Elveţia: ce de-a Alpi… ce de-a gheţari….

20 06 2010

Miercuri, 1 august 2007
Distanţa parcursă cu maşina ~ 43 km
Trekking până pe vârful Eggishorn de la Fiescheralp  ~ 5-6 h d/î
Harta zilei:

Ziua anterioară a fost o altă   zi de plimbare prin pasuri impresionante cu gheţari (Grimsel, Susten, Nufennen). După vizitarea acestor pasuri şi a văii râului Aare, am coborât în valea Ronului pe care am urmat-o până la campingul Tunetsch din localitatea Filet, unde am dormit.

Scot cu emoţie nasul din cort şi dau de vreme bună afară. Aşa că ne mobilizăm rapid şi fuga fuguţa la telecabina din Fiesch. Ne luăm bilet dus-întors până la Fiescheralp, urmând ca de acolo să încercăm să parcurgem pe jos cei cca. 700 de m diferenţă de nivel până pe vârf. Avem la noi o pereche de colţari, un piolet şi cordelina, pentru că în pliantele pe care ne uitaserăm erau ceva pete de zăpadă spre vârf. Habar n-avem ce ne aşteaptă, aşa că plecăm mai mult la ghici – dacă are să iasă ceva, excelent, dacă nu, asta e.

Telecabina scoate încet încet capul din valea împădurită a Ronului, oferind o panoramă frumoasă asupra unora din cele mai importante vârfuri ale Alpilor Penini: Fletschhorn (3993m), Dom (4545m), Matterhorn (4478m), Weisshorn (4505m). Nu ne vine să credem cât de banală este valea jos şi ce frumuseţi se găsesc ascunse după pereţii ei.

Pornim în traseu pe o vreme superbă, sub un cer este plin de mici pete colorate în mişcare… parapantişti. Cred că aici e un fel de rai al lor din Elveţia. Sunt ca un stol de fluturi. Îi admirăm, admirăm şi priveliştea din jur şi urcăm încet spre vârf, storşi de soarele care îşi revarsă cu toată puterea razele asupra noastră. Traseul este uşor cu o potecă lată şi foarte bine bătută, singura care ne creează probleme fiind căldura. Nici vorbă de colţari, piolet sau cordelină.

Lângă staţia de sus a telecabinei (2869 m), după cca. 2h20 de urcare, dăm de o cabană copiată din filmele cu Heidi şi rămân să fac poze şi să admir, în timp ce Laviniu o ia înainte. Nu mă grăbesc deloc, mă bucur de peisajul frumos, până la un moment dat când văd că Laviniu îmi face insistent semne să mă duc la el. Mă întreb ce l-o fi apucat să mă grăbească tocmai acum şi mă urnesc oarecum îmbufnată spre el. Dar nu apuc să fac nici doi paşi că rămân cu gura căscată şi înţeleg de ce mă tot chema.

Gheţarul Aletsch se desfăşoară în toată splendoarea înaintea noastră păzit de gardienii veşnici Aletschorn, Jungfrau, Monch, Eiger. Nu-mi vine a crede ce am în faţa ochilor, aproape că nu-mi pot stăpâni lacrimile. Mai cu seamă capătul gheţarului ne atrage… Konkordiaplatz … am vrea să fim acolo, în marea de zăpadă dintre uriaşii Alpilor Bernezi. Iar dacă întorci un pic capul vezi Matterhorn-ul şi celelalte vârfuri din Alpii Penini. Când vezi aceste imense întinderi de gheaţă nu poţi decât să te simţi mic mic mic şi total neimportant. Aici îţi dai seama de măreţia naturii pe care tot încercăm în zadar să o subjugăm.

Gheţarul Aletsch este cel mai lung gheţar din Alpi (23 km), întinzându-se pe o suprafaţă de peste 120 km2 în regiunea Bernese Oberland din Alpii Bernezi. El îşi are izvoarele la o altitudine de cca. 4000m, în Konkordiaplatz, o suprafaţă întinsă acoperită de un strat de zăpadă şi gheaţă de vreo 800-900m adâncime. Konkordiaplatz este înconjurată numai de vârfuri care mai de care mai „neînsemnate”: Aletschhorn, Dreickhorn, Jungfrau, Monch, Trugberg, Wannenhorn, Gross Grunhorn. Gheţarul coboară de la cei 4000 m ai Concordiei până la 1560 m unde se transformă în râul Massa, care duce zăpezile veşnice ale Alpilor Bernezi în apa Ronului, şi mai apoi pe toate continentele prin Marea Mediterană.

Din păcate şi acest gheţar este victima încălzirii globale, retrăgându-se cu 50 de metri pe an, la care se adaugă şi o îngustare din ce în ce mai mare pe părţi. Acest fenomen este confirmat şi de ghizii locali care în ultimii ani au fost nevoiţi să caute o nouă cale de acces pe gheţar, cea veche devenind impracticabilă datorită topirii zăpezii. La 18 zile după ce am trecut noi pe acolo, fotograful Spencer Tunick a făcut o şedinţă foto pe gheţar cu 600 de oameni goi pentru a atrage atenţia asupra încălzirii globale şi topirii gheţarilor lumii. Între 2005 şi 2006 gheţarul s-a retras cu 100m…

De multe ori mă întreb dacă copiii şi nepoţii noştri vor mai putea vedea peisajele pe care le putem încă vedea noi şi îmi tot aduc aminte de un film pe care l-am văzut de mult, când nici nu ştiam ce-i ăla munte: acţiunea se desfăşura într-un viitor în care omenirea distrusese totul şi oamenii puteau alege să se ducă să moară le un azil special unde li se recicla apa din corp. Ca să moară fericiţi li se puneau imagini cu omenirea cea veche care avea păşuni înverzite pe care alergau turme de animale, munţi împăduriţi care se reflectau în lacuri cristaline, cer albastru săgetat de mii de păsărele. Şi cei care vedeau imaginile rămâneau foarte uimiţi că lumea a arătat aşa odată.

Dar să nu uităm că avem o telecabină de prins şi ar fi totuşi păcat să nu ajungem şi pe vârful aflat la o aruncătură de băţ de 15 minute. Vârful este un conglomerat de bolovani descărcaţi parcă dintr-o basculantă la facerea lumii, printre care mişună o groază de omuleţi. Eggishorn – 2926m, cea mai mare înălţime atinsă până acum urcând cu propriile picioare : ).Evident că de-aici priveliştea este şi mai frumoasă decât de la cabană, pe lângă Alpii Penini şi grupa Aletschhorn, Monch, Jungfrau şi Eiger cu Gheţarul Aletsch la poale, văzându-se şi Gheţarul Fiescher străjuit de suplul Finsteraarhorn, iar în depărtare tocmai Galenstock-ul, pasul Furka şi pasul Nufenen. Ce ai putea vrea mai mult de atât de la viaţă? Hmm… de fapt ştiu ce ai putea vrea… să fii pe unul din aceste vârfuri sau măcar în inima muntelui, la Konkordiaplatz… Dar să avem răbdare, toate la timpul lor : ). Momentan să fim mulţumiţi că suntem aici şi vedem toate aceste frumuseţi…

Facem poze peste poze, identificăm toate vârfurile după pliante, visăm la una din cabanele agăţate pe creasta muntelui deasupra gheţarului, ascultăm cascadele ce se formează din gheţari şi căderile de zăpadă, hrănim un corb : ). La un moment dat vârful se supraaglomerează, probabil venise vreo telecabină, aşa că ne retragem liniştiţi, mai aruncând câte-un ochi în spate din când în când. Laviniu mai inspectează şi o via ferrata ce urcă pe sub stâlpii de telecabină şi apoi într-o oră jumătate suntem jos la Fiescheralp pentru a prinde una din ultimele telecabine pentru coborâre.

Din Fiesch continuăm pe valea Ronului până la Brig, de unde vroiam să urcăm în pasul Simplon (2008 m). Numai că aici avem ceva probleme şi ne învârtim aiurea în căutarea pasului, deoarece indicatoarele sunt puse doar sporadic şi lipsesc la intersecţiile cheie. Vedem drumul spre pas agăţat undeva sus dar ni se pare că nu avem cum să ajungem la el fără să intrăm pe autostradă. Până la urmă găsim drumul şi ajungem în pas o dată cu noaptea şi cu focurile de artificii pentru sărbătorirea zilei naţionale a Elveţiei. Dormim în pas, lângă o rulotă cu elveţieni care făceau acelaşi lucru. E cam frrig.

Ziua următoare aveam să mergem prin Saas Fee şi pe lângă Zermatt, dar norii au ascuns vârfurile cele mari aşa că am continuat pe valea Ronului până la Martigny. Aici am urcat spre pasul Forclaz (1527 m), am coborât pe partea cealaltă în valea Trient şi am trecut în Franţa unde am dormit în micuţul pas Montets (1461 m). 

Pentru celelalte zile ale excursiei click aici

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: