II.4. Sub puterea altitudinii – Partea I: Chukhung – Gorak Shep prin Kongma La

29 12 2010

povestirile anterioare

a. Kongma La, un pas care impune respect (6.10.2010)

Ne aşteaptă una din cele mai grele zile, aşa că ne trezim la 4.20 pentru a putea pleca foarte devreme. Afară este un ger de crapă pietrele şi ceva nori acoperă vârfurile. În sala de mese suntem noi şi doi francezi care vroiau să prindă răsăritul de pe Chukhung Ri şi ne străduim cu toţii să facem cât mai puţin zgomot ca să nu trezim porterii care dormeau. La mai toate cabanele porterii şi ghizii dorm în general pe banchetele din sălile de mese şi mănâncă la bucătărie, împreună cu cabanierii.


Plecăm un pic înainte de 6, sperând că norii aveau să fie împrăştiaţi de razele soarelui care se pregătea să răsară. Pietrele râului sunt îngheţate, cum au fost în fiecare din ultimele două dimineţi, astfel că a trebuit să ne întoarcem un pic din drum ca să-l traversăm pe podişca pe care am mers şi spre Chukhung Ri.  Poteca ce merge din Chukhung spre Kongma La (5535m) este bine definită şi ne bucurăm că am găsit-o şi că n-a trebuit să ne întoarcem până în aşezarea acum aproape părăsită Bibre, ca să urcăm de acolo.

Poteca merge pe curbă de nivel, uşor ascendent şi traversează vreo 2-3 fire de apă, unde trebuie să facem ceva echilibristică pe pietrele îngheţate. Mi-e frig şi mi-e greu să respir, căci aerul îngheţat nu se înţelege prea bine cu răceala pe care o am de câteva zile. Nici apă nu prea pot să beau că e prea rece pentru gâtul veşnic inflamat în ultima săptămână. Mă gândesc dacă n-ar fi fost o idee mai bună să fi luat un termos mic în locul filtrului de apă pe care oricum l-am cărat cam degeaba… Şi mă întreb inevitabil dacă în starea astea voi reuşi să trec pasul… Noroc cu peisajul incredibil care mai atenuează aceste slăbiciuni umane.:)

La un moment dat se bifurcă mai multe poteci, probabil făcute de iacii aduşi la păscut, căci în zonă erau şi câteva adăposturi din pietre. Ştim în ce direcţie trebuie să mergem, aşa că găsim repede poteca cea bună, iar în cca 2h15 ne întâlnim cu poteca ce urca direct din Dingboche prin Bibre, pe valea Niyang Khola. Ne tragem un pic sufletul oxigenat inadecvat:D şi continuăm apoi spre pas pe o potecă bine vizibilă şi marcată pe alocuri cu momâi. După încă vreo 45 de minute de urcuş pe partea estică a văii lui Niyang Khola, ajungem la capătul văii, în zona în care se pun taberele de bază pentru vârful Kongma (5820m). Acum nu e nici ţipenie de om pe aici. Ne oprim  cam o oră să ronţăim câte ceva şi să mai respirăm.:)

De aici era să greşim poteca, căci cu ochii după capre negre himalayene o luaserăm pe o potecă ce făcea dreapta, probabil spre vârful Kongma. Din fericire însă am observat la timp momâia care ne arăta că poteca corectă urca de fapt în stânga (spre vest). Până în următoarea căldare a urmat o urcare interminabilă printre bolovani, pe care am trecut-o stabilindu-mi target-uri „urc fără să mă opresc până la bolovanul ăla şi acolo stau un minut şi respir”. Altfel îmi venea să mă trântesc pe pietrele alea:)))). Şi nu pot spune nici că era rucsacul extrem de greu, nici că eram eu super obosită, ci pur şi simplu altitudinea şi lipsa oxigenului mă terminau efectiv cum făceam câţiva paşi la deal. Nici Laviniu n-o ducea cu mult mai bine, dar el măcar avea scuza rucsacului mai greu.

După vreo 50 de minute se termină în sfârşit panta şi hotărâm să luăm o nouă pauză de energizare şi recuperare:). Peisajul este incredibil cu Ama Dablam, Amphu Lapcha şi Lhotse – Nuptse strălucind în soare… Iar astăzi suntem aici numai noi trei ca să ne bucurăm de aceste frumuseţi… E tare bine când stăm aşa la soare, parcă nici n-am mai fi la altitudine… Dar următoarele pante, banale am putea spune, ne taie iar răsuflarea în drum spre ultima căldare dinainte de Kongma La.

Credeam că nu mai e mult, dar când ajungem în căldare vedem că pasul e undeva departeeee şi până la el mai avem de traversat căldarea largă şi de urcat o porţiune abruptă şi pietroasă… Lacurile, gheţarii, grohotişul, vârfurile înzăpezite şi liniştea aproape primordială dau un farmec aparte peisajului, dar noi nu prea mai avem energia necesară pentru a scoate aparatul şi a face poze. Acum când îmi aduc aminte, mă gândesc ce ne-a fost aşa de greu, că doar traseul era relativ banal, cam ca o urcare de la cascada Ialomiţei la Omu. Însă combinaţia altitudine şi rucsac mare poate avea efecte nebănuite:).

După aproape 8 ore de la plecarea din Chukhung ajungem în final în pas. Recunosc că am stat cu sufletul la gură până să ajung sus, căci în ghid scria că la coborâre este cel mai nasol. Înainte de pas poteca era oarecum expusă (sau era altitudinea care amplifica totul) şi mă gândeam că cine ştie ce o fi pe partea cealaltă. Când am ajuns sus însă m-am liniştit imediat, căci arăta mult mai bine la coborâre decât poteca pe care urcaserăm. Ne-am bucurat de peisaj, am făcut poze, am prins steguleţe, am îngheţat:D şi pe la ora 14 am început coborârea, căci era destul de târziu. Filmuleţul făcut din pas este aici: http://www.youtube.com/watch?v=9FOQz1FrgR0

După cum zicea şi în ghid, nu am coborât direct spre micul lac, ci am urmat o potecă pe partea dreaptă (era bine vizibilă din pas). Am mers printre blocuri de piatră ca în Retezat, ghidându-ne după momâi, iar ultima parte până la morena gheţarului am coborât pe un grohotiş care era bulevard faţă de grohotişurile de prin Crai. Coborârea a durat vreo două ore, în care a fost inclusă şi o scurtă pauză de masă, căci eram aproape terminaţi de foame. Râd unii de noi că am făcut excursie culinară, dar ce era să facem căci cartofii, orezul şi pastele se digerau repede şi peste 2-3 ore stomacul  începea să ceară de mâncare şi  energia ne părăsea…


Deşi eram foarte obosiţi când am ajuns la baza morenei gheţarului Khumbu, ne relaxaserăm, căci în carte scria că de aici încolo e floare la ureche până la Lobuche (4910m). Am urcat morena cu ultimele energii, crezând că avea să fie ultima urcare, dar sus surprize surprize… gheţarul este o suprafaţă parcă nesfârşită de dealuri din bolovani, lacuri şi crevase… Rămânem fără cuvine… O Doamne cât mai avem de urcat şi coborât…Dar suntem încă relaxaţi, căci în carte scria că e o potecă clară marcată cu momâi… acum la cât am mers azi, mai facem noi faţă la încă un efort până pe partea cealaltă…

După nici 50 de metri însă ne dăm seama că momâile se opresc pe marginea extrem de friabilă a unui lac din gheţar… Nu-i problemă, uite o momâie şi în partea opusă, probabil e pe acolo… Uf, dar e singura momâie… Încă o dată ne dăm seama că nu tot ce scrie în ghidul Lonely Planet este adevărat, sau corect … Poate o fi potecă vizibilă în sezon, când or trece mai multe grupuri cu ghid, dar acum nu prea trecuse nimeni pe acolo iar momâile din sezonul trecut dispăruseră, pentru că gheţarul se mişcă… Laviniu o ia oarecum la întâmplare încercând să se orienteze să nu dea în lacuri sau crevase… Din când în când se mai aude cum crapă gheţarul, sau cum se rostogolesc pietrele în lacuri. Fiori reci mă trec pe şira spinării la fiecare zgomot… N-avem de ales, trebuie să ajungem pe partea cealaltă înainte să vină noaptea… şi nu mai e prea mult până atunci… Mai urcăm trei pietre, mai coborâm două, mai pocneşte ceva pe lângă noi… ne cutremurăm când călcăm pe un nisip moale în care ne afundăm ca în nisipurile mişcătoare şi încercăm să nu ne gândim la nimic când trecem peste blocuri de piatră mobile care nu ştim pe ce stau… Nici nu vreau să mă gândesc ce ar fi dacă şi-ar rupe careva un picior aici şi acum… Mai urcăm vreo două grohotişuri săpând urme ca în zăpadă, mai vedem o momâie amărâtă şi o urmă de pas… se mai rostogolesc câteva pietre într-un lac de lângă noi… Timpul zboară, norii se adună, iar înserarea îşi face simţită prezenţa, cronometrul ticăie… Merg ca într-un vis şi simt că nu mă mai ţine mult elanul ăsta… Dar când strig la Laviniu să mai stăm un pic că nu mai pot în goana asta nebună, îmi spune că a dat de iarbă şi balegă de iac, adică… am scăpat… Parcă visez…

Urcarea morenei, coborârea spre Lobuche pe semiîntuneric, foiala după locuri la cabanele arhipline şi cina sumară sunt şi acum ca un vis. Deasupra patului văd o mare gaură, apuc să mă gândesc că poate vin şobolanii din pod pe acolo, dar nu-mi mai pasă… adormim în câteva secunde…

b. „Autostrada” Khumbu spre Gorak Shep (7.10.2010)

Ne trezim pe la 7, dar ne mişcăm cam greu şi reuşim să plecăm abia pe la 9.40. După ziua de ieri care a fost atât de liniştită şi sălbatică astăzi mergem pe o ditamai poteca plină de tot felul de oameni, inclusiv porteri care cară trollere şi umbrele. Sunt încă obosită după ziua de ieri şi mi s-a mai agravat şi răceala, mă mişc cam greu şi fiecare mică urcare mă stoarce. Înainte de Gorak Shep (5140m) traversăm iar un gheţar (Changri Shar), de data asta cu potecă lată, clară şi aglomerată. Pe ultima parte simt că am ceva febră şi abia mă mişc, aşa că săracul Laviniu ia el şi rucsacul meu, şi cu toate astea îi cam depăşeşte pe ceilalţi de pe potecă.

În jur de ora 13 ajungem în sfârşit, iar Laviniu şi Cristina se duc să caute camere la cele câteva lodge-uri din zonă. Se vede că a venit sezonul şi au început să apară „hoardele„ de turişti, căci cu greu găsim o cameră de 3 persoane pentru care plătim 4,5 euro/noapte, nenegociabil, deşi vom sta două nopţi. După ce că e scumpă faţă de sumele plătite până acum, camera este şi foarte înghesuită, are un pat dublu şi un pat single, iar între ele este un culoar îngust pe care nu încăpem de-odată toţi trei cu tot cu rucsaci. Da bine că am găsit-o şi pe asta, că altfel am fi dormit prin sala de mese. Au cam explodat şi preţurile la mâncare, unele fiind chiar duble faţă de Monjo. Pe de altă parte, până şi aici, cel mai sus, cabanele au WC-uri interioare, nu cu apă curentă ce-i drept, dar cu un butoi din care torni tu apă. Iar apa de băut o cerem de la bucătărie şi apoi punem picături. Nu mai zic că se putea face şi duş cam pe la 5 euro, dar noi suntem deja destul de răciţi ca să ne mai riscăm şi cu un duş în frig. Până la urmă, cum zicea şi domnul Dinude miros n-a murit nimeni niciodată”:), iar noi oricum avem nasurile mai mult înfundate în ultimul timp

Restul zilei stăm la căldură în sala de mese, sperând că o să-mi revin până a doua zi…

continuare

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: