Franţa : două pasuri „surori” şi o via ferrata cu conotaţie istorică şi privelişte spre Ecrins

28 06 2011

Vineri, 18 iulie 2008
Distanţa parcursă cu maşina ~ 50 km

Via ferrata Mines du Grand Clot
Localizare în Alpi: Alpii Occidentali – Grupa Alpilor Dauphine – Masivul Ecrins
Punct de plecare: Franţa – Regiunea Provence Alpes Cote d’Azur – Departamentul Haute Alpes – Localitatea Les Freaux (lângă La Grave)
Grad: D
Durata traseului pentru noi: 3h30 pe Via Ferrata, 3h30 coborârea

Harta zilei:

Ziua anterioară am parcurs două interesante trasee de via ferrata în Aussois, după care am ieşit de pe valea Maurienne şi am luat-o spre staţiunea Valloire şi pasul Galibier prin pasul Telegrafului. Noaptea am dormit într-o parcare între Valloire şi pasul Galibier.

Dimineaţa ne cam lălăim, căci vârfurile cele înalte sunt acoperite de nori şi nu prea am vrea să trecem prin cele două pasuri prin ceaţă. Pe la 10 însă ne hotărâm să plecăm, pentru că vremea nu părea să se îmbunătăţească simţitor în curând. Francezii ne impresionează iar prin drumul lor lat şi cu serpentine largi, care urcă la 2645m în pasul Galibier. Ne place şi faptul că pasurile franceze sunt tranzitate mai puţin decât cele din Elveţia şi sunt mult mai liniştite, deşi ele fac parte din Route des Grandes Alpes.

Route des Grandes Alpes este un drum turistic asfaltat ce traversează Alpii Francezi între Lacul Geneva şi Riviera franceză, trecând prin unele din cele mai înalte pasuri alpine din Franţa. A fost inaugurat în 1937, are 684 km şi traversează 16 pasuri, din care 6  depăşesc altitudinea de 2000 m (Col du Lautaret – 2058 m; Col de Vars – 2109 m; Col de la Cayolle – 2326 m; Col d’Izoard – 2360 m; Col du Galibier – 2645 m; Col de l’Iseran – 2770 m). Inspiraţie pentru biciclişti;).

 

Stăm un pic în pas şi tremurăm de frig, alături de mulţi biciclişti îmbrăcaţi cam sumar pentru vremea de afară. Pentru că Alpii Dauphine, în care intrăm de acum încolo, se sfiiesc să se arate prea mult, continuăm drumul coborând spre pasul Lautaret (2058m). Am botezat aceste două pasuri „pasurile surori”, căci între ele nu există nici o vale care să le despartă, cum ar fi normal, ci pur şi simplu cobori  sau urci de la unul la altul, funcţie de direcţia din care vii. Prin parcările de pe marginea drumului vedem multe rulote care dormeau acolo peste noapte, una chiar cu rufe întinse la uscat în faţa geamului, aşa că nu mai avem nici o grijă unde vom dormi diseară.:) 

 Pentru că nici din pasul Lautaret nu se vede mare brânză coborâm spre valea Romanche. Trecem prin faimoasa staţiune La Grave (de care cineva se plângea că ce staţiune de schi e aia cu un singur telescaun:D) şi ne oprim la poalele peretelui Le Grand Clot, unde începe traseul de via ferrata pe care ni-l propusesem (e un panou de semnalizare). Vroiam să parcurgem acest traseu deoarece ne încântase descrierea lui: „Maiestuos situat în faţa gheţarilor Giros, Tabuchet, Meije şi Rateau, fără a avea dificultăţi importante, dar lung, traseul de via ferrata ne transpune într-o călătorie în timp. Vom descoperi vechile mine de plumb, a căror istorie este prezentată pe câteva panouri de-a lungul traseului. Ieşirea în platoul Emparis şi păşunile sale, peste drum de La Meije, vor încânta pe iubitorii muntelui.”

Ne echipăm şi pe la ora 13 intrăm în traseu, nu înainte de a verifica încă o dată că avem frontalele la noi, căci aveam să ne întoarcem la maşină peste 6-7 ore. Aflăm că plumbul a fost exploatat aici încă din 1807, când locuitorii escaladau peretele pentru a extrage minereul pe care îl vindeau olarilor ca şi colorant. Ulterior au fost dezvoltate şi exploatări la scară mai mare dar, deoarece filoanele de zăcământ se aflau pe înălţime în perete, accesul era foarte dificil. Au fost tăiate mai multe poteci în perete, echipate apoi cu cablu, a fost instalată o scară de 200m aproape verticală şi chiar un lift, din care acum a mai rămas un puţ de 50 m. Exploatările s-au întins în perete pe o înălţime de 400 m. Cu toate acestea, nici una din companiile miniere care au încercat nu a obţinut randamentul aşteptat, astfel încât mina a fost închisă în 1925.

În primii 200 de metri diferenţă de nivel traseul de via ferrata parcurge zona fostei exploatări de plumb. Astfel, trecem prin tuneluri şi pe lângă grilaje ce încuie galeriile fostei mine, iar treptele cam ruginite ne dau ceva emoţii, deşi sunt solide. După asta traseul continuă tot în sus pe perete, pe praguri şi brâne înierbate. Din când în când  întâlnim şi porţiuni  de perete cu expunere sub picioare, dar ele  sunt relativ scurte, şi nu fac decât să dea mai multă „savoare”. Ultima parte devine potecă normală şi urcă prin iarbă în platoul Emparis (2150m).

Sus pe platou vremea este superbă, iar La Meije şi-a scos şi el capul din nori. După ce ne dezechipăm ne aşezăm în iarba mare şi stăm, şi stăm şi tot privim la vecinul de peste drum, şi n-am mai pleca de aici niciodată… Ecrins este parc naţional şi grupează unele din cele mai înalte vârfuri din Franţa, cu excepţia celor din masivul Mont Blanc : la Barre des Ecrins (4102m), la Meije (3983m) şi le Mont Pelvoux (3932m).

Dar e târziu şi mai avem cale lungă, aşa că o luăm prin iarbă spre est, până ne întâlnim cu poteca GR 54, pe care o urmăm până în sătucul Chazelet. De unde am ieşit de pe traseul de via ferrata nu e neapărat foarte mult de mers până în sat, dar împrejurimile sunt atât de frumoase încât mai mult stăm şi ne uităm în jur decât mergem. Este adevărat ceea ce scria în descriere că „platoul Emparis şi păşunile sale, peste drum de La Meije, vor încânta pe iubitorii muntelui”. Iarna aici sunt şi pârtii de schi, o variantă pentru cei pe care nu-i ţine să se dea prin la Grave.:)

Dar ce sunt aceste GR, că şi noi ne-am întrebat de multe ori? Grande Randonnée (GR) este o reţea de poteci de lungă distanţă ce străbat Europa, cele mai multe aflându-se în Franţa (cca. 60.000 km), Belgia, Olanda şi Spania. Multe din aceste poteci fac parte din cele 11 itinerarii foarte lungi de  traversare per pedes a Europei. Ar fi o treabă să mergi pe jos din Spania tocmai până în Finlanda sau până în Grecia, nu?:)

GR 54, din care am făcut şi noi bucăţica până în Chazelet, face turul masivului Ecrins în 9 zile, atingând altitudini de 2700m.

Din sat urmăm indicatoarele spre bătrâna capelă Notre Dame de Bon Repos şi  de acolo coborâm în drum (sătucul Les Fréaux) pe o potecă ce traversează fâneţele de la baza pereţilor ce mărginesc valea râului Romanche. În Chazelet se poate ajunge şi cu maşina/bicicleta – aviz celor care vor să vadă un peisaj superb fără să urce pe traseul de via ferrata.

Ne întoarcem în pasul Lautaret, unde vroiam să dormim, dar lumina apusului este superbă şi norii sunt mai împrăştiaţi, aşa că mai urcăm o dată până în pasul Galibier, să ne bucurăm de peisajele pe care nu le-am văzut dimineaţă.

Ne stabilim într-una din parcările dintre cele două pasuri şi nemaiavând pâine (în zona asta din Franţa cam totul se închide la ora 18, aşa că atenţie la provizii) punem la fiert nişte paste. Afară bate un vânt şi e un frig de nu ne vine a crede şi ni se pare că pastele durează o veşnicie. Cum terminăm ne aruncăm la căldură în sacii de dormit… Ah ce frumos e în vacanţă!:)

Următoarele două zile aveam să facem plimbări prin zona văii Durance şi prin pasurile Izoard şi Agnel. În plus aveam să facem galerie la Turul Franţei şi să vizităm comuna aflată la cea mai mare altitudine din Europa. Într-una din seri aveam să dormim la ieşirea dintr-un sătuc şi în cealaltă lângă pasul Agnel.

Pentru celelalte zile ale excursiei click aici

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: