Elveţia: prin Pasul Furka, pe lângă gheţarul Ronului

20 06 2010

Luni, 30 iulie 2007 
Distanţa parcursă cu maşina ~ 40 km
Plimbare pe deasupra gheţarului Ronului ~ 1h30 d/î
Harta zilei:

Ziua anterioară ne-am plimbat cu maşina prin pasuri (Lucomagno, Oberalp şi St. Gotthard) şi prin canionul Schöllenen, şi per pedes până la Lai da Tuma, unul din izvoarele Rinului de Sus. Seara am dormit în pasul St. Gotthard.

Se pare că frumoşii nori de la apus  nu au prevestit nimic bun , pentru că ne trezim într-o ceaţă deasă de-o tai cu cuţitul. O mai lălăim prin maşină în speranţa îmbunătăţirii vremii, dar când vedem că începe să plouă serios o tăiem îanpoi la vale, să nu ne prindă cumva vreo ninsoare de vară. O lungim până pe după-amiază prin Andermatt, unde găsim wireless ca să trimitem veşti acasă, magazine cu echipament cu preţuri foarte mari şi supermarketuri cu curs de schimb şi preţuri acceptabile.

Tot stând la laptop şi uitându-ne pe hărţi şi Google Earth ne dăm seama cât de deosebit este cantonul Uri, în care ne aflam acum. Acesta se întinde pe o suprafaţă de 1 077 km² de-a lungul văii râului Reuss, întocmai unui fort având drept ziduri impunătoarele creste ale Alpilor Glarus şi Bernezi. Gheţarii îi acoperă aproximativ 10% din suprafaţă. Cantonul locuit de 35.000 de persoane, este străbătut doar de câteva drumuri, majoritatea închise iarna. Este blocat de pasurile Oberalp (2044m), St. Gotthard (2108m) şi Furka (2431m) în sud, de pasul Susten (2224m) în vest şi de pasul Klausen  (1948m) în nord-est, singurele două drumuri de acces auto iarna fiind cele care ies prin nord şi tunelul St. Gotthard. Cel mai înalt punct al cantonului este vârful Dammastock (3.630 m).

Pentru că vremea nu pare să se schimbe deloc, ne hotărâm să plecăm totuşi spre pasul Furka, îngrijoraţi să nu cumva să dăm de zăpadă pe drum la cei 2.431 m ai pasului. Pe serpentine ceaţa este foarte deasă, aşa că nu pot decât să mă bucur că drumul are dimensiunile normale pentru două benzi : ). Asta mai lipsea să mai fie şi îngust, că acolo făceam stop cardiac : D.

Orbecăim ce orbecăim prin ceaţă, ghicim pasul după nişte siluete de clădiri ce se conturează şters, şi apoi surpriză… mai că ne orbeşte ieşirea bruscă la o vreme superbă pe partea cealaltă a pasului. Să vezi şi să nu crezi ochilor… Am ajuns la hotel Belvedere, punctul pe care l-am studiat atâta pe Google Earth, de unde vezi Gheţarul Ronului chiar de pe drum, din maşină. Şi suntem pe vreme bună, de vedem tot ce ne înconjoară.

Este deja târzior aşa că ne grăbim să vizităm peştera albastră din gheţar, săgetată din loc în loc de ultimele raze ale soarelui ce pătrund prin crevase. Suntem în inima gheţarului, vedem cum se formează în timp crevasele, vedem cum curge apa prin pereţii de gheaţă, îl simţim cum trăieşte şi se mişcă deasupra noastră. Pozăm, atingem, cercetăm… e primul gheţar pe care călcăm şi-l atingem, în care intrăm, al cărui frig ne invadează nările.

 

Gheţarul Ronului este amplasat pe versantul sud-vestic al masivului Winterberg cu vârful Dammastock (3.630 m) şi se întinde pe o diferenţă de nivel de 600 m. El are o pantă medie spre sud de 14 % , fiind flancat la vest de vârfurile Tieralplistock (3.383 m), şi Gärstenhörnern (3.189 m)  şi la est de vârful Galenstock (3.586 m) . Are o lungime de 10 km, o lăţime medie de 1 km şi o suprafaţă de 17 km². Limba gheţarului se află la altitudinea de 2.250 m deasupra unui perete stâncos de unde izvorăşte Ronul. Din cauza retragerii treptate prin topirea gheţarului, aici s-a format un mic lac glaciar.

Peisajul care se înfăţişează privirilor noastre este foarte deosebit de ceea ce am văzut prin Austria, culmile pietroase ale Alpilor Calcaroşi de Nord fiind înlocuite de marile vârfuri înzăpezite ale Alpilor Bernezi şi Penini. Pentru că este încă ziuă plecăm pe un traseu panoramic pe deasupra gheţarului, unde bate vântul de te ia pe sus. În România e cod galben de căldură, iar noi aici suntem înfofoliţi până în dinţi, şi cu toate astea vântul tot mai găseşte câte un cotlon prin care să-şi facă simţită prezenţa. Ne bucurăm de priveliştea gheţarului pe care umblă vreo două furnicuţe umane, de panorama asupra vârfurilor şi crestelor care închid gheţarul, de jocul a doi pui de capre negre alpine… Vedem pasul Grimsel (2165m) care este singurul acoperit de nori negri din tot peisajul – ne distrează faptul că citisem înainte că acest pas atrage norii şi este întotdeauna sub furtună. În depărtare pe Valea Ronului se conturează printre nori minunate vârfuri înzăpezite ale Alpilor Penini: Weisshorn (4,506m), Stecknadelhorn (4,241 m), Dom (4,554m).

După vreo oră de plimbare ne întoarcem la maşină şi ne stabilim într-o parcare aflată cu vreo două serpentine mai sus de hotelul Belvedere, de unde facem poze spre vârfurile înzăpezite ale Alpilor Penini în lumina apusului şi a lunii pline. Parcă nu ne vine să credem că dormim exact unde visam să dormim când ne uitam acasă pe Google Earth.

Ziua următoare avea să fie iar o zi de plimbare prin pasuri impresionante cu gheţari (Grimsel, Susten, Nufennen). După vizitarea acestor pasuri şi a văii râului Aare, am coborât în valea Ronului pe care am urmat-o până la campingul Tunetsch din localitatea Filet, unde am dormit.

Pentru celelalte zile ale excursiei click aici

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: