Cele doua fire ale Văii Gălbenelelor

2 06 2009

Sâmbătă, 9 mai 2009

Locaţie: Munţii Bucegi

Participanţi: Oana, Claudiu şi noi

Durata: Buşteni – Ref. Costila (1h50) – finalul firului secundar (4h) – firul principal, Ref. Costila (1h50) – Buşteni (1h20)

 

Tura de pe Seaca dintre Clăi şi Comorile Clăii nu a făcut decât să ne deschidă pofta pentru văile de abrupt, aşa că weekendul imediat următor am făcut o „plimbare” pe firele Văii Gălbenele. Ne-a ieşit cam aşa:

Clasica urcare spre Refugiul Coştila am făcut-o cam în două ore. Am avut norocul să nu vedem ursoaica cu pui, deşi trecuse chiar pe lângă noi, aşa cum ne-au confirmat un domn cu o doamnă care dăduseră cu petarde după ei. La refugiu vreme superbă şi „aglomeraţie” mare: un grup de vreo şapte persoane se pregătesc să urce pe Valea Coştilei, unii sunt deja în perete deasupra refugiului, cei doi cu petardele se pregătesc şi ei să urce pe Gălbenele, şi când plecăm noi mai apar două persoane în plimbare până la refugiu…

Prima parte a Vaii Costila   Valea Costila

Zăpada de pe Valea Coştilei este moale, aşa că pentru început luăm doar pioleţii în mână, nu ne mai scoatem şi colţarii. În partea de deasupra refugiului era îngrămădită atât de multă zăpadă încât nu mai era nici urmă de săritoarea care te scoate în poteca ce merge spre Creasta Coştila Gălbenele şi spre Valea Gălbenele. În schimb, în continuarea văii se vedeau vreo două întreruperi, iar în partea superioară era destul de puţină zăpadă.

traversarea firului principal

Dar noi am venit pentru Gălbenele, nu pentru Coştila, aşa că ieşim de pe zăpadă şi îi dăm la deal până la intersecţia cu firul principal al Gălbenelelor, care este şi el plin cu zăpadă. Cablul de care te ajuţi să cobori în fir este acoperit de zăpadă, şi ca să trecem în firul secundar facem o traversare dubioasă în opinia mea :-).

În firul secundar nu găsim  nici urmă de zăpadă, aşa că unii ne chinuim în bocancii de iarnă pe pământ şi grohotiş. Oana şi Claudiu o iau înainte şi merg pe stânga, direct pe firul văii, printr-un horn destul de dificil, în timp ce noi îl ocolim pe poteca din dreapta şi îi depăşim. De aici începe şi zăpada, care pare continuă, un pic întreruptă într-un singur loc. Este tot moale, aşa că mergem în continuare fără colţari, dar cu pioletul în mână.

saritoarea descoperita

Ajungem repede la locul în care zăpada este întreruptă şi ne dăm seama că trecerea acestui punct este mai dificilă decât ne aşteptam… Vara aici se află prima săritoare mai serioasă,  cu un bolovan blocat în ea, fiind nevoit să treci printr-un fel de fereastră. Iar valea este atât de îngustă încât ar încăpea cu greu  pe fir trei persoane una lângă alta. Acum însă este atât de multă zăpadă, încât porţiunea îngustă este complet acoperită şi valea pare largă 🙂

zona de mai sus, vara

Dar bolovanii de la săritoare sunt parţial descoperiţi şi cu poduri de zăpadă care se opresc fix înainte de stâncă, astfel încât nu prea ai cum să treci direct pe firul văii… Pierdem peste oră pe aici încercând să trecem mai departe… Claudiu ajunge sus pe nişte feţe stâncoase din dreapta şi apoi încercându-şi norocul pe podul instabil de zăpadă. Din păcate nu are nici o coardă la el, aşa că noi, nefiind aşa curajoşi, trecem prin stânga, printr-un oareşce horn pământos şi apoi un pic de cocoţ pe nişte stânci

dupa saritoare   Resize of 007 101_0017

După această săritoare valea este cam în umbră, aşa că înainte de a intra din nou în firul ei ne punem şi colţarii, pentru mai multă siguranţă şi stabilitate. De aici până în şaua din capătul văii urcăm aproape numai pe zăpadă cu diverse grade de înclinare, funcţie de săritorile peste care trecem.

    ultima urcare

vedere din capatul firului scundar spre Busteni si Baiului

În general urcarea mi s-a părut mult mai înclinată decât Seaca dintre Clăi, iar ultima porţiune a fost chiar ciudăţică pentru că după ce că era înclinată, zăpada era moale şi ori îţi intra piciorul până la genunchi ori dădeai de pietrele de dedesubt.

in balcon    doua furnicutze in firul principal + urmele pe Hornul Coamei

Valea se termină într-o mică şa fără nume, care se află aproape de Strunga Colţilor. Acum în condiţii de iarnă, locul este şi mai sălbatic şi mai liniştit decât toamna.  Şi când te uiţi în jurul tău te simţi izolat de restul lumii şi cumva blocat aici : în jos vezi Azuga undeva jos departe, şi valea pe care ai urcat, care pare mult mai abruptă privită de sus şi care n-ar fi deloc fun de coborât, mai ales având în vedere şi săritoarea descoperită; în stânga te întâmpină Strunga Colţilor de unde se coboară pe Valea Colţilor, care habar n-avem în ce condiţii se află; în spate e traversarea stâncoasă pe unde am trecut astă vară în firul principal spre Strunga Gălbenelelor, care nu e deloc atrăgătoare pentru rigizii bocanci de iarnă şi care oricum, mai mult te adânceşte în inima muntelui decât să te scoată jos; iar în dreapta parcă ai fi într-un balcon de unde vezi impresionantul Horn al Coamei, plin cu gheaţă peste care se aşternuse şi ceva zăpadă. Se văd nişte urme curajoase prin horn, dar la un moment dat, la o cascadă mare plină de gheaţă cu zăpadă peste ea se întorc… hornul rămâne tot acolo pentru când condiţiile vor fi mai bune, cel mai probabil nu sezonul ăsta.

Hornul Coamei  pe aici ar trebui sa coboram

Noi ar trebui să coborâm cumva de la acest balcon în firul principal… mă uit cu inima strânsă spre hornul pe care se vede un piton… E plin de o zăpadă instabilă, pare mult mai lung decât corzile noastre, nu i se vede capătul, aşa că nu avem decât să sperăm că iese bine în vale şi nu te trezeşti suspendat pe vreo stâncă. În plus e şi cam periculos să te duci neasigurat până la primul piton, cu zăpada asta înclinată care pare gata să plece la vale la prima încărcare şi am pierde şi o mulţime de timp cu rapelurile… Din fericire Claudiu se „apleacă” mai mult deasupra balconului şi vede că se poate coborî pe faţa înierbată de lângă horn, aşa că scăpăm de rapel :-). Din firul principal hornul pare muuult mai lejer decat se vedea de sus.

trecand in firul principal  firul principal

Pentru că era deja destul de târziu când am ajuns în fiul principal nu am mai urcat până în Strunga Gălbenelelor să ne uităm în partea cealaltă spre Valea Scoruşilor, un alt loc superb şi rupt de lume, şi am luat-o direct la vale. Zăpada a fost foarte bună să-ţi faci propriile urme şi am ajuns rapid la punctul prin care traversasem valea dimineaţă.

firul principal in versiunea primavara  firul principal in varianta toamna

 De acolo am bătut cale întoarsă pe unde veniserăm având grijă să fim destul de vorbăreţi, nu de alta da se apropia seara când ies ursuleţii le plimbare :-).

*

A doua zi am făcut o plimbare până în cea de-a doua căldare a Morarului şi înapoi pentru că trebuia să ne întoarcem mai devreme în Bucureşti. Câteva poze aici:

in prima caldarea doua caldare si Vf. Omu

prin canionde acolo venim

Anunțuri

Acțiuni

Information

3 responses

2 06 2009
matei laudoniu

bineeeee!!!!

2 06 2009
Claudiu Craciun

Ai omis un lucru, petrecut in primele 2 ore :). Cum mergeam noi spre refugiu, dupa povestea cu „ursii ratati”, eu in frunte, vad la un moment dat in fata mea, la vreo 6-7 metri, o aratare mare, paroasa si maronie care se ridica speriata din somn, de sub un bradulet, zgaltaindu-l cu totul. Pana sa realizez ca e o capra neagra, mi s-au scurs vreo 5 ani din viata…

Interesante pozele in paralel (toamna – primavara)… nu stiam ca fara zapada, valea este chiar atat de faultata.

3 06 2009
Mariusica

Mai dar ce ture serioase, prima data Seaca dintre Clai acu Galbinele. Brava

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: