Elveţia: Pasul Lucomagno, Lai da Thuma, pasul Oberalp, canionul Goschenen, Pasul St. Gotthard

20 06 2010

Duminică, 29 iulie 2007
Distanţa parcursă cu maşina ~ 90 km
Trekking până la Lai da Tuma ~ 3h30 d/î
Harta zilei:

Ziua anterioară a fost o zi lungă şi frumoasă de plimbare prin văi (a râului Inn, a râului Albula, a Rinului, valea Melsocina şi valea Blenio), pasuri (Julier, Splugen, San Bernardino) şi canioane (Via Mala – Thusis). O zi în care pentru noi s-a destrămat  mitul Elveţiei celei cu case îngrijite şi pline de flori, cu oameni de treabă şi cu drumuri perfecte. Seara am dormit pur şi simplu într-o parcare ascunsă de copaci pe marginea unui drum, pentru că n-am găsit decât un camping al cărui recepţioner ne-a dat nişte preţuri piperate scoase din burtă, căci nu era nimic afişat la vedere.

Ne trezim dis de dimineaţă şi suntem mai rapizi ca niciodată în strângerea bagajelor. Maşina în care au dormit aseară elveţienii deja nu mai este, aşa că în timp record suntem deja în urcare pe valea Blenio şi apoi pe valea Santa Maria, spre pasul Lucomagno /Lukmanier (1.940 m). Pasul este „mititel” faţă de media elveţiană, cu serpentine neinteresante : D şi este plin cu maşini din care se dau jos omuleţi ce se duc ori la mica bisericuţă din pas, ori se răspândesc pe sau pe lângă „vârfuleţele” de 3000 m din jur.

Trecem pe lângă Lai da Sontga Maria şi apoi coborâm în serpentine largi pe valea Medel spre localitatea Disentis Muster. Deşi suntem iar în ciudatul canton Graubunden, peisajul se schimbă încet încet, casele dărăpănate şi acoperite cu pietre fiind înlocuite de căsuţe îngrijite şi frumos colorate, însă fără flori la geamuri, gardurile parcă nu mai sunt atât de evidente peste tot, încep să apară hotelurile şi pensiunile cochete, deh zonă turistică. Din Disentis Muster intrăm pe valea Rinului de Sus şi o luăm la stânga spre pasul Oberalp (2.044m). Pe drum este o nebunie totală, motociclişti, biciclişti, autocare, rulote, maşini peste maşini. Yoy! aşa aglomeraţie parcă n-am mai văzut niciunde. Lăsăm maşina să se hodinească într-o parcare  înainte să ajungem în pas şi o luăm la plimbare spre Lai da Tuma (2.343m), unul din izvoarele Rinului de Sus.

 

Traseul ni se pare super lejer (cam 1h 45 ), potecă bine amenajată plină cu elveţieni blonzi cu câte 2-3 copilaşi frumuşei pe lângă ei. Peisaje de Retezat şi Făgăraş prin care trece un Transfăgărăşan de câteva ori mai mare şi înconjurat de mult mai multe vârfuri înalte. Nu ne grăbim deloc având în vedere că oricum n-am făcut mare mişcare în ultimele zile şi ne lăsăm furaţi de priveliştea vârfurilor şi custurilor stâncoase sau acoperite de gheţari ale Alpilor Glarus şi Lepontini, aflaţi de-o parte şi de alta a văii Rinului se Sus. Spre vest deja peisajul începe să se modifice, culmile masive cu gheţari de la orizont anunţând trecerea în Alpii Bernezi. Doi tipi cu rucsaci plini de echipament tehnic ne fac poftă şi ne trezesc vise…

Ne desprindem cu greu de peisaje, ne întoarcem la maşină şi continuăm pe drumul extrem de populat cu diverse vehicule până în pas. Este nebuneală mare în pas, cred că a fost cel mai gălăgios şi poluat dintre toate. Pasul e frumos, cu o mulţime de vârfuri stâncoase şi gheţari ce-l înconjoară şi traversat de tipicul trenuleţ roşu elveţian pe cremalieră, dar plecăm repede pentru că este mult prea gălăgios şi populat pentru noi. Nu mă pot abţine să-mi imaginez cum arată pasul iarna … totul alb, drumul şi grămada de vehicule motorizate complet dispărute, trenuleţul roşu pe cremalieră înotând singur prin oceanul de zăpadă…

Coborârea ne oferă panorame foarte frumoase asupra cochetului orăşel Andermatt aflat într-o vale înconjurată de munţi înalţi, din care se poate ieşi doar prin cele trei pasuri de peste 2000, sau  prin abruptul canion Schollenen de pe valea râului Reuss (cel de-al patrulea râu ca lungime din Elveţia după Rin, Aare şi Ron). Aceasta este zona locuită din Elveţia care ne-a plăcut cel mai mult, frumoasă, îngrijită, aproape ruptă de restul lumii prin munţii înalţi ce o înconjoară. Îmi închipui cum trebuie să fie iarna, când cele trei pasuri sunt închise iar totul în jur îmbrăcat în haine groase de zăpadă…

După ce ne învârtim un pic prin orăşel ieşim spre Göschenen pentru a vedea Teufelsbrücke (Podul Diavolului) din canionul Schöllenen. Ne aşteptam să vedem aici doar vreo două poduri suspendate, dar descoperim şi un canion îngust prin care coboară serpentine dese agăţate între pereţii canionului.  Chiar dacă locul este strâmt şi a fost strecurată cu greu şi şoseaua, din peisaj nu lipseşte clasicul trenuleţ roşu pe cremalieră pentru care au fost săpate tuneluri cine ştie prin ce cotloane ale canionului.  Ulterior am aflat că pe undeva prin pereţii canionului trece şi al doilea tunel  auto ca lungime din Europa şi al 3lea din lume (cca. 17km), care intră în stâncă undeva la baza canionului, înainte de localitatea Goschenen şi iese aproape de Airolo, după ce trece pe sub pasul St. Gotthard.

Uimitor cum a putut fi construit un pod  la o aşa înălţime peste apele învolburate ale râului… şi nu-i vorba de cel de acum când există tot felul de tehnologii şi alte alea, ci de cel pentru care s-au bătut francezii cu ruşii în timpul războaielor napoleoniene din 1799. Ca să nu  mai zic că primul pod a fost construit în 1230 din lemn care era înlocuit periodic pentru că se degrada din cauza vremii, şi a fost distrus complet în 1888 de o furtună. Tot aici am descoperit că există Via Ferrata „del Diavolo” care caţără frumos pe un perete vertical, pe care am trecut-o pe listuţa cu planuri de viitor.

Conform unui mit local, primul pod a fost construit de însuşi diavolul, cu condiţia ca primul suflet care avea să treacă podul să fie al lui. Aşa că oamenii au gonit o capră să treacă podul. Diavolul, supărat, a luat o piatră mare (Teufelsstein, the devil’s stone) cu care vroia să distrugă podul, dar întâlnindu-se cu o bătrână credincioasă cu o cruce a scăpat piatra şi  a fugit.  În 1977 au fost cheltuiţi 3.000.000 de franci elveţieni pentru a muta piatra cu 127 de m şi a face loc şoselei spre Andermatt.

Ploaia care se înteţeşte ne alungă înapoi în Andermatt şi de aici în sus spre pasul Saint Gotthard (2.114 m), unde scăpăm şi de vremea rea. Descoperim încă un pas frumos, ca un platouaş între munţi, cu un orăşel în miniatură: magazine, hoteluri, restaurante, statui, chiar şi un muzeu cu fortificaţiile folosite în timpul războiului. Soarele ne încălzeşte cu razele lui blânde cât ne plimbăm şi ne bucurăm de frumuseţea naturii care ne înconjoară. E trecut de ora 17, aşa că nu ne mai deranjează nici vânzoleala de maşini şi motociclete. Pentru că nu sunt semne de campare interzisă, hotărâm să dormim pe vechiul drum care trecea prin pas.

Ziua următoare ne-a întâmpinat cu vreme proastă, aşa că am mers doar până în pasul Furka. Acolo am vizitat peştera din gheţar, ne-am plimbat pe deasupra gheţarului ca să-l admirăm mai bine şi am rămas să dormim, bucurându-ne de priveliştile superbe asupra Alpilor Penini şi Bernezi.

Pentru celelalte zile ale excursiei click aici

Anunțuri

Acțiuni

Information

One response

10 04 2012
daj

Imi place mult articolul,cautam ceva si am ajuns aici.poze,si detalii,ma face sa simt ca am trecut si eu pe-acolo.multumesc.si felicitari pentru ce faceti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: