Creasta Retezatului între Vârful Mare şi Vârful Peleaga, 21-22.06.2008

24 02 2009

 

 

Sâmbătă: Cârnic  (980m) – Lacul Galeşul: 3h30min (2040m) – Vârful Mare: 2h  (2460m) – Vârful Păpuşa: 2h30min (2508m) – Vârful Peleaga:1h  (2509m) – Lacul Bucura: 1h30min (2040m)

Duminică: Lacul Bucura (2040m) – Curmătura Bucurei:  45 min  (2206m) – Refugiul Genţiana:  1h15min (1670m) – Cârnic: 1h30min  (980m)

 

Acum, când crestele semeţe sunt acoperite cu zăpadă şi bătute de viscolul crud, iar văile sunt măturate de avalanşe, este momentul poveştilor de vară rostite la un pahar cu vin fiert aburind…

Lacul GalesulSpre sfârşitul lunii iunie 2008 am hotărât să profităm de prognozele meteo încurajatoare pentru toată ţara, ca să încercăm o tură la care visam de mult : creasta Munţilor Retezat de la Vârful Mare la Vârful Lolaia. O tură lungă şi dificilă pentru doar două zile de weekend, când rucsacul este greu din cauza cortului şi a sacului de dormit şi când înrăutăţirea vremii îţi poate crea probleme serioase datorită faptului că nu există locuri de adăpost. După părerea mea o tură nerecomandată începătorilor.

Pornim din Bucureşti vineri pe la ora 8 p.m. calculând că la ora 2 a.m. aveam deja să întindem corturile înainte de Cârnic. Dar planurile ne sunt rapid date peste cap de blocajele de la ieşirea de pe autostradă şi de la semaforul de pe Dealul Negru, aşa că ajungem la Cârnic abia pe la ora 4 a.m. A doua zi ne trezim cu greu, parcăm maşina înaintea intrării în Parcul Naţional Retezat şi pornim în tură abia pe la ora 9.30, faţă de 7-8 cum aveam de gând iniţial.

Modele de RetezatTraseul până la Lacul Galeşul este destul de lunguţ, dar nu este dificil. În prima parte a lui ne „întreţinem” cu ţânţarii care au invadat pădurea şi ne atacă sistematic, în a doua parte, nemaiavând compania ţânţarilor începe să se facă simţită oboseala de peste noapte şi încercăm să ne ţinem ochii deschişi, iar în ultima parte uităm şi de oboseală şi de ciupituri delectându-ne cu frumoasa privelişte a căldării Galeşului. Crestele sălbatice, covoraşele de rododendroni înfloriţi, iarba de un  verde cum n-am mai văzut şi susurul omniprezent al izvoarelor ne însoţesc până la superbul lac, în apele căruia se odihnesc semeţele vârfuri ale Retezatului.

Este timpul de o pauză pentru a ne reface forţele secătuite de drumul de aseară. Cei mai curajoşi se răcoresc în lacul rece ca gheaţa, în timp ce ceilalţi îşi omoară timpul încercând să ghicească pe unde ar trece traseul spre Valea Rea şi admirând vârful Peleaga şi zidul de netrecut format de  Porţile Închise.

Portile InchiseDupă o oră de relaxare pornim cu forţe proaspete spre Vârful Mare, însoţiţi de un adevărat alai de gândăcei, muşte, buburuze şi alte insecte care zboară în jurul nostru. Peisajul se schimbă cu fiecare pas, câmpurile cu iarbă şi jnepeni străbătute de zeci de izvoare fiind treptat înlocuite cu mormane de pietre aruncate alandala dintr-o basculantă, presărate din loc în loc cu limbi de zăpadă sau iarbă. Suntem uimiţi de miile de rododendroni care sunt peste tot în această zonă pietroasă şi uscată. Fără să ne dăm seama începem să urcăm în serpentine pe o potecă cu grohotiş ce merge spre Vârful Mare, având în permanenţă în dreapta Porţile Închise („ferecate” le-aş fi zis eu mai degrabă J). Şi urcăm, şi urcăm şi tot urcăm şi de câte ori se mai deschide perspectiva ne dezamăgeşte distanţa pe care o mai avem de parcurs… parcă nu se mai termină.

Ajungem în sfârşit într-o mică şa în care se bifurcă traseul spre Vârful Mare în stânga şi cel peste Porţile Închise în dreapta. Tragem o gură de aer şi Peste Portile Inchiseprivim cu îngrijorare la Porţile Închise, care par total inabordabile de aici, şi la norii care se adună ameninţători din toate părţile. Spre nord-est se deschide cea mai frumoasă vale pe care am văzut-o în munţii noştri, care mă duce cu gândul la minunata Zell am Ziller din Austria, aşa cum se vede ea când cobori dinspre Hainzenberg…

 Partea estică a Porţilor Închise nu mai pare aşa inabordabilă, pereţii verticali de stâncă fiind înlocuiţi de o potecă abruptă, agăţată prin iarba ce acoperă această parte a custurii. Atenţie, această porţiune a traseului este dificilă, expusă şi puţin marcată, nerecomandată începătorilor, mai ales cu rucsac greu în spate. În stânga noastră ne bucură privirile micuţele tăuri, ochiuri de apă turcoaz strălucitoare acoperite încă parţial de zăpadă. Parcurgem încet, încet, creasta Porţilor Închise, aruncând din când în când câte un ochi în josul pereţilor aproape verticali ce ies înspre căldarea Galeşul sau spre tăurile din stânga, căci în faţă nu prea mai vedem nimic din cauza norilor care acoperă acum toate vârfurile Retezatului.  

 

 

 

Privelisti din Portile Inchise  Privelisti din Portile Inchise

 

 

 

 

Intre doua varfuri cu ceata (Papusa si Peleaga)După ce trecem cu bine această superbă custură suspendată deasupra lumii, continuăm drumul pe curbă de nivel spre Vârful  Păpuşa care se  întrezăreşte din când în când prin ceaţă. Un cablu pus peste o lespede spălată din curmătura Păpuşii şi un urcuş obositor pe pietre ne scot pe vârf într-o ceaţă totală, care ne distruge orice simţ al orientării şi al direcţiei. Vântul taie în carne vie, se aud nişte tunete şi începe să picure încet, aşa că o luăm grăbiţi la vale pe marcajul cruce galbenă, convinşi că nu vom scăpa de o furtună zdravănă. Sunt total dezorientată, asta şi din cauza marcajului  pentru că de obicei marcajul de creastă este bandă roşie, şi mi se pare că ar trebui să mergem în cu totul altă direcţie şi că coborâm prea mult. Îmi era teamă să nu ajungem cumva în Valea Rea, dar perdeaua de ceaţă se deschide pentru câteva minute arătându-ne lacul Peleaga şi urcuşul susţinut ce urmează spre vârful cu acelaşi nume. Mai vedem şi abrupturile impresionante ce coboară spre Valea Rea, apoi intrăm din nou cu capul în nori.

Urcuşul abrupt spre Peleaga este pur şi simplu prea mult pentru starea în care ne aflăm. Întâi pe potecă, apoi peste pietre, simt la fiecare pas că asta va fi ultima suflare. Nu se vede nimic, decât vârful propriilor picioare, iar vântul turbat parcă vrea să ne arunce spre prăpăstiile din Valea Rea. Pare că vârful a fost înghiţit de ceaţă şi că urcuşul până la el nu se va mai termina niciodată.

În cele din Muntii Vulcanurmă ajungem pe vârful îngust şi aglomerat. Mâncăm rapid un biscuite şi hotărâm să renunţăm la planul iniţial de a continua pe creastă spre Curmătura Bucurei şi să  coborâm direct spre Lacul Bucura. Cum coborâm aşa mecanic, gândindu-ne numai la căldura sacului de dormit şi la aburii unui ceai făcut la primus, observăm cum treptat se linişteşte vântul şi se limpezeşte totul în jur. Priveliştile de vis asupra Retezatului şi asupra Munţilor Vulcan scăldaţi în lumina rozalie a asfinţitului ne şterg toată oboseala pe care o simţeam mai devreme, pauzele de odihnă fiind înlocuite acum de pauze pentru pozat şi admirat frumoasa privelişte ce se desfăşoară în faţa noastră.

Apus de soare deasupra Lacului BucuraAjungem la Lacul Bucura după vreo oră jumătate în care suntem martorii jocului căpriţelor nebunatice şi a schimbării repetate a culorilor munţilor o dată cu ultimele raze de soare. Cerul este acum limpede ca lacrima, parcă norii de mai înainte nici nu ar fi existat. Aglomeraţie mare jos, aşa că punem corturile pe unde apucăm şi încercăm să facem şi un mic zid din pietre pentru a ne proteja de vânt. Aruncăm o ultimă privire crestei dintre vârful Peleaga şi Curmătura Bucurei, felicitându-ne în gând că nu am mai continuat pe acolo ca să ne dăm iar duhul la urcarea pe vârful Bucura II (2370m) şi în timp ce păzim primusul pe care fierbe ceaiul mult aşteptat  ne bucurăm de cerul pictat cu milioane de stele.

 

*

 

Tipic RetezatDuminică ne trezim târziu şi plecăm tocmai pe la ora 10. După experienţa cu drumul de vineri am căzut de acord să nu mai continuăm pe restul de creastă şi să urcăm în Curmătura Bucurei de unde să coborâm direct pe Valea Pietrele, astfel încât să avem timp şi pentru cele 100 de ore pe drum până în Bucureşti. Aşa că parcurgem traseul cătinel, fără grabă, bucurându-ne la maxim de căldura soarelui şi de frumuseţea Retezatului în această perioadă: iarbă verde, mii de flori în toate culorile, stânci golaşe martore ale eternităţii, limbi de zăpadă ce amintesc de iarna care s-a încheiat nu de mult

Varful Retezat vazut din Curmatura Bucurei

 şi nu în ultimul rând, fluieratul atât de binecunoscut al marmoţelelor. Plecăm cu dorinţa de a reveni cât mai curând în aceşti superbi „Alpi ai României”.

Anunțuri

Acțiuni

Information

3 responses

24 02 2009
oamenisilocuri

frumos 🙂

27 02 2009
romeo

Faina tura & faine imagini.Felicitarile mele!

31 05 2009
Voicu

Tocmai de 1 ora am ajuns acasa am fost sa vedem varful peleaga dar vremea a fost teroare a nins in continu nu am putut vedea varful 😦 a trebuit sa ne intoarcem la cabana 😦 dar in rest a fost super

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: