Austria: cum să-ţi dai seama că îndrăgosteala de ieri n-a fost foc de paie :)

20 06 2010

Marţi, 24 iulie 2007
Distanţa parcursă cu maşina ~ 150 km
Plimbare cascadele Krimml ~ 3h
Harta zilei:

Ziua anterioară a fost o zi lungă de plimbare prin multe  locuri frumoase (lacul Hallstatt, lacul Gosau, canionul de pe râul Lammer etc.) în care ne-am îndrăgostit iremediabil de Austria cu multitudinea ei de căsuţe pline de flori aflate peste tot şi de muntele Hochkönig. Seara am dormit într-o parcare de lângă Kaprun, aflată pe drumul spre lacul Mooserboden, după staţia telecabinei Maiskogel.

Dimineaţă când ne trezim vedem că picură afară, aşa că după ce ne dezmeticim unde suntem exact ne gândim să încercăm să urcăm cu maşina la lacul Mooserboden, în speranţa că ploaia venea doar dintr-o mare de nori şi aveam să vedem de sus privelişti minunate. Numai că drumul se opreşte un pic mai sus, la o parcare pe câteva nivele, de aici fiind nevoit să continui cu autobuzul, pe bicicletă sau pe picioare. Cum vremea era aşa cum era, hotărâm că nu are rost să dăm banii pe autobuz, mai ales că torenţiala care se pornise între timp nu părea să vină dintr-o mare de nori. Încercăm să ne imaginăm cel mai înalt vârf din Austria Großglockner (3798m), care ar trebui să se vadă de sus de la lac, ne imaginăm şi  Kitzsteinhorn-ul (3203) şi oamenii care poate schiază pe gheţarul de la poalele lui, oprim unde găsim un wirelles să mai trimitem veşti celor de acasă şi plecăm spre localitatea Zell am See.

Plouă torenţial, strada se aglomerează de maşini, că deh ce să faci pe ploaie. Înainte de oraş ne uimeşte un tunel, care are chiar şi intersecţii, iar la ieşirea din el învăţăm cea mai frumoasă lecţie de civilizaţie: din dreapta noastră venea un drum fără prioritate, ploua torenţial, strada era plină de maşini, erau mini-blocaje pe ambele străzi. Fără să fie poliţie sau semafoare intra o maşină de pe banda noastră, apoi era lăsată să intre o maşină de pe banda cealaltă, şi tot aşa… Astfel că nu erau blocaţi nici ei, nici noi, se mergea încet pentru că era aglomerat, dar se mergea. Dacă ar fi fost acolo România cred că n-am mai fi intrat în oraş decât peste câteva ore.

Orăşelul Zell am See mă „loveşte” cu străduţe înguste şi în rampă/pantă. După ce intrăm din greşeală pe nişte sensuri interzise găsim o parcare mai ieftină şi pentru că soarele începe să spargă norii iar din direcţia în care trebuia să mergem se auzeau tunete, parcăm şi mergem să ne plimbăm un pic prin cochetul orăşel de pe malul lacului. Este foarte frumos, cu flori peste tot, case îngrijite, alei înguste pe care atârnă flori de la pervazul caselor, cafenele şi pizzerii cochete. Lacul este şi el înconjurat de case înflorate iar pe lângă el trece un trenuleţ. Păcat că nu se văd şi vârfurile din jur.

 Începe iar ploaia,  aşa că ne întoarcem la maşină şi continuăm pe valea râului Salzach  spre Mittersill şi Wald im Pinzgau, mergând cu masivul Hohe Tauern în stânga şi Kitzbuhel în dreapta. Din păcate ploaia torenţială care nu se mai opreşte nu ne lasă să vedem decât câteva indicatoare spre telecabine sau pârtii de schi, lăsând imaginaţia să se joace cu posibilele privelişti. Oprim la un moment dat pe dreapta pentru că ploua mult prea tare şi cu tunete şi fulgere. Speram că avea să se oprească să vedem şi noi pe unde mergem. După ce am stat vreo oră două în maşină iar ploaia nu a dat nici un semn de potolire, hotărâm s-o luăm înainte şi să vizităm muzeul Swarowski dacă la cascadele pe care ale aveam în plan vremea ar fi fost tot aşa.

Ajungem aproape de izvoarele râului Salzach, la cascadele Krimml şi când le vedem cum arată ne hotărâm să mergem să le vedem chit că plouă, chit că ninge. Când ne dăm jos din maşină ne speriem de cât de frig putea să fie afară şi ne îmbrăcăm până în dinţi. Până suntem gata se opreşte şi ploaia. Numai bine!

Ne plimbăm pe lângă cascade până sus la ultima, pe o potecă special amenajată. Cascadele sunt impresionante, cele mai mari şi mai faine cascade pe care le-am văzut până acum. Dacă stai lângă ele trebuie să ţipi şi abia te auzi şi nu se poate să scapi complet uscat de lângă ele : D. Totul este umed în jur, şi nu de la ploaie. Acum că aşa or fi întotdeauna, că or fi avut un debit mare din cauza ploii de dinainte nu avem de unde să ştim.

Ne întoarcem la maşină încântaţi, după vreo două- trei ore de admirat cascadele şi împrejurimile. O luăm-o pe drum în continuare crezând că ne duce pe valea râului Krimml (Achental Krimmls) unde văzuserăm nişte poze frumoase cu gheţarii ce curg din zona vârfului Dreiherren (3499m) din masivul Hohen Tauern. După ce trecem de vreo două curbe vedem undeva în dreapta  valea Krimml şi ne dăm seama că nu suntem pe drumul cel bun. De fapt ulterior aveam să aflăm că nici nu exista drum de maşină, ci doar pentru bicilişti. Drumul pe care ne aflam acum continua spre Gerlos, următoarea noastră destinaţie, dar era un drum alpin cu taxă. Deoarece aveam şi o variantă fără taxă dacă ne întorceam un pic până în Wald in Pinzgau, o alegem pe aceasta din urmă.

Drumeagul cel nou este frumos, nu este perfect 100% şi cam îngust, dar nu se compară nici măcar cu unele DN-uri de-ale noastre. Văcuţele în libertate pe marginea drumului şi căsuţele cocoţate pe dealuri ne dau impresia că suntem în Apusenii noştri, numai că drumurile sunt mai bune şi casele mult mai îngrijite şi frumoase. În pasul Gerlos (1500m) găsim un lac mare, înconjurat de munţi înalţi care doar se ghiceau din perdeaua de ceaţă. Coborâm pe partea cealaltă pe un drum sinuos agăţat pe unul din versanţii văii, care deşi este frumos ni se pare că nu se mai termină. Când vedem că nu mai trecem prin nici o localitate începem să ne întrebăm dacă nu cumva l-am greşit.

O dată cu căderea serii ajungem în sfârşit în Hainzenberg şi ne liniştim. De pe şoseaua agăţată ni se deschide de-odată o privelişte minunată a cochetei localităţi Zell am Ziller şi a superbei văi a râului Ziller, vale lată şi înverzită, înconjurată de munţi şi presărată cu căsuţe înflorate aranjate pe parcele de iarbă îngrijite. Luminiţele maşinilor ce merg prin vale şi cele care încep să pâlpâie la ferestrele căsuţelor fac peisajul de vis. Ne oprim să facem rapid câteva poze şi punem avariile, pentru că n-am găsit nici un refugiu şi stăteam cam pe carosabil. Din faţă apare un austriac care opreşte maşina lângă noi şi ne întreabă ceva în limba lui. Mă uit nedumerită neînţelegând ce vrea, şi apoi îşi dă Laviniu seama că ne întreabă dacă avem cumva nevoie de ajutor. Îi mulţumim şi-i spunem că suntem ok, doar că vroiam să facem o poză şi îşi ia la revedere de la noi cu zâmbetul pe buze.  Deşi e abia a doua zi a excursiei, Austria în general şi zona asta în special ni se par de vis şi concluzionăm că ne-am muta aici fără nici un comentariu dacă ni s-ar oferi ocazia. : )

Coborâm în vale, deja se lasă noaptea şi începem să nu mai vedem nimic, începe iar să picure. Intrăm pe autostradă şi chiar după ieşirea spre Wattens găsim o parcare cu wc, info point, iarbă verde cu măsuţe şi zid antifonic. Locul perfect pentru somn. Plouă, plouă, plouă…

Ziua următoare aveam să parcurgem Innsbrucker Klettersteig. Seara am dormit în aceeaşi parcare de pe autostradă.

Pentru celelalte zile ale excursiei click aici

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: