Elveţia: Pasuri înalte, gheţari şi drumuri înguste

20 06 2010

Marţi, 31 iulie 2007
Distanţa parcursă cu maşina ~ 185 km
Harta zilei:

 

Ziua anterioară vremea a fost cam proastă, aşa că am mers doar până în pasul Furka. Acolo am vizitat peştera din gheţar, ne-am plimbat pe deasupra gheţarului ca să-l admirăm mai bine şi am rămas să dormim, bucurându-ne de priveliştile superbe asupra Alpilor Penini şi Bernezi.

Dimineaţă când ne trezim maşina este îngheţată pe dinafară, aşa că îi compătimim pe ai noştri care ne povestiseră ieri cum se topesc de cald în România. În schimb pe cer nu mai este nici o urmă de nor pe nicăieri, nici măcar în pasul Grimsel, recunoscut pentru atragerea norilor. Facem poze cu toate vârfurile care se văd superb în lumina clară a răsăritului şi apoi coborâm repede din Furka în localitatea Gletsch, de unde urcăm în Grimsel ca nu cumva să ratăm vremea bună : ).

Pasul este un amestec de iarbă, dale spălate şi cascade, şi printre ele luceşte în lumina soarelui un lac de safir şi două lacuri de acumulare foarte mari formate pe cursul râului Aare, de culoarea smaraldului. Nici nu trebuie să te îndepărtezi prea mult de maşină ca să te bucuri priveliştea impresionantă a gheţarilor Ronului şi Unteraar şi a vârfurilor veşnic înzăpezite Dammastock şi Lauteraarhorn (4047m). Mai găsim un monument de fier pentru motociclişti, o mini grădină zoologică în care au şi biete marmote ţinute în captivitate şi un drum îngust care merge pe lângă Gheţarul Unteraar. Acest drum are un semafor care permite maşinilor să plece o singură dată pe oră în fiecare sens, probabil pentru că nu au loc două pe drum.

Coborâm din pas pe partea cealaltă, pe lângă un baraj foarte mare şi continuăm pe frumoasa vale a râului Aare până la Innertkirchen. Râul Aare este cel mai lung râu care curge în întregime pe teritoriul Elveţiei. Izvorăşte din gheţarul Unteraar de lângă pasul Grimsel şi se varsă în Rin la Coblenz. Lângă localitatea Meiringien  formează un canion îngust de 1 metru şi mărginit de pereţi de peste 50 de metri. Am înţeles că s-ar şi vizita acest canion, noi din păcate l-am ratat.

 

La Innertkirchen părăsim valea râului şi facem dreapta spre pasul Susten (2224m), unde urcăm pe nişte drumuri ce oferă privelişti care întrec toate aşteptările. Mergem pe lângă impresionantul perete vertical al masivului Titlis, apoi drumul urcă în serpentine prin tuneluri scobite în stâncă, pe lângă Gheţarul Stein şi vârfuri înzăpezite ca Sustenhorn (3504m) şi Gwachtenhorn (3425m).

Prin pas stăm vreo jumătate de oră să admirăm frumoasele vârfuri ce-l înconjoară şi să ne prăjim la soare. Este incredibil ce drumuri şi-au construit elveţienii ăştia, astfel încât se pot bucura de frumuseţea gheţarilor şi a marilor vârfuri înzăpezite şi cei care din diverse motive nu pot face efort fizic. Înainte să plecăm trecem şi tunelul spre partea cealaltă a pasului de unde avem privelişti foarte frumoase asupra vârfurilor Klein Spannort (3140m) şi Gross Spannort (3198m), nişte vârfuri cu o formă deosebită.

Ne întoarcem pe unde am venit, bucuroşi că am văzut şi acest pas pe care îl descoperisem într-o vedere din pasul Furka. Ne planificasem să ajungem la Grindelwald pentru a vedea şi  binecunoscutele vârfuri Eiger şi Monch. Numai că în loc s-o luăm frumos prin Interlaken, ca oamenii normali, am zis să scurtăm pe un drum ce pornea direct din Innertkirchen, deşi pe Autoroute spunea ceva de-o barieră. Am găsit un drum extrem de îngust şi extrem de în rampă (sau cel puţin aşa mi s-a părut atunci, când eram un începător extrem de stresat: D ), pe care mai veneau şi autobuze sau basculante aşa că ambreiajul mai avea un pic şi lua foc : D. Şi mai era şi prin pădure de nu vedeai nimic. După ce-am văzut pe-aşa am întrebat pe cineva care ne-a confirmat că drumul oricum e închis mai încolo şi că nu au acces decât localnicii. Am lăsat vârfurile Eiger şi Monch pentru altă dată şi ne-am întors în pasul Grimsel pentru a coborî din nou în Gletsch, în valea Ronului, vale pe care aveam să o parcurgem următoarele zile până la Martigny, la graniţa cu Franţa.

Înainte să urcăm în Grimsel însă, mai facem o oprire la Handegg unde am găsit un pod suspendat şi două trenuleţe ce urcă aproape vertical la nişte lacuri nevăzute. Unul dintre ele urcă la Lacul Gelmer şi este cel mai abrupt funicular din lume, având o înclinaţie de… 106% (adică puţin peste 45 de grade, dacă am calculat bine : D), fiind iniţial folosit pentru transportul materialelor pentru construcţia barajului Gelmer.

Găsim pasul Grimsel transfigurat de lumina caldă a apusului şi nu ne putem abţine să nu mai oprim o dată pentru a face încă un set de poze. Apoi coborâm în Gletsch şi mergem vreo 10 kilometri până în Ulrichen de unde începem iar să urcăm, de data aceasta spre pasul Nufenen (2478m).

Pasul Nufennen a fost cel mai înalt punct atins cu maşina în acel an. Şi ce să zic, deşi ne cam obişnuiserăm cu pasurile cu gheţari şi vârfuri înalte, tot am rămas impresionaţi de frumoasa panoramă ce se deschide din pas asupra marilor vârfuri din Alpii Bernezi: Alestchhorn (4195m), Finsteraarhorn (4274m – cel mai înalt vârf din Alpii Bernezi), Oberaarhorn (3637m), Lauteaarhorn (4043m). În plus, pentru că era aproape seară şi dispăruse şi aglomeraţia, am văzut şi câteva capre negre alpine care se jucau nestingherite lângă drum.

Ar fi loc perfect de dormit în pas, cu peisaje frumoase la răsărit, dar nu e încă 100% întuneric, aşa că hotărâm să dormim mai aproape de obiectivul de a doua zi. Coborâm iar în valea Ronului, o vale îngustă şi împădurită, care nu dă de gol prin nimic gheţarii care se află în spate. După ce trecem pe la mai multe campinguri care nu ne convin pentru că au duş cu fisă, ne prindem că probabil nu există încălzire centrală pe vale, aşa că ne oprim la campingul Tunetsch din localitatea Filet. Preţul a fost destul de mic, dar au avut şi ceva incoveniente – un singur wc pentru tot campingul şi apa de la duş care se răcea dacă făceau baie mai mulţi înaintea ta, de rămâneai şi cu fisa luată şi cu apa rece. Noi am ajuns târziu şi am plecat devreme a doua zi, aşa că nu ne-a deranjat prea tare. Ne culcăm cu gândul la ziua de mâine, când vremea va juca un rol esenţial.

Ziua următoare am schimbat planul de acasă, hotărându-ne să încercăm să urcăm vârful Eggishorn (2926m), în loc să parcurgem traseul panoramic pe lângă Gheţarul Aletsch, cel mai lung gheţar al Europei.  După tură am mers să vedem pasul Simplon, unde am şi dormit.

Pentru celelalte zile ale excursiei click aici

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: