Napoli – amalgam de culturi, vulcani şi o coastă de lux la marea Tireniană

16 06 2017

De când cu Mihaela, vacanţele noastre în afara ţării pornesc de la câte o temă interesantă pentru copil, pe care încercăm să o suprapunem cu interesele noastre de adulţi şi cu ofertele disponibile la biletele de avion. Încercăm să fim toţi fericiţi. Am ales Napoli pentru că în zonă se află Vezuviul, unul din cei mai uşor vizitabili vulcani din Europa, plus oraşele din vremea romanilor care au fost distruse de erupţia acestuia.

Napoli si Vezuviul

Cea mai ieftină variantă de a ajunge acolo a fost cu RyanAir până în Roma şi apoi cu trenul până în Napoli, care ne-a dus la 285 euro dus/întors pentru toţi 3. Aşa că am adăugat şi un bonus de câteva zile în Roma, pentru a afla câte ceva despre imperiul Roman.

Puţin nostalgici că anul acesta nu am planificat să mergem în nici un loc mai exotic, habar nu aveam că Napoli şi sudul Italiei nu sunt deloc aşa cum ne aşteptam noi…

Prima impresie

Distracţia începe încă de pe aeroportul din Roma, unde, după ce luăm biletul de 4 euro de la ghişeul Terravision, care de fapt costă 5 euro, aşteptăm mai mult de o oră să vină autobuzul care urmează să ne ducă la gara Termini, pentru că citez : „azi este sâmbătă”. Asta în timp ce autobuzele celorlalte companii se scurg la fiecare sfert sau jumătate de oră prin faţa ochilor noştri.

Trenul de mare viteză (300km/h) se împotmoleşte şi el la intrarea in Napoli şi ajungem cu jumătate de oră întârziere, pentru că „e aglomeraţie pe calea ferată”. Ok, asta e, se mai întâmplă, să scăpăm de bagaje şi să ieşim la plimbare ne zicem noi.

În căutarea pensiunii ne trezim pe nişte străduţe de lângă gară pline de gunoaie, supra-populate de negri şi arabi, cu blocuri vai de ele, maşini parcate lipite unele de altele peste tot, inclusiv în locurile cu parcarea interzisă. Aşa ne trebuie, ne zicem noi, dacă ne-am calicit la cazare de 30 euro/noapte. Doar că în timp ce căutăm pensiunea trecem pe lângă un hotel de 3 stele, care se află fix pe străduţa cu pensiunea noastră şi care presupun că nu costă doar 30 euro/noapte… Şi mai erau şi alte hoteluri în acea zonă. În aceste condiţii, mai bine cel mai ieftin parcă :))

 

După ce ne lăsăm bagajele, plecăm un pic spre port să ne mai relaxăm. În continuare plin de negri peste tot, unii vând la tarabe, unii beau, alţii stau la vorbă în grupuri mari. Trotuare murdare, gunoaie peste tot, nu ne vine să credem. Sigur suntem în Italia, nu cumva am greşit destinaţia şi am ajuns în Africa?

Ne dăm însă repede seama că nu am ajuns în Africa, căci după ce parcurgem câteva străduţe spre port, negrii dispar şi apar arabii peste tot … la fel, vânzând, vorbind, bând, mâncând … Poate am ajuns totuşi în Orientul Mijlociu, nicidecum în Italia, căci albii par foarte puţini la număr. După o pauză la port unde găsim câteva urme de italieni veritabili ne întoarcem înapoi pe alt drum şi ghici unde nimerim? În Asia din cartierul indiano-nepalez plin cu tarabe cu jucării şi alte lucruri din plastic. Aceleaşi gunoaie şi blocuri vai de ele şi trotuare murdare. E prima dată când, în nici 3 ore, reuşim să ne plimbăm pe 4 continente. 🙂

Se pare că tocmai avem parte de excursia exotică a cărei lipsă o regretam la început, aşa că nu avem altceva de făcut decât să ne adaptăm psihic la condiţiile prezente şi să ne relaxăm.

Napoli

Efectiv în Napoli, am stat vreo 3 zile, timp în care ne-am plimbat pe străduţele înguste ale oraşului vechi şi ale cartierului Chiaia, am văzut unele din impresionantele castele medievale şi romane (Sant’Elmo, castel dell’Ovo, castel Nuovo), ne-am uitat la iahturi şi vase de croazieră din porturile Mergellina şi Beverello şi nu în ultimul rând, am mâncat multe pizza, îngheţate şi am băut granita. N-aş putea spune că e un oraş urât. Zona din jurul castelului Sant’Elmo, cartierul Chiaia şi faleza sunt chiar superbe, doar că o mare parte din farmecul oraşului este ştirbită de mizerie, faţadele nerenovate şi mirosul puternic de poluare. Am rămas uimiţi că am găsit doar un singur parc mai curăţel şi cu un loc de joacă pentru copii, lângă Piazza Vittoria, în rest, nimic… şi nu pot să nu mă întreb ce or face copiii din oraş când termină grădiniţa/şcoala?!?

LSI_0400

LSI_0391

LSI_0445

Şi transportul în comun ne-a ajutat să ne simţim pe un alt continent, căci am avut regulat parte de întârzieri de peste 40 de minute. Din cauza asta nici nu am mai mers în zona Capodimonte, pentru că efectiv ne săturaserăm de pierdut timpul după mijloacele de transport şi ne era teamă să nu găsim tot un parc murdar sau încuiat. În schimb am făcut baie pe micuţele plaje de lângă Piazza Vittoria şi la Rotondo Diaz şi ne-am plimbat cu bicicletele pe faleza Mergellina.

LSI_0406

Vezuviul

Vezuviul a fost unul din cele mai turistice locuri pe care le-am vizitat vreodată, dar vroiam neapărat să îi arătăm copilului un vulcan. Credeam că o să ajungem fără aventuri, dar uitasem că ne aflăm în Italia. 🙂 Autobuzul EAV care trebuia sa meargă direct din Napoli şi costa cca. 6 euro/pers./dus-întors nu a mai apărut deşi i-am acordat credit şi am așteptat o oră, poate mai mult. Era cât pe aici să facem un compromis şi să luăm unul din autobuzele turistice Tramvia, care costau 18 euro/pers./dus-întors, pentru că promisesem copilului că vom merge la vulcan şi nu îl puteam dezamăgi. Norocul nostru că ne-am prins înainte să cumpărăm biletele că am fi avut locuri în picioare!?! pe un drum de cca. 1h, inclusiv pe autostradă, la acelaşi preţ de 18 euro! Compromisuri, compromisuri, dar acum era vorba de principii, mai bine pe jos decât aşa :))).

Am renunţat în acea zi şi am găsit apoi o variantă mai ieftină, cu trenul Circumvesuviana până în Pompeii şi de acolo cu autobuzele EAV spre Vezuviu, variantă care ne-a costat cca. 11 euro/pers./dus-întors cu mers pe scaun 🙂 . (Practic aşa am economisit cam 12 euro/pers, căci după-amiaza am vizitat şi Pompeii, nemaifiind nevoiţi să mai venim încă o dată).

 

LSI_0656

LSI_0692

Vezuviul este înconjurat pe toate părţile de garduri, ca să nu cumva să intri fără să plăteşti taxa de 10 euro/pers., iar în parcarea principală, unde la fiecare zece minute cel puţin un autocar deversează turişti, este mizerie şi nici urmă de toalete… La tufişuri nu poţi ajunge din cauza gardurilor, aşa că dacă te taie ceva nu ai decât să aştepţi până în Pompeii sau Napoli, sau să te adaptezi şi să faci scandal la restaurant că face copilul pe el şi că toţi te trimit de colo colo. Dacă nu ai copil şi faci pe tine, ghinionul tău. 🙂 Mi s-a părut incredibil că nu exista nici măcar o toaletă , având în vedere că zilnic merg acolo mii de oameni.

LSI_0711

Dar, pentru copii este foarte interesant să vadă un vulcan, aşa că pentru ei se merită efortul. Mihaela cel puţin a rămas impresionată şi povesteşte în toate părţile cum a fost ea la vulcan.

Pompeii

LSI_0793

LSI_0766

Pompeii ni s-a părut minunat. Nu ne închipuiam că acum 2000 de ani existau oraşe aşa de mari şi că romanii trăiau în astfel de case, unele mult mai ok decât casele unor români care stau la ţară în prezent! În unele case s-au păstrat picturile originale de pe pereţi, iar în micul muzeu se găsesc chiar cereale, pâini şi alte alimente carbonizate, păstrate tocmai de la erupţia vulcanului.

LSI_0708

LSI_0733

LSI_0738

LSI_0741

Ne-a plăcut mult şi am stat până la închidere, parcă nu ne mai venea să plecăm. Cu siguranţă că am avut şi un pic de noroc că am intrat după ora 15, când se cam duseseră şi aglomeraţia şi soarele arzător. Şi probabil că ar fi fost interesant să ne fi luat un audio guide, dar având în vedere experienţa de până atunci ne-am gândit să nu fie iar un lucru pe care dai banii degeaba. 🙂

LSI_0765

LSI_0752

LSI_0777

LSI_0810

Coasta Amalfi

Dacă tot am ajuns în zonă, avea de ales între a ne plimba pe coasta Amalfi sau a vizita insula Capri. Costul era asemănător pentru ambele, cam 100 euro dus întors, dar am ales coasta Amalfi pentru că până pe insula Capri am fi făcut destul de mult pe drum. Am închiriat cea mai îngustă 🙂 maşină în care încăpeam toţi 3 şi am pornit la plimbare pe drumurile pline de serpentine şi pe alocuri foarte înguste.

LSI_0477

LSI_0493

LSI_0510

Locuri drăguţe, cu stânci ce se termină direct în mare, cu plaje izolate la care poţi ajunge doar cu barca, cu case agăţate dotate cu mini-funiculare cu ajutorul cărora îşi cară în casă cele necesare. Pentru că la prima plajă pe care am găsit-o ne-am oprit pentru o baie la cererea Mihaelei, am dat după aceea în aglomeraţia de după ora 14 , astfel încât nu am mai găsit locuri de parcare prin principalele oraşe. Aşa că am văzut coasta mai mult din maşină, oprind pe unde găseam un locușor să mai facem câteva poze.

LSI_0547

LSI_0570

LSI_0602

LSI_0525

Grădinile de la Ravello şi Cimbrone le-am ratat din cauza căldurii prea mari care nu ne-a îmbiat să ieşim de la răcoarea maşinii, în schimb ne-am bucurat de frumuseţea şi liniştea fiordului Furore. Amalfi şi Positano par să fie două sătuce foarte cochete, dar dacă vrei să le vizitezi cred că trebuie să o faci la prima oră ca să poţi găsi loc de parcare. În full sezon nu vreau să ştiu cum e pe acolo.

LSI_0524

LSI_0551

LSI_0629

Am ajuns în Napoli tocmai pe seară şi am profitat de maşină să urcăm până la castelul Sant’Elmo ca să vedem Napoli by night. Noroc că Laviniu mai condusese şi prin Maroc, aşa că s-a descurcat destul de bine şi în minunatul trafic din Napoli :)).

LSI_0653

Concluzii 🙂

În final, noi, adulţii, am avut o minunată vacanţă exotică, iar copilul a absorbit totul şi apoi l-a redat în discuţiile cu bunicii:
„Am fost şi l-am văzut pe Vezuviu, buni. Dar ştii cine e ăla Vezuviu? Un vulcan care a erupt peste un oraş când oamenii mergeau cu căruţele. Şi ştii cum se numea oraşul ăla buni? Pompeii. Şi au murit toţi oamenii din el şi s-a acoperit de lavă. Dar acum s-a stins, de asta am fost şi noi şi nu am murit.” 🙂 (4 ani şi 6 luni)

 





Cappadocia – case şi castele în stânci, văi colorate, baloane şi oraşe subterane (rezumat)

19 10 2016

Cappadocia este un platou înalt aflat la 1000m altitudine, în inima Turciei, înconjurat de 3 foşti vulcani:  Erciyes (3,917m), Hasan (3,263m) şi Melendiz (2,963m). Tuful vulcanic generat din erupţia acestor vulcani a fost modelat de apele şi vânturile care au creat văi unice în lume şi stânci cu cele mai ciudate forme, iar oamenii l-au săpat pentru a-şi construi biserici şi oraşe subterane încă din cele mai vechi timpuri. În plus, culorile baloanelor care umplu în fiecare dimineaţă cerul înainte de răsăritul soarelui transformă această regiune într-un loc unic în lume.

img_4287

img_5044

img_4275

img_5585

Vroiam de mult să mergem în Cappadocia, aşa că oferta la biletele de avion de la Pegassus (260 euro pentru toţi 3, inclusiv 1 bagaj de cală) şi vacanţa de Paște impusă de grădiniţă, ne-au făcut să ne hotărâm să plecăm pentru 9 zile în Turcia (29.04 – 8.05.2016).

img_4443

img_4416

img_5465

img_4871

Deşi în jumătate din zile am avut parte de ploi, am făcut mult mai multe lucruri decât am fi putut spera, căci în zilele cu vreme bună ne-am plimbat pe văi (Valea Porumbeilor, Zemi-Gorkundere, Red şi Rose, Valea Săbiilor, Valea Iubirii), iar în cele cu ploaie am vizitat oraşe subterane şi canioane (Kaymakli, Guzelyurt, Valea Ihlara). A fost clar cel mai frumos concediu de când a apărut Mihaela, într-o zonă minunată, cu oameni primitori, deschişi şi mari iubitori de copii.

img_4740

img_4699

img_5328

Povestiri detaliate şi poze

1-Orăşele şi castele din Cappadocia

2-Baloane, oraşe subterane, muzee în aer liber şi valea Ihlara

3-Red and Rose Valleys (Güllüdere I şi II)

 4- Valea Săbiilor, Valea Iubirii şi Valea Zemi – Gorkündere

5-Valea Porumbeilor (Güvercin Vadisi / Pigeons Valley)





5. Valea Porumbeilor (Güvercin Vadisi / Pigeons Valley)

19 10 2016

Toată excursia în Cappadocia

Teoretic aceasta poate fi parcursă pe două trasee: varianta lungă (6km), care pleacă de la Hotelul Kaya, din capătul de sud al orăşelului Uchisar şi varianta scurtă (3km), care pleacă din partea de nord al aceluiași orăşel, de la hotelul Cappadocia Cave Resort and Spa.

20160430_122927

img_4378

img_4389
Noi am intrat pe vale undeva între cele două puncte, coborând direct pe străduţele de sub castelul din Uchisar la indicaţiile unui vânzător de la o tarabă. Pentru că după aceea nu am mai găsit nici un indicator sau om pe care să-l întrebăm, am ţinut direcţia „în jos”, mai întâi printre casele noi, locuite,  apoi pe un drum de pământ ce mergea printre formaţiuni stâncoase „găurite” cu foste case pentru oameni şi/sau porumbei, la bifurcaţii am ţinut-o tot „în jos”, până când am ajuns la un ogor cultivat înconjurat de  stânci unde am găsit o piatră pe care arăta cu roşu direcţia spre Goreme (stânga cum coboram noi). A urmat o potecă foarte bine definită printre pereţii de stâncă, până la un moment dat când am ajuns pe un prag deasupra văii de unde se vedea o privelişte superbă… dar nu mai aveai unde să te duci. În schimb se vedea o potecă foarte bine definită ce continua pe deasupra văii pe partea stângă şi aşa ne-am dat seama că ar fi trebuit s-o luăm stânga un pic mai în spate prin nişte boscheţi.

img_4390

img_4425

img_4434

img_4436

img_4438
Până am făcut poze şi am ajuns pe poteca pe care o văzusem şi care ne gândeam că cel mai probabil cobora în firul văii, a început şi ploaia. Bine că am găsit un portal de stâncă sub care să ne adăpostim şi să servim masa de prânz. Mihaela era şi un pic obosită, aşa că am făcut o pauză mai lungă, timp în care am văzut un nenică care tot direcţiona turiştii de pe poteca mare, pe care vroiam să continuăm noi şi îi urca pe undeva pe stâncile de lângă noi şi apoi el apărea pe altă parte şi îi mai aducea pe aici şi pe alţii pe care îi mai aduna de pe potecă. Eram convinşi că îi păcăleşte şi îi bagă prin altă parte să câştige şi el nişte bani, dar am fost curioşi să vedem ce se vede de sus pe unde îi urca el pe turişti. Ne-a plăcut mult cum arăta şi am hotărât să lungim traseul mergând pe platoul de sus, urmând poteca de pe marginea văii până aveam să găsim un loc pe unde să coborâm. (cum mergi pe potecă, la un moment dat pe stânga se vede o scară de fier ce urcă către o casă săpată în stâncă, acolo e şi portalul şi traseul pe care am mers până la urmă).

img_4442

img_4451

img_4456

img_4459

img_4475
Am ocolit destul de mult dar a fost frumos şi ne-am dat seama că vom coborî în vale pe la ceainăria lui Hassan, din varianta scurtă a traseului. De aici încolo nu am mai avut nici o problemă de orientare până în Goreme, poteca fiind clară, lată şi fără dificultăţi, iar la final transformându-se într-un drum forestier ce trecea prin câteva tuneluri săpate în stâncă. Numai bună încât să ne bucurăm din plin de superbele formaţiuni stâncoase sculptate de-a lungul timpului, atât de apele care le-au dat forme neaşteptate, cât şi de oameni care au făcut căsuţe pentru a atrage porumbeii ale căror excremente au fost şi încă mai sunt materiale preţioase pentru agricultura în această zonă aridă şi nisipoasă.

img_4465

img_4480





4. Valea Săbiilor, Valea Iubirii şi Valea Zemi – Gorkündere

18 10 2016

Toată excursia în Cappadocia

Valea Săbiilor (Kılıçlar Vadisi/ Swords Valley) este un traseu mai scurt, dar frumos şi variat. Pornim pe acelaşi traseu pe care am mers spre Red şi Rose Valleys dar de data asta ţinem cel mai dreapta, ca să zic aşa.

img_5046

img_5051

img_5092
„Valea” începe tot cu o porţiune largă, în care sunt tot felul de stânci cu ruine de biserici şi case, unele chiar cu mai multe etaje şi cu resturi din picturile anterioare, unde petrecem destul de mult timp la explorat. Stâncile care nu au case şi biserici au căsuţe pentru porumbei şi chiar stupi de albine, iar starea lor arată că încă sunt folosite.

img_5098

img_5136

Apoi valea se îngustează încet încet şi după ceainărie avem surpriza  să intrăm într-un canion cu pereţi foarte înalți şi apropiaţi, prin unele locuri fiind amenajate chiar scări de lemn sau trepte săpate în stâncă pentru a putea continua. După canion poteca continuă în sus pe vale, dar pe stânga se vede şi o intrare în stâncă. Citisem ceva de un tunel de 300 metri aşa că intrăm în stâncă şi chiar mergem printr-un tunel interesant, din loc în loc cu „geamuri” în laterale sau în tavan şi cu locuri înguste de abia ne strecurăm.

La ieşirea din tunel găsim o potecă ce ne scoate în drumul Goreme – Ortahisar şi o luăm înapoi spre Goreme, dar nu pe drum ci pe malul văii, ca să mai intrăm şi prin ruinele fostelor case şi biserici ascunse prin stâncile de aici.

img_5190

img_5245

Valea Iubirii (Bağlıdere/ Love Valley) este un traseu mai lunguţ, între Cavusin şi Uchisar şi se numeşte aşa pentru că stâncile de acolo au nişte forme deosebite. 🙂 Noi nu am parcurs traseul, am urcat doar de la hotel pe un drum de unde am putut vedea în vale. Cel mai probabil am fi găsit şi un loc de coborâre, dar norii care se adunau pe cer şi tunetele din depărtare ne-au făcut să ne întoarcem.

img_5413

img_5400

img_5420

img_5402

img_5555
Zemi – Gorkündere este un traseu circular în care am urcat pe Valea Zemi şi apoi ne-am întors în Goreme peste platoul Gorkündere. Valea Zemi porneşte din drumul Goreme – Ortahisar, înainte de muzeu şi  nu este neapărat impresionantă prin formaţiunile de stâncă, ci mai ales prin  faptul că este mai sălbatică, plină de vegetaţie şi pare destul de puţin umblată. Apoi, pentru parcurgerea cu un copil este şi interactivă, căci are şi câteva trepte şi un cablu şi bolovani de escaladat. 🙂

img_4560

img_4565

img_4585
Noi am parcurs cam jumătate din vale şi apoi am făcut dreapta şi am urcat pe platoul Gorkündere ca să ne întoarcem înapoi în Goreme.  Pe platou mai sunt câteva resturi de bisericuţe şi un drum de pe care te poţi bucura fără griji de priveliştea care te înconjoară la 360 de grade, sau căra uşor pe umeri copilul obosit:). Sunt multe variante de coborâre spre Goreme, inclusiv spre punctul din care am plecat dimineaţă pe Valea Zemi, dar noi am hotărât să coborâm pe la Goreme View Point, pentru că ne-a plăcut mult prima dată şi am vrut să revenim.

img_4655

img_4660

img_4663





3. Red and Rose Valleys (Güllüdere I şi II)

27 09 2016

Toată excursia în Cappadocia

A fost unul din cele mai frumoase trasee pe care le-am făcut în Cappadocia, impresionându-ne prin varietatea de culori ale stâncilor: roşu, roz, galben, alb, portocaliu, dar şi prin varietatea bisericuţelor vizitate. Documentația legată de aceste văi, precum şi semnalizările de la faţa locului sunt ambigue şi falsificate :), aşa că am încercat să fac o hartă şi o mică descriere a modului în care intri/ieşi de pe traseul pe care l-am făcut noi (cel cu albastru pe hartă). Cred că ne-am dus pe Güllüdere I/ Güllüdere  (Rose Valley) şi ne-am întors pe Güllüdere II/ Kizil Cukur (Red Valley) dar nu bag mâna în foc pentru asta. 🙂

harta-red-si-rose

Teoretic cel mai uşor este să porneşti din Cavusin şi atunci găseşti mai uşor traseul, dacă eşti atent ca la piatra indicatoare G 102 să o iei corect, nu cum arată săgeata măsluită.  Dar noi am luat-o de-a dreptul de la hotel, pentru că nu avea rost să mai pierdem timp să ajungem în Cavusin, şi părea şi mai scurt. Am traversat drumul Goreme – Cavusin, am mers prin zona de decolare a baloanelor  şi am coborât în valea mare care vine dinspre Cavusin (cam pe linia punctată cu roşu de pe hartă). Sunt o mulţime de săgeţi pe stânci spre Rose şi Red Valley, unele te duc prea în dreapta spre Valea Săbiilor (Kılıçlar Vadisi), altele prea în stânga spre Cavusin, esenţial este să te orientezi după cele mai din mijloc şi să ajungi la ghereta din valea mare (balonul roșu din poză).  GPS rocks! :).

img_4703

img_4715

img_4738

După ce am băut un suc de grefe au început dubiile, căci cei de la  ghereta unde se face suc de fructe  ne-au spus să continuăm pe valea mare (spre  Kucuk Kilise care apare pe hartă) că pe acolo e traseul. Pe de altă parte tot acolo era şi o piatră de marcaj (probabil G 103), dar nu mai ţin minte dacă era sau nu modificată şi săgeata spre Güllüdere  arăta corect spre  drumul ce porneşte în stânga pietrei cum te uiţi la ea, sau incorect pe valea mare. GPS-ul îi contrazicea şi el pe cei doi, aşa că nu am ascultat sfaturile şi am luat-o un pic pe vale spre Cavusin să vedem ce mai găsim. (GPS-ul arăta că intrarea pe traseu se afla un pic mai departe şi că pe la gheretă era ieşirea).

img_4718

privire de ansamblu asupra traseului

img_4735

indicatorul modificat

img_4739

Am găsit întâi indicatorul G 102 care iniţial arăta intrarea pe Güllüdere I, dar se vedea clar că fusese modificat şi acum arăta spre gheretă, iar un pic mai în faţă am găsit şi indicatorul G101 care arăta corect. Clar, intrarea era între cele două indicatoare, dar cineva, nu am înţeles de ce, a modificat indicatorul astfel încât să te duci pe valea mare… Ne-am gândit şi la faptul că cine ştie, s-o fi stricat traseul şi nu mai este accesibil dar am hotărât totuşi să încercăm. A fost cea mai bună decizie, că am făcut un minunat traseu circular, întorcându-ne fix pe drumul de lângă gheretă, pe unde ne spuseseră oamenii că nu e bine. 🙂

img_4804

Uc Hacli Kilise

img_4785

Uc Hacli Kilise

img_4836

Ayvali Kilise

img_4821

img_4840

După ce am găsit traseul corect am încercat să explorăm toate găurile şi tunelurile săpate în stâncă, căci prima parte este un loc deschis de decolare a baloanelor, „presărat” cu stânci care au fost modelate şi săpate în toate felurile. După ce ne-am plictisit am urmat după nişte indicatoare (săgeţi negru cu galben) drumul de pe valea care se îngusta şi am vizitat şi impresionanta bisericuţă Uc Hacli Kilise. Am continuat pe vale după indicatoare şi am mai ajuns la o bisericuţă săpată în stânca roşie, Ayvali Kilise, care din păcate era încuiată.

img_4850

20160502_151251

img_4866

img_4883

De aici traseul urcă în dreapta pe o pantă mai abruptă, ca să ajungă pe un platouaş pe care este un singur copac, vizibil din toate locurile înalte din zonă. Practic de aici au început să se etaleze în toată frumuseţea lor culorile şi formele stâncilor de la poalele muntelui Aktepe, de nu mai ştii unde să te uiţi prima dată. Am continuat după ceva semne şi după ureche, pe marginea mai dinspre munte a platouaşului, apoi am mai găsit o bisericuţă drăguţă, Hacli Kilisi, iar sub ea am avut surpriza să găsim o ceainărie unde puteai să bei suc proaspăt de portocale.

img_4878

Hacli Kilise

img_4904

Hacli Kilise

img_4933

Văile din Cappadocia sunt brăzdate de o mulţime de poteci care te duc de colo colo, pentru că oriunde este un loc cultivabil acesta este folosit, aşa că ai de multe ori posibilitatea să alegi dacă vrei să lungeşti sau să scurtezi un traseu. Şi de la ceainărie puteai să cobori direct spre Cavusin rapid dacă vroiai, dar noi am continuat în direcţia punctului de belvedere dintre Goreme şi Urgup, ca să ne mai bucurăm de stâncile roz, roşii şi galbene printre care mergea poteca stâncoasă. Poteca era destul de animată faţă de prima parte a traseului în care am întâlnit doar o persoană, probabil cu oamenii care veneau pe varianta scurtă de la punctul de belvedere unde se ajunge cu maşina pe drumul asfaltat. În ultima parte, înainte de a intra pe valea pe care am coborât, unde ajungea şi poteca de la view point, am mai explorat găurile din stânci şi am vizitat uimitoarea biserică Kolonlu Kilise, întrebându-ne cum a fost posibil să sapi aşa ceva în stâncă acum muuuult timp.

img_4928

img_4921

img_4939

img_4960

„Am văzut destule biserici şi am intrat în destule găuri” a concluzionat Mihaela după această biserică, aşa că am luat-o pe vale, unde poteca se transformase în drum şi am ajuns fix la gheretă, pe drumul pe care ni se spusese de dimineaţă că e închis. Chiar nu am înţeles de ce oamenii te trimiteau pe vale şi îţi spuneau că traseul pe care l-am făcut noi era închis (poate ca să te întorci înapoi la ei în speranţa că mai bei un suc?)… Drumul înapoi spre hotel îl ştiam bine de data asta şi l-am parcurs tot uitându-ne înapoi la copăcelul singuratic sub care am luat masa de prânz şi la stâncile divers colorate pe lângă care trecusem.

20160502_160728

Kolonlu Kilise

img_4993





2. Baloane, oraşe subterane, muzee în aer liber şi valea Ihlara

23 09 2016

Toată excursia în Cappadocia

Baloanele din Cappadocia

Cappadocia este cunoscută pentru zborurile cu balonul, se zice că degeaba ai fost aici dacă nu ai zburat cu balonul (la un preţ care variază de la 80-100 euro/pers în sus). Probabil că dacă vii o zi şi nu te plimbi pe nici o vale, această afirmaţie este adevărată, dar dacă te plimbi 3-4 zile pe văi, eu personal nu văd în zborul cu balonul decât o experienţă mai deosebită la un preţ prea mare, căci peisajele nu cred că sunt mult diferite. Dar nouă ne place întotdeauna să evităm cât putem chestiile la care se înghesuie toată lumea, aşa că suntem subiectivi. 🙂

20160508_055255_richtonehdr

20160508_060438_richtonehdr

img_4590

În fiecare dimineaţă cu vreme bună, la ora 5 începea să se audă de afară un zumzet înfundat, iar la ora 6 cerul era deja plin de baloane. Baloane, baloane, baloane… de toate culorile, unele mai jos, altele mai sus, unele mai mari, altele mai mici, unele abia decolând, altele aterizând. Iar pe străzi maşini şi microbuze care îşi „urmăresc” propriile baloane, ca să meargă să le recupereze de unde aterizează. Practic o adevărată industrie a zborului cu balonul care se pornea în fiecare dimineaţă. La câţi turişti am văzut în Goreme ne-am întrebat de fiecare dată de unde se strângeau atâţia oameni care se plimbau cu balonul în fiecare zi?

img_4507

img_4505

img_4525

Noi am şi stat la un hotel  din partea de nord a orăşelului Goreme, aproape de ieşirea spre Cavusin, vis a vis de micul platouaş de unde se lansează majoritatea baloanelor. Aşa că dimineaţa la ora 6 nu aveam altceva de făcut decât să ieşim în faţa hotelului sau să urcăm pe terasă ca să ne bucurăm din plin de spectacol.

Oraşele subterane

Solul moale al Cappadociei a facilitat construcţia unor case-peşteră, săpate în tuful vulcanic încă din anii 1300 î.Hr. Acestea s-au dezvoltat şi s-au extins de-a lungul secolelor din cauza armatelor invadatoare care au tot măturat Anatolia Centrală. Unele s-au transformat chiar în adevărate oraşe subterane extinse pe 7-8 nivele sub pământ, unde toţi locuitorii şi animalele din oraşul supra-teran se ascundeau din calea invadatorilor pentru perioade de la o săptămână la câteva luni. Au fost descoperite 36 astfel de oraşe în Cappadocia, cel mai mare fiind Kaymakli iar cel mai adânc fiind Derinkuyu. În 2014 a fost descoperit un alt oraş subteran la Nevsehir, care pare a fi mai mare decât toate celelalte, dar încă nu a fost deschis publicului.

Pentru că am avut parte de ceva ploaie în cursul vacanţei am reuşit să vizităm două astfel de oraşe subterane: Kaymakli (25 lire/persoană) şi Guzelyurt (5 lire/persoană).

img_5328

img_5334

img_5317

Ca să ajungem în Kaymakli am mers întâi până în Nevsehir, unde am traversat strada şi am luat de pe partea cealaltă un microbuz care mergea prin Kaymakly. Am ales să vizităm acest oraş subteran pentru că Derinkuyu este inclus în Green Tour pe care îl oferă agenţiile de turism şi am vrut să evităm o potenţială aglomeraţie. Este impresionant ce au reuşit să facă oamenii cu atâta timp în urmă: „camere” pentru familii – cu „paturi” săpate în stâncă gen cuşete de la tren şi „dulapuri” constând din mai multe găuri una lângă alta pe post de poliţe, grajduri pentru animale, camere de depozitare a alimentelor, fântâni pentru apă, hornuri înalte de 80 m pentru ventilaţie care veneau de la cel mai de jos nivel până la exterior, locuri speciale pentru gătit, „băi”, crame, locuri pentru prelucrarea cuprului şi chiar biserici. Toate aveau ieşire la o reţea de tuneluri înguste cât să aibă loc un om şi câteodată atât de joase încât trebuia să mergi mersul piticului. Din loc în loc erau blocuri rotunde de piatră care culisau şi blocau accesul invadatorilor la următoarea parte a oraşului. Se estimează că puteau locui aici în jur de 3500 de oameni.

img_5469

img_5487

img_5496

img_5519

Oraşul subteran de la Guzelyurt a fost un „bonus” adus de ploaia care ne-a prins când am fost în Ihlara. E mai mic, mai puţin cunoscut şi ca atare mult mai ieftin decât Kaymakly, cu un farmec aparte. Are o parte mică, în care accesul e gratuit, semnalizată destul de puţin vizibil cu un indicator şi partea principală, unde e şi casa de bilete, care are o porţiune interesantă în care cobori printr-o gaură într-un perete. Intrarea include şi vizitarea unei foste mănăstiri transformate în moschee.

Muzee în aer liber

img_5186

Lângă Goreme sunt două muzee în aer liber (Goreme Open Air Museum  şi Zelve Open Air Museum), în care, în schimbul sumei de cca. 20 lire/persoană, poţi vizita foste biserici săpate în stâncă ale căror picturi interioare sunt restaurate în mare parte. Nu am încercat să le vizităm pentru că erau mult prea aglomerate şi pentru că în plimbările pe văi am văzut destule bisericuţe încât să considerăm că nu se merită să ne călcăm în picioare pentru nişte picturi. Şi iar întrebare de baraj, de unde atâţia turişti dacă Goreme pare mai mult pustiu?

img_5548

Valea Ihlara

Valea Ihlara este la vreo 80 km de Goreme, la poalele muntelui Hasan Dagi (3253m). Am ajuns aici cu o maşină închiriată (125 lire închiriatul + 30 lire motorina), pentru că ne plictisisem de atâta ploaie în Goreme iar aici părea prognoza bună. Din păcate nu a fost, aşa că n-am reuşit decât să ne oprim cu maşina prin câteva puncte de belvedere de deasupra canionului săpat de râul Ihlara şi cam atât. Am avut surpriza că trebuie să plătim 20 lire/persoană ca să ne putem plimba prin canion, aşa că am renunţat, căci cu o ploaie torenţială care abia se oprise şi una care se pregătea să vină nu avea rost.

20160506_124406_richtonehdr

img_5458

Având în vedere că Green Tour costă cam 120 lire/persoană şi are incluse intrările la Derinkuyu şi pe Valea Ihlara, plus masa de prânz, pentru 2 persoane e mult mai rentabil aşa decât pe cont propriu, dacă nu ţii neapărat să petreci o noapte în Ihlara. Iar tour-ul am înţeles că este organizat cu microbuze de 15-16 locuri, deci ar trebui să fie rezonabil şi dpdv al aglomeraţiei.





1. Orăşele şi castele din Cappadocia

22 09 2016

Toată excursia în Cappadocia

Goreme

Ne aşteptam ca Goreme să fie un centru turistic aglomerat şi gălăgios, dar rămânem surprinşi când găsim un sătuc mic şi liniştit, parcă cu mai multe hoteluri decât case şi cu câteva supermarketuri cam prost aprovizionate. Restaurantele sunt aproape goale, vânzătorii de suveniruri stau plictisiţi la măsuţele lor, turiştii sunt neaşteptat de puţini şi par a fi din Orientul Mijlociu, vestici mai deloc.

img_4323

img_4699

20160429_145740

Partea veche a oraşului, cu căsuţele săpate în tuf vulcanic pare ireală, mai degrabă o scenă dintr-un film de animaţie decât un oraş adevărat. Iar de sus de la punctul de belvedere (Goreme Sunset Point) te copleşeşte „panorama” cu castelul din Uchisar care domină valea, muntele Erciyes (3.916m), văile colorate şi divers sculptate ale Cappadociei şi muntele roz Aktepe (1.350m).

img_4677

img_4296

20160429_173323_richtonehdr

Uchisar

Este un orăşel micuţ, cocoţat pe un deal, în care vin cei care vor să viziteze castelul sau să viziteze Valea Porumbeilor. Aici se ajunge cu  microbuzul care pleacă la fiecare oră spre Nevsehir, din autogara din Goreme (2 lire/pers pt. cca 5 km).

img_4374

20160430_122936

Microbuzul ne lasă la drumul mare, de unde mai mergem un pic pe jos ca să ajungem la castel (6.5lire/pers).  Castelul este de fapt o stâncă în care au fost săpate numeroase camere conectate între ele prin pasaje şi tuneluri închise cu uşi masive de piatră, iar silueta lui domină toată valea, căci se află în cel mai înalt punct din Cappadocia (1.400m). Din cauza eroziunii pot fi vizitate doar câteva camere, iar majoritatea camerelor de pe partea nordică a castelului sunt utilizate încă drept case pentru porumbei, ale căror excremente sunt folosite ca îngrășământ natural pentru viţa de vie şi livezile din zonă. Priveliştea de la castel este deosebită, cu văile frumos modelate ale Cappadociei ce se întind la poalele muntelui roz Aktepe (1.350m) şi cu muntele Erciyes (3.917m) cel veșnic înzăpezit în depărtare.

img_4326

20160430_130740

img_4372

Nevsehir

Este un orăşel normal, în care nu prea ai ce vizita şi ajungi cu acelaşi microbuz (3.5 lire/pers pt. cca 13 km) cu care ai mers şi în Uchisar. Dar aici este hub-ul de transport de unde poţi pleca în alte direcţii (oraşele subterane, valea Ihlara şi alte zone), iar dacă tot ajungi să schimbi microbuzul aici, poţi să profiţi să-ţi cumperi şi baclavale, rahat sau fructe, care în Goreme nu prea se găsesc, sau să schimbi bani la un curs mult mai convenabil decât în Goreme.

20160504_163738_richtonehdr

Urgup

Mai mare şi mai plin de viaţă decât Goreme, se spune că acesta este „tabăra de bază” pentru turiştii mai pretenţioşi, în timp ce Goreme este pentru cei cu rucsacul în spate. Se ajunge aici cu microbuzul (3 lire/pers pt. cca 8.5 km) care vine din oră în oră dinspre Avanos – Cavusin şi pe care îl iei din staţia aflată la intersecţia străzii principale din Goreme cu şoseaua care merge spre Goreme Open Air Museum.

20160507_150216_richtonehdr

20160507_142316_richtonehdr

Poţi să te plimbi pe la ruinele castelului, să vizitezi punctul de belvedere şi găseşti şi aici fructe, baclavale, rahat şi alte delicatese care în Goreme nu prea sunt. Este un punct numai bun pentru o plimbare într-o zi cu prognoze prea sumbre ca să te aventurezi pe o vale.

20160507_141109_richtonehdr

20160507_140208_richtonehdr