I.2. Partea I: Din Upper Renche spre Kyanjin Gompa

21 02 2012

toată povestea şi harta aici

a. upper Renche – Langtang (21.04.2011)

Ne trezim la 6 cu speranţa că avem să vedem ceva maimuţe, dar nu avem noroc. Pentru că grupurile cu ghid au prioritate la mai toate cabanele, noi primim micul dejun destul de târziu, deşi îl cerusem cu jumătate de oră mai devreme decât auzisem că îl ceruse grupul… Asta e cultura şi obişnuinţa n-ai ce-i face, ştiam oricum de anul trecut … căci ghizii vor mai veni şi altădată, iar noi cel mai probabil nu. Mai mult decât atât, ghizii şi porterii primesc mâncare gratuită (chiar şi cazare, în sala de mese) de la cabanieri pentru că le-au adus turişti. Nu contează că, de multe ori, noi facem consumaţie mai multă decât cei din grupuri organizate.

Plecăm pe la 8.20, cu rucsacul mai greu cu o roşie, pe care cabaniera ne-a rugat să o ducem fratelui ei din Kyanjin Gompa:). La Lama Hotel găsim o aglomeraţie de lodge-uri mari, aşa cum ne aşteptam şi ne bucurăm că nu am venit aici. Dar turişti sunt cam puţini şi majoritatea coboară… Noi eram convinşi că suntem în mijlocul sezonului, dar aflăm că suntem la sfârşit. Numai bine, asta înseamnă linişte, pace şi cazare uşor negociabilă.

Peisajele se schimbă, iar pădurea de arţar, cucută, stejar şi ferigi ne aduce aminte de pădurea primordială „Lost Valley of Dinosaurus” pe care am întâlnit-o anul trecut între Lukla şi Kharikhola. Numai că aici sunt şi mulţi copaci de rododendron înflorit, care se pare că se decolorează o dată cu altitudinea:). Dacă lângă Thulo Bahrku erau de un roşu aprins, de pe la Renche au dat-o spre roz, iar acuma au început să apară şi albi. Din când în când printre copaci îşi face apariţia şi frumosul vârf Lantang Lirung (7227m).

În două ore ajungem la Gumanchok (Riverside hotel) (2770m), unde facem o scurtă pauză pentru a ne plimba prin superba pădure de rododendroni înfloriţi care se află pe malul apei. Copaci de rododendron de mai multe culori se află unii lângă alţii, iar printre ai se găsesc şi tufe de lăcrămioare uriaşe… Pe măsură ce înaintăm spre izvoarele văii Langtang pădurea începe să se rărească, vârful Langtang Lirung se apropie din ce în ce mai mult, iar rododendronii de diverse nuanţe de roz şi alb ne  înconjoară din toate părţile.  Din loc în loc mai găsim şi cactuşi şi ferigi uriaşe. După încă o oră suntem la Ghora Tabela (3000m), unde rododendronii au luat-o complet razna şi au invadat poiana cea mare cu culorile lor. Filmuleţul poate fi văzut aici:  http://www.youtube.com/watch?v=2KwdUOWRN2Y.

Facem o pauză de  vreo două ore pentru o gustoasă masă de prânz şi pentru admirarea împrejurimilor, iar pe la ora 14 ne continuăm drumul în sus pe vale, după ce ne înregistrăm la check-point-ul de intrare în Parcul Naţional Langtang. Pădurea devine din ce în ce mai rară, iar frumoşii copaci de rododendron înfloriţi dispar şi ei încet încet. După Thangshyap (3200m)  valea glaciară a râului Langtang se prezintă în toată măreţia ei, iar copacii cam dispar pentru următoarele zile. Poteca merge pe curbă de nivel, pe deasupra râului, printre terase cu grâu, orz şi cartofi. Seamănă cu zona Khumbu, dar ne dă o senzaţie de zonă mai sălbatică şi mai puţin umblată.

Înainte de Langtang sunt tot felul de lodgeuri-fantomă care au acelaşi nume cu lodgeurile faimoase din Langtang şi ai căror proprietari trag de tine să te opreşti la ei, ceea ce e cam neplăcut. Pe seară îşi fac apariţia şi vânturile tăioase specifice acestor zone, care ne fac să mărim paşii. Totuşi încercăm să nu ne grăbim prea tare, căci suntem deja la 3400m şi nu vrem să ne ia durerile de cap. Înainte de sat, permisele de parc naţional şi paşapoartele ne mai sunt controlate încă o dată la un check point.

Ne oprim la prima cabană, Peaceful Lodge Langtang, pe care ne-o recomandaseră cei de la  cabana din Renche şi negociem cazarea la 1,5 euro/camera. Până aici am făcut 3 ore din Ghora Tabela, dar nu ne-am grăbit absolut deloc, ba dimpotrivă. Seara ne-o petrecem în sala de mese, uitându-ne la televizor împreună cu toţi cei ai casei şi câţiva vecini, aşa cum se întâmpla şi la noi la ţară când numai 1-2 persoane din sat aveau televizor.

Una peste alta, până acum valea Langtang parcă ne place mai mult decât zona Khumbu, ca atmosferă mai caldă şi lodge-uri mai puţin comerciale, dar şi ca peisaje, mai variate şi cu o tentă mai mare de sălbăticie. Este adevărat că în Khumbu peisajele au fost mult mai impresionante şi mai măreţe … dar aici e altceva… Sau poate pur şi simplu am avut noi noroc să nimerim la lodgeuri mai mici, de familie şi în extrasezon…

b. Langtang – Kyanjin Gompa (22.04.2011)

Astăzi se preconizează o zi scurtă, cu numai 2-3 ore de trekking până în Kyanjin Gompa (3860m). Dar seara dormită în Langtang este obligatorie pentru acomodarea cu altitudinea şi evitarea problemelor. Langtang este un sat mare, în adevăratul sens al cuvântului, cu locuitori permanenţi, faţă de restul aşezărilor de pe vale, unde doar cabanierii stau permanent. Avem toată ziua înainte, aşa că petrecem vreo oră vizitând satul cu case tradiţionale din piatră, cu acoperişuri în stil tibetan şi cu ferestre sculptate în lemn. Aici e şi o fabrică de brânză unde teoretic găseşti brânză (tip emmentaller), dar nouă ne spusese cineva cum că era închisă. Minciunică clasică, cum aveam să constatăm ulterior, ca să luăm de la el, nu de la fabrică. Numai că noi n-am mai luat deloc.

Drumul până în Kyanjin Gompa ne transpune parcă în vastele platouri tibetane, cu valea largă şi aridă împodobită cu mani walls, chorten-uri şi steguleţe de rugăciune budiste şi populată cu câteva sate adunate (Mundu, Sindum, Yamphu)  şi cu turme de iaci ieşite la păscut. În faţă se vede Tsergo Ri, care pare mai fioros decât este, precum şi frumoasele vârfuri de peste 6000m ce închid valea… Nu ne grăbim deloc, în ciuda vânturile care nu întârzie să ne ia în primire şi astăzi. Ajungem în Kyanjin Gompa peste aproape 4 ore, o dată cu primii fulgi de nea care încep să cadă din norii care s-au strâns fără să ne dăm seama deasupra noastră. Şi uite aşa în două zile am trecut de la +31 la ninsoare.:)

Un nepalez îmbrăcat cam jerpelit, care părea şi băut, ne abordează şi ne întreabă unde mergem. Sătui de abordările din ziua anterioară şi convinşi fiind că o să încerce să ne convingă să mergem la lodgeul lui, îi spunem scurt că avem deja recomandare la  Sherpa Hotel şi dăm să plecăm ca să „scăpăm”. „Ah, păi e lodge-ul meu!” ne spune el uimit, parcă nevenindu-i să creadă că tocmai la el veneam, iar faţa i se deschide într-un zâmbet plin de căldură. Şi n-a încercat să ne păcălească, lodge-ul chiar era cel căutat, recomandat tot de cabanierii din Renche… un lodge mic, de familie, aşa cum vroiam noi.

Cazarea o obţinem gratuit pentru că aveam să stăm mai multe nopţi, iar preţurile la mâncare sunt ok, aşa că hotărâm să rămânem aici. Atât în zona Khumbu – Jiri, cât şi aici, am negociat de cele mai multe ori preţul la camere. La prima vedere s-ar putea spune că suntem zgârciţi pentru că ne bucurăm la 1-2 euro câştigaţi pe noapte. Dar dacă tragem linie la sfârşit, economisim cel puţin cheltuiala cu viza unuia dintre noi. Şi faţă de alţi turişti străini care mâncau trei lulele trei surcele, noi făceam întotdeauna consumaţie sănătoasă la cabane şi lăsam mulţi bani proprietarilor. Aceştia câştigau cu siguranţă mai mult din ce le lăsam noi, decât din ce le lăsau cei care nu negociau camerele dar mâncau doar un porridge. Cred că a fost echitabil pentru toată lumea.:)

Atât nenică, cât şi cabaniera, sora lui, s-au dovedit a fi nişte oameni foarte de treabă şi primitori, care ne-au făcut să ne simţim efectiv ca acasă în cele 5 zile cât am stat aici. Probabil că celelalte cabane mari din Kyanjin au sala de mese şi camerele mai izolate şi mai călduroase, dar căldura sufletească întâlnită aici nu cred că se găseşte aşa uşor în altă parte. Nenică, cu zâmbetul său poznaş de neuitat este un om deosebit, deşi seara se mai duce şi el ca omul la câte o duşcă. De la duşcă nu venea decât şi mai vesel şi mai pus pe şotii şi glumiţe, nicidecum violent sau morocănos. Ne-a părut rău că ne-am lăsat pradă prejudecăţilor şi că prima dată l-am judecat după cum arăta şi după cum se comportaseră cei de dinaintea lui… Dar cum zicea cineva, prejudecăţile nu-s întotdeauna rele, căci uneori ne fac viaţa mai uşoară, că nu  mai trebuie să gândim:))).

Afară ninge liniştit … şi-n micul godin arde focul … iar noi ne delectăm cu bunătăţile gătite de cabanieri, garnisite cu minunatul „fresh chili” făcut din roşia pe care le-o aduseserăm de la sora lor din Renche.:) Pfuai, şi-acum când îmi reamintesc îmi lasă gura apă.:D. Şi asta la preţuri decente având în vedere altitudinea şi condiţiile. De exemplu dal bhat-ul, care e „all you can eat”, adică poţi să mai ceri oricât vrei şi poţi să mănânci, era 3,5 euro, o supă groasă de legume proaspete şi tăiţei de casă (sherpa stew) era 2,45 euro, o plăcintă cu mere 2,55 euro şi un ceai negru sub 50 de cenţi.

Noaptea începem să ne închidem sacii şi să băgăm şi medicamentele şi bateriile înăuntru, căci temperatura scade aproape de 1-2 grade.

 continuare

Anunțuri

Acțiuni

Information

One response

5 03 2012
badge®

Interesantă poveste!
Am admirat Lantang Lirung și alte culmi himalayene de la Nagarkot, dar îmi închipui doar ce spectaculoase sunt când ești acolo, sus.
Am ajuns pe blog pentru informații despre Trascău și am ajuns să citesc despre Himalaya. Bravo! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: