3. Red and Rose Valleys (Güllüdere I şi II)

27 09 2016

Toată excursia în Cappadocia

A fost unul din cele mai frumoase trasee pe care le-am făcut în Cappadocia, impresionându-ne prin varietatea de culori ale stâncilor: roşu, roz, galben, alb, portocaliu, dar şi prin varietatea bisericuţelor vizitate. Documentația legată de aceste văi, precum şi semnalizările de la faţa locului sunt ambigue şi falsificate :), aşa că am încercat să fac o hartă şi o mică descriere a modului în care intri/ieşi de pe traseul pe care l-am făcut noi (cel cu albastru pe hartă). Cred că ne-am dus pe Güllüdere I/ Güllüdere  (Rose Valley) şi ne-am întors pe Güllüdere II/ Kizil Cukur (Red Valley) dar nu bag mâna în foc pentru asta. 🙂

harta-red-si-rose

Teoretic cel mai uşor este să porneşti din Cavusin şi atunci găseşti mai uşor traseul, dacă eşti atent ca la piatra indicatoare G 102 să o iei corect, nu cum arată săgeata măsluită.  Dar noi am luat-o de-a dreptul de la hotel, pentru că nu avea rost să mai pierdem timp să ajungem în Cavusin, şi părea şi mai scurt. Am traversat drumul Goreme – Cavusin, am mers prin zona de decolare a baloanelor  şi am coborât în valea mare care vine dinspre Cavusin (cam pe linia punctată cu roşu de pe hartă). Sunt o mulţime de săgeţi pe stânci spre Rose şi Red Valley, unele te duc prea în dreapta spre Valea Săbiilor (Kılıçlar Vadisi), altele prea în stânga spre Cavusin, esenţial este să te orientezi după cele mai din mijloc şi să ajungi la ghereta din valea mare (balonul roșu din poză).  GPS rocks! :).

img_4703

img_4715

img_4738

După ce am băut un suc de grefe au început dubiile, căci cei de la  ghereta unde se face suc de fructe  ne-au spus să continuăm pe valea mare (spre  Kucuk Kilise care apare pe hartă) că pe acolo e traseul. Pe de altă parte tot acolo era şi o piatră de marcaj (probabil G 103), dar nu mai ţin minte dacă era sau nu modificată şi săgeata spre Güllüdere  arăta corect spre  drumul ce porneşte în stânga pietrei cum te uiţi la ea, sau incorect pe valea mare. GPS-ul îi contrazicea şi el pe cei doi, aşa că nu am ascultat sfaturile şi am luat-o un pic pe vale spre Cavusin să vedem ce mai găsim. (GPS-ul arăta că intrarea pe traseu se afla un pic mai departe şi că pe la gheretă era ieşirea).

img_4718

privire de ansamblu asupra traseului

img_4735

indicatorul modificat

img_4739

Am găsit întâi indicatorul G 102 care iniţial arăta intrarea pe Güllüdere I, dar se vedea clar că fusese modificat şi acum arăta spre gheretă, iar un pic mai în faţă am găsit şi indicatorul G101 care arăta corect. Clar, intrarea era între cele două indicatoare, dar cineva, nu am înţeles de ce, a modificat indicatorul astfel încât să te duci pe valea mare… Ne-am gândit şi la faptul că cine ştie, s-o fi stricat traseul şi nu mai este accesibil dar am hotărât totuşi să încercăm. A fost cea mai bună decizie, că am făcut un minunat traseu circular, întorcându-ne fix pe drumul de lângă gheretă, pe unde ne spuseseră oamenii că nu e bine. 🙂

img_4804

Uc Hacli Kilise

img_4785

Uc Hacli Kilise

img_4836

Ayvali Kilise

img_4821

img_4840

După ce am găsit traseul corect am încercat să explorăm toate găurile şi tunelurile săpate în stâncă, căci prima parte este un loc deschis de decolare a baloanelor, „presărat” cu stânci care au fost modelate şi săpate în toate felurile. După ce ne-am plictisit am urmat după nişte indicatoare (săgeţi negru cu galben) drumul de pe valea care se îngusta şi am vizitat şi impresionanta bisericuţă Uc Hacli Kilise. Am continuat pe vale după indicatoare şi am mai ajuns la o bisericuţă săpată în stânca roşie, Ayvali Kilise, care din păcate era încuiată.

img_4850

20160502_151251

img_4866

img_4883

De aici traseul urcă în dreapta pe o pantă mai abruptă, ca să ajungă pe un platouaş pe care este un singur copac, vizibil din toate locurile înalte din zonă. Practic de aici au început să se etaleze în toată frumuseţea lor culorile şi formele stâncilor de la poalele muntelui Aktepe, de nu mai ştii unde să te uiţi prima dată. Am continuat după ceva semne şi după ureche, pe marginea mai dinspre munte a platouaşului, apoi am mai găsit o bisericuţă drăguţă, Hacli Kilisi, iar sub ea am avut surpriza să găsim o ceainărie unde puteai să bei suc proaspăt de portocale.

img_4878

Hacli Kilise

img_4904

Hacli Kilise

img_4933

Văile din Cappadocia sunt brăzdate de o mulţime de poteci care te duc de colo colo, pentru că oriunde este un loc cultivabil acesta este folosit, aşa că ai de multe ori posibilitatea să alegi dacă vrei să lungeşti sau să scurtezi un traseu. Şi de la ceainărie puteai să cobori direct spre Cavusin rapid dacă vroiai, dar noi am continuat în direcţia punctului de belvedere dintre Goreme şi Urgup, ca să ne mai bucurăm de stâncile roz, roşii şi galbene printre care mergea poteca stâncoasă. Poteca era destul de animată faţă de prima parte a traseului în care am întâlnit doar o persoană, probabil cu oamenii care veneau pe varianta scurtă de la punctul de belvedere unde se ajunge cu maşina pe drumul asfaltat. În ultima parte, înainte de a intra pe valea pe care am coborât, unde ajungea şi poteca de la view point, am mai explorat găurile din stânci şi am vizitat uimitoarea biserică Kolonlu Kilise, întrebându-ne cum a fost posibil să sapi aşa ceva în stâncă acum muuuult timp.

img_4928

img_4921

img_4939

img_4960

„Am văzut destule biserici şi am intrat în destule găuri” a concluzionat Mihaela după această biserică, aşa că am luat-o pe vale, unde poteca se transformase în drum şi am ajuns fix la gheretă, pe drumul pe care ni se spusese de dimineaţă că e închis. Chiar nu am înţeles de ce oamenii te trimiteau pe vale şi îţi spuneau că traseul pe care l-am făcut noi era închis (poate ca să te întorci înapoi la ei în speranţa că mai bei un suc?)… Drumul înapoi spre hotel îl ştiam bine de data asta şi l-am parcurs tot uitându-ne înapoi la copăcelul singuratic sub care am luat masa de prânz şi la stâncile divers colorate pe lângă care trecusem.

20160502_160728

Kolonlu Kilise

img_4993

Anunțuri