II.6. Cum NU se zboară din Lukla când e vreme proastă

9 03 2011

povestirile anterioare

16-18.10.2010

Prima dimineaţă în Lukla

Ne trezim cu muzica picăturilor de ploaie ce cad des pe pervaz. E ceaţă şi abia se văd cabanele de peste stradă, d-apăi pista de aterizare şi munţii. Deşi avem un feeling că nu vom zbura azi ne pregătim totuşi rucsacii, luăm micul dejun şi ne ducem pe la aeroport să vedem cum stau lucrurile. Suntem relaxaţi, căci credeam noi, dacă nu se zboară azi se va zbura mâine şi noi, având deja bilet, vom avea prioritate la zbor… 

Ne mai foim prin aeroport, mâncăm câte ceva de la bakery-ul de peste drum şi ne mai plimbăm prin Lukla printre reprizele de ploaie torenţială. Când începe iar să plouă serios ne retragem în sala de mese a cabanei şi aşteptăm să treacă timpul. La un moment dat apare cabanierul care ne spune senin că dacă vrem să zburăm a doua zi trebuie să plătim încă vreo 50 euro de persoană ca să ne pună la altă companie, căci la Agni unde aveam noi bilet nu mai sunt locuri. Cum adică?? Nu prea înţelegem cum vine treaba căci nu ştie să ne explice, încercăm să dăm de Rishi, dar cartela de mobil pe care ne-o cumpărase nu are semnal nici măcar aici (după ce că n-a avut aproape deloc nici pe vale, deşi el ne spusese că are acoperire în 80% din zone), ne cam inflamăm şi ne punem cu ochii pe biroul companiei Agni care era fix peste drum de cabană şi deschidea tocmai la ora 14-15. Cum adică, dacă mâine e vreme bună să nu zburăm?? Între timp apare şi Cristina plină de o veselie enervantă în condiţiile de faţă şi rămâne total debusolată când vede că o primim aşa inflamaţi şi o anunţăm că s-ar putea să nu zboare nici ea mâine:)). Ce-a urmat de-aici încolo a fost distracţie  maximă.

Câteva informaţii necesare pentru a înţelege cele ce urmează: În momentul în care am fost noi în Nepal, la Lukla zburau cam 3 companii aeriene: Agni, Sita şi Tara (mai avea şi Nepal Airlines ceva curse dar destul de rare şi „unreliable”). Sita avea un singur avion funcţional dar puţini clienţi – avusese 2 avioane, dar cât am fost noi pe munte, unul s-a şifonat puţin de parapetul din capătul pistei de aterizare şi era parcat pe aeroport. Tara avea vreo 4-5 avioane şi clienţi pe măsură, iar Agni avea mulţi clienţi şi numai două avioane – avusese 4 dar unul se prăbuşise în august, iar unul era la sol cu probleme tehnice. Astfel, avioanele fiecărei companii făceau în fiecare zi cu vreme bună drumuri dus-întors între Kathmandu şi Lukla, care durau cam 1h-1h30 per total. Avioanele Agni, fiind doar două, veneau împreună cam la fiecare 1h30 şi zburau turiştii din Lukla spre Kathmandu. Între 10 şi 12 mai aveau şi ceva pauză, căci mai aveau şi alte zone în care trebuiau să zboare cu aceleaşi două avioane, aşa că până la prânz nu prea puteau să zboare mai mult de 6 avioane Agni, asta în cel mai bun caz. Avioanele Tara în schimb, fiind mai multe şi cam cu acelaşi număr de clienţi ca Agni, reuşeau să-şi cam zboare majoritatea clienţilor până în prânz.

La Agni, şi probabil şi la toate celelalte companii puteai să alegi din 3 variante de bilete: dus- întors cu date fixe, doar dus sau doar întors cu dată fixă, sau minunatul „open-ticket” care avea fixă data de plecare şi variabilă data de întoarcere. La prima vedere „open ticket” pare varianta cea mai ok, căci poţi să te întorci când vrei, după spusele agenţiilor care vând aceste bilete. De fapt, cu open ticket, când vrei să te întorci eşti pus pe o listă de aşteptare şi dacă sunt locuri în vre-un avion în ziua respectivă te urci, iar dacă nu, aştepţi până când vor fi locuri libere la un avion al companiei respective. Dacă e vreme bună, probabil că vei găsi vre-un loc în vre-un avion. Dar dacă e vreme proastă şi se anulează zborurile, cu acest bilet vei fi pus întotdeauna la coada listei, prioritate având cei cu date fixe, chiar dacă au venit la două zile după tine. În fiecare seară a zilei în care nu s-a zburat trebuie să te duci la biroul companiei la care ai bilet şi să te „lupţi” pentru a obţine un loc într-unul din primele avioane după cele care îi zboară pe cei cu bilete cu date fixe.

Am fost la biroul firmei Agni unde se adunaseră oameni cu jumate de oră înainte de deschidere. Majoritatea erau ca noi, turişti independenţi, cărora agenţii din Kathmandu le vânduseră „open ticket” la Agni. La noi pot spune că lucrurile stau parfum faţă de aici… Modul în care aranjează oamenii în avioane şi confirmă zborurile o ştiu numai ei şi dacă eşti un vestic relaxat care nu vrea să piardă „happy hour-ul” de la barul din Lukla ai toate şansele să nu mai zbori niciodată, sau să te sui într-un elicopter în schimbul a 300 de euro ca să prinzi zborul internaţional. Noi şi nişte sloveni, estici căliţi de viaţa post-comunistă:), am stat fix pe capul şi în sufletul lor ca să nu facă mişmăşii, şi cu toate astea am văzut cum îi băgau pe unii şi alţii sub nasul nostru dar nu prea aveam ce face căci nu aveam cum să demonstrăm nimic… Ne trecuseră nervii şi acum ne distram… În Nepal deviza de bază este „Take it easy”… la un moment dat, cândva, vei ajunge şi unde ai treabă, chiar dacă prea târziu:)… După vreo două ore de stat pe acolo am reuşit să intrăm pe liste în zborul nr. 9 din ziua următoare… Era, ce-i drept, primul zbor al „open ticketzilor”. Agni avea pentru duminică vreo 12 zboruri.

A doua dimineaţă în Lukla

Duminică au zburat doar vreo 3-4 avioane  până s-a stricat iar vremea… Ni se părea incredibil. Ne-am coalizat la aeroport cu slovenii, care erau în aceeaşi situaţie ca noi şi ne-am mutat la altă cabană, sperând că respectivul cabanier avea să ne ajute cumva să ne pună într-un zbor mai devreme… dar şi el a reuşit tot în zborurile 9-10 din cele 19 planificate pentru luni… Oricum era „bine”, căci eram clar în faţa tuturor celorlalţi cu „open ticket”. Seara o petrecem cu slovenii şi cu nişte polonezi, făcând planuri de ardere a cabanelor din Lukla în cazul în care nici a doua zi nu aveam să zburăm:)). Noaptea a fost un mini-cutremur.

A treia dimineaţă în Lukla

Dimineaţa de luni ne întâmpină în sfârşit cu soare şi cer senin, aşa că devenim cu toţii super optimişti… Deşi zborurile noastre trebuiau să fie undeva în jur de ora 15-16 ne înfiinţăm la aeroport pe la 9 împreună cu slovenii. Ne mai învârtim pe capul celor de la Agni, care deja cred că se enervează când ne văd iar şi iar după fundul lor:D … slovenii reuşesc să-şi găsească loc în zborurile 5-6 şi noi în 7-8 (fără şpagă, doar cu insistenţe să ne zboare şi pe noi… acolo totul e flexibil şi modificabil, doar ei ştiu cum fac de merge sistemul) … Vremea e bună, se zboară la greu, iar aeroportul se goleşte încet încet de oameni. Pe la 12 le facem cu mâna slovenilor, bucuroşi că după 1h-1h30 avioanele care i-au dus pe ei se vor întoarce şi după noi…

La ora 14 suntem printre puţinii oameni care au  mai rămas pe aeroport şi se uită neputincioşi şi trişti în ceaţa care a acoperit iar totul şi care pare să nu se mai ridice. După avioanele slovenilor n-a mai venit nimic… şi nici n-o să mai vină la cum e vremea. Pentru că vremea se anunţa tot variabilă pentru următoarele zile şi pe lista de aşteptare erau oricum din ce în ce mai mulţi oameni din zilele în care nu s-a zburat prea mult, ne dăm seama că şansele de a zbura din Lukla în timp util, fără a da sute de euro în plus, sunt foarte mici. Probabil că diseară la biroul Agni, se vor aduna peste 25 de zboruri de făcut pentru ziua de marţi… Ar mai fi de adăugat că în timpul în care am stat prin aeroport ni s-au făcut tot felul de oferte de a zbura cu elicopterul, preţul variind de la biletul de avion + 40 euro, până la 350 euro de persoană.

Ştiam încă de dimineaţă ce aveam de făcut dacă nu am fi zburat. Ne scoatem bocancii, beţele, reorganizăm rucsacii şi o pornim la vale spre Surkhe pe o bureală măruntă. În Kathmandu aveam să ne recuperăm banii pe biletul de avion pentru întoarcere, mai puţin 10% pentru că nu s-a putut zbura din cauza vremii proaste:D. Pe un german din aeroport îl impresionează atât de mult „curajul” nostru de a porni pe jos încât, după ce încearcă inutil să ne convingă să nu facem asta, ne dă cadou o hartă cu zona Lukla – Jiri, căci noi nu aveam:). Cristina nu prea avea chef să vină cu noi, ea tot mai spera. Când a văzut însă că un polonez care dăduse cel puţin 150 euro pentru un elicopter a fost lăsat pe afară, în elicopterul respectiv fiind urcată o altă persoană, care probabil plătise mai mult, s-a hotărât brusc să vină cu noi pe jos.

For the German guy who, on 18 October 2010, in Lukla airport, tried  without success to convince us to wait another day for the plane, and don’t go on foot to Jiri: we want to thank you for the National Geographic map for the region Lukla – Jiri, which you gave us. If, by any chance you arrive to read this, please give us a sign, we would like to be in contact with you again.:)

continuare

Anunțuri

Acțiuni

Information

2 responses

22 03 2011
Laurentiu

Mda, eu am stat 5 zile pana am prins un zbor inapoi. Desi aveam data fixa de intoarcere vremea era prea rea pt. a zbura. Cat pe ce sa luam elicopterul, care era 500 dolari de persoana…
Pana la urma s-a facut frumos si am putut zbura in zborul 3 sau 4. Atunci cea mai mare companie si cu cele mai multe avioane era Yeti. Acuma din ce spuneti voi se pare ca nu mai exista.

24 03 2011
Irina si Laviniu

Oho, pai in 5 zile mai bine te duceai pe jos, ca era muult mai interesant 🙂

Fostul Yeti este de fapt Tara de acum, cine stie cum s-o mai chema dupa vre-un an doi 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: