Austria şi Italia: crâmpeie de plimbare şi reconfigurarea forţată a traseului

28 06 2011

Duminică – Marţi, 13 – 15 iulie 2008

Harta zilei Postalm (de când am ieşit de pe autostradă) :

Harta zilei Innsbruck – intrare pe autostradă în It.:

Anul acesta ne-am mişcat mai repejor decât în 2007 şi am reuşit să părăsim Bucureştiul sâmbătă înainte de amiază. Având deja experienţa unei excursii cu maşina prin Europa, acum eram dotaţi cu un portbagaj de maşină, ca să nu ne mai înghesuim noaptea printre bagaje, precum şi cu un GPS care să ne ajute la o mai bună orientare. Nici mâncare n-am mai luat în cantităţi industriale, ci doar strictul necesar pentru primele 2-3 zile şi câteva conserve (sarmale, tocăniţă) şi paste. Nu vroiam să repetăm experienţa de anul trecut când la un moment dat ni s-a acrit de conserve şi dulciuri cărate din România şi ne-am întors cu multe înapoi acasă. Până la urmă preţurile de afară la mâncare nu sunt cu mult mai mari decât cele de la noi (excepţie carnea). Seara am dormit înainte de vama de la Nădlac. Aveam atâta spaţiu faţă de anul trecut, încât ne era frică să nu ne pierdem unul de altul în cursul nopţii:D. Clar portbagajul de deasupra şi-a făcut toţii banii:).

 După o zi întreagă de condus printre reprizele de ploaie, duminică seară ieşim de pe autostrada austriacă A1 la Steyermühl şi o luăm pe valea râului Traun spre Postalm, unde vroiam să parcurgem luni primul traseu de klettersteig din această vacanţă. Drumul ne poartă pe lângă orăşelul Gmunden şi apoi pe unul din malurile lacului Traun. La ora înserării zona este foarte liniştită, aşa că ne oprim într-una din parcările de pe malul lacului să ne relaxăm un pic şi să admirăm peisajul. Lacul este atât de mare (cca. 24.5 km pătraţi) încât nu i se văd toate marginile, iar pe partea opusă drumului este mărginit de pereţii de stâncă ai munţilor Traunstein, ale căror vârfuri se pierd în ceaţă.

Lacul Traun se află în districtul lacurilor Salzkammergut, una din cele mai populare regiuni turistice din Austria, care reuneşte părţi ale provinciilor  Salzburg (7%), Upper Austria (80%) şi Styria (13%),  cu o cultură aparte şi cu o tradiţie milenară în producerea şi comercializarea sării. În acest district se mai află o mulţime de alte lacuri ca Fuschl, Mondsee (unde este biserica la care Fräulein Maria din filmul Sunetul Muzicii s-a transformat în Frau von Trapp), Attersee, Wolfgang, Hallstatt, Grundel şi altele mai micuţe, iar croazierele pe acestea reprezintă una dintre cele mai populare atracţii. Se mai găsesc aici oraşe tipice austriece, izvoare termale, castele medievale, centre pentru producere ceramicii, gheţarul Dachstein, cascada Traun şi iarna staţiuni de schi ca Schladming. Cu această ocazie am aflat şi că oraşul Hallstatt, de pe malul lacului cu acelaşi nume, face parte din siturile UNESCO – World Cultural Heritage. Cred că ar fi foarte fain de plimbat prin zonă cu bicicleta.

La Bad Ischl părăsim valea râului Traun, care ne-ar duce la lacul Hallstatt, unde am fost şi anul trecut şi o luăm spre localitatea Strobl, de pe malul lacului Wolfgang. De acolo urmăm un drum secundar prin pădure spre Postalm Arena (o zonă de păşune de 42 km pătraţi  aflată pe un platou la 1300 m înălţime, care iarna se transformă în zonă de schi), unde vroiam să parcurgem a doua zi Postalm Klettersteig (D). Se apropia seara şi cochetam cu ideea de a ne opri undeva într-o parcare de pe marginea drumului pentru somn, dar parcă prea era în pădure şi nu era nimeni pe acolo, aşa că ne era cam teamă să nu ne trezim cu cine ştie cine pe cap că n-avem voie. Nehotărâţi ca de obicei decidem să mergem să vedem cam pe unde e intrarea pe traseul de klettersteig şi cum arată.

Astfel descoperim că pentru a intra în Postalm Arena fie cu maşina, fie pe jos, trebuie să plătim o taxă de acces. Asta nu prea ne convine, mai ales pentru că vremea nu dădea semne de îmbunătăţire până a doua zi. Într-un final urcăm sus în platou unde nu vedem nimic din cauza norilor, coborâm în partea opusă spre Abtenau şi ne culcăm în prima parcare de pe autostrada spre Salzburg (A10), lăsând traseul pentru altă dată.

Luni ne mai plimbăm prin Salzburg printre reprizele de ploaie şi pentru că prognoza meteo pentru următoarele zile arată ploi peste ploi în toată zona Alpilor, cu excepţia Alpilor francezi, hotărâm să schimbăm planul la 360 de grade şi să plecăm în Franţa. Seara dormim în parcarea deja cunoscută de anul trecut de lângă Innsbruck.

Marţi dimineaţa mai verificăm încă o dată prognoza meteo, care însă spunea acelaşi lucru – seara începe potopul şi ţine câteva zile, aşa că după un mic tur prin Intersportul din Innsbruck pentru completarea echipamentului pornim spre pasul Brenner, pe unde aveam să trecem în Italia. Hotărâm să mergem pe drumul naţional, pe lângă autostradă şi pe lângă podul Europa (Europabrucke). Nu facem asta de zgârciţi:)  (pe autostradă şi pod ar fi trebuit să plătim nişte taxe suplimentare), ci pentru că vrem să vizităm satele austriece din zonă.

În plus, facem şi un detur pe valea Stubai, până în capătul ei la Mutterberger-alm, de unde se vede frumosul gheţar Stubai şi instalaţiile pe cablu care te urcă iarna la pârtiile de schi. Ne-a plăcut foarte mult zona, cu peisaje frumoase şi multe case austriece pitoreşti.

În Italia ne lăsăm pe mâna GPS-ului să ne ducă spre Col du Mont Cenis, pe unde aveam să intrăm în Franţa. Drăguţul de el se vede că a început să ne cunoască, căci în loc să ne ducă spre Bolzano pe drumul lat de pe valea Isarco, s-a gândit să ne bage pe drumul îngust ce urcă în pasul Pennes (2211m) şi apoi coboară spre Bolzano pe îngusta vale Sarentino. Ne-am prins destul de devreme de „trăznaia” GPS-ului, da am zis „de ce să nu mai vedem încă un pas frumos?”:).

Începe iar distracţia de anul trecut cu drumurile înguste, numai că de data asta e rândul lui Laviniu să trăiască senzaţiile unui începător la volan, pe serpentinele cam înguste pentru două maşini. Din fericire nu e prea mare circulaţia, aşa că se poate „antrena” liniştit. În pas facem o pauză pentru a admira priveliştile frumoase de jur împrejur, salutăm Dolomiţii care se văd în depărtare şi mai aruncăm o ultimă privire spre Alpii austrieci care ne-au gonit cu vremea proastă (aveam să aflăm ulterior că ştiau ei ce ştiau🙂 ).

Şi coborârea pe valea Sarentino este frumoasă. Spre final drumul şerpuieşte suspendat pe una din marginile canionului adânc al râului şi trece prin tuneluri săpate în blocurile de stâncă, printre viile ce împânzesc marginile văii şi case şi ruine de cetăţi cocoţate pe maluri.

De la Bolzano intrăm pe austostrada spre Trento, care merge printre viile de pe frumoasa vale Adige. Aceasta este străjuită de pereţi calcaroşi în care au fost săpate castele, iar din când în când pereţii se mai deschid arătându-ne vederii câteva din crestele impresionanţilor Dolomiţi. După Trento peisajul se domoleşte încet încet şi intrăm în câmpie, aşa că-i dăm mers întins spre Torino. Dormim într-o parcare de pe autostradă, cu puţin înainte să trebuiască să ieşim spre pasul Mont Cenis. (autostrada continuă printr-un tunel şi întră în Franţa la Modane Fourneaux, prea la sud faţă de unde vroiam noi să ajungem).

Ziua  următoare aveam să ne delectăm cu frumuseţea pasurilor franceze Mont Cenis şi Iseran (cel mai înalt pas din Europa parcurs de un drum auto), să ne bucurăm şi stresăm deopotrivă de expunerea traseului de via ferrata Roc du Trovière şi să admirăm deosebitele căsuţe de piatră din valea Haute Maurienne. Seara aveam să dormim într-o parcare împădurită de pe valea Haute Maurienne, între Termignon şi Sollières.

Pentru celelalte zile ale excursiei click aici

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: