La schi în Sankt Anton: Arlberg Est

14 04 2010

În Arlberg Est lucrurile stau destul de simplu, căci din Sankt Anton am Arlberg există doar două opţiuni: fie urci spre pârtiile din zona Rendl, fie spre cele din zona Valluga.

Rendl are mai puţine pârtii şi mai multe zone de offpiste, iar  sistemul de transport pe cablu mai lent şi expunerea nordică fac ca pulverul proaspăt să ţină mai mult. Aici se află şi o via ferrata de iarnă care se parcurge cu schiurile în spate şi clăparii în picioare, ca apoi să cobori înapoi în staţiune pe schiuri. Din păcate noi n-am reuşit să ajungem, poate cu altă ocazie.

Reţeaua de pârtii de la poalele vârfului Valluga este mai complexă, întinzându-se până la St. Cristoph precum şi tocmai după pasul Arlberg, până la Alpe Rauz şi Stuben. Singura problemă ar fi că majoritatea pârtiilor şi a zonelor de off piste au expunere sudică şi zăpada se strică destul de repede.

*

Ne înfiinţăm la ora 8 în Sankt Anton am Arlberg unde rămânem surprinşi ca în locul parcării mari din oraş să găsim staţia noii gondole ce urcă spre Rendl. Aşa că ne gândim să lăsăm maşina în una din parcările de pe drumul principal, dar observăm cu stupoare că toate sunt cu plată… astă vară parcă o parte din ele erau gratuite…. Nu prea avem chef să dăm 7 euro pe zi, aşa că ne tot învârtim până găsim parcarea mare de lângă centrul de informaţii şi gondola Nassereinbahn. Constatăm că şi asta e cu plată, aşa că ne împăcăm cu gândul şi lăsăm maşina acolo împreună cu 7 euro. Suntem destul de dezamăgiţi de această primă experienţă… în Paznauntal şi Zillertal n-a trebuit să plătim niciodată parcările… Este adevărat că orăşelul este destul de înghesuit pe valea îngustă, iar cu ocazia Campionatului Mondial se Schi din 2000/01 a fost chiar desfiinţată calea ferată care venea până aici pentru a obţine mai mult spaţiu, dar de exemplu în Kaprun este un ditamai blocul în care poţi parca gratis… vara ce-i drept… iarna o fi şi acolo cu plată, cine ştie…

 

 Dar asta e, hai să schiem că de asta am venit : ). Ne luăm skipass-uri şi urcăm la Gampen, iar de–acolo cu un telescaun şi mai sus, la Kapall (2330m). Aşa cu zăpadă, abia mai recunoaştem locul în care stăteam acum doi ani pe înserat şi ne uitam la creasta pe care tocmai terminaserăm de parcurs Arlberger Klettersteig. Acum la baza crestei se întinde zona de freeride Mattunjoch unde n-a mai nins de mult şi e plină de dâmburi.

 Alegem să ne dăm pe pârtia albastră de sub telescaun, dar constatăm că zăpada este cam proastă (deja!) şi cu gheaţă şi mai e şi aglomerată, aşa că după 2-3 ture hotărâm să trecem spre Galzig, unde sunt pârtii mai multe şi sperăm noi şi mai bune. Deoarece vremea este superbă hotărâm să urcăm cu telecabina spre Valluga, ca să facem poze şi să admirăm peisajul. Telecabina te urcă doar până la Valluga I (2645m), iar ca să ajungi pe Vârful Valluga (2811m) trebuie să iei o altă gondolă care am înţeles că nu ar fi inclusă în skipass, deoarece de pe Valluga nu coboară nici o pârtie de schi.

Ne apucă un pic melancolia când ieşim de la cabină şi dăm cu ochii de locurile prin care am mers acum două veri ca să ajungem la intrarea în Arlberger Klettersteig… Atunci am cam bălăurit pe aici neştiind foarte bine de unde pleacă traseul, acum însă recunoaştem imediat primul turn şi prima bucată de creastă din traseu… ce frumos a fost atunci… Dar şi ce frumos este să revii prin locuri cunoscute acum, iarna, când vedem în jur numai creste înzăpezite… Coborâm cu schiurile pe unde am mers atunci cu picioarele şi apoi urcăm cu un teleschi, singura variantă de a ieşi din această zonă şi a reveni la Gampen. De la capătul de sus al teleschiului poţi să intri în zonele de freeride Mattunjoch şi Schindler Kar, dar pentru că erau pline de dâmburi şi noi nu ne pricepem, am ales frumoasa pârtie 14.

După această mică excursie pe care o recomandăm cu căldură tuturor celor care ajung pe acolo, începem să luăm la rând pârtiile care coboară dinspre Galzig în cele patru zări, în speranţa de a găsi una care să ne placă şi pe care să ne dăm până la epuizare. Încercăm pârtia 17 care coboară tocmai pe partea cealaltă în Alpe Rauz, dar cam are gheaţă, pârtia 11 care coboară aproape de pasul Arlberg dar e cam scurtă, pârtia 8 care ajunge în cochetul sătuc St. Cristoph şi care ar fi fost o pârtie superbă dacă n-ar fi fost atât de plină de dâmburi şi pârtia 4 care coboară spre Sankt Anton pe valea Steissbach, dar care este extrem de aglomerată. Deh, deja e a treia ieşire la schi în Austria aşa că putem face comparaţii şi emite pretenţii : ).

La faima pe care o avea Sankt Anton-ul, „leagănul schiului alpin” ne gândeam că o să fie totul perfect, dar ceea ce am găsit a fost mult sub aşteptările noastre. Pârtiile ni s-au părut destul de puţine, majoritatea albastre şi roşii uşoare şi cu legăturile de telescaun destul de proaste între ele. În plus, foarte foarte multă aglomeraţie, englezi care vorbeau non stop prostii pe staţie, şi pârtii în stare proastă încă de dimineaţă.  Dacă am fi prins pulver proaspăt probabil că am fi avut o cu totul altă părere, pentru că zonele cu potenţial de offpiste sunt practic fără număr şi de toate dificultăţile, însă n-am prins aşa că am rămas cu dezamăgirea. Peisajele în schimb sunt superbe, cu munţi în toate părţile, de oriunde te-ai uita.

După ce am încercat mai multe variante am hotărât că tot 14-le ce coboară din Schindler Spitze e cea mai faină pârtie pe ziua asta aşa că ne-am tot dat pe ea până spre sfârşit. Păcat doar că este deservită de un telescaun neacoperit în care cam îngheţi. La ultima urcare am prins o superbă mare de nori în care apunea soarele, aşa că am tot stat să pozăm şi să admirăm, reuşind să coborâm la telescaunul care ar fi trebuit să ne urce la Gampen (ca să coborâm de acolo la Nasserein, unde lăsasem maşina) după ce acesta se închisese.

Pentru că nu prea aveam de ales am aşteptat să mai treacă puhoiul şi am coborât pe pârtia 1, care ne-a scos lângă gondola ce urca la Rendl. După cum fuseseră pârtiile toată ziua ne aşteptam să dăm de un patinoar cu pietre şi dâmburi, însă am prins un ratrac care urca, aşa că am făcut o coborâre de vis pe urmele lui : ). Noroc că de data asta am fost ceva mai organizaţi ca în prima zi în Zillertal şi o cheie de la maşină era la Radu, care prinsese telescaunul şi a venit să ne ia, scutindu-ne astfel de vreo 3-4 km de mers pe jos în clăpari.

Cam asta cu Sankt Anton-ul… Dacă e zăpadă proaspătă sau îţi place/ştii să te dai pe dâmburi e superb, dacă nu … nu prea, ni s-a părut mult mai fain în Arlberg Vest.

Toată povestea schiului din Sankt Anton aici.

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: