II.2. Călătorie spre capătul lumii (Dingboche – Chukhung)

23 12 2010

povestirile anterioare

a. Cum te poate pune la punct un deal fără nume:) (2.10.2010)

Ne trezim bucuroşi că încă nu ne doare capul şi nici nu avem alte simptome de rău de altitudine. Simptomele apar în 6-24 ore după ce ai depăşit altitudinea pentru care eşti aclimatizat. De asta se şi recomandă urcări de maxim 500 m diferenţă de nivel pe zi şi la fiecare 1000m diferenţă de nivel acumulaţi două nopţi dormite. Un test interesant al aclimatizării: oricât de greu ai respira la urcare, în cca. 10 minute după ce te-ai oprit respiraţia trebuie să revină la normal. Dar din păcate afară este o ceaţă deasă care se hotărăşte să se disperseze abia pe la ora 8.

Astăzi avem în plan să urcăm un deal de 5100m de deasupra Dingboche. În ghidul Lonely Planet scrie că acesta s-ar numi Nangkartshang, dar pe hărţi la această de numire este trecut un vârf de 5616 m. Mai întâi urcăm pe piciorul care desparte valea Imja Khola  de valea Khumbu Khola şi respectiv Dingboche de Periche. Aici se află o stupa (sau chorten în tibetană, erau iniţial grămezi de pământ sau pietre sub care erau puse relicve budiste. Acum au fost înlocuite de monumente cu formă de dom) şi o mulţime de steguleţe de rugăciune care se agită în bătaia vântului. Peisajul este incredibil, aşa că petrecem ceva timp la admirat şi pozat. După ce terminăm urmăm poteca bine definită ce duce în vârful dealului:D.

Până la 4900m urcăm lejer pe poteca uşoară, cu multe pauze de poze şi de … pipi, enervant!!:))) Depăşim chiar un grup de vreo 5 turişti cu ghid, cu care ne mai întâlniserăm la lodge-ul din Tengboche. Dar după ce trecem de 4900m ni se taie brusc tot cheful. Senzaţia este foarte dubioasă, căci nu ne dor picioarele, nu ne doare nici spatele, poteca e foarte uşoară şi puţin abruptă, rucsacul e uşor, doar cu apă şi o geacă şi nici măcar nu simţim că ne sufocăm sau că nu ne ajunge aerul. Pur şi simplu nu mai putem şi trebuie să ne oprim după fiecare câţiva paşi… Aşa, brusc şi dintr-o dată de nici nu ne vine să credem ce ni se întâmplă… Iar ultima porţiune e formată din nişte pietre pe care trebuie să ne urcăm şi simţim cum ne dăm duhul pe fiecare dintre ele:))). Un filmuleţ făcut la urcarea pe vârf : http://www.youtube.com/watch?v=LftQpm1mr7E.

Apucăm să ne bucurăm de peisaj şi să mai facem câteva poze şi  apoi ne învăluie ceaţa, însoţită de frigul nelipsit. Cu toate acestea încercăm să mai rezistăm pe vârf, ca să ne ajute la aclimatizare pentru zilele următoare. După vreo 40-50 de minute o luăm la vale şi ce am urcat în 3h10 coborâm în 1h10.

Pentru că ajungem la cabană pe la 14.30-15 avem mai puţin timp de plictiseală în seara asta:). Ne loveşte oboseala mult mai repede ca în serile anterioare şi la 20.30 suntem deja instalaţi comod în sacii de dormit. Întinsă în pat, aşteptând să adorm, simt cum inima bate ca şi când aş face vre-un efort… munceşte din greu să îmi asigure destul oxigen… Temperatura minimă din cursul nopţii (în cameră) coboară la 8,9 grade.

De ce ni se par naşpa excursiile de grup în zona asta: Seara, ghizii grupului de cititori cu care ne-am tot intersectat din Namche Bazaar încolo au făcut o „şedinţă” în care le-au prezentat traseul de a doua zi şi au inventariat starea de sănătate a fiecăruia, cu voce tare, de faţă cu toată lumea din cabană. Aşa am aflat şi noi, fără să vrem, care dintre ei avea diaree, care lua Diamox pentru că avea rău de altitudine, care era răcit şi altele. O fată săraca avea şi diaree, lua şi Diamox şi mai era şi varză de răcită… Şi trebuia să continue a doua zi cu grupul, vroia nu vroia, sau să se întoarcă, nu prea avea opţiunea sa mai stea o zi pe loc să-şi mai revină. De asta cred că şi mulţi din cei care merg cu grupurile iau Diamox (i-am auzit pe ei spunând asta), pentru că nu pot sta cât au nevoie să se aclimatizeze… Şi e cam aiurea că, după ce că săracii se chinuie cu propria suferinţă, se mai simt şi prost să afle toată cabana ce are fiecare.

b. Tot în sus pe firul văii, până la  Chukhung (3.10.2010)

Ne trezim iar de dimineaţă şi afară dăm cu nasul de o vreme superbă cu un răsărit pe măsură, aşa că ne începem ziua cu o urcare până la stupa la care urcaserăm şi ieri în drum spre vârful dealului. E cam frig, dar nu ne îndurăm să coborâm de acolo până nu răsare soarele de tot şi vârfurile îşi revin la culoarea lor normală… Filmuleţul cu răsăritul: http://www.youtube.com/watch?v=37fUiMhkvzc.

Negociem nişte dulciuri pe la magazinele din sat, unde se găsesc batoane de snickers şi mars, tot felul de biscuiţi, sucuri şi beri. De fapt astea se găsesc pe tot traseul şi la toate lodge-urile, diferenţa fiind preţul mai mare în lodge şi data la care au expirat.:D Mergem şi la internet (~2euro/ora) să-i anunţăm pe cei de acasă că suntem bine şi că în următoarele săptămâni este posibil să nu mai avem de unde trimite veşti.

Pe la 9.50 reuşim în sfârşit să plecăm din Dingboche spre Chukhung (4730m), urmând poteca ce merge de-a lungul văii, printre versanţii vârfului Nangkartshang şi impresionanta creastă a lui Amphu Lapcha (5845m). Se vede că am ieşit de pe poteca principală, căci este linişte şi pace aici şi în cele 2h20 de traseu nu întâlnim decât vreo 2 turişti şi câţiva porteri. În schimb suntem însoţiţi constant de vântul îngheţat ce mătură valea, care avea să se ţină cu încăpăţânare după noi şi în următoarele zile:D.

În Chukhung încercăm la un lodge care are o impresionantă vitrină plină cu tot felul de bunătăţi şi lucruri utile (de la diverse tipuri de dulciuri, la baterii, creme de soare şi carduri pentru aparatele foto). Deoarece cazarea este în general foarte ieftină, alegem lodge-urile după „energia curată” şi preţurile la mâncare, iar aici mâncarea e cam scumpă aşa că încercăm şi la alte lodge-uri. La Ama Dablam View Lodge au preţuri mai bune la mâncare, dar nu vor să negocieze cazarea, aşa că în final ajungem cam la capătul satului, la Sunrise Eco Guesthouse, unde au preţuri acceptabile la mâncare şi unde sunt de acord să ne cazeze gratis cele 3 nopţi pe care le stăm acolo (evident cu condiţia să mâncăm toate mesele la ei). Ne plac şi cabanierii, căci par să fie o familie care trăieşte acolo, nu simpli angajaţi ca la celelalte lodge-uri.

Ziua trece repede, căci e momentul să spălăm toate rufele murdare acum, cât nu e încă foarte frig şi cât ne simţim încă bine de la altitudine, căci cine ştie ce va urma de acum încolo. Seara avem parte de un apus superb, iar eu cu Laviniu alergăm până pe un deluleţ dinspre tabăra de bază a lui Island Peak, ca să facem nişte poze. Filmuleţul de la apus: http://www.youtube.com/watch?v=Pu_x-2gNvyU. Noaptea am avut în cameră 2.7 grade, aşa că am început să dormim cu medicamentele şi bateriile în sacul de dormit.

c. Tabăra de bază Island Peak (4.10.2010)

O nouă zi frumoasă ne întâmpină în această locaţie de vis… Chukhung-ul este pus într-o zonă superbă, fiind înconjurat pe toate părţile de munţi şi gheţari care de care mai spectaculoşi.

Pe la 7.40 pornim spre tabăra de bază a Island Peak. Traseul e uşor căci se urcă un pic pe dealul pe care am urcat şi  noi seara să vedem apusul, apoi se merge mai mult pe plat. Singura potenţială problemă este faptul că se stă majoritatea timpului la peste 4900m. Traseul devine mai aglomerat, căci apar grupuri ce vor să urce vârful, iar peisajele sunt din ce în ce mai impresionante şi mai … aride. Copaci nu mai văzusem oricum de vreo 3 zile, de când trecuserăm de Pangboche, dar aici încep să dispară încet şi tufărişurile şi ierburile care fuseseră până acum, locul lor fiind luat de grohotişuri, zăpezi, pietre şi  gheţari. La poalele lui Island Peak, înainte de tabăra de bază ne uimeşte un platou nisipos plat, ca un teren de fotbal, un fost lac, unde vânturile îngheţate parcă ne taie în carne vie cu toate hainele de pe  noi. Un filmuleţ făcut în drum spre tabăra de bază: http://www.youtube.com/watch?v=XvvlAmGxeEs.


După 3h10 de la plecarea din Chukhung ajungem în tabără. Trecem de ea şi mergem până pe buza morenei gheţarului Lhotse Shar… Vânturile împrăştie uimitor praful morenei care îţi intră peste tot şi poleieşte totul. Acum ne dăm seama că ceaţa care credeam noi  că se ridică din lacul Imja este de fapt o mare masă de praf… Este incredibil, avem impresia că ne aflăm efectiv la capătul lumii… Vârfurile înzăpezite formează aici o barieră innacesibilă din gheţari şi stânci, nu se mai aude nimeni şi nimic în afară de urletul vântului şi uruitul avalanşelor ce se scurg din când în când, iar gheţarii impresionanţi te copleşesc… Ai impresia că aici se termină lumea şi după asta nu mai urmează nimic… De fapt acolo undeva în imensitatea de pereţi de gheaţă există o trecătoare prin care se poate ajunge pe partea cealaltă în zona Makalu, iar nişte colegi din Braşov chiar aveau în plan să treacă pe acolo la vreo două săptămâni după noi… dar noi nu reuşim să ne dăm seama unde exact este acea trecătoare, căci toate arată înfiorător de innacesibile:).

Nu stăm prea mult, căci frigul ne loveşte din plin. Pentru diversificare, din tabără până la „terenul de fotbal” ne întoarcem pe creastă, pe deasupra lacului Imja, dar cu mare atenţie pe unde călcăm căci totul era format din tone de sedimente friabile, care se scurgeau din când în când în apele lacului. Întoarcerea la cabană a fost destul de aiurea, căci mie mi-a fost rău la stomac, iar Laviniu nu s-a simţit nici el prea bine. Nu vom şti niciodată dacă ne-am simţit aiurea de la altitudine, dacă am făcut rău cu „alergarea” din seara anterioară sau dacă stomacul meu s-a revoltat pe mâncare sau pe ceaiul băut de dimineaţă. Cert e că de atunci n-am mai pus gura pe hot lemon sau alte prostii de băuturi calde făcute din prafuri dubioase, ci am consumat doar milk tea.

O dată cu altitudinea se pare că sporeşte şi nevoia de somn, căci pe la 19.30 cădem la datorie. În plus, unii oameni încep să doarmă mai prost şi să se foiască în somn, iar eu îi simt prin peretele subţire al camerei şi mă cam enervează. Majoritatea lodge-urilor sunt clădiri mari construite din pietre cioplite, iar la interior camerele sunt delimitate unele de altele prin nişte placaje subţiri prin care auzi şi simţi tot ce se întâmplă în camera şi în patul vecin.:D

continuare

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: