Trascau, calatorie in trecut (a doua zi)

31 08 2009

bisericutaNe trezim pe la şapte fără ceva, ne primenim cât se poate şi apoi urcăm la bisericuţă pentru a participa la Slujba Învierii. Aici găsim pe îngrijitor care pregăteşte cărbunii pentru tămâie şi vreo 2-3 oameni de prin satele din jur… Pentru că preotul nu a ajuns încă, localnicii profită să ne arate şi să ne povestească despre frumoasa bisericuţă care aflăm că e de lemn ;-).

Timpul trece, preotul nu mai apare, dar în curtea bisericii se strâng  din ce în ce mai mulţi oameni. Majoritatea sunt oameni în vârstă care au urcat încetişor dealul pentru a ajunge aici. Pe la 10 apar şi preotul şi cântăreţul (fiul preotului) care explică că au întârziat din cauza unei „defecţiuni la mijlocul de locomoţie”: calul cu care trebuiau să vină din Popeşti, unde ţinuseră slujba la 12 noaptea fugise, şi nefiind găsit a trebuit pregătit alt cal din sat.

Preotul iese din altar cântând „Veniţi de luaţi lumiiiină….”, iar apoi fiecare om, întâi bărbaţii şi apoi femeile, se duce liniştit şi ia lumină direct din lumânarea preotului. Fără înghesuială, călcări în picioare şi certuri, aşa cum probabil se mai întâmplă în bisericile din oraşele civilizate, pe unde n-am mai călcat în ultimii 4 ani în seara de Paşte… Evanghelia se citeşte afară în faţa bisericii, acompaniată de trilurile păsărelelor. În timpul slujbei localnicii ne-au oferit să stăm jos pe locurile lor cele mai bune. Ne era jenă să stea ei în picioare şi noi jos, dar dacă n-am fi acceptat sigur s-ar fi supărat, aşa că, aşezaţi vrând nevrând în primele locuri am stat până la sfârşitul slujbei.

Un fapt care m-a uimit foarte mult a fost lipsa credinţei oamenilor locului… Nu cânta nimeni „Hristos a Înviat” cu preotul aşa cum se obişnuieşte, nu participau cu nimic la slujbă ci erau ca simpli spectatori la o piesă de teatru. Majoritatea veniseră la biserică mai mult din datorie şi obişnuinţă decât din credinţă sau dragoste de Dumnezeu. Chiar nu mă aşteptam la asta în satele de munte, aveam impresia că pe aici oamenii sunt foarte credincioşi…

A fost impresionant să vedem aceşti bătrâni care s-au chinuit să vină de peste dealuri ca să participe la slujbă… să privim unele din ultimele suflări de viaţă ale unei  lumi care o dată era înfloritoare, iar acum se stinge încet încet… Câţi dintre ei vor mai fi până la anul? Câţi dintre copilaşii zglobii vor mai reveni? Cât va mai putea merge pe cal preotul cu părul alb ca laptele ca să ţină slujbe prin sate? Ce se va întâmpla cu bisericuţa când nici el nu va mai fi?

Peisaj de Apuseni

După terminarea slujbei mâncăm ceva şi pornim pe poteca pe care venise preotul de dimineaţă. Mergem un pic pe curbă de nivel şi apoi ieşim într-o şa de unde avem vedere spre locurile de unde am venit dar şi în partea cealaltă spre Valea Râmeţ şi satele risipe Geogel, Măcăreşti etc. Cineva întreabă „Noi unde trebuie să ajungem diseară?” „Într-acolo” răspunde domnul Dinu arătând direcţia complet opusă celei în care mergeam. „Păi şi atunci de ce mergem încolo?” :D. Un sms primit de un telefon uitat deschis ne anunţă că putem să-i sunăm pe cei apropiaţi să le spunem „Hristos a Înviat!” că după aceea cine ştie când vom mai avea semnal.

casa parasita din Barlesti

Lăsăm rucsacii în nişte tufişuri pe un moţ de deal de unde porneşte drumul spre Dealu Geoagiului – centru ca să zic aşa 🙂 şi mergem să vedem şi cătunul Bârleşti şi acesta în curs de dispariţie… Aici ne uităm pe geamul unei case părăsite şi vedem o bucătărie în care lucrurile erau lăsate ca şi când proprietarii ar fi fost plecaţi la plimbare… trist.

Noi cu Marlene dăm o fugă şi spre cătunele de mai încolo Ilieşti şi Mărineşti, unde găsim drumege mai late şi unde casele par mai mari şi mai pline de viaţă în jurul lor. Ne bucurăm, deoarece această zonă pare mult mai dezvoltată decât celelalte, am văzut chiar şi o maşină veche într-o curte. „Voi nu observaţi că lipseşte ceva?” ne întreabă Marlene când ne vede aşa entuziasmaţi. „Hmm… nu, ce lipseşte?” „Păi stâlpii de curent electric…” De la geamul ultimei case ne privesc trist ochii unei bătrânici pe care am văzut-o dimineaţă la  biserică… când o să mai venim pe aici e posibil ca acea casă să nu mai existe… Oamenii care trăiesc acum aici sunt cu siguranţă ultimii locuitori, iar casele lor vor rămâne în curând jucării ale timpului…

Ne întoarcem la locul în care lăsasem rucsacii şi o luăm pe drumul spre Dealu Geoagiului. Pe dreapta vedem frumoasa zonă înverzită şi înflorită a sătucelor Modoleşti şi Întregalde, iar pe stânga locul de unde am venit. Acum suntem pe direcţia cea bună spre Tecşeşti :-).

un pic de orientare, din locul unde ne-am lasat rucsacii sa mergem spre Barlesti

colectie de unelte „Centrul” sătucului Dealu Geoagiului este adunat la uliţa principală şi pare foarte”viu”, deşi nici aici numărul de locuitori nu stă prea bine având în vedere că mai sunt locuite doar 6 gospodării. Acest sat are 1-2 şanse mai multe ca celelalte de a supravieţui pentru că până la el urcă cu chiu cu vai un drum care are o istorie aparte… Minunatele noastre autorităţi s-au hotărât să-l construiască după ce a vuit la ştiri despre cum a fost cărată o biată femeie bolnavă la vale pe potecă într-un ciubăr, ca să poată fi dusă la medic…. Aici a mers, că de bine de rău au un drum, dar la câte case se ajunge încă numai pe potecă… „Când o să mai veniţi peste câţiva ani le veţi spune şi voi celor cu care veţi fi – data trecută am vorbit cu bătrâna care stătea în această casă, acum părăsită şi degradată”…

inainte sa o luam pe drumul de pamant spre Tecsesti

Piatra Cetii  Tecsesti

Mai aruncăm o ultimă privire spre bisericuţa la care am petrecut Paştele şi satele risipite pe dealuri şi o luăm pe un drum de pământ ce merge pe curbă de nivel prin pădure spre satul Tecşeşti, de unde este preotul care a oficiat slujba. Tecşeştiul pare un sat măricel întins pe unul din versanţii Cheilor Râmeţului, însă noi nu mergem până în sat, ci campăm lângă Poiana cu Narcise, la poalele Pietrei Cetii (1233m). Seara facem un foc şi ne întindem la poveşti la o cană cu lapte adevărat cumpărat de la proprietarul poienii.

paznicul corturilor noastre

 

Harta aici

Ziua 3: Poiana cu narcise de lângă Tecşeşti – Piatra Cetii (1233m) (1h30) – Răicani (1h) – Faţa Pietrii (2h40) – Mănăstirea Râmeţ (1h).

 

Anunțuri

Acțiuni

Information

One response

19 04 2015
petru porz

nu lasati pustiu -n urma satu sa vi-l stapaneasca…….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: