II.1. Plimbări matinale – Partea aIIa: Namche Bazaar – Dingboche

8 12 2010

prima parte o găsiţi aici

povestirile anterioare

d. Sherpa villages of Khumbu (29.09.2010)

Astăzi avem în plan o tură circulară, de aclimatizare, prin satele din jurul Namche Bazaar. Ne trezim foarte de dimineaţă şi la 6 suntem deja în drum spre Khumjung (3780m), cel mai mare sat din valea Khumbu. Plecăm aşa devreme pentru că vroiam să profităm de vremea bună de dimineaţă, dar şi pentru că vroiam să ne întoarcem la hotel până în ora 11, când trebuia să eliberăm camera.

Într-o oră jumătate ajungem pe terasa de lângă Everest View Hotel (3880m – cică cel mai înalt hotel din lume conform Guiness Book), numai bine pentru a prinde primele momente în care norii, străpunşi de razele calde ale soarelui se împrăştiau încet încet, lăsând libere marile vârfuri. Mai întâi ne uimesc vârfurile Thamserku (6618m) şi Khantega (6783m), în jurul căruia razele soarelui formează un spectacol impresionant, apoi impunătorul Ama Dablam (6812m) se profilează încet încet dintre nori. Mai departe apare şi  marele perete al Lhotse (8516m) -Nuptse (7861m) şi undeva în spatele lui, faimosul Chomolungma (8840m). La stânga lor, deasupra sătucului Phortse apar vârfurile Cholatse (6440m) şi Taboche (6495m). Peste ceva timp se ridică norii şi de deasupra vârfului Khumbila (5761m) vârful sfânt gardian al şerpaşilor, precum şi cei de deasupra lui Kongde Ri (6187m), vârful care îţi răpeşte privirile când te plimbi prin Namche Bazaar… La 360 de grade sunt numai vârfuri înzăpezite de nu mai ştim încotro să ne uităm, iar pe jos un covoraş de flori de colţ… Timpul trece şi nu ne mai vine să plecăm din acest loc minunat… Filmuletul este aici: http://www.youtube.com/watch?v=hwRqUpZ4wAE

Dar trebuie să ajungem înapoi la hotel, aşa că după vreo oră ne urnim şi începem lejera coborâre spre Khumjung şi Khunde, cu ochii mai mult la Ama Dablam decât la potecă. Khumjung şi Khunde (3840m) sunt sate mari, cu alei pietruite, cu case şi garduri din piatră, aşezate pe un platou de la poalele vârfului Khumbila. Filmuletul facut in Khunde se gaseste aici: http://www.youtube.com/watch?v=Bu_5DJWH2Hk

Oamenii am înţeles că sunt printre cei mai bogaţi din valea Khumbu căci sunt ghizi, comercianţi sau pleacă la lucru prin ţări străine. Pantele muntelui Khumbila sunt pline de iaci care pasc. În Khunde se află primul spital din Khumbu, iar în Khumjung o şcoală construită cu sprijinul lui Hillary, precum şi unul din cele mai lungi mani wall-uri din zonă. Nu mai spun că satele arată mai bine decât ale noastre din Trascău… Iar peisajele sunt copleşitoare, oriunde te-ai uita vezi numai vârfuri înzăpezite… Ama Dablam, Khumbila, Kongde Ri, Thamserku. Iar ne simţim ca într-un film documentar:))… Fimuleţul cu priveliştile din zonă se găseşte aici: http://www.youtube.com/watch?v=M9UeUwPOKYI

Cu ochii în toate părţile, urcăm înapoi dealul care desparte aceste sate de Namche Bazaar, dar de data asta o luăm pe lângă pista de aterizare din Shyangboche, prin cătunul Zarok. Aici găsim un excavator, o mare ciudăţenie a locului, căci habar nu avem cum a putut ajunge aici, că doar nu l-o fi dezmembrat cineva şi n–o fi fost cărat cu spatele pe jos 7 zile. Cel mai probabil o fi fost adus cu elicopterul…

Ajungem înapoi la lodge pe la 10:45, numai bine pentru a mai face câte un duş şi a ne muta într-o cameră mai ieftină, de 2 euro. Nici nu ne închipuiam atunci că ăla avea să fie ultimul nostru duş adevărat în următoarele 4 săptămâni:D. Restul zilei l-am petrecut mâncând şi savurând ceaiuri, plimbându-ne prin sat şi admirând frumoasa ceaţă care cobora peste noi în fiecare după-amiază.

e. Namche Bazaar – Tengboche (30.09.2010)

În dimineaţa asta suntem foarte harnici şi reuşim să plecăm la 7.10, cu dorinţa de a scăpa de norii de după-amiază, dar din păcate norii sunt mai harnici decât noi şi se încăpăţânează să ne însoţească. Poteca între Namche şi Sanasa (de unde porneşte una din variantele de poteci ce merg spre Gokyo) a fost printre cele mai bune pe care am mers, lată, pietruită şi cu scările de rigoare, mai mult drum decât potecă. Fusese proaspăt refăcută, iar într-un loc era chiar un punct unde se strângeau donaţii pentru continuarea refacerii ei.

La 9:45 coborâm deja  la Phunki Thenga, unde râul Dudh Kosi, pe valea căruia mersesem până acum se uneşte cu Imja Khola, pe a cărui vale aveam să mergem de acum înainte până la Chukhung. De aici, conform ghidului, urma „a draining two-hour climb” către Tengboche. Nu zic că urcarea a fost neapărat plimbare, dar nici nu ni s-a părut aşa cum zicea în ghid. Mai degrabă ne-au terminat stomacurile care cereau disperate mâncare, decât urcarea în sine.:D Şi mâncasem bine de dimineaţă, dar orezul şi cartofii se pare că se digeră mai repede în Nepal:))). Primăvara urcarea trebuie să fie incredibilă, când înfloreşte pădurea de rododendron …

La 11.20 intrăm în Tengboche (3870m), care nu este chiar un sat, pentru că nu are case în care locuiesc permanent oameni, ci doar 4-5 lodge-uri. Zona este cunoscută mai ales datorită mănăstirii (gompa) unde se desfăşoară faimosul festival Mani Rimdu. Însă nici peisajul nu este mai prejos, lodge-urile fiind plasate într-o şa largă de unde vezi genial la 360 de grade. Rămânem muţi când din ceaţă apar Ama Dablam-ul şi impresionantul perete a lui Lhotse-Nuptse… Ne aşezăm pe chautaara (loc special amenajat pentru ca porterii să-şi pună greutăţile când vor să se odihnească) de lângă intrarea în sat şi admirăm şi tot admirăm, uitând aproape de stomacurile flămânzite:).

Alegem lodge-ul recomandat de Rishi – Tengboche Guest House, unde negociem o cameră la 1 euro şi îi amuzăm pe cabanieri când ne văd cât de înfometaţi suntem:). Nu ştiu exact de ce, dar sunt bucuroşi că nu avem ghid şi porter. Ne aruncăm repede lucrurile în cameră şi fugim la soare pe terasa cabanei, admirând cu drag peisajul ce se arată din nori, iacii care pasc liniştiţi şi călugărul ce galopează pe pajişte ca în filmele documentare. Mais c’est incroyable:). Pastele cu brânză şi sos de roşii (3,5euro), plăcinta cu snickers (3euro) şi ceaiul de mango (60cenţi) ni se par delicioase. Cabanierii sunt foarte zâmbitori şi prietenoşi, relaxaţi acum, căci n-au apărut încă grupurile de turişti. Ne servesc oamenii cu atâta plăcere şi ne zâmbesc atât de frumos că avem impresia că suntem acasă în familie.

Nu apucăm să ne bucurăm prea mult de soare şi ne trezim pe cap cu prietena noastră ceaţa, însoţită de frigul de rigoare care ne alungă în camere în sacii de dormit. Devin enervante zilele astea de mers aşa de scurte, căci începem să ne plictisim din ce în ce mai tare stând degeaba. Dar nu prea avem ce face, căci dacă am merge mai departe am depăşi limita recomandată de maxim 500m în altitudine pe zi şi am risca să ni se facă rău.

Manastirea din Tengboche

Pe seară ieşim la plimbare până la mănăstire, unde speram să fie slujbă, dar aflăm că abia a doua zi dimineaţa va fi, aşa că ne mulţumim doar cu admiratul picturilor frumoase şi foarte viu colorate. Alături de noi vizitează mănăstirea şi grupul cititorilor, care din păcate stăteau în alt lodge:D. Seara ne-o petrecem cu festin la cabană şi la discuţii cu cabanierul care era şi ghid pentru grupurile de trekkeri. Deşi ne aflam la o altitudine destul de ridicată, în cursul nopţii temperatura din cameră nu a scăzut sub 12 grade.

f. Tengboche – Dingboche (1.10.2010)

Ne trezim iar de dimineaţă, ca să avem timp să mâncăm bine înainte de slujba de la mănăstire. Pe la ora 6.30-7.00 se aude chemarea la slujbă aşa că ne ducem şi noi, îmbrăcaţi foarte bine, căci ne avertizase cabanierul că e cam frig. Din păcate la slujbă au participat doar vreo 4-5 călugări, căci ceilalţi erau plecaţi prin sate. Deşi slujba a fost simpluţă, fără tobe, goarne şi alte instrumente muzicale specifice a fost o experienţă interesantă să vezi cum se fac rugăciunile în alte religii.

După slujbă am mai stat un pic de vorbă cu cabanierii, care erau iar relaxaţi între două serii de turişti şi se căutau în cap de păduchi de faţă cu noi (sau poate ni s-a părut nouă, dar cert e că şi eu şi Cristina ne-am legat involuntar părul mai strâns de cap:)))). Pe la 9.30 reuşim să plecăm, cu o mică părere de rău că plecăm de la nişte oameni aşa drăguţi.

Mai întâi coborâm din şaua pe care se află Tengboche înapoi pe valea râului, traversăm pe unul din clasicele poduri suspendate şi urcăm lejer pe malul celălalt spre Pangboche (3860m). Pangboche este tot un sat normal ca Namche Bazaar, Khunde şi Khumjung, unde pe lângă lodge-uri se găsesc şi case normale, copii şi o şcoală. De fapt acesta este cam ultimul sat, de aici încolo aşezările fiind numai grupuri de lodge-uri pentru turişti, sau adăposturi de vară pentru animalele aduse la păscut. Pantele din jurul satului sunt pline de iaci care scot nişte zgomote de zici că-s urşi:D. De aici pleacă spre vest cea de-a doua potecă ce duce la Gokyo.

Deşi jos ne bate soarele de ne rupe,  vârfurile cele înalte se încăpăţânează să rămână mai mult în ceaţă şi astăzi. Din Pangboche ar trebui să se vadă Ama Dablam în toată măreţia lui, căci de aici porneşte şi traseul spre tabăra lui de bază. Pe la 11.30 ne oprim la capătul satului, la Om Kailash Hotel, ca să liniştim stomacele veşnic înfometate:D, dar şi cu speranţa că se vor ridica norii şi vom vedea şi noi ceva. Stăm vreo 1h30, dar mai mult se lasă ceaţă şi frig decât să se îmbunătăţească vremea, aşa că nu avem de ales decât să ne continuăm drumul.

Poteca merge monoton pe firul văii prin aşezările Shomare (4010m), Orsho şi Tsuro, ultimele două mai mult părăsite, apoi la bifurcaţia lui Khumbu Khola cu Imja Khola (ora 14.50) noi continuăm la dreapta spre Dingboche, tot pe valea râului Imja Khola. Ultima urcare spre Dingboche (4360m) o facem printr-o ceaţă deasă şi frig, iar pe la 15.30 ajungem în sfârşit în sat. Aici mergem direct la cabana pe care ne-o recomandaseră cei din Tengboche, dar din păcate nu au locuri. Mai încercăm la câteva cabane care aveau panouri solare (ca să protejăm mediul am încercat cât se poate să stăm la cabane care folosesc surse “curate” de energie) şi până la urmă găsim locuri la Peaceful Lodge, prima cabană pe dreapta la intrarea în sat. Aici trebuie să dormim două nopţi, ca să ne aclimatizăm, aşa că obţinem iar camera la 1 euro/noapte.

Restul zilei îl petrecem ca de obicei, mâncând, bând multe lichide (nealcoolice din păcate:D, căci alcoolul şi altitudinea nu se împacă bine deloc) şi în mod inevitabil făcând pipi cât cuprinde:D. La altitudine se recomandă consumarea a cel puţin 4-6 litri de lichid pe zi pe care îi tot elimini prin pipi. Dacă bei mult şi nu mai faci pipi înseamnă că apa se acumulează în organism = început de edem = coborât cât mai repede la o altitudine inferioară. Seara a apărut în cabană şi grupul cititorilor, aşa că nu ne-am mai plictisit aşa de tare:D. În cursul nopţii temperatura din cameră nu a scăzut sub 10 grade.

O întâmplare amuzantă: Sala de mese se afla la etaj şi trebuia să urci câteva scări dacă veneai de la toaletă sau din cameră. Venind noi înfriguraţi de la pipi am urcat în grabă scările să ajungem mai repede la căldură, în sala de mese. Când am ajuns sus am început subit să gâfâim ca şi cum făcusem cine ştie ce efort susţinut:D. Şi uite aşa ne-am adus aminte că deşi ne simţim noi bine suntem totuşi la peste 4300m şi nişte amărâte de scări ne pot da gata dintr-o suflare.:)))))

continuare

Anunțuri

Acțiuni

Information

3 responses

10 12 2010
Criss

Abia astept continuarea. Deja devine din ce in ce mai interesant.

13 12 2010
Cristi Cuturescu

Mai, nu stiu de ce, dar am impresia ca asta a fost mai mult o „expeditie” culinara pentru voi…:) Gandul va era numai la mancare.

14 12 2010
Irina si Laviniu

pai daca n-aveam telemea ce era sa facem… :p

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: