turn şi de priveliştile care se vedeau de sus, iar noi de micul muzeu cu o bogată colecţie de haine şi unelte folosite de saşii din vechime. Costă 8 lei intrarea, bicicliştii având reducere la jumătate şi atenţie că au şi pauză de prânz în jur de ora 13.

Întoarcerea a mers mult mai uşor, mai ales după o bere pentru cei mari şi o îngheţată pentru cei mici. Deşi aveam vântul din faţă, traseul este mai mult în coborâre şi aproape că nici nu ne-am dat seama când am ajuns înapoi la pensiune. Am făcut inclusiv un mic ocol până la biserica evanghelică fortificată din Dacia (construită în 1500), dar am văzut-o doar pe dinafară, căci era încuiată. Culorile calde ale apusului şi priveliştea cetăţii Rupea agățată în vârful dealului au făcut traseul de întoarcere o adevărată plăcere.

*

Traseu 2: Buneşti – Criţ – Meşendorf – Criţ – Buneşti
Dificultate: 20km, 200m diferenţă de nivel urcare+ 200m coborâre, ½ asfaltat+ ½ potecă
Durata: 2.5h dus+2h întors

A doua zi am mers cu maşina până în Buneşti, am parcat-o în faţa primăriei şi de acolo am plecat pe biciclete cu direcţia Criţ (pe poteca de pe malul râului Scroafa) şi apoi biserica fortificată din Meşendorf. Am folosit google maps şi GPS-ul, căci în afară de un indicator de lemn pe care nu mai scria nimic, aflat tocmai lângă pensiunea Bike Check Inn, nu am mai găsit alte semne care să ne îndrume către poteca single trail construită cu trudă şi la standarde europene din fonduri europene. Iar aplicaţia TBT nu îmi afişa nici o potecă de bicicletă când încercam să o folosesc.

Mici urcări, mici coborâri, pe pământ sau piatră, pentru un adult antrenat nimic, pentru un copil adevărate provocări, potecă îngustă şi drăguță printre ierburi şi terenuri arate şi semănate, uneori blocată cu crengi de copaci tăiate sau crescute peste ea. La început am avut un pic emoţii când am văzut poteca îngustă de pe malul râului, dar după ce s-a acomodat, Mihaela s-a descurcat de minune.

Când am ajuns în Criţ am traversat râul, care săracul îşi reprezintă pe deplin numele din cauza locuitorilor din zonă care au aruncat de-a lungul lui toate cele vrute şi nevrute , pe un pod lăsat într-o parte şi cam şubred (aş presupune că făcut tot din fonduri) şi am fost întâmpinaţi de o mână de copii din periferia satului care vorbeau o limbă ciudată până ne-au auzit că vorbim româneşte şi ne-au cerut dulciuri sau bani (cred că iniţial cereau într-o germană stâlcită).

Până în Meşendorf ne-am bucurat iar de asfalt bun şi foarte puţin circulat (cel puţin aşa a fost în ziua de Paşte), cu câteva urcări solicitante pentru picioruşele micuţe, care însă au dat tot ce-au putut şi au reuşit să străbată şi ultima urcare, cea mai lungă, înainte de intrarea în sat. De fapt aceea a fost penultima, pentru că picioruşele au mai pedalat din greu şi pe urcarea spre biserica fortificată, neasfaltată, că na, aşa am observat că se poartă la noi pe lângă multe obiective turistice.

Pentru a putea vizita biserica evanghelică fortificată din Meșendorf (construită în sec XIV), se găseşte pe poartă numărul de telefon al doamnei care are cheia. Fiind fix ziua de Paşte şi Mihaela foarte obosită, am zis că nu mai deranjăm pe nimeni să ne deschidă. Dar altcineva o chemase deja pe doamna, aşa că am profitat şi noi, iar Mihaela şi-a găsit resurse nebănuite să studieze fiecare cotlon, deşi cu câteva minute înainte mă întrebam cum vom face să ne întoarcem cu ea la maşină. Nu e monument UNESCO, dar ni s-a părut mai bine întreţinută decât cea din Viscri şi foarte bine îngrijită, având în vedere că nu este nici aşa turistică. Din păcate în turnul bisericii nu se poate urca pentru că au hotărât să îl închidă după ce au găsit mucuri de ţigară în urma unor turişti, dar se poate urca încă în turnuleţul mai mic de lângă…

Întoarcerea în Criţ a fost rapidă şi uşoară, la vale pe asfaltul bun. Am fi vrut să vedem măcar pe dinafară şi biserica evanghelică fortificată din Criţ, dar nu am avut chef să trecem fix prim mijlocul cartierului mărginaş şi apoi să ne mai şi întoarcem tot pe acolo, să iasă iar copiii la cerut chestii. Şi chiar şi poteca dintre Criţ şi Buneşti, deşi acum au fost mai multe urcări decât coborâri, a trecut mai uşor, căci deja tehnica se îmbunătăţise. Înainte să ajungem la maşină am trecut şi pe lângă biserica evanghelică fortificată din Buneşti, care arăta foarte frumos şi îngrijit, dar era deja închisă din păcate.

*

Obiective vizitate cu maşina

Pe lângă turele de bicicletă am mai vizitat şi cu maşina câteva cetăţi – biserici fortificate aflate în drumul nostru de întoarcere, nişte locuri minunate, care habar nu aveam că există în România, şi mai ales atât de aproape de Braşov.

Cetatea Țărănească din Saschiz – ridicată de sași începând cu anul 1347, servea drept refugiu pentru localnici în caz de invazii, dar, în același timp, și pentru păstrarea alimentelor. Cetatea a fost bine întreținută de sași, până în 1940-1945, când s-a organizat strămutarea acestora în Germania sau deportarea lor în Uniunea Sovietică. Acum este în ruine, pentru că locuitorii rămaşi au folosit-o ca sursă de materiale de construcţii şi nimeni nu s-a îngrijit de renovarea ei.

Cetatea Rupea – ridicată prin anul 1324, este o cetate minunat restaurată, care ne-a impresionat încă de acum 10 ani când era în ruine, când am văzut-o aşa agăţată pe stâncă şi ne întrebam ce e cu ea şi cum poţi ajunge acolo. Acum e şi mai impresionantă şi nu numai că ajungi pe un drum asfaltat, dar mai ai şi o parcare foarte mare şi suport de prins bicicletele. O cetate chiar mare, construită pe 3 nivele dezvoltate treptat de-a lungul anilor, datorită faptului că se afla chiar în zona de legătură dintre Transilvania, Moldova şi Ţara Românească. Intrarea este 10 lei pentru adulţi.

Biserica evanghelică fortificată din Homorod am văzut-o numai pe dinafară, căci teoretic conform unui semn de pe gardul ei trebuia să mergem să cerem cheia de la o casă şi nu am mai stat. S-ar putea ajunge foarte drăguţ cu bicicleta direct din Rupea, căci drumul secundar este mai mult necirculat.

Cetatea Feldioara este cea mai importantă fortificație ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania, care a fost transformată ulterior în cetate ţărănească de către saşi. Este restaurată de curând, deşi din pozele vechi se vede că nu mai rămăsese mare lucru din ea. Nici acum nu are mare lucru în afară de vechea fântână, zidurile şi nişte scări care te urcă pe ziduri de unde ai parte de nişte peisaje minunate, cu toţi munţii ce mărginesc podişul Transilvaniei… să tot stai să îi priveşti. Cel puţin momentan intrarea a fost gratuită, iar drumul până la ea nu este asfaltat în totalitate, asfaltul terminându-se la biserica veche din sat.

Cetatea – biserică fortificată Prejmer este cea mai bine păstrată și cea mai puternică biserică-cetate medievală din Estul Europei, înscrisă pe lista monumentelor UNESCO. Este locul care ne-a impresionat cel mai mult din tot ce am văzut în această vacanţă. Fiindcă Prejmerul era prima localitate care primea loviturile turcilor veniți prin pasul Buzău, regele Sigismund de Luxemburg a început fortificarea bisericii prin ridicarea unei incinte înalte și puternice înconjurată de un șanț lat de apă. Cetatea, clădită în formă de cerc, avea ziduri groase de 3-4 metri și înalte de 12 metri, bastioane, porți de fier și poduri care se ridicau. În curtea interioarăau fost construite o mulţime de căsuţe-cămăruţe, lipite de zidul interior ca nişte faguri, în care se refugiau foştii locuitori în caz de invazie. Între acestea şi zidul exterior, a fost construit un drum de strajă care folosea pentru aprovizionarea luptătorilor de la crenele. Interiorul cetăţii s-a păstrat/a fost recondiţionat aşa cum era probabil cu mulţi ani înainte, plin de căsuţe, iar pe drumul de strajă poţi da turul cetăţii, ca să îţi dai seama şi mai bine ce construcție grandioasă este. Lângă intrare este şi un mic muzeu cu unelte, haine şi alte obiecte vechi, iar intrarea în cetate costă 10 lei pentru adulţi.

Aproape de Prejmer se află şi biserica cetate de la Hărman, care arată foarte bine în poze, dar ne-am dat seama că am putea să o vizităm când era deja prea târziu.

*

Câteva concluzii
Nu-mi dau seama care e treaba cu Transylvania Bike Trails, ori proiect cu mare tam tam de proiect european dar făcut de mântuială ca multe altele din România, ori localnicilor chiar nu le pasă şi distrug intenţionat ceea ce ar fi fost un frumos mijloc de promovare al României şi de îmbunătățire considerabilă a veniturilor oamenilor din zonă într-un mod cât se poate de ecologic… Cert e că pe unde am mers noi nu am văzut nici un indicator pentru traseu, ne-am întâlnit şi cu nişte prieteni care au reuşit să ajungă din Saschiz în Viscri doar pe naţional, din cauza stării foarte proaste a pistei de bicicletă la standarde europene, iar aplicaţia nu îmi arăta absolut nici o potecă pe nicăieri… De mizeria de pe valea râurilor nu mai vorbesc.

Dar avem o ţară frumoasă şi sper ca de acum încolo să descoperim pe bicicletă cât mai multe locuri interesante.