Elveţia: Canionul Uina Dadora şi pasul Fluella

20 06 2010

Vineri, 27 iulie 2007
Distanţa parcursă cu maşina ~ 85 km
Trekking pe valea Uina Dadora ~ 6h d/î
Harta zilei:

Ziua anterioară, obosiţi după Innsbrucker Klettersteig, am dormit până mai târziu în parcarea de lângă Innsbruck (Austria) şi apoi am continuat ~145 km pe valea râului Inn până la campingul din localitatea Sur En, din Elveţia, unde am şi rămas peste noapte.
A fost interesantă intrarea în Elveţia, căci a trebuit să trecem de două puncte de frontieră, aflate la nici 30 de kilometri distanţă unul de altul. Primul este după  Pfunds, semnalizat doar cu un semn de „Stop”, fără indicator de graniţă sau ceva că dacă nu eşti atent te poţi trezi trecând liniştit şi cu vameşii după tine : ) şi celălalt la Martinsbruck.

Ne trezim de dimineaţă, lăsăm maşina şi rufele pe sârmă în camping şi plecăm în traseu pe valea Uina din munţii Sesvenna (Alpii Orientali Centrali), unde văzuserăm pe Google Earth nişte poze cu un canion adânc străbătut de o potecă săpată în stâncă prin care mergeau unii cu bicicleta.

Prima parte a traseului ni s-a părut destul de plictisitoare deoarece  am mers  vreo două ore jumătate pe un drum forestier prăfuit printr-o căldură enervantă. Undeva la jumătatea acestuia se deschide pe dreapta valea Curtinach, o vale complet închisă de munţi şi se află o poiană largă cu câteva căsuţe neîngrijite (o stână de vară şi o moară). Ne-au depăşit o mulţime de biciclişti care ne salutau super ciudat, mai mult o mormăială enervată decât un salut : D.

Traseul devine deosebit de când ieşim în cea de-a doua şi ultima poiană, Uina Dadaint, unde se află şi o căsuţă cu mini-bar. De-aici se deschide perspectiva asupra văii Uina şi-a pereţilor ei stâncoşi şi măcinaţi în grohotiş pe alocuri şi în faţă începe să se zărească canionul îngust pe care l-a săpat Uina şi crăpătura suspendată prin care trece traseul nostru. Nici nu ne dăm seama când drumul forestier se transformă în potecă şi ajungem la  semnul de circulaţie pus la intrarea în canion care arată că de-acolo înainte bicicletele trebuie cărate în spate : D. Poteca seamănă cu cea care trece prin tunelurile de pe malul Nerei, numai că se află la o înălţime de zece ori mai mare.

Dimensiunile canionului ne impresionează, nu am mai văzut aşa ceva până acum. Pierdem o mulţime de timp la admirat şi pozat şi ieşim în partea cealaltă după mai mult de două ore după Uina Dadaint. Priveliştea de aici ne lasă un pic nedumeriţi, deoarece după aşa canion nu prea ne gândeam că vom ieşi într-o păşune alpină plată, mărginită de câteva vârfuri stâncoase. Totul este verde şi curat, cerul are câţiva nori fotogenici, o marmotă fluieră în fundal… mai lipsesc văcuţa Milka şi fetiţa Heidi ca totul să fie ca în filme : ). În zonă sunt o mulţime de trasee care duc fie pe vârfurile din jur, fie urcă unul din versanţii văii şi coboară pe partea cealaltă în localitatea S-Charl, sau continuă pe această frumoasă păşune până în Italia. Din păcate noi avem alte planuri, aşa că ne mulţumim să stăm vreo oră la soare să ne bucurăm de peisajul atât de … alpin : ) şi să ne facem planuri pentru dăţi viitoare. Ce este cam deranjant privirii aici, şi cam prin majoritatea Elveţiei sunt gardurile care îngrădesc fiecare bucăţică de teren. În Austria nu ştiu dacă am văzut două garduri….

Faptul că am stat o mulţime prin canion la urcare nu ne opreşte să stăm şi la coborâre la fel de mult şi să facem poze peste poze, că deh, acum îl vedem din alt unghi. Ne mirăm în continuare de mulţimea de biciclişti elveţieni sau italieni care trec prin canion. Drumul forestier ni se pare mai puţin plictisitor, acum când avem mintea plină de imagini aşa frumoase…

Ne întoarcem la maşina care rămăsese în camping, strângem lucrurile lăsate la uscat şi urcăm spre localitatea S-Charl, unde ne aşteptam să vedem o privelişte frumoasă cu munţii Sesvenna. Drumul până acolo era cam stricat iar în oraş este interzis să intri cu maşina, fiind obligat să o laşi în parcarea cu plată de la intrare. Şi nici peisaje extraordinare n-am văzut.

Un pic dezamăgiţi coborâm iar în valea râului Inn şi continuăm spre pasul Fluella (2383m) unde ajungem pe înserat.  Deşi era aproape noapte şi un pic de ceaţă, am reuşit să ne dăm seama de sălbăticia şi frumuseţea pe care le ascundea pasul: blocuri de piatră de cel puţin statul unui om aruncate alandala peste tot, vreo două lacuri, un Hospiz (prezent de altfel în cam toate pasurile elveţiene), vârfurile Weisshorn şi Schwarzhorn de-o parte şi de alta a şoselei.

De când am intrat în Elveţia am văzut peste tot, pe fiecare drumeag şi în fiecare intrând semnul de  campare interzisă (corturi şi rulote tăiate). Cu toate acestea în pas am văzut o rulotă care dormea la vedere şi mai făcuse şi un foc. Noi nu vrem să avem însă probleme aşa că coborâm înapoi în localitatea Susch şi dormim în campingul „Muglinas”, un camping fără prea mari pretenţii, cu toaleta şi duşurile cam departe şi cam aproape de calea ferată. Dar măcar era ieftin.

Ziua următoare avea să fie o zi lungă şi frumoasă de plimbare prin văi (a râului Inn, a râului Albula, a Rinului, valea Melsocina şi Val Blenio), pasuri (Julier, Splugen, San Bernardino) şi canioane (Via Mala – Thusis). O zi în care pentru noi avea să se destrame  mitul Elveţiei celei cu case îngrijite şi pline de flori, cu oameni de treabă şi cu drumuri perfecte. Seara am dormit pur şi simplu într-o parcare ascunsă de copaci pe marginea unui drum, pentru că n-am găsit decât un camping al cărui recepţioner ne-a dat nişte preţuri piperate scoase din burtă, căci nu era nimic afişat la vedere.

Pentru celelalte zile ale excursiei click aici

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: