I.2. Partea III: Plimbări prin zona Kyanjin Gompa: spre Langhisha Kharkha şi pe vârful Tsergo Ri

7 03 2012

partea aIIa aici

toată povestea şi harta aici

e. Langhisha Kharkha (25.04.2011)

Văzând cum ningea în seara anterioară şi gândindu-ne şi la aclimatizarea insuficientă, hotărâm ca azi să mergem până la Langhisha Kharkha (4100m), iar ziua următoare să urcăm pe Tsergo Ri (4984m). Dar dimineaţa e din ce în ce mai frig şi noi ne urnim din ce în ce mai greu. În zona Khumbu ne-am tot străduit să ne trezim de dimineaţă şi să înfruntăm frigul, pentru a prinde vremea bună. Dar de data asta ne-am propus să fim mai relaxaţi şi să nu ne mai chinuim. Încercăm să ne trezim la 6 dar e prea frig, aşa că mai şadem în sacii de dormit şi nu ne încumetăm să scoatem nasul afară. Înainte să luăm micul dejun scoatem la uscat nişte rufe, dar acestea îngheaţă aproape instantaneu, deci nu ne grăbim să plecăm.

Plecăm un pic înainte de 8, când căldura soarelui începe să-şi facă simţită prezenţa şi să ne dezmorţească oasele. Iniţial ne gândeam să închiriem cort şi izoprene, să dormim la Langhisha, dar ninsorile şi frigul din fiecare seară, precum şi faptul că ar fi trebuit să cărăm mai multă greutate, ne fac să alegem doar o plimbare de o zi, dus-întors.

Poteca ce merge pe firul văii Langtang e bine definită şi marcată cu momâi. Trecem pe lângă heliport unde chiar aterizează un elicopter şi pe lângă o fostă pistă pentru avioane, studiem poteca pe care va trebui să o urmăm mâine pentru a ajunge pe Tsergo Ri, urcăm şi coborâm uşor, căci poteca ba merge pe malul nisipos al râului, ba se urcă pe versanţii din stânga (cum mergem) printre pietre şi arbuşti pitici.  Nici nu ne dăm seama cum zboară timpul, şi peste 1h30 vedem că am ajuns la cabanele de păstori de la Jatang (3930m) (de data asta cu acoperiş). Nu ştim exact cu ce se ocupă aceşti păstori, poate vin şi cu alte animale în timpul sezonului verde, căci acum iacii umblă liberi pe unde vor. Chiar cabanierul ne spuneau că au un iac, de fapt o nak dar că nu ştiu exact pe unde umblă momentan:).

De aici peisajele, oricum impresionante, devin şi mai frumoase, căci pe măsură ce înaintăm apar rând pe rând minunatele vârfuri Tenbathang (5702m), Langshisha Ri (6427m), Urkeinmang (6151m), Dorje Lakpa (6966m), Penthang Karpo Ri (6830m). Nu sunt aşa de înalte ca cele din zona Khumbu, dar sunt la fel de frumoase. Peste încă o oră şi ceva ajungem şi în păşunile Nubathang, care sunt pline de iaci ce pasc liniştiţi iarba uscată, unii cu puiuţi mici şi drăgălaşi care se zbenguie ce se zbenguie şi apoi se trântesc obosiţi în iarbă: http://www.youtube.com/watch?v=UdQjTVk_01Y . E tare frumos aici, numai noi, printre iaci şi vârfuri înalte.

Valea se îngustează din cauza morenei gheţarului Shalbachum, coborâtă mult în firul văii. Trecem morena fără probleme pe o potecă bine definită, căci la fel ca morena gheţarului Lirung, e de fapt capătul ce închide gheţarul şi are aspectul unui deal din pietre, nefiind accidentată şi „mişcătoare” ca morena gheţarului Khumbu pe care am traversat-o în excursia anterioară. Apoi, pe la ora 12 ajungem pe păşunile din Langhisha Kharkha, unde nu mai e nimeni în afară de noi, gheţarii veşnici şi iacii care pasc prin împrejurimi.


 


Adăpostul are ceva acoperiş acceptabil, dar e destul de mizerie înăuntru şi fără o salteluţă/izopren şi un material pe care să-l pui nu prea e fun de dormit. Este foarte frumoasă zona, aşa izolată oarecum între munţi, fără prea multe urme de civilizaţie şi aproape că ne pare rău că nu putem dormi aici. Ar fi drăguţ să mai explorăm zona, căci poteca pare să continue destul de mult spre graniţa cu Tibetul. Norii au început iar să se strângă pe vârfurile mai înalte, aşa că după ce mâncăm câte ceva o luăm înapoi pe unde am venit şi ajungem la cabană după vreo 3 ore şi un pic (timp în care se include şi noua pauză de admirat iacii din Nubathang). Am avut noroc azi, căci deşi s-a înnorat destul de devreme, precipitaţiile şi-au făcut apariţia după ora 17 şi în cantităţi mai mici.

Pentru că a doua zi vroiam să urcăm pe Tsergo Ri, am comandat o mulţime de momo ca să luăm la pachet şi am rugat-o pe cabanieră să ne lase şi micul dejun pregătit în sala de mese, ca să nu o mai trezim pe ea dimineaţa. Am cerut atât de multe momo, încât a mai chemat o vecină să o ajute la împachetat:). Deh ce să-i faci, astea erau cel mai uşor de cărat şi bune la gust şi reci.

f. Tsergo Ri (26.04.2011)

Găsim dimineaţă în sala de mese tonele de momo şi termosurile cu ceai, porridgeurile şi tot ce mai comandasem pentru ziua respectivă, aşezate şi acoperite frumos cu folie de aluminiu. Afară e iar foarte frig, aşa că plecăm abia pe la 7. Din excursia spre vârf nu e mare lucru de povestit. Căci nu faci altceva decât să urci, să urci, să urci cale de 1124m diferenţă de nivel pe un picior pe care îl vezi pe tot parcursul traseului. Vezi cum urci în serpentine strânse şi tot urci şi nu se mai termină, iar vârful parcă nu se mai apropie.:) Partea proastă e că pe drum nu prea sunt copaci/tufişuri şi dacă te taie ceva nu prea ai unde să te bagi ca să nu te vadă cei care urcă/coboară. Noroc că azi nu prea mai era nimeni în afară de noi.:)

Primul urcuş e cel mai greu psihologic, pentru că urcă pe serpentine strânse strânse de nu-ţi vine a crede, până aproape de  nişte adăposturi cu acoperiş puse fix pe culmea piciorului. De aici urcarea devine mai lejeră până la Yala Kharka, unde se găsesc iar nişte ruine de adăposturi. În continuare treaba devine un pic neclară, căci apare şi zăpada pe alocuri iar momâile se desluşesc destul de greu din grămezile de pietre. Dacă ar fi ceaţă n-ar fi chiar bine. Dar e încă destul de senin aşa că cu atenţie şi un pic de simţ de orientare ieşim de aici spre dreapta şi începem ultima urcare spre vârf. La început urcăm un pic abrupt pe un fel de grohotiş, iar apoi intrăm pe poteca bine bătută prin zăpadă de turiştii care fuseseră înaintea noastră. Poteca ocoleşte spre vârf un pic „prin spate-stânga”, pe nişte păşuni înzăpezite, căci accesul direct era destul de stâncos şi înzăpezit.

Pe măsură ce facem ultimii paşi pe zăpadă spre vârf, ghicim în jur peisaje deosebite, căci norii s-au grăbit şi s-au strâns cam devreme astăzi. La 11, când ajungem sus, suntem cu totul în ceaţă, singurul lucru pe care îl vedem fiind steguleţele ce flutură cu putere în bătaia vântului… Acest vânt care nu prea ne-a slăbit în nici una din zilele petrecute în Langtang… Dar acum nu e neapărat rău, căci din când în când mai împrăştie norii şi mai vedem câte ceva din gheţarii dinspre pasul Ganja sau căsuţele din Kyanjin Gompa care sunt mici, mici, jos, jos:). Dar Yala Peak, Kimshung şi Yansa Tsenji nu vor să se arate nici de data asta. Teoretic s-ar putea coborî dinspre vârf spre traseul pe care am mers ieri până la Langhisha Kharkha, dar un ghid ne-a zis că poteca are porţiuni acoperite cu zăpadă şi e periculoasă (asta nu însemna neapărat că avea dreptate, cel mai probabil vroia doar să ne sperie), iar vremea nu ne îndemna deloc să încercăm trasee necunoscute.

 

Vremea nu pare să se îndrepte, ba dimpotrivă, aşa că îi dăm la vale fugăriţi de ploaie (care ne-a şi prins de altfel în ultima parte) şi ajungem înapoi la cabană în 2h10. Seara devenim un pic melancolici şi ne pare chiar rău că trebuie să plecăm de aici, unde ne-am simţit ca acasă.

continuare

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: