La schi în Sankt Anton: Arlberg Vest

14 04 2010

Zona Arlberg Vest este foarte faină pentru că fiind aşa înghesuită între munţi este şi clima altfel şi ninge mai mult decât în alte părţi. Însă ea este şi relativ izolată deoarece este accesibilă doar prin Pasul Flexen (1773m), sau pe drumul ce vine dinspre Germania prin Warth, drum care şi vara este foarte îngust, dar iarna. Dacă ninge mai serios drumul prin Warth se închide, iar pe cel prin pas nu prea ai ce să cauţi fără echipament de iarnă. Când am fost noi a nins destul de mult într-o seară, de mergeam cu 30 la oră pe drumul acoperit cu zăpadă, pe lângă autobuze echipate și ele cu cauciucuri de iarnă şi lanţuri. Cu cât ne depărtam de pasuri şi ne apropiam de Sankt Anton zăpada era din ce în ce mai puţină şi cu cât ne apropiam de Tobadill nici măcar o fulguială nu mai dăduse.

Deşi la o primă vedere harta pârtiilor este destul de simplă, acestea fiind situate pe versanţii de deasupra localităţilor Lech, Zug şi Zürs, la o privire mai atentă se observă nişte „ciudăţenii”: dacă urci din Lech spre pârtiile de sub vârful Rüfikopf, nu mai poţi coborî decât în Zürs; dacă cobori de pe pârtiile din Zürs spre Zug, nu mai ai cu ce urca înapoi, iar în Zug este un telescaun care deserveşte numai rute offpiste. De fapt nu e nici o ciudăţenie, pentru că aici există un circuit unic în zona alpină „Der Weiβe Ring” care porneşte din Zürs şi se întoarce tot acolo după parcurgerea a 22 de km pe pârtii care străbat cele 3 zone de schi şi acoperă 5500 m diferenţă de nivel. Ideea acestui circuit a apărut în sezonul de iarnă 1940/41 când în Zürs a fost pus în funcţiune primul teleschi din Austria. Acesta a fost contribuţia inginerului Sepp Bildstein, un sportiv excelent şi un expert internaţional în schi, căruia ulterior i-a venit şi ideea creării circuitului. Noi nu l-am parcurs pentru că am aflat cam târziu de el, dar cred că e frumos. În 15 ianuarie 2006, cu ocazia celei de-a 50a aniversări a circuitului a avut loc şi primul concurs de schi pe „Der Weiβe Ring”, cea mai lungă cursă de schi din lume. De atunci concursul are loc în fiecare an în luna ianuarie, iar până acum recordul de parcurgere a fost de 44 min 25 sec.
În zonă există şi un ‘Heliskiing Pass’, pe care îl pot achiziţiona cei care vor să schieze în Orgelscharte şi Mehlsack, iar pentru doritorii de schi fond există variante din Zürs către pasul Flexen, către Lech sau către Stubenbach.

Am hotărât să începem cele trei zile de schi din Arlberg Vest în Lech, aşa că ne trezim dis de dimineaţă şi plecăm în jur de ora 7 din Tobadill ca să avem timp să ajungem în Lech înainte de deschiderea telescaunelor. Drumul trece prin drăguţul cătun exclusivist St. Cristoph, apoi prin Pasul Arlberg care era atât de încărcat de zăpadă încât nu am reuşit să ne dăm seama unde era parcarea în care dormisem în vară. Peisajele sunt minunate iar zăpada are o tentă roşiatică acum, la răsăritul soarelui, aşa că aproape ne pare rău când facem dreapta şi intrăm în tunelul cel lung care ne scoate aproape de Pasul Flexen. Din Pasul Flexen e şi mai frumos, aici fiind considerabil mai multă zăpadă decât în Arlberg, şi în plus linişte şi pace, iar în afară de noi nimeni pe drum, de aproape că ne era teamă să nu sară vreo căprioară în faţa maşinii. Trecem şi prin Zürs, cătunul care arată foarte chic acum, înconjurat de zăpezi şi populat, faţă de astă vară când aici era doar o îngrămădire de clădiri înalte ce păreau părăsite şi pe la 8 şi un pic ajungem în sfârşit în Lech. Ne dăm repede seama că nu aveam să găsim decât parcări acoperite care costau 10 euro pe zi, aşa că  ne resemnăm, parcăm maşinuţa noastră undeva printre maşinile de lux din una din parcări şi la schi.

Pentru că telescaunele de jos nu se deschiseseră încă urcăm cu telecabina în Oberlech şi apoi cu telescaunul de lângă ea, zăpada e bună şi suntem printre primii, aşa că ne dăm pe o roşie şi pe-o albastră (34,34a)  deservite de acelaşi telescaun până încep să se aglomereze. Urcăm şi pe vârful Kriegerhorn (2173m) şi ne dăm şi de acolo de mai multe ori, apoi ne mutăm în zona de sub vârful Zuger Hochlicht (2377m), unde  găsim mai multe variante de pârtii roşii faine (45,46,50) şi ne dăm, ne dăm, ne dăm. Când ne plictisim ne mutăm şi în zona Berger Rinderalpe unde găsim albastra 51 aflată încă în stare bunicică şi ne mai dăm şi pe ea cât putem. În plus, descoperim un Speed Check lângă pârtia 62 (un fel de radar care ţi măsoară viteza cu care iti dai drumul la vale) şi nu ne abţinem să ne măsurăm și noi viteza de câteva ori. Singurul „incovenient” este faptul că intrarea la Speed Check nu e foarte bine amenajată şi ne împrăştiem în toate felurile posibile înainte de a ajunge la punctul de start. : )

Spre seară Em cu Bogdan dezertează la baza pârtiei, dar noi cu Radu suntem kamikaze şi urcăm cât mai sus pentru coborârea finală. De fapt credeam noi că urcam pentru coborârea finală, pentru că ajunşi jos am aflat că telescaunul mergea până la ora 16.30, şi doar nu era să ratăm încă una două coborâri… schi schi schi… Îi anunţăm prin staţie pe Em şi pe Bogdan că mai au un pic de aşteptat, pentru că noi mai trebuie să ne dăm de câteva ori, la care Bogdan ne răspunde că dacă schiul ar fi mâncare noi am fi bulimici : ))). Între timp începuse să şi ningă destul de sănătos, astfel încât la plecare se puseseră deja vreo 15 cm de zăpadă proaspătă. Nu mai trebuia să ne batem capul unde aveam să mergem mâine, căci ştiam deja că Lech şi pulvăr avea să scrie pe noi.

A doua zi, echipaţi cu schiurile şi clăparii de freeride începem cu nişte ture pe partea inferioară a albastrei 34, printr-un pulvăr neatins nici de alţi schiori şi nici de ratrac… de vis. După ce se toacă de tot şi face dâmburi o luăm spre pârtiile de ieri de sub Kriegerhorn şi Zuger Hochlicht, pe care ne aşteptăm să le găsim într-o stare perfectă, insă avem surpriza sa constatam ca zăpada nouă nu s-a lipit deloc de cea veche, astfel încât pârtiile sunt deja numai dâmburi încă de dimineaţă. Dar măcar vremea este superbă, aşa că între două dâmburi ne bucurăm de peisajul minunat care ne înconjoară. Şi ne minunăm încă o dată de amplitudinea domeniilor  schiabile din Austria… După ce că atât cât vezi cu ochii se întind pârtiile din Arlberg Vest, iar după vârful Valluga ştii că se află şi cele din Arlberg Est, spre nord se mai văd şi pârtiile din zona Schröcken Warth. Iar aceasta e doar o mică bucăţică din zona de schi „Drei Täler(Les Trois Valles, în franceză, că în română n-ar suna aşa de bine : )) ce include într-un singur skipass pârtiile din Bregenzerwald, Großes Walsertal şi Lechtal).

Încercăm cam toate pârtiile, dar pe toate ne cam sar dinţii de la dâmburi. Dăm o fugă şi la Speed Check ca să vedem dacă noile schiuri au vreo influenţă asupra vitezei : ) Ne băgăm pe o rută offpiste pe unde ne cam chinuim prin tranşeele deja săpate de alţii şi ne luăm şi după Radu pe nişte pante cam înclinate de pe lângă pârtii, pe unde ne împrăştiem şi ne umplem de zăpadă. În timp ce Radu se duce pe toate coclaurile noi exersăm pe nişte pante mai line cu pulvăr. Mai mult ne distrăm decât să schiem, pentru că nepricepându-ne ne împrăştiem încontinuu care mai de care mai artistic. Strigătul de luptă după fiecare trântă este „Numa’ pulvăăr!!” (copyright Horaţiu : D).

Pe după-amiază găsim o zonă faină de numa’ pulvăr în stânga pârtiei 51 (cum cobori), şi începem să ne distrăm şi pe acolo. Cea mai tare bucată era trecerea în pârtie, unde se împrăştia invariabil toată lumea, care mai de care cu capul mai adânc înfipt în zăpadă. Cel mai fain era când te zbăteai acolo cu schiurile în picioare că să ieşi din zăpadă şi îi auzeai pe cei din telescaun prăpădindu-se de râs când te vedeau. : D Dar şi răzbunarea era dulce când eram noi în telescaun şi ne prăpădeam de râs văzându-i împrăştiaţi pe cei care râseseră de noi mai devreme. Numa’ pulvăr, peste tot, aproape până la chiloţi : ))).

Pe seară, în loc să ne retragem ca omul normal în vale, găsim numa’ pulvăr şi în dreapta pârtiei şi ne dăm acolo până la ultimul telescaun, chiar dacă riscăm să urcăm o bucată pe picioare ca să putem coborî înapoi spre Lech. Însă avem noroc şi cu tot timpul pierdut cu regrupările de după împrăştierile artistice, reuşim să ajungem la baza telescaunului Weibermahd înainte să se închidă, astfel încât scăpăm de urcarea pe jos. Declarăm ziua de azi cea mai reuşită din toate excursiile de schi de până acuma, şi sărbătorim în căsuţa din Tobadill cu palincă, scwhein speck, apfel saft şi checuri şi iaurturi austriece, în timp ce Radu se antrenează alergând singurel pe străduţele din Tobadill. : D

Ultima zi în Arlberg Vest ne hotărâm să încercăm pârtiile din Zürs, unde rămânem foarte uimiţi să găsim o parcare gratuită fix lângă telecabină… În Zürs… cea mai exclusivistă staţiune de schi din Austria, care are numai hoteluri de la 4 stele în sus, şi care e frecventată cu regularitate de regi, regine, prinţi şi prinţese (fără glumă)… Nu ne închipuiam că aveam să găsim aşa ceva în zona Arlberg : D.

Pentru că ajungem destul de devreme şi telescaunele nu merg încă, deschidem ziua de schi cu o urcare cu telecabina ce ne duce la 2418m, sub vârful Trittkopf, de unde ne dăm printre primii pe pârtia roşie de sub telecabină. Pârtia e foarte faină şi lungă, cu o diferenţă de nivel considerabilă (700m) şi în plus destul de goală la ora asta, aşa că ne dăm de câteva ori pe ea până nu se aglomerează. După aceea, pe nişte pârtii albastre cu ceva gheaţă trecem pe partea opusă a muntelui, în zona Seekopf, unde cele două telescaune deservesc mai multe variante de pârtii late, albastre, roşii şi negre. Pe aici nu prea există tunuri de zăpadă, aşa că pe unele pârtii mai găsim gheaţă şi pietre, dar se pare că în excursia asta, ca şi în Hintertux, 17 este numărul nostru norocos, căci pârtia 17 e o pârtie albastră lungă, lată şi cu zăpadă numai bună să te dai pe ea până nu mai poţi.

Vremea este superbă, peisajele minunate, aşa că ne hotărâm să urcăm şi la Muggengrat (2450m), de unde porneşte o pârtie lungă pe care o văzuserăm noi de dimineaţă de la telecabină. Telescaunul ne lasă într-o şa la baza vârfului Flexen (2626m) de unde se vede impunătorul vârf Valluga, pe care te urcă telecabinele din Sankt Anton… Iniţial ne întrebam de ce nu s-au făcut pârtii şi pe partea asta a vârfului, ca să fie interconectate cu pârtiile de aici,  căci relieful nu părea să fie atât de accidentat. Ulterior am aflat că nu s-ar fi dorit să se facă această legătură, pentru ca puhoiul din Sankt Anton să nu deranjeze feţele princiare din Zurs şi Lech. De asta nici între pârtiile din Lech şi cele din Schröcken Warth nu ar exista legătură, deşi sunt la o aruncătură de băţ unele de altele. La prima vedere pare discriminare şi snobism, dar sincer, nu ne-a deranjat deloc că în zilele în care am schiat în Lech şi Zürs nu ne-au mai frecat la cap în staţii englezii cu chef de distracţie şi nu ne-am mai călcat în picioare cu puhoiul de schiori.

Pârtia 10, Muggengrat – Tali, pe care ne-am dat, s-a dovedit a fi cea mai frumoasă pârtie pe care ne-am dat până acum… un fir izolat de vale care coboară printre nişte pereţi imenşi şi care este parcurs de destul de puţini schiori… Singurul inconvenient este faptul că ultima porţiune este plată şi ori trebuie să vii cu super viteză, ori să dai serios la beţe, iar când ajungi în Zürs trebuie să-ţi scoţi schiurile, să traversezi strada şi apoi să parcurgi înapoi tot traseul pe care l-am făcut şi noi dimineaţă de la telecabină spre pârtie.

Ne întoarcem la 17-le nostru pe care ne mai dăm de câteva ori, apoi, pentru că vremea se strica încet dar sigur hotărâm să urcăm şi la Madlochjoch (2438m), pentru a vedea peisajul dinspre Zug. Însă se pare că am estimat cam prost situaţia, astfel încât am degerat în telescaunul de două persoane neacoperit şi când am ajuns sus era o ceaţă de abia mai vedeai pe unde să te dai, de peisaj nici nu se mai punea problema. Ne dăm ca orbeţii pe pârtie, încercând să nu ieşim în căldarea din dreapta, strângem din dinţi când mai sărim peste dâmburile pe care nu le distingem în ceaţă, împingem cu greu la deal în zonele de pârtie care trebuie urcate,  ne chinuim pe o bucată de pârtie ca un vâlcel pe care nu se bagă ratracul şi care are şanţuri de la cei care s-au mai încumetat înaintea noastră şi în cele din urmă dăm din beţe ca să ajungem la o pârtie care să ne coboare înapoi în Zürs. Ne tot întrebasem noi toată ziua de ce majoritatea celor care urcă cu acest telescaun se duc pe rutele offpiste dinspre Zug (fac parte din Der Weiβe Ring) şi nu se dau pe pârtie înapoi în Zürs, dar abia acum am înţeles. : )

Îngheţaţi şi bătuţi de vânt ne aşezăm la o masă de pe terasa restaurantului Seekopf ca să bem un ceai şi să mâncăm un sandviş, însă apare rapid o chelneriţă care ne spune că nu avem voie să consumăm alimente din traistă. Ufff şi stăteam în ninsoare, într-un colţ al terasei care era oricum goală… Am vrut să ne luăm o supă de la bar însă era 8 euro, sumă cu care serveam meniu complet în Zillertal sau în Paznauntal aşa că înghiţim în sec şi ne punem iar pe schiat, singurul lucru pe care ni-l putem permite în staţiunea feţelor regale : ).

Ultimele ore de schi le-am petrecut în ceaţă totală şi ninsoare pe 17, pe 10-le acum părăsit şi pe pârtiile de pe versantul cu telecabina, de sub Hexenboden (2223m), timp în care Em, „înfrânt” de schiurile de pârtie ale lui Laviniu (de vreo 8 kg) stătea la un vin fiert şi ne mai spunea din când în când prin staţie „Eu tot aici sunt, deşi nu cred că interesează pe cineva”. : )

Înainte de plecare mai aruncăm o ultimă privire asupra acestei  cochete staţiuni pentru feţele regale… şi parcă nu ne vine a crede că înainte să se construiască drumul prin Pasul Flexen aici era doar  un mic cătun folosit numai  vara pentru creşterea animalelor… Ce frumos ninge aici … şi ce frumos nu ninge în Tobadill…ce păcat că s-a terminat skipassul şi că mâine nu mai venim la numa’ pulvărul care o să fie…

Toată povestea schiului din Sankt Anton aici.

Anunțuri

Acțiuni

Information

2 responses

2 05 2010
ostcluj

Târg de turism montan, aventură şi sporturi extreme la Cluj Napoca

Organizaţia Studenţilor pentru Turismul Românesc, deschide porţile pentru a II-a ediţie a târgului de turism montan, aventură şi sporturi extreme „Mocăniţa”. În perioada 10-11 mai, la Casa de Cultură a Studenţilor, între orele 10:00 şi 18:30, va avea loc singurul eveniment de agest gen organizat în Cluj Napoca. Toţii iubitorii de munte, de natură şi de activităţi în aer liber; toţi care vor să îşi găsească un club montan în care să se înscrie sau cei care vor să îşi achiziţioneze biciclete sau echipament sportiv sunt invitaţi să viziteze târgul.

Vor fi prezenţi: marile cluburi şi asociaţii din domeniul turismului montan sau a cicloturismului din raza Judeţului Cluj şi Alba, echipa Salvamont Cluj, Cercetaşii României, firme de comercializare a echipamentului montan, firme care comercializează biciclete, Mocăniţa – Vişeu de sus, şcoala de zbor cu parapanta sau firme de sporturi extreme şi activităţi outdoor.

In timpul târgului, în faţa Casei de Clutură Cluj, se va monta un panou de căţărare, panou ce poate fi încercat de orice doritor, pe tot parcursul evenimentului. Atât luni – 10 mai cat şi marţi – 11 mai, la ora 14:00 se vor desfăşura concursuri de căţărare dedicate amatorilor. Câştigătorii vor primi o invitaţie la o zi de instructaj de căţărare reală, gratuit, în Cheile Turzii.

Pentru detalii sau sugestii contactaţi organizatorii la adresa ost.info @yahoo.com

Detalii la:

http://www.ziledeturism.wordpress.com/100-2/

In ataşament veţi găsi afişul evenimentului şi logoul acestuia.

Persoană de contact:

Mihai Giurgiu

0743166014

mihai.giurgiu @gmail.com

2 07 2011
gabi

skiiiiiiiiiiii!!!!!!!!!!

imi lasa gura apa 😀

spune-mi si mie te rog, n-am citit tot textul ce-i drept, cam care e lungimea maxima pe care poti sa schiezi, coborand din punctul cel mai de sus si pana intri in cabana.

best regards!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: