I.2. Partea II: Plimbări prin zona Kyanjin Gompa: spre pasul Ganja şi pe valea Lirung

7 03 2012

 partea I aici

toată povestea şi harta aici

c. Plimbare spre pasul Ganja (23.04.2011)

 În planul de acasă ne propusesem ca azi să urcăm la punctul de belvedere Kyanjin Ri, dar ne gândim mai bine şi ne dăm seama că totuşi ar fi cam mult să urcăm la 4600m, aşa din prima, fără aclimatizare. Schimbăm planul şi  hotărâm să ne plimbăm un pic pe traseul ce duce spre pasul Ganja (5106m). Prin acest pas se poate face trecerea direct din Langtang în zona Helambu, dar traseul durează cam 3-4 zile şi nu are pe parcurs nici un fel de cabană sau punct de alimentare. În plus este probabil să fie necesari colţari/piolet/cordelină pentru trecerea pasului înzăpezit, iar poteca este destul de neclară şi prost marcată (adică cu momâi prea rare, căci marcaje nu există de nici un fel pe nicăieri în Nepal). Aşa zice ghidul cel puţin, nu ştim ce e exagerare şi ce e adevărat.

Plecăm pe la 7.30, traversăm râul Langtang pe singurul pod din zonă (indicat de cabanier) şi apoi prindem o potecă prin pădure, marcată cu momâi. Pădurea este ciudată, scoarţa copacilor în special, căci se cojeşte ca nişte pergamente şi îţi dă o senzaţie de vegetaţie de pe altă planetă. N-am mai văzut aşa ceva. Vremea este superbă, iar peisajele copleşitoare… Nu ne mai săturăm de privit. Filmuleţul este aici: http://www.youtube.com/watch?v=L1zo67LGmZU.

Peste vreo 2h30 suntem sus pe versantul pe care îl vedeam de la cabană şi ajungem pe păşunile  Ngegang (4000m), unde găsim adăposturile de piatră de care citisem. Acum acestea sunt nişte grămezi de piatră părăsite, semănând cu foste ruine, dar în timpul musonului aici urcă păstorii cu turmele de iaci. Aceştia îşi aduc cu ei până şi acoperişul. Cei care vor să urce în pasul Ganja trebuie teoretic să doarmă aici, pentru aclimatizare, dar şi pentru că următorul loc de cort este tocmai după pas, în adăposturile de piatră de la Keldang (4270m) (şi acestea doar nişte ziduri din pietre, fără acoperiş).

Noi continuăm pe poteca spre pas, dar ne dăm seama că nu prea are rost să urcăm doar ca să ne întoarcem de mai sus, mai ales că peisajul va fi cam acelaşi, aşa că ochim un vârfuleţ-gâlmă în stânga noastră şi hotărâm să mergem pe el. Pe la 11 ajungem în vârf, ca să ne dăm seama că acesta este doar un moţ de pe un picior ce urcă până sus, la peste 5000 m, nicidecum un vârf.:) Dinspre vârfurile cele mari se aud sunete de avalanşe… Probabil că nu e deloc sigur să treci pasul Ganja acum. Stăm un pic sus pentru ceva aclimatizare, dar e cam frig şi altitudinea îşi spune un pic cuvântul, aşa că o luăm destul de repede înapoi.

Pentru că e încă devreme, iar vremea pare să mai ţină cu noi cel puţin o perioadă, hotărâm să facem un detur şi pe la steguleţele de rugăciune din dreapta noastră, cum coboram. Admirăm peisajul care încet încet se acoperă de nori, prindem şi noi steguleţul nostru, ca vântul să-i poarte vorbele peste vârfurile cele înalte şi plecăm destul de repede, căci vântul devine turbat şi parcă taie în carne vie. Vremea care se strică rapid ne face să grăbim pasul, căci n-am vrea să ne prindă white-out-ul pe păşunile Ngegang, unde ne-am pierde cu uşurinţă printre atâtea pietre, tufişuri şi şanţuri. Începe să ne doară şi capul, dar nu ne mai dăm seama dacă de la vânt sau de la altitudine.  N-ar fi de mirare să fie de la altitudine, că deşi am vrut să nu urcăm prea mult, pe gâlma aia am ajuns până la 4400 m fără să ne dăm seama.

Când intrăm înapoi în pădure e mult mai bine şi chiar trebuie să dăm jos din haine, să nu transpirăm. Ne mai minunăm încă o dată de pergamente şi adunăm unele de pe jos spre amintire, iar în 1h40 după ce am plecat de la steguleţe ajungem înapoi la cabană, la fix, căci cum am ajuns s-a  pus iar ninsoarea de seară.

 Seara o petrecem în jurul sobei, distrându-ne cu nişte englezi glumeţi, cu cei ai cabanei şi cu un ghid poznaş care face glume pe seama japonezilor-trekkeri. Descoperim şi momo cu ton la 2,5 euro, yum yum.  Tonul fiind la conservă, era de încredere, aşa că am mai cerut şi următoarele zile. Oricum în zona asta nu am văzut meniuri cu carne, faţă de zona Everest unde aveau şi carne. Ghici de ce făceau străinii diaree:).

d. Pe lângă gheţarii de pe valea Lirung (24.04.2011)

Astăzi este ziua Sfintelor Paşti, aşa că dimineaţă întrebăm cabanierii dacă au ceva cu care am putea vopsi ouăle fierte cu roşu. Se gândesc ce se gândesc, se uită la tot felul de condimente pe care le aveau, dar nu era nici unul roşu. Ne roagă să aşteptăm un pic şi tanti pleacă pe deal, deasupra cabanei şi se apucă să culeagă ceva de pe jos. Ce a apucat-o ??? Vine bucuroasă cu nişte rădăcini, le pune la prăjit într-o tigaie şi apoi unge ouăle cu zeama roşie care s-a format. Şi uite-aşa avem ouă roşii într-un peisaj de vis, pe o faţă de masă ţesută din zăpadă proaspătă.:)

Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!

Pentru că de Paşte nu trebuie să munceşti prea mult, ne propunem o plimbare destul de scurtă (ziceam noi) până la gheţarul din Valea Lirung. Tiparul vremii se repetă şi e iar senin de dimineaţă, deşi aseară ningea de rupea. Plecăm pe la ora 9 pe poteca indicată de cabanier, pe valea râului Lirung. La un moment dat poteca urcă spre dreapta pentru a traversa un mic picior şi apoi ieşim în păşunile Tserpochi (4000-4100m), asemănătoare cu cele de la Ngegang (adică cu pietre, tufişuri şi şanţuri, numai bune să te pierzi unul de altul). Acestea se află la baza punctului de belvedere Kyanjin Ri, pe „partea cealaltă” faţă de sat. Teoretic se poate urca de la cabane la punctul de belvedere Kyanjin Ri şi apoi se poate coborî direct aici şi astfel se fac două trasee într-unul. Era o idee să ne întoarcem la cabane peste Kyanjin Ri, dar una din potecile vizibile trecea pe nişte limbi de zăpadă nu prea încurajatoare, iar alta părea să se piardă undeva în jurul unor stânci abrupte.

Gheţarul Kimshung arată foarte bine şi pentru că e abia 10, ne gândim că n-ar fi rău să mergem până pe buza morenei, să-l vedem şi mai de aproape.  Ajunşi pe morenă, observăm că aceasta este parcursă de o potecă destul de bine definită, pe care o urmăm şi o tot urmăm până ajungem destul de aproape de gheţar, la 4600m după afişajul GPS-ului. Fără să ne dăm seama, în jur de ora 12 ne trezim la aceeaşi altitudine la care se află şi punctul de belvedere Kyanjin Ri, deşi nu vroiam neapărat să facem asta. Poteca părea să continue şi mai sus, dar norii acoperiseră deja aproape toate vârfurile înalte şi coborau vertiginos spre noi, aşa că nu prea avea rost să mergem mai departe. Filmuleţul din zonă este aici: http://www.youtube.com/watch?v=RlwAt3TxL34.

Teoretic trebuia să fim cu ochii după frumoasele vârfuri Kimshung (6781m) şi Yansa Tsenji (6575m), dar din păcate acestea au intrat în ceaţă înainte să ajungem noi la ele şi aşa au rămas toată ziua. Desprinderea unui bloc de gheaţă de pe gheţarul Kimshung şi o avalanşă copleşitoare pe una din feţele lui Langtang Lirung ne fac inima să tresară pentru câteva clipe. Bine că aici jos suntem în siguranţă…

Înapoi în păşunile Tserpochi, ne hotărâm să nu ne mai întoarcem pe unde am venit, ci să o luăm pe buza morenei gheţarului Lirung. Deşi găsim o potecă destul de bine conturată, îmi tot vin în minte amintirile de anul trecut şi am emoţii că poate dăm de zone în care poteca de pe morena instabilă este surpată sau pe cale de surpare sub greutatea noastră. Posibilitatea de a ne prinde noaptea sau ceaţa pe aici nu este deloc încântătoare. La un moment dat pierdem un pic poteca şi dăm în râul ce se scurge din gheţarul Lirung, pe care nu-l putem traversa, dar urcăm mai sus prin boscheţi şi regăsim poteca marcată cu momâi, care traversează râul pe un pod. Ne liniştim când, după râu, găsim şi poteca de coborâre spre Kyanjin, căci la un moment dat poteca pe care mergeam noi o lua aşa de mult în dreapta încât aveam impresia că o să ne ducă înapoi în satul Langtang:).

În Nepal, distanţele şi relieful ni s-au părut destul de înşelătoare, fiind destul de riscant să te aventurezi în zone necunoscute dacă nu ai destul timp la dispoziţie până la căderea serii. Ai impresia că din punctul X ai ajunge în  punctul Y în 5 minute, dar te trezeşti că ai de trecut 5 văi şi 5 creste şi de fapt faci 3 ore şi eventual ajungi şi rupt de atâtea urcuşuri şi coborâşuri. Iar cursurile de apă, mai ales dacă vin dintr-un gheţar, sunt adevărate obstacole, câteodată de netrecut dacă nu dai de un pod.

La 1h30 după ce plecăm din păşunile Tserpochi ajungem înapoi în Kyanjin, încă o dată fix la timp încât să ne punem la adăpost de ninsoarea de la ora 15.  Cam aşa a nins în majoritatea serilor: http://www.youtube.com/watch?v=1gJd7iyPZ7A. Seara o petrecem admirând de la geamul cabanei copilaşii care se joacă pe afară în ninsoare, dându-se pe furtunele care alimentează cabanele cu apă curentă. În plus, mergem cu cabanierul la un lodge mai mare, de unde dăm telefoane acasă la preţul de 1,5euro/minut.

Mai stăm de vorbă cu cabanierul şi ne luăm la revedere, căci mâine el pleacă să ducă copii la şcoală. Vor merge cu calul până în Dunche  şi de acolo cu autobuzul către Kathmandu, unde sunt şcoli mai bune, pe care şi le permit datorită veniturilor obţinute cu lodge-ul. Poate că astfel, copiii copiilor lor vor avea şi alte jucării în afară de datul pe furtun…

continuare

Anunțuri

Acțiuni

Information

One response

8 03 2012
Diaconescu Radu

Dar oare chiar ar avea nevoie copiii copiilor de jucarii mai bune?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: