Partea I – Bled şi Visevnik

19 10 2015

Toată povestea aici

Primul traseu a fost unul uşor care porneşte de lângă campingul din Bled şi urcă pe dealurile Ojstrica şi Mala Osojnica (650 m). Nu este marcat, aşa că am folosit descrierea şi track-ul GPS de aici: http://www.slovenia-trips.com/eng/hiking-mountaineering/trip/878/Ojstrica-and-mala-osojnica . Pentru că are o diferenţă de nivel de numai 190 m l-am făcut toţi 3 pe jos, dar ne-a luat 3h faţă de 1h, cât este descris pe site :-). Traseul urcă numai prin pădure, nu e nimic deosebit la el, dar priveliştea de sus este superbă cu lacul Bled şi bisericuţa din mijlocul lui, castelul izolat pe o stâncă de pe malul lacului şi munţii Karavanke în fundal. Am urcat şi am coborât prin acelaşi loc, nu am fost pe traseul care urcă direct pe Mala Osojnica pentru că avea trepte, balustrade şi alte „accesorii” pe care am dorit să le evităm cu Mihaela după noi pe jos. După traseu Mihaela a cerut şi a obţinut o binemeritată baie în lacul Bled, a cărui apă era nesperat de caldă pentru un lac de munte. 🙂

lacul Bled

lacul Bled

la plaja la munte :-)

la plaja la munte 🙂

Al doilea traseu l-am făcut pe vârful Visevnik (2050m) din Parcul Naţional Triglav, cu inspiraţie şi track de aici: http://www.slovenia-trips.com/eng/hiking-mountaineering/trip/862/Visevnik. Ne-a luat ceva să ajungem la locul de unde porneşte traseul (complexul sportiv de la Rudno Polje) pentru că se pare că GPS-urile noastre ştiu că ne place să explorăm şi ne caută cele mai secundare drumuri posibile : -). Noi veneam dinspre lacul Bohinj şi GPS-ul ne-a băgat probabil pe cele mai înguste şi uitate drumege pe care le-a găsit. Dar a fost interesant să vedem cum arată Slovenia şi prin zonele neturistice – şi arată bine, noi suntem undeva la 10-20 de ani, sau chiar mai mult distanţă de ea.

in sus spre Visevnik

Pe o parte iarba …

Pe o parte stanca

… pe o parte stanca

SI peste tot munti

SI peste tot munti

Pentru traseul acesta am luat rucsacul să o cărăm pe Mihaela pentru că 670m diferenţă de nivel era prea mult pentru ea. A fost o alegere inspirată, pentru că traseul este doar o urcare continuă de cca. 1h30 -2h, întâi pe lângă pârtia de schi şi apoi pe versantul muntelui de-a dreptul, un fel de urcarea spre Vf. Bucşoiu de la noi. Când urcam aveam impresia că vom ajunge pe o culme lată şi înierbată ca cele din Baiului. Dar când am ajuns pe vârf peisajul s-a schimbat complet, căci tot masivul stâncos al Triglavului se întindea în faţa noastră. Veliki Draski (2243m), Mali Draski (2132m), chiar Triglavul (2864m) ascuns în nori, lăsând să se vadă doar cabana de la baza lui care strălucea în soare şi multe alte vârfuri stâncoase al căror nume nu îl ştiam. Un peisaj de vis la care nu ne aşteptam, cu pereţi stâncoşi, pante abrupte de grohotiş, turnuleţe de stâncă şi totul parcă incredibil de gri, cu doar câteva smocuri de iarbă pe alocuri… ne era dor de astfel de peisaje…

IMG_1861_resize

IMG_1887_resize

IMG_1867_resize

Triglavul ascuns in nori

Ce mi s-a părut interesant la masivul Triglav a fost faptul ca peisajul poate varia foarte mult de pe o parte pe alta a muntelui. Adică dacă dintr-o parte vezi pante înierbate, eventual cu câteva stânci, pe partea cealaltă a crestei ai toate şansele să găseşti pereţi abrupţi de stâncă ce coboară până în fundul văii. Aşa se întâmplă şi pe Visevnik, am ajuns pe vârf şi sus am rămas foarte surprinsă să văd pereţii de stâncă ce coborau în partea cealaltă. Mă întrebam pe unde merge traseul cel uşor spre şaua Srenjski, pe unde vroiam să coborâm, că de unde eram eu se vedeau doar pereţi de stâncă care se terminau într-o creastă îngustă. Dar după cum scria şi în descriere coborârea este uşoară, pe o potecă ce merge pe partea înierbată de pe partea sudică, doar în ultima parte înainte de şa trecând peste grohotişurile şi stâncile de pe partea nordică, nimic deosebit faţă de un traseu marcat mai stâncos din Făgăraş.

IMG_1928_resize

IMG_1896_resize

IMG_1926_resize

Din şaua Srjenski pleacă un traseu frumos şi greu care urcă pe vârfurile Mali Draski şi Veliki Draski, cu porţiuni asigurate, din care una o brână luungă şi expusă, probabil foarte frumoasă. Uuuf, peste câţiva ani… Dar noi o luăm pe o potecă pe grohotiş în jos şi ajungem în căldarea de sub vârf, unde o dăm jos pe Mihaela din rucsac pentru că urmau porţiuni uşoare de mers plat şi apoi coborâre. Fundul văii este format dintr-un platou carstic foarte interesant, găurit ca şvaiţerul, efectiv trebuind să te uiţi pe unde mergi să nu calci în vreo gaură. Iar caprele negre alergau în voie la ceas de seară pe aici. „Uite, Mihaela capre negre.” „Unde? Unde?” Nu înţelegeam de ce nu le vede că tot întreba unde sunt deşi ele trecuseră prin faţa noastră şi erau cocoţate pe versanţii din dreapta şi stânga. Dar am înțeles dilema printr-o nouă întrebare „Da astea sunt maro, de ce nu sunt negre?” 🙂

IMG_1930_resize

IMG_1960_resize

IMG_1955_resize

IMG_1962_resize

În ultima porţiune de coborâre pe lângă pârtii, un pic mai pietroasă, am urcat-o iar pe Mihaela în rucsac pentru că ne cam “grăbea” noaptea de la spate. Am ajuns la maşină după 2h30 de la plecarea de pe vârf, sub lumina lunii pline, bucuroşi şi mulţumiţi că am găsit un traseu atât de frumos din care am putut să vedem ceva din frumuseţea Triglavului.

Partea a II a 

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: