I. O viziune diferită (Nepal)

Povestirea experienţelor din Nepal este făcută într-o viziune pur personală, poate chiar „romanţată”. Deoarece n-am vrea să inducem pe cineva în eroare cu aceasta, înainte de a vă apuca să citiţi povestirile, ar fi foarte indicat să citiţi şi precizările de mai jos. Puteti considera aceasta postare ca un fel de disclaimer inainte de povestirile propriu-zise.

Am plecat acolo cu anumite aşteptări, pentru a vedea munţii cei mari, dar mai ales pentru a găsi acel „ceva” nepreţuit în faţa căruia păleşte complet mizeria care te ia în primire de cum te dai jos din avion.

Aşa că nu ne-au deranjat mâncarea dubioasă pe am primit-o uneori, camera cu praf pe care am primit-o într-o noapte, aşternuturile uneori nu prea curate, mirosul urât al unor wc-uri, firele de păr găsite câteodată în mâncare sau şoriceii care într-o seară îşi aveau culcuşul sub patul nostru. Nu ne-a impresionat prea tare nici faptul că unii nepalezi de la munte se căutau de păduchi în public, că îşi trăgeau flegmele din fundul gâtului şi le scuipau pe unde apucau, că mulţi găteau pe jos şi mâncau direct cu mâna, sau că prin bucătărie se plimbau câteodată gândăcei. Şi multe altele pe care nu ni le mai amintim. Singura chestie care ar fi putut într-adevăr să ne creeze disconfort ar fi fost  mirosul şi vomităturile din autobuzul cu care am mers 11 ore pe serpentine, dar din fericire nu am găsit locuri şi am mers cocoţaţi deasupra.

Înainte de plecare am făcut un oarecare „antrenament” (vezi aici), aşa că am fost destul de pregătiţi fizic ca să nu ni se pară prea grele potecile sau prea mari diferenţele de nivel. Traseele, deşi nu sunt grele tehnic (adică poteca e în cea mai mare parte lată şi neexpusă), pot pune probleme serioase fie din cauza altitudinii, fie din cauza diferenţelor de nivel. Nici noi n-am scăpat de probleme.

Am avut şi momente de scârbă faţă de mizerie, am întâlnit şi nepalezi mincinoşi şi hoţi, ne-am luat şi ţepe şi pe unii ne-a venit să-i strângem de gât la cât de nesimţiţi au fost.

Dar după cum ziceam, am plecat de la început cu dorinţa de a găsi acel „ceva” indefinibil şi fascinant care se ascunde în India şi Nepal şi care te poate schimba pentru toată viaţa. Şi l-am găsit chiar într-o cantitate mai mare decât ne aşteptam, aşa că povestea noastră este clar influenţată de aceste sentimente şi descoperiri sufleteşti. De asemenea, povestea e influenţată şi de ceea ce am găsit acolo faţă de ceea ce ne aşteptam să găsim:  credeam că o să avem condiţii mult mult mai proaste, aşa că mâncarea, camerele şi wc-urile ni s-au părut „lux”, iar traseul a fost mult mai uşor decât ceea ce credeam noi că o să fie.

Pentru unii în Nepal şi India  a fost îngrozitor şi au zis că nu se mai întorc niciodată în „jegul ăla”. Alţii dorm cu cortul la periferia Kathmandu ca să evite mizeria şi degradarea „de neacceptat” sau pleacă în expediţii super-organizate în care porterii le cară corturi, apă şi mâncare din ţările lor, ca nu cumva să se „contamineze” în Nepal de ceva. Fiecare alege calea pe care vrea să meargă. Noi credem că dacă ai un pic grijă ce mănânci şi ce bei, rişti să te contaminezi doar de fericire sau bunătate necondiţionată. Dar pentru asta trebuie să te duci cu sufletul deschis şi să laşi prejudecăţile şi greţurile acasă.

Oare vor citi în continuare măcar un sfert din cei care au deschis iniţial pagina asta?:)

PS: Am văzut de curând nişte filme documentare despre istoria explorărilor în zonă, iar într-unul din ele am aflat că Sir George Everest nu prea era de acord cu denumirea vârfului cu numele lui, fiind de părere că ar trebui păstrată denumirea locală de Chomolungma. De aceea, în povestirile ce urmează vom încerca să folosim doar denumirea locală.

Povestirile le gasiti aici