Bucurii si tristeti in Maramures (ziua a 2a)

26 02 2009

pasul_FargauA doua zi ne trezim destul de repede, dar plecăm tot târziu pentru că urcăm să mâncăm la Hotelul Valea Mariei (mâncare excelentă), aflat chiar deasupra Complexului Pintea. Parcurgem Ţara Oaşului care nu ne uimeşte cu absolut nimic (poate doar cu viloasele din Certeze) şi avem surpriza să constatăm că trecerea în Ţara Maramureşului nu se face prin Pasul Gutâi, aşa cum ne închipuiam noi, ci printr-un pas mic Fargău (587 m), care ne încântă cu o minunată pădure de foioase prin care răzbat timid razele soarelui.

Mergem paralel cu Tisa, intersectându-ne din când în când cu reţeaua de telefonie mobilă ucraineană şi ajungem la Săpânţa, la Cimitirul Vesel, unde toate crucile au fost sculptate de numai doi oameni. Plătim taxa de vizitare de vreo 4 RON de persoană, în schimbul căreia primim câte o vedere cu sculpturile din cimitir şi ne plimbăm printre crucile sculptate în lemn şi vopsite în culori vii care spun povestea celui ce se descompune încet dedesubt. Foarte multe accidente de maşină, apoi boli incurabile şi accidente de muncă, copii care au murit înaintea părinţilor, soţi care au murit înaintea partenerilor… Nu mi se pare nimic vesel în acest cimitir, în ciuda culorilor vii, sunt oameni care au murit şi după care suferă alţii, ale căror poveşti te fac să te gândeşti bine de tot laManastirea Peri cum trăieşti fiecare clipă, pentru că habar n-ai când îţi poate suna şi ţie ceasul. Un cimitir nu are cum să fie vesel, oricât de colorat ar fi el…

Mergem apoi la câţiva kilometri mai încolo, tot în Săpânţa, la biserica Mănăstirii Peri, care este în prezent cea mai înaltă biserică de lemn din lume. Şi într-adevăr este înaltă, îţi suceşti bine gâtul ca s-o vezi până sus. Şi totuşi nu este la fel de impresionantă ca cele din Plopiş şi Şurdeşti…. Acelea sunt micuţe, cu baza îngustă şi turnul foarte înalt, făcute exclusiv din lemn, pe când aceasta are baza foarte lată şi cu fundaţie sănătoasă de piatră pe care se ridică masiva construcţie de lemn.

Continuăm pe Valea Tisei până în Sighetul Marmaţiei, unde alegem să nu vizităm Muzeul Etnografic din cauza frigului, şi Memorialul Durerii din cauză că nu vrem să vedem lucruri atât de triste în aceste momente de fericire şi o luăm spre sud, spre Fereşti, de unde intrăm pe Valea Marei, zonă renumită pentru specificul maramureşan.

Dar vai, încă din prima suntem dezamăgiţi de clădirile noi, mari, moderne, uneori colorate de-ţi iau ochii şi cu garduri şi porţi de fier, care numai cu specificul maramureşean nu se potrivesc. Nu trece prea mult şi ne lovim şi de lipsa indicatoarelor, astfel că nu găsim bisericuţa din Fereşti şi avem mari bătăi de cap cu cea din Mănăstirea, în timp ce în Giuleşti ne luăm după un indicator ce duce pe un drum foarte prost spre un „monument istoric” pe care nu l-am găsit…

urme de pictura pe peretii bisericutei din ManastireaNo… până la urmă facem stânga spre satul Mănăstirea şi acolo, izolată într-o superbă livadă la baza unui deal găsim micuţa bisericuţă a localităţii. De fapt vom vedea că toate bisericuţele pe care aveam să le vizităm în această zi erau biserici folosite ca biserici ale satului şi în prezent. Nu răzbat până la ea decât foşnetul vântului şi lătrăturile câinilor… este „superb de linişte” , de zici că eşti în mijlocul pădurii şi nu în mijlocul unui sat. Urcăm pe o potecă ce duce la casele din spicul dealului, de unde se vede şi valea Mara în ansamblul ei.

Următoarea oprire o facem la bisericuţa din Sat Şugatag (1642), unde iar apare de cine ştie unde o doamnă cu cheia de la biserică şi ne povesteşte că în biserica din Mănăstirea erau până acum vreo 4-5 ani cărţi vechi şi icoane pictate şi mai vechi, care au fost însă furate într-o noapte. 😦 Tot de la ea luăm şi o hartă foarte faină cu bisericuţele şi zonele turistice din Maramureş.

sat_SugatagHarnicesti

La biserica din Hărniceşti se urcă fie pe nişte scări din piatră, fie se intră pe o superbă poartă maramureşană şi se urmează un drum pietruit. Găsim biserica deschisă şi un domn care trage clopotele ne lasă să intrăm să o vizităm. Credeam că se trag clopotele pentru că a doua zi era vineri, dar vedem oamenii alergând spre biserică şi pe cel cDesestie trăgea clopotele strigându-le că arde casa X …

La mică distanţă găsim bisericuţa din Deseşti (1770m) care e cocoţată tot pe un deluşor şi împrejmuită de un gard de lemn frumos sculptat. Pe uşă scrie unde se poate găsi cheia de la biserică. Deşi este una din cele 7 bisericuţe care fac parte din Patrimoniul UNESCO, acoperişul său este acoperit cu un muşchi verde, ceea ce n-am mai văzut la alte bisericuţe până acum… iar turla este ciuruită fără remuşcări de o ciocănitoare.


pensiunea_Anca_DesestiSe apropie seara, aşa că mai avem timp doar de o fugă rapidă în Pasul Gutâi (de data asta cel corect :-d) ca să vedem binecunoscuta Creastă a Cocoşului şi apoi tragem la Pensiunea Anca din Deseşti, singura din zonă cu aspect tipic maramureşean.

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: