Partea a II a – Slemenova Spica şi canionul râului Soca

23 10 2015

Toată povestea aici

Al treilea traseu l-am făcut până pe vârful Slemenova Spica (1909m). Pentru acest traseu se pleacă din pasul Vrsic (1611m), aflat în nordul masivului Triglav, pe drumul Kranjska Gora – Bovec. Descrierea şi track-ul le-am găsit aici: http://www.slovenia-trips.com/eng/hiking-mountaineering/trip/985/Slemenova-spica. Cum urcam dinspre Kranjska Gora, am parcat maşina în curba cu numărul 23, pentru că era unul din puţinele locuri de parcare la umbră, şi în plus dacă parchezi fix în pas trebuie să plăteşti 3 euro. Ca o paranteză, ne-a displăcut faptul că în Slovenia cam totul (parcarea, camparea) se plăteşte şi nu ieftin. În Austria, Elveţia, Italia, Franţa nu era aşa… cel puţin în Elveţia unde aveau pasuri de peste 2000 de metri cu gheţari de jur împrejur cu o parcare imensă nu plăteai nimic, sau în pasurile din Dolomiţi , sau pe malurile lacurilor din Austria… şi mai şi puteai să dormi în multe locuri, în Franţa erau rulote cu rufe întinse la uscat chiar la drumul mare, neascunse, nenimic :-). Chiar ar fi interesant dacă s-o mai fi schimbat treaba în 6 ani…

un pic deasupra curbei 23

un pic deasupra curbei 23

Dar să revenim la traseu. Din parcare se vedea chiar şaua în care trebuia să urcăm, dar pentru că era foarte cald şi lumina prea puternică de poze, ne gândeam să urcăm doar până în şa şi apoi să coborâm înapoi. Dar în timp ce urcam observăm că în spatele nostru urca pe traseul ce venea direct din pas o familie de români. Am mai stat de vorbă cu ei până în şa şi am hotărât să mergem împreună până pe vârful Slemenova Spica. La decizia noastră a contribuit şi peisajul din şa, în spate având impresionantul munte Prisojnik (2547m) care ne îndemna să încercăm să ghicim pe unde merge traseul dificil de via ferrata care urcă pereţii acestuia până pe vârf, precum şi al doilea vârf ca înălţime din Slovenia, Škrlatica (2740m), iar în stânga noastră pereţii impresionanţi ai crestei Mojstrovka (2366m), străbătuţi şi aceştia de un traseu gen via ferrata grea care urcă până pe vârf.

Mojstrovska

Mojstrovska

Prisojnik, Skrlatica

Prisojnik, Skrlatica

După o pauză mai lungă am hotărât să mergem pe traseul clasic până pe Slemenova Spica, un traseu uşor, mai întâi o plimbare printre jnepeni şi zade şi apoi urcare uşoară dar susţinută până sus pe vârf. Chiar dacă are o diferenţă de nivel de cca. 600m e un traseu destul de lejer, fără nici o dificultate tehnică. Cred că poate fi făcut cu copii mai mari, care au mai mers pe munte. De fapt am şi văzut o mulţime de copii de diverse vârste pe traseu, unii pe jos, alţii în rucsaci, alţii pe cap. 🙂

traseul pe care am urcat spre varf

traseul pe care am urcat spre varf

Deşi urcăm pe o pantă înierbată destul de lină şi uşoară, în celelalte părţi vârful este mărginit de pereţi stâncoşi şi abrupţi, tipic Triglavului, chiar mai neaşteptat decât pe vârful Visevnik. Iar peisajul este incredibil, cu pereţii crestei Mojstrovka care se ridică impunători deasupra noastră. De fapt vârful acesta parcă este un balcon de unde poţi privi într-o parte vârfurile stâncoase ce fac un zid de netrecut spre pasul Vrsic şi în partea cealaltă văile largi care trec în Italia.

de pe varf... Mojstrovska intr-o parte

de pe varf… Mojstrovska intr-o parte

de pe varf... Italia in partea cealalta

de pe varf… Italia in partea cealalta

de pe varf... Masivul triglav cu vf Skrlatica

de pe varf… Masivul triglav cu vf Skrlatica

Pentru întoarcere traseul mai are o variantă care merge pe grohotişul de la baza pereţilor crestei Mojstrovka, dar pentru că vroiam să mai vedem şi un canion înainte de lăsarea întunericului, iar traseul pe grohotiş începea cu o urcare ce părea destul de susţinută şi nici nu ştiam de ce aveam să dăm pe la baza pereţilor, am ales să ne întoarcem pe unde am venit.

După ce am coborât de pe Slemenova Spica ne-am mai oprit un pic la câteva poze în pasul Vrsic şi apoi am început coborârea pe partea cealaltă spre Bovec, pentru a vedea canionul râului Soca. Drumul ce coboară pe partea aceasta a pasului este mult mai impresionant decât cel pe care am urcat, fiind efectiv cocoţat sus, pe versantul abrupt al muntelui. Te uiţi din maşină printre copaci şi vezi cât de mult este până jos, în fundul văii şi parcă nu îţi vine să crezi că a putut fi săpat un drum pe o pantă atât de abruptă. Din păcate este cam totul împădurit şi un singur loc de belvedere cu parcare şi băncuţe, pe care dacă îl ratezi, cum l-am ratat noi gândindu-ne că or mai fi, nu prea mai ai unde să opreşti ca să te poţi uita cum arată până jos şi să faci poze.

fata de pe stanca din pasul Vrsic

fata de pe stanca din pasul Vrsic

Râul Soca izvorăște de sub pasul Vrsic şi izvoarele sale pot fi vizitate pe un traseu amenajat ca via ferrata ce pleacă din Zadnja Trenta (cca 10 km din pasul Vrsic). El este cunoscut sub denumirea de „frumuseţea de smarald”, pentru că se spune că ar fi unul din puținele râuri din lume care îşi păstrează această culoare de smarald pe toată lungimea lui (138km). Un prieten din Slovenia ne-a zis chiar că apa lui este foarte curată şi deşi este un râu mare este ok să bei de oriunde din el apă… noi nu am am fost curioşi să încercăm. 🙂 Valea râului este foarte cunoscută pentru turele de rafting, aproape fiecare camping oferind posibilitatea achiziţionării acestui serviciu, dar şi pentru zborurile cu parapanta care se fac de pe dealurile ce îl mărginesc (am urcat şi noi într-un punct de decolare de lângă Tolmin (Kobala) şi am rămas suprinşi să vedem că şi pentru a zbura cu parapanta trebuie să plăteşti o taxă de decolare/aterizare).

IMG_2124_resize

Soca

Soca

Soca

Dar noi vrem să ajungem înainte de venirea nopţii la vreo 20 km de pas, ca să vizităm canionul pe care l-a săpat râul Soca lângă localitatea cu acelaşi nume, inspiraţi de pozele foarte frumoase de aici: http://www.slovenia-trips.com/eng/natural-sights/trip/945/Great-soca-gorge. Facem stânga spre valea Lepena, conform descrierii, traversăm râul Soca şi apoi parcăm în parcarea amenajată de lângă râu (gratuită, incredibil :-)). Ne plimbăm întâi pe partea canionului ce se întinde până la pod, într-adevăr frumos şi adânc, impresionant de adânc şi plin de peşti maari. Apoi ne ducem şi pe partea de după podul auto, unde o potecă te plimbă pe deasupra canionului până la un pod care îl traversează şi te scoate în drumul mare. Mihaela este impresionată de fiecare dată când ne ducem pe buza pereţilor, uitându-se cu ochii mari şi aproape un pic speriată cum curge apa jos la 15m sub noi, câteodată în cascade, câteodată în vâltori, cu un albastru turcoaz incredibil de frumos :-). Păcat că e târziu şi lumina nu e cea mai bună pentru pozat un canion întunecat, că locul este chiar deosebit.

IMG_2177_resizeIMG_2153_resize

IMG_2184_resizeIMG_2137_resize

Partea a III a 

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: