Franţa : de la vârfuri înzăpezite la deşert şi iar la vârfuri înzăpezite

28 06 2011

19 – 20 iulie 2008
Distanţa parcursă cu maşina ~ 168 km

Localizare: Regiunea Provence Alpes-Cote d’Azur – Departamentul  Haute Alpes

Harta :

Ziua anterioară am traversat frumoasele pasuri „surori” Galibier şi Lautaret şi am parcurs via ferrata Mines du Grand Clot, admirând peisajul frumos al masivului Ecrins. Seara am dormit într-o parcare bătută de vânturi dintre pasurile Galibier şi Lautaret.

Pentru că astăzi trebuie musai să ne refacem proviziile de mâncare şi de motorină, mai admirăm un pic impresionatele creste înzăpezite ale masivului Ecrins în lumina dimineţii şi apoi coborâm înapoi spre pasul Lautaret. De aici o luăm spre Briancon, oraşul fortăreaţă ce se află la intersecţia a cinci văi :  Durance, Guisane, Clarée, Ayes et Cerveyrette, la o altitudine de peste 1300m. Este weekend, iar drumurile sunt destul de pline aşa că ne oprim la un supermarket şi la o benzinărie din afara oraşului, lăsând vizitarea fortăreţei pentru  altă dată.

După ce ne liniştim că nu vom muri de foame:), mergem să vizităm staţiunea Ailefroide, cunoscută ca „ one of the most beautiful natural climbing spots in Europe”. Situată la poalele masivului Ecrins, Ailefroide este un loc foarte liniştit, practic o pădure prin care vezi corturi răzleţe (acolo se află cel mai vast spaţiu natural de campare din Europa). Zona este înconjurată de pereţi de granit pe care se mişcă puncte colorate. Tinerii, bătrânii şi chiar copiii care mişună prin zonă sunt toţi echipaţi pentru căţărare, de aproape că ne vine să ne simţim prost aşa neechipaţi:).

Ne plimbăm un pic prin zonă şi apoi coborâm în valea râului Durance, pe care o urmăm până la Mont-Dauphin. Valea este largă şi frumoasă, delimitată de o parte şi de alta de dealurile domoale ce preced Alpii Cotici şi Alpii Dauphine, iar pe apele ei turcoaz vedem din când în când grupuri de caiace la rafting.

Deşi noi am trecut desul de în viteză, zona este bogată în sate tradiţionale frumos conservate, biserici-monument cu fresce superbe, forturi vechi, unele chiar înscrise în Patrimoniul UNESCO, trasee montane diverse, atât pentru părinţi cu copii, cât şi pentru alpinişti versaţi, precum şi „minuni naturale” ca fântâna Réotier, Les Demoiselles Coiffées, le Glacier Blanc. Oricum ai veni, cu piciorul, cu maşina, cu barca,  cu bicicleta sau cu echipament de căţărare şi gheţar, nu ai nici o şansă să te plictiseşti în zonă, nici dacă ai 5 ani, nici dacă ai 80.:)

La Mont-Dauphin (fort înscris în Patrimoniul UNESCO) facem stânga spre Guillestre, deoarece vroiam să ajungem în pasul Izoard. Împrejurimile ne surprind iarăşi în mod plăcut, căci aflăm că până la Chateau Queyras drumul îşi va face loc prin tunelurile săpate pe unul din malurile cheilor râului Guil, chei care reprezintă şi poarta de intrare în Parcul Natural Regional Queyras.
 

Ieşim de pe firul văii în păşunile de la Arvieux şi urcăm spre pasul Izoard. Văzusem noi ceva poze cu pasul, căci aşa ne şi hotărâsem să urcăm aici cu maşina, dar la faţa locului rămânem fără cuvinte…

După ce cu 1-2 ore mai devreme vedeam vârfuri înzăpezite, creste stâncoase şi văi largi înverzite, acum ne aflăm într-un adevărat deşert la 2361m… Sau mai degrabă pe Lună ? Până n-am văzut pozele de pe Google Earth care ne-au şi adus aici, nu ne-am imaginat că în Europa ar putea exista aşa ceva… Am stat ceva prin zonă, şi înainte de pas şi în pas, şi am urcat şi pe una din potecile ce pleacă din pas, ca să vedem ce e „dincolo” de creastă.

Aproape că nu ne mai venea să plecăm de frumos ce era, dar era cam devreme să ne oprim să dormim aici. Aşa că ne-am întors în valea râului Guil şi am continuat până la Chateau Queyras, de unde am părăsit iar valea Guil-ului îndreptându-ne spre Molines en Queyras. Am fi vrut să urcăm până în pasul Agnel (2744m), aflat pe graniţa dintre Franţa şi Italia, dar ne-am trezit că drumul era blocat pentru că a doua zi avea să treacă pe acolo „Le Tour de France”. Ar fi păcat să plecăm şi să ratăm pasul, al treilea ca înălţime din Europa dintre pasurile traversate de drumuri, aşa că hotărâm să „pierdem” o zi pe aici, că până la urmă nici Turul Franţei nu-l vezi oricând. Dormim liniştiţi într-o parcare de pe lângă sătucul Pierre-Grosse, căci datorită evenimentului de a doua zi erau şi alţii care făceau acelaşi lucru.

*

În Queyras se spune că sunt 300 zile cu soare pe an, dar se pare că noi am nimerit fix într-una din celelalte 65:), căci de dimineaţă vârfurile munţilor sunt ascunse de nori, iar în sat burează. Cu toate acestea găsim o forfotă plăcută a localnicilor, turiştilor, poliţiştilor, vânzătorilor ambulanţi şi a organizatorilor de la Turul Franţei. Şi auzim romanţe franţuzeşti care răzbat de prin geamurile deschise ale caselor tipice de piatră. Ne bucurăm de atmosfera inegalabil… franţuzească:).

Dar iată, apare Turul! Întâi diverse maşini ale sponsorilor, cu muzică la maxim şi mascote care dansează pe maşină şi aruncă diverse materiale promoţionale privitorilor care ne-am înşirat de-a lungul drumului îngust. Şi trece una, şi trec două, şi trec nouă. E frumos, atmosferă de petrecere cu muzica maşinilor şi aplauzele spectatorilor, dar totuşi, unde sunt bicicliştii?

Peste vreo 30 – 45 min apare şi primul pluton de 4 biciclişti fruntaşi. Aplauze, încurajări, bucurie generală, dar trec repede ca şi când nici n-ar fi fost. Peste încă 30 – 40 min în care trec maşinile cu echipele de suport şi alte câteva reclame, apare şi masa celorlalţi biciclişti. Iar aplauze, bucurie, vuvuzele. Şi apoi iar convoi de maşini pentru suport şi pentru reclame. Drăguţ Turul Franţei, păcat însă că la el participă de 3-4 ori mai multe maşini decât biciclete… Nu la mult timp după ce se termină „distracţia” începe şi ploaia, aşa că ne retragem în maşină şi aşteptăm să treacă, ca să putem vizita Saint Veran, aflat la câţiva kilometri depărtare.

La 2042 m, în masivul Beauregard, Saint Veran este comuna locuită care se află la cea mai mare altitudine din Europa. Stilul tradiţional al caselor a fost foarte bine conservat, ca în mai toate satele din zona Haute Durance şi Haute Maurienne de altfel. Satul este foarte liniştit, deoarece maşinile turiştilor se lasă în parcarea de la intrare (contra unei sume de 2 euro), iar localnicii nu circulă aşa mult cu maşina prin sat. Printre reprize sporadice de ploaie reuşim să ne plimbăm pe străduţele înguste, să admirăm casele din piatră şi cadranele solare pictate pe ele, unele datând chiar din secolul XIX.

În Queyras „ţara soarelui”, unde soarele străluceşte 300 de zile pe an (cicăă!:)) şi unde locuitorii îşi organizau altădată viaţa în funcţie de lumina zilei, cadranele solare erau mijlocul cel mai sigur de a arăta timpul în vremurile de demult. De la simple desene cu orele zilei şi un ac indicator a cărui umbră se mişcă în funcţie de lumina soarelui, acestea au evoluat în adevărate opere de artă, desene colorate cu diverse motive (păsări exotice, flori, vulturi – pasărea solară prin excelenţă), însoţite adeseori de citate cu tentă religioasă sau morală.

Aproape de înserare plecăm spre pasul Agnel, căci Turul Franţei se dusese de mult şi pasul era iar deschis. Admirăm de sus, de pe graniţa dintre Franţa şi Italia lumina soarelui la apus şi pereţii lui Monte Viso şi apoi ne culcăm într-o parcare de sub pas pe care o ochiserăm în timp ce urcam.

Ziua următoare aveam să parcurgem două trasee de via ferrata ca să recuperăm cele două zile fără activitate şi apoi, sătui de Turul Franţei care urma să blocheze chiar drumurile pe care trebuia să mergem noi, aveam să pornim înspre mare. Seara aveam să dormim în pasul Cayolle, în care „francezii ne-au arătat că pot”:).

Pentru celelalte zile ale excursiei click aici

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: