Trascau, calatorie in trecut (prima zi)

27 05 2009

primavara ... primavara...   fanar

Plimbarea noastră a început cu pitorescul sătuc Valea Uzei, în care am ajuns în 30-40 minute pe drumul ce face dreapta în spatele cabanei Cheile Râmeţului. Pe lângă frumoasa privelişte ce se deschide asupra Cheilor Mănăstirii şi Cheilor Râmeţului, vedem şi primele grajduri construite din lemn şi paie şi primele case părăsite cu toate lucrurile în ele, de parcă proprietarul ar fi plecat în vacanţă şi urmează să se întoarcă în orice clipă… Banda roşie pe care am pornit de la cabană a dispărut repede, aşa că mergem la ghici pe potecile dintre case spre vârful dealului, unde stâlpii de curent electric aliniaţi îngrijit conturează drumul judeţean ce traversează munţii de la Râmeţ la Mogoş la care trebuie să ajungem.  În timp ce urcăm, se ivesc pe dealul din dreapta noastră căsuţe şi grajduri răsfirate care pe unde printre copăceii înfloriţi, despre care aflăm că fac parte tot din satul Valea Uzei.

 privind inapoi in timp ce ne plimbam prin satucul Valea Uzei

o parte din satul Valea Uzei

Este interesant cum un sat aflat atât de aproape de civilizaţie este aşa ancorat în trecut… Singurele semne ale lumii nebune de jos sunt antenele parabolice şi peturile şi pungile de plastic ce zac aruncate pe ici colo.

  trecut vs prezent

 

     drumul judetean umbrit de un nor interesant :)

Drumul judeţean este neasfaltat, dar pare a fi în condiţie acceptabilă pentru a fi parcurs cu maşina. La un moment dat vedem chiar şi o staţie de autobuz ce părea amenajată recent. O firavă rază de speranţă pentru supravieţuirea acestor sătuce uitate de lume… Cei 5-6 kilometri până în Brădeşti trec pe nesimţite printre povestiri şi glume  şi ne oferă privelişti frumoase asupra cătunului Valea Uzei, Cheilor Mănăstirii şi Râmeţului, şi spre cătunul Faţa Pietrii, pe unde aveam să coborâm peste 3 zile. Drumul trece printr-o mică şa înconjurată pe o parte de lapiezuri şi pe alta de iarbă arsă, de unde începem să coborâm spre Brădeşti. Priveliştea se schimbă  în faţa noastră înfăţişându-se Muntele Mare încă acoperit de zăpadă şi la stânga continuarea traseului nostru prin cătunele Cheia şi Boţani.

UE vs Romania pe drumul judetean Ramet - Mogos

 Ne amuză dar ne şi întristează în acelaşi timp indicatorul rutier nou-nouţ către satul Floreşti, cu însemnele Uniunii Europene, care arată spre un drumeag accidentat de pământ, pe care nu cred că s-ar putea merge nici măcar cu o dacie… Stranii şi uitate de lume locuri… Când am auzit de drum judeţean ne aşteptam la un drum mare şi aglomerat, în schimb am găsit un drum neasfaltat de ţară, pe care mai trece câte o maşină din an în Paşti.

Satul Bradesti

Satul Brădeşti se află într-o micuţă şa, iar casele sunt adunate pe lângă biserică, în rest fiind înconjurat de păşuni şi păduri.  Aflat la drumul judeţean, şi pentru că pe hartă arăta ca unul dintre cele mai mari sate din zonă, ne aşteptam ca Brădeştiul să fie dezvoltat, cu ceva magazine şi un cămin cultural/bar unde se strâng tinerii din satele vecine la discotecă, aşa cum e modern în ziua de azi. Eram siguri că vom găsi aici un magazinaş de unde să cumpărăm pâine, roşii, dulciuri sau sucuri…  Dar de unde… câteva dacii parcate de-a lungul drumului judeţean (la case nu se putea intra cu maşina), o băbuţă în poartă, vreo doi căţeluşi ce căutau mângâiere, nişte indicatoare spre Huda lui Papară şi doi biciclişti montani 😉 centrul satului Bradesti

În rest linişte şi pace, nici vorbă de trafic, discoteci, aglomeraţie sau alte semne ale „civilizaţiei” de azi.

Facem o binemeritată pauză şi apoi pornim la vale după crucea albastră care a apărut pe un stâlp. Numai că după acest marcaj nu mai vedem nici unul şi ne trezind mergând pe malul drept al văii, în loc de firul ei aşa cum ar fi trebuit.

Satul Bradesti vazut din drumul spre Cheia

Coborâm prin nişte bălării încercând să nu ne lăsăm prea multe haine şi prea multă piele prin ciulini şi dăm de poteca turistică, bine conturată şi bine marcată cu cruce albastră, ce merge pe firul văii spre satul Cheia. Străbatem o superbă pădure de foioase, ale cărei frunze foşnesc sub paşii noştri, găsim poieniţe ce ne duc cu gândul la Munţii Mehedinţi şi într-una din ele dăm de o casă locuită, uitată în mijlocul văii…

 casa izolata de pe valea dintre Bradesti si Cheia   Cheile Geogelului

Rămânem cam uimiţi … din Brădeşti nu prea aveai cum să ajungi la ea decât pe poteca pe care am venit noi, prea îngustă pe alocuri pentru a fi parcursă cu altceva în afară de picior sau cal. Ne gândeam că o fi vre-un drum care vine din Cheia … dar nu l-am găsit nici pe acela… iar din altă parte nu prea avea de unde să vina vre-un drum, pentru că era totul împădurit sau blocat de stânci… Poate că nu l-am văzut noi totuşi… Leo ne duce şi într-o scurtă plimbare prin micuţele dar interesantele Chei ale Geogelului (este indicator spre ele).

ulitza principala din satul Cheia

După ce trecem de intersecţia cu drumul spre chei traversăm vreo două poduri înguste de lemn şi la prima casă părăsită şi distrusă de trecerea timpului domnul Dinu ne anunţă că de acolo începe satul Cheia. Auzisem că acesta este un sat părăsit în care mai trăiesc 2-3 bătrâni, aşa că această casă ne întristează dar nu ne uimeşte prea mult. Ne uimeşte însă cum sunt înşirate casele de-a lungul văii, la distanţă considerabilă faţă de următoarele… Printre ele se circulă pe potecă… Numai una mai e în stare bună, şi sper că încă locuită vara de o bătrână. De fapt pe vale sunt vreo 3-4 case, restul de 2-3 sunt un pic mai la deal lângă bisericuţa şi ea părăsită (?)…

ultima casa locuita din Cheia

Ne aşteptam la un sat aflat pe o culme de munte despădurită, care e legat de restul lumii măcar cu un amărât de drum de pământ pe care se merge cu căruţa, aşa cum sunt majoritatea satelor de prin munţi… Dar găsim un sat ascuns în pădure, complet izolat de restul lumii, accesul aici făcându-se numai pe poteci. Şi ce poteci… toate vin sau pleacă din/spre inima muntelui… Singura care e cea mai aproape de civilizaţie este cea care coboară abrupt şi dificil pe Brâna Caprelor din Cheile Râmeţului, sau direct prin apă prin aceleaşi Chei… Însă aceasta e „aproape” (cca. 3ore) de civilizaţie acum, când este drum de maşină până la cabana Râmeţ… pe când trăia satul Cheia, probabil că şi aceasta era ca şi celelalte…. departe de tot ce însemna „civilizaţie” şi oraşe…

candva infloritoare... acum in voia timpului...Vizităm o casă semiprăbuşită în care găsim resturile unei canapele şi cada fostului stăpân… Nu aveau apă curentă, dar omul îşi construise cadă… Totul era construit la faţa locului, din materiale disparate cărate cu calul… Atunci oamenii aveau animale, cai, căruţe asamblate tot aici, construiau case … aveau o şcoală şi o biserică… Probabil că locul era cândva aglomerat de oameni, tineri, copii şi animale. Duminica se mergea la biserică, se juca hora şi se ţinea şezătoarea. Se oficiau nunţi şi botezuri. Copiii se zbenguiau gălăgioşi în curtea şcolii… Oare cum era atunci? Acum au rămas doar casele fantomă pe care le vizităm din când în când noi, oamenii „civilizaţi” care trăim în societatea informaţională. Încet, încet natura îşi va reintra complet în drepturi şi vor fi şterse toate semnele omului…

urcand spre Botani, mai aruncam o privire in urma

Urcăm cu greu dealul spre Boţani, având în suflet durerea acestor locuri părăsite… Ajunşi în vârful dealului facem o pauză pentru a mai privi încă o dată spre Brădeşti-ul ale cărui case strălucesc în soare pe culmea din faţă şi spre acoperişurile din Cheia ascunse printre copăcei. Nu ne aşteptam să fie chiar aşa… Dinspre Boţani vântul aduce râsetele unor copii, înflorind o speranţă în sufletele noastre.

pe deasupra Cheilor Pravului

Continuăm pe un drumeag care merge de-a coasta pe deasupra Cheilor Pravului, pe sub copăcei înfloriţi. Deşi până acum am descoperit o cu totul altă realitate decât cea de pe hartă, râsul copiiilor ne-a dat speranţa că vom găsi un sat mai mare şi mai strâns… Dar de unde… doar două case aruncate pe dealul din dreapta noastră şi una pe mijlocul văii, aproape de intrarea în Cheile Pravului, gospodărie dezvoltată de unde şi venea zgomotul copiilor care se jucau. După ce trecem de dulăul cel rău care apăra această casă singuratică, continuăm în amonte pe Valea Pravului.

Mai găsim pe vale o casă părăsită care avea şi o micuţă moară pe apă nefuncţională acum … „Acum 1-2 doi am vorbit cu cei care locuiau în ea”, „Când am fost noi moara funcţiona”. Acum e totul încuiat, a rămas jucăria timpului care va decide când o va şterge complet de pe faţa pământului. Se apropie seara aşa că e timpul să ne găsim loc de campat… Se pare că bisericuţa din Cristeşti (un fel de „cartier” din sătucul Dealul Geoagiului) este pe undeva pe aproape, numai că fiind pe fundul văii, printre copaci, nu prea o identificăm. Trecem de poteca marcată ce urcă la stânga spre satul Dealul Geoagiului şi mai apoi spre Tecşeşti şi continuăm la dreapta pe firul văii, pe o potecă (fără marcaj) închisă de o portiţă pentru animale şi care se îngustează din ce în ce mai mult.gospodarii parasite... Mai trecem pe lângă o casă izolată locuită şi apoi ajungem la un grup de case părăsite, unde suntem anunţaţi că „ Am ajuns, să căutăm loc de pus corturile. Apă găsim un pic mai sus”.

Unde am ajuns? Parcă trebuia să facem Paştele la bisericuţa dintr-un sat… Aici este doar acest grup de case părăsite, şi mai e una un pic mai sus în dreapta, locuită. „Un bărbat, ultimul locuitor de aici”, ne spune Marlene. Intru cu Laviniu printre casele părăsite… găsim uneltele lăsate prin ogradă ca şi cum aşteaptă stăpânul să se întoarcă să le folosească, perdele la geamuri, după care se ascund obiectele din casă, lăsate aşa cum erau când stătea aici şi proprietarul, uşi încuiate ca şi cum proprietarul ar fi plecat până la piaţă… Într-o zi oamenii au tras perdelele, au încuiat uşa, au plecat şi nu s-au mai întors… Este incredibil de dureros…

ultima casa locuita din Cristesti

Cerem aprobarea proprietarului şi punem corturile pe un tăpşan aflat un pic deasupra casei locuite. Turla bisericii se zăreşte printre copăcei, la vreo 200 metri mai sus în coama dealului. Slujba de Înviere se va ţine mâine dimineaţă la 7… Va mai participa oare altcineva la slujbă în afară de noi şi locuitorul din casa de mai jos?

 Harta aici

Ziua 2: Cristeşti – Bîrleşti – Ilieşti – Mărineşti – Dealu Geoagiului (3h) – Poiana cu narcise de lângă Tecşeşti (1h30)

Anunțuri

Acțiuni

Information

7 responses

28 05 2009
romeo

Am revenit dupa cca.15 ani in Cheile Rametilor si am ramas uimit de constructiile rasarite de-a lungul cursului raului ,de la manastire pana la chei.In schimb am putut admira niste locuri de vis de pe platoul de deasupra cheilor.Faina tura a-ti facut iar fotografiile minunate!

16 06 2009
zamfirpop

Mulţumesc: datorită acestui blog am călătorit pe unde îmi tot propun şi încă nu am ajuns!

18 11 2009
Vali Cerna

Foarte frumoase fotografiile.Datele tale sint exacte.

25 11 2009
andrei branisteanu

imi permiteti sa fac un tablou dupa o imagine de-a dv. cu unele modificari plastice?

2 12 2009
Irina si Laviniu

Buna ziua, V-am mai raspuns o data la aceasta intrebare pe emailul andreibranisteanu@gmail.com dar se pare ca din pacate nu ati primit raspunsul. Da, este ok sa faceti un tablou dupa una din poze, numai ca rugamintea noastra ar fi sa ne trimiteti si noua un link dupa ce il terminati, sa-l vedem si noi.   Va rog sa-mi confirmati ca ati primit acest raspuns. O zi buna, Irina

<>                             https://povesteindoi.wordpress.com/  

10 06 2010
puidetigan

frumoasa tara avem. in zona asta eu nu am fost dar cred ca o sa ajung cit de curind.

10 06 2013
Doru Ropceanu

Excelent acest reportaj.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: